Valea Costilei, 17 august 2007

    O vale care mi-e draga in ultima vreme. Si unde am intreprins o tura solitara la sfirsit de vara al lui 2007.    

    17 august 2007:: Valea Costilei

    La omul sarac, nici boii nu trag...
    Trenul personal avu doua ore si ceva intirziere. Un copac cazut peste linie, aproape de Brazi. Se duce naiba planul. Maret altminteri. Valea Costilei, apoi platou, traversat Scorusi, Malin, Briu de sus. Daca eram in forma si timp, poate chiar Briul de Mijloc, cu trecere la vest de Vale Urzicii.
Asa, precum in bancuri cu Sir si John, trec la refacut planuri. Si trag cum pot de ceraceaful de timp scurtat. Caci la 7 seara si un pic trebuie sa fiu iar la tren, spre     Bucurestiul de resedinta.
    Echipa puternica: eu si cu mine.

    Dar e cald si frumos. Senin sticla, dar lipsit de canicula lui iulie recent. Pe parcurs, pitesc pe undeva, camuflat cu  frunze, hainele de schimb si niste reviste glossy, luate pentru mai-binele viitoarei slujbe... Nu fac decit vreo 750 de grame, dar mi-a trecut vremea cind spuneam altora, ca tinerii din vremea lui Beldie: "Pune mina, sa vezi ce rucsac greu am in spate!...". In schimb, nu ma calicesc la carat apa: doi litri, de la izvorul de sub Refugiu.
    Tinta: ocol al partii de jos a Vaii Costilei pe varianta Titeica, pe malul nordic adica. Si unde folosesti drumul spre Galbenele pina in punctul unde acesta incepe traverseul spre VG. La Ref, privesc insa in amonte si observ doua chestii care ar putea anima varianta. Doua scocuri, pe malul nordic al Vaii Costilei. Ma intereseaza cel mai de sus dintre ele, atita doar ca sint de urcat ceva saritori, in portiunea unde valea se ingusteaza, si apoi o iei nitel in dreapta. Este foarte posibil ca pe acolo sa o si fi luat-o Titeicii, poate depasiti (ori speriati, la vremea aia totul era terra incognita) de prima saritoare mai serioasa a vaii (nu am mai fost de vreo 15 ani pe fir, nu mai retin exact-exact locurile).
     Arunc eu un ochi la Vilcelul Negru, spre sud (p-acolo ocoli Nae Dimitriu, la primele incercari ale viitorilor CAR-isti) dupa care intru in gang. Nu merg mult ca e o saritoare mai tare (1).

     Ma dezumflu, urgent: asta imi trebuie, chinuiala din start, cu tras de rucsaci, pe graba specifica zilei de azi. Asa ca voi cobori, luind ferm cel mai de jos dintre scocurile ocolitare. Asta conduce relativ iute in poteca de Galbenele, in locul unde aceasta a depasit cel mai nordic contrafort al Tancului Ascutit. Ne infratim o vreme, apoi, unde poteca traverseaza spalatura stiuta (este relativ noua: 15-20 de ani), eu sui in cpontinuare. Este placut sa te agati de prizele "de elefant" (tot Beldie avea vorba, legata de peretele nordic al vecinului Colt al Galbenelelor). Si e cald, soare - numai bine! ies intr-o sa, un minunat cucurigu asupra partii depasite a Vaii Costilei si de unde se vede frumos creasta omonima (2). Sint la inaltimea Tancului Mic (3).

     In sus, nitel pe dreapta, un perete de unde a pornit avalansa ce a spalaturizat portiunea pomenita (4). E o fisura pe-acolo, de avans, dar o pomenesc doar statistic. P-aici sau pe scocul din stinga s-au dus cindva, se pare, si cei care au atacat prima data Creasta Costilei Galbenele. pe urma au gasit ca e mai comod (si e) sa fii din Valea Galbenelelor.

     Eu aleg scocul. Se merge onorabil pe el o vreme, pina la o saritoare surplombata. E si un bustean pe post de scara. Eu am mai fost odata pe aici, dar am uitat amanuntele... O iau la dreapta, pe curba de nivel, sa vad pe unde sint. Am senzatia a fi inca jos, dar ma insel, sint aproape numai bine. Spun aproape deoarece din creasta unde pot vedea amontele Vaii Costilei ma descopar cu 6-7 metri mai sus de traversarea catre un nou scoc. Cam multe, dar mai bine sa dau amanunte mai multe, decit prea putine. Iar urcus, dar de data asta obositor, e plin de jnepeni si pomisori... (zona, in foto 5). Nu e vreme de oftici. Si nici nu tine o vesnicie.

     Deasupra peretele se verticalizeaza (am zis bine?), asa ca trec la stinga.  La fix. Aici e un briut dupa care ma innebunesc (6). Precedat de o prispa dulce, apoi traversare insorita in firul Vaii Costila.

     Una bucata montaniard asudat dar fericit - vezi poza 7.

---

     Traversarea este la un moment dat un pic mai ingusta, dar pasabil. Sub mine tocmai a luat sfirsit o portiune mai inclinata a vaii, ce ma sperie binisor cindva, am cercetat ca prostul ocoliri in jur (cind am facut cunostinta cu grota de pe malul opus, din poza 8, urmat de rapel...), pentru a indrazi si descoperi ca se merge minunat prin talveg.

---

     De la nivelul atins azi, se merge tare placut (9). Tancul Mic a ramas sub mine. Incerc sa localizez varianta Dimitriu, pe unde vine ea spre vale, dar unghiul si soarele in ochi ma impiedica sa localizez... Stiu doar ca de la nivelul briului cu fereastra din Vilcelul Hornului Negru (Vilcelul Pietros, apud Kargel), cam unde iesi, incepi traversarea la dreapta, cu un punct mai ciugulit pe parcurs. Iesi curind pe ceea ce am numit eu Prispa Vaii Costilei (foto 10). Este ceva tras de par pornind de la titulara din Valea Alba, dar imi veni sa numesc asa (cel putin in scrierile proprii) acea zona relativ inierbata ce afecteaza afluentii de sud ai V. Costila si pe unde, indeobste te duci spre V. Hornului Negru (si Briul Aerian), dar mai ales spre Poiana Vaii Costilei, chestia aia unde numita iese din strimtoare, sa fie vreo 2000 m altitudine.

---

    Revin. Cum am zis se urca placut (11). Stinca uscata, calda. O singura saritoare delicata, se ocoleste prin stinga.
    Caut in inalturi Hornul din peretele Costilei. Miros intrucitva si pe unde este traseul Balcoanelor. Cu vopsea, cineva a mentionat rutele ceva mai noi - nu mai tin minte exact care. Nu stiu cind ajung in deschiderea vaii de care aminteam. N-am rezistat nici altadata, nu o fac nici azi. Ies aici la stinga. Moda deja clasica in Bucegi, asa numitul fir al Hornurilor Costilei, care duce in fapt stafeta vaii spre inalturi, s-a desprins discret din ceea ce a ramas sa fie Vilcelul de sub Perete. Asemanator au procedat in aval alte doua-trei fire (cele care "fixeaza" Prispa), dintre care citresc in Dimitriu-Cristea ca unul este Vilcelul de sub Creasta (toate astea se.vad foarte frumos din Creasta Costilei, dupa prima lungime a acesteia).
     La dreapta, cazind in Vilcelul de sub Perete,... peretele vertical de acolo produce un fel de cavitate (12), marcata la capatul superior de plinia pe unde se scurge o nemaipomenita padina de inaltime. La extremitatea vestica a acestei pilnii identific Fisura Cristea, un 3A pe unde mai mincam si noi o piine in cataratura, astia mai amaritii si complexatii de octogradisti.. Cam de la nivelul asteia observi un cotlon al muntelui, cu o succesiune de hornuri apetisante ochiului (13)... Nu stiu exact ce traseu e acolo, mai bine tac decit sa spun prostii.

---

    Imediat deaspra poienii, urmez firul Hornurilor, in defavoarea muchiei intermediare, ce-mi paru cam prea injnepenita. Are si un hatas mai curatel, se pare, dar imi plac saritorile de pe aici... Talvegul se aspreste dupa un timp, gonindu-ma pe flancul din dreapta. Mereu ma amuz aici de saritoarea ce urmeaza, unde surplomba pare sa fi fost creata de un butoi de tabla de la releu, priponit la o gituitara a talvegului si peste care s-au adunat bolovani. Poate aiurea, dar imi aduce aminte de vietatile peste care s-a depus nu stiu ce platosa naturala solida...

---

    Am cistigat relativ repede inaltime (14, 15). Dupa o vreme, Hornurile bifurca. Pe ceata, m-am chinuit ceva aici, cele doua fire am descoperit atunci a avea niste probleme pe fir, dupa un timp. Abia la o luminatura am identificat o iesire pe stinga, spre Creasta Vaii Albe (16). De data asta, ma ia de nas o chestie cu lespezi din dreapta. Frumoasa plus pe acolo nu am fost niciodata. Nu-i chiar simpla unuia ca mine si cum pe munte o poti mierli destul de lesne, sint prudent. Aleg finalmente o fisura din stinga a acelui cearceaf dezgolit, mai trec pe o scara cu pernite de iarba si uite-ma deasupra zonei delicate. Desi ar fi de mers ata spre Briul Mare (17) (mai ales in cazul celor cu probleme de timp), o iau cit mai la dreapta, sa vad copaia din dreapta (18), dar mai ales zona inierbata de la nivelul meu, din creasta Costila-Galbenele. Plin de flori de colti, dar cam amarite.

---

   Prins intre orele inaintate dar si dorinta de a face cit mai multe in ziua asta, urc cu limba scoasa de efort. Iata-ma din nou la Pietris (19). Bateriile aparatului foto raposara intru Domnul, asa ca va trebui sa va bazati pe cuvintul meu in ce urmeaza.
Pai acum citeva saptamini una la mina ca devenii foarte curios sa vad mai de aproape zona de deasupra Briului Mare-sud, apoi eram curios cum e cu Iadul Vaii Albe, ce mi se paru mie ca e mai pasnic decit crezusem. Iadul asta e valea care aduna apele imediat la est si sud de Releu. Si capatasem eu senzatia ca se poate cobori mult timp onorabil pe ea inclusiv in zona de abrupt. Mea culpa...
    Pentru iesire la platou aleg flancul aflat cam imediat deasupra Pietrisului, pe fata Vaii Costilei. Desi cu limba scoasa din amintitele motive (si cu inima bum-bum). Imi place, inclusiv cum vezi BMC de aici. La capat este un hornulet ce iar place, dar o satisfactie greu de explicat. Cu mintea zdruncinata, imi spun ca o fi si satisfactia de a scapa de belele abruptului, dar si vreo rezonanta cu ce simti la expulzarea uterina. Asta imi trecu prin cap, asta notez.

---

    Platoul asta e ceva maret, chestie care tine bineinteles de imaginatia si de amintirile mele (Releul rasarind un pic dar imens prin ceata - o imagine teribila mie). Gonit de ceas, o iau pe marginea abruptului. Gavanul mic. La cel Mare, zaresc un briu si, confundind cu ce vazusem cindva din Valea Alba, o iau intins pe el. E frumos, dar cind dai coltul spre Blid te linistesti... Mai ales pe latura sudica a acestuia, stincoasa si cvasiverticala, briul meu se ofera doar caprelor campioane... Am bafta ca pot sui repede de aici la Platou, imediat la nord de contrafortul dintre Gavan si Blid. Gaurici intereante pe aici, bolovani...
    Blidul, de sus, arata o nebunie. Te sparie dar si incinta. Nu pricep de ce arata precum vaile din Crai, ca o panglica alba... Vaile Bucegilor ofera mai degraba o spintecatura neagra, privite in ansamblu... Aduce, vilcelul Blidului, cu vilcelul secundar al Padinei Lancii, cind rapelezi pe saritoarea aia de neam prost de acolo.
Intind pasul, oprind din cind in cind sa-ti itaiesc privirea in hau. Mmm, ce-mi place!  (e ca la unele doamne: "rea, rea, da' buna!"). Picanta rea iesirea dintr-unul din hornurile aripii sudice. Poti cobori 10-15 metri printre bolovani rosi, dupa care simti ca totul se duce ca pe lumea ailalta... Acolo sa stai la un septica, pe platforma aia... La povestit viata si alte alea... Nu cu vreo dama, astea-s bune pentru prispele din Gavanul Mic...
    Le spun pa!, apoi grabesc spre locul unde pajistea pina aici foarte domoala a Iadului se pregateste de unit cu Valea Alba. E clar, am gresit socoteala, vilcelul scapa urit rau in aval... Realizez ca este vorba de copaia aflata pe Briul Mare imediat la sud de Blid. Ii spusesem Gavanici cindva, dar uite ca e Iadul... curat!
El lasa insa spre partea de sus a Albei briuri, pe unde circula subsemnatul. E loc frumos, vezi albisoarele de sus, daca merita titlul acesta niste fire banale... Pe acest briu ai posibilitatea dupa un timp sa cobori, spre Briul Mare, dar ale sa ma duc in Alba propriu-zisa. Sint doi pasi pina in saua de obirsie.

De aici, la vale...

Comentariu

Viorel Borteş, Marţi, 21 Aug 2007, 9:34 Saut! Mişto articolu'! Mai cu seamă că mi-a amintit de plimbările lungi de toamnă, când, sătui de căţărare, căutam senzaţii tari în ture nesfârşite. Spălătura aia de după trecerea în V. Gălbenelelor are într-adevăr vreo 20 de ani, urmare a unui potop la care am "participat" cu toate temerile aferente. Iadului Văii Albe nu-i spune degeaba aşa, cândva nişte amici au oftat rău de tot încercând parcurgerea chiar pe fir. Nu ştiu dacă ai făcut ceva din Albişoare, dar ele nu sunt chiar atât de banale. Mie mi-au plăcut ca ture de iarnă, vara sunt cam mâzgoase şi ierboase. Păcat că nu ţi-a ieşit tura propusă, aşa e cu capriciile astea ale vremii. Săptămâna trecută eram în Crai şi am auzit pe la radio de copacul căzut pa calea ferată. De, ai fost în locul nepotrivit la momentul nepotrivit Toată stima, Vio

Mircea Ordean, Luni, 17 Aug 2009, 23:24 "Nu ştiu dacă ai făcut ceva din Albişoare, dar ele nu sunt chiar atât de banale" Am facut. Ba si imi plac. De vreo sapte ani am si publicat ceva despre ele - pe cit m-a dus priceperea... Mircea

Comentarii pentru acest articol