publicat Marţi, 31 Mai 2011, 11:50 in de-ale lui Ioan Stoenică
In prima excursie din muntii Vrancei (facuta cu doar cateva zile inaintea acesteia) am simtit ca muntii astia sunt mult prea salbatici ca sa mai vin vreodata singur in ei. Si daca simteam ca dupa acea excursie voi avea nevoie de o excursie de relaxare in muntii Grohotisului, iata cum lucrurile ”rele” se pierd in multitudinea trairilor frumoase si interesante. Si astfel muntii Grohotisului mi-ar fi parut un pas inapoi, iar dorinta de evolutie, de a invata, de a cunoaste, de a trai intens – m-a impins tot spre muntii Vrancei! Pentru ca intr-adevar nu mi-as mai fi dorit sa merg singur, am insistat sa mearga fratele meu cu mine – dar el nu e asa, si n-am reusit sa-l conving – desi i-am prezentat o multime de lucruri si trairi care sa te faca sa vrei sa renunti cateva zile la confortul cu care esti obisnuit, si sa traiesti ceva diferit! As fi mers cu el, cu altcineva nu cred ca as fi vrut sa merg in muntii Vrancei – trebuia sa fie cineva in care sa pot avea incredere si cu care sa stiu ca m-as intelege bine, nu cineva cu care n-am mai fost niciodata pe munte, ca sa descopar ca nu ne potrivim – la mers, la ganduri etc. Asa ca pana la urma am plecat tot singur, ca pe mine ma pot baza si pot sa ma alerg prin cate bălării vreau si nu ma plang... Permalink - 7 comentarii |