Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Despre Alpinet - Fagaras 2005

Bookmark and Share

Fagaras 2005

E Vineri 29 Iulie. Am venit momentul sa-mi indrept pasii spre munte. Pregatirile si febra plecarii nu mi-au dat pace toata saptamana. Numai la El imi era gandul, doar El putea sa-mi stinga arsita din suflet.             Stabilisem cu prietenii mei (Mihnea, Mihai si "Copilu") sa "bagam" anu' asta un Fagaras, mai ales ca Ruxi, singura fata din grupul nostru dorea sa ajunga pe Moldoveanu, iar noi, tare curiosi sa ne testam inca o data puterile. Planul era sa coboram in halta Sebes Olt si de acolo prin Suru sus pe creasta.

Asadar am convenit sa ne stabilim in Poaiana Tapului si sa plecam de acolo in Fagaras. Asta s-a si intamplat Duminica noaptea. Am plecat cu un personal care ne-a adus in Brasov in jur de ora 23.00. Aveam legatura de abia la 3 fara 20. Am colindat un pic imprejurimile garii din Brasov, pentru a mai cumpara cate ceva apoi ne-am indreptat catre o terasa pentru a ne omori timpul un pic (adica cu ceva berica, dar nu in exces!!).

Dupa indelungi asteptari si manevre de locomotive, la 2.30 apare si trenul nostru. Ne ingramadim intr-un compartiment insalubru si incercam sa atipim un pic. Nici pomeneala de asa ceva. In cele din urma la 5.16 coboram in halta. Cerul senin si privelistea ce se contura la orizont ne-a mai inviorat putin. Am purces intins la

drumul pe 4 km de la halta pana in satul Sebesul de Sus. De mentionat ca chiar din halta exista indicator cu marcaj, care s-a mentinut atat pe sosea cat si in sat.

Am intrat in sat. Satul dormea adanc sub primele raze ale diminetii, doar pe la vreo poarta, un localnic mai iesea si ne privea indelung. La iesirea din sat, in dreptului unui pod,  drumul se bifurca. La dreapta, punct rosu, pe valea Moasei Sebesului. Am ales drumul din stanga, triunghi rosu. Urcusul incepe domol printr-o padurice apoi poteca urmeaza un fel de jgheaburi de scurgere. Apoi am iesit intr-un luminis (pe culmea Plaietului) unde am si mancat si totodata ne-am improspatat rezervele de apa.

 In continuare, poteca urca cand mai domol, cand mai abrupt. Drumul parea ca nu se mai termina, totul mi se parea ireal. Desi era inca dimineata, am avut impresia ca este dupa-amiaza, natura arata destul de ciudat, ganduri cateodata lipsite de sens ma napadeau. Poate o fi fost din cauza oboselii, nu pot sa-mi explic. Padurea de brad, pana acum inexistenta, incepe sa-si faca simtita prezenta si ne dam seama ca ar cam trebui sa ne apropriem de fosta cabana Suru. Intr-adevar, intr-o micuta sa, unde intalnim 2 corturi, un indicator ne arata ca pana la Suru mai avem cam o ora. Astept cu Mihnea si restul grupului si plecam la pas fortat spre Suru, caci foamea ne cam rodea pe la mate.

 Ajunsi acolo, in jur de ora 10 si ceva, o priveliste dezolanta ni se infatiseaza. Fosta anexa a cabanei, acum devenita refugiu, este murdara si plina de gunoaie ca si imprejurimile. Gasim un loc cu verdeata si apa si in scurt timp punem de-o ciorbita. Ne mai tolanim pe la soare pret de o ora, apoi strangem si incepem urcusul spre Saua Surului. Drumul incepe printr-o rariste apoi prin padurice, poteca fiind deseori rupta de suvoaiele care au curs pe aici. Soarele arde puternic si asta nu-mi place. Zapusala asta se va transforma in ploaie. Ridic capul din poteca si vad o mica sa. Aceasta sa fie oare Saua Surului? Nici vorba, abia a trecut o ora de la fosta cabana. Mai avem de strabatut poteca de pe versantul estic al Cocoriciului, apoi in serpentine largi,  spre sa. Abia am ajuns si au inceput tunetele. Mihai, Ruxi si Copilu' au ramas ceva mai jos de sa, de frica trasnetelor. Eu cu Mihnea ne-am asezat linistiti pe iarba, tunetele si fulgerele erau departe de noi.

 O bine meritata odihna, dupa o noapte nedormita prin gara si tren si inca atata drum ce mai avea sa vina. Ne intalnim cu un grup mare de cehi, unul de polonezi si doar un grup de 3 romani: 2 baieti si-o fata. Se pare ca romanii nu prea mai sunt amatori de asemenea frumuseti. De altfel, pana in Balea nu am mai intalnit nici un roman.

Ne indreptam apoi spre lacul Avrig, locul de popas pt prima noapte. Depasim pe curba de nivel o coama lunga ce leaga vf. Surul si vf. Capul Surului si grupurile de straini, poteca evitand urcusul pe cele doua varfuri.

Ajungem intr-o mica sa, de unde ar trebui sa se vada in vale, cabana Barcaciu. Din pacate, ceata ne impiedica sa admiram peisajul din vale. Ne tragem pt o clipa sufletul si grabim pasul. Suntem toti nerabdatori sa ajungem, sa campam si sa dormim. Deja oboseala isi spune cuvantul. Impresionant, in fata, Ciortea ne intampina cu maretia sa si abrupturile pline de grohotis. Ramanem pentru o clipa inmarmuriti de ceea ce ne era dat sa vedem. Ne pare rau pentru cei dragi care nu pot fi alaturi de noi pentru a ne putea bucura impreuna. Pornim spre saua Avrigului de unde un indicator ne indruma spre Lacul Avrig, intr-un coboras abrupt prin grohotisul Vartopului Rosu. Au trecut 2 ore din Saua Surului pana aici.

Gasim locuri de cort, campam si dupa ce mancam, fuga la culcare. Nici nu ne-am bagat bine in saci caci un zgomat puternic incepu sa se auda pe foaia cortului. Deschid fermoarul si vad ca daduse cu grindina. Insa eram bine aparati de cort si in scurt adormim bustean.

A doua zi de dimineata soarele mangaia bland caldarea. Ma scol cu Mihnea si mergem sa ne spalam la un paraias ce curgea in apropiere. Se scoala si prietenii nostri, ceva mai greu. Pe Ruxi o cam dor picioarele si din pacate i-au aparut si niste mici bataturi. Asta probabil ne va intarzia un pic la mers dar nu conteaza daca vremea e buna si putem sa mergem fara graba. Dupa ce mancam, strangem corturile. Resturile ramase sunt bagate intr-o punga pentru a fi depozitate atunci cand vom ajunge in Balea. Intre timp, ceata apara, dar noi deja suntem pe drum. E 9.40. Drumul trece peste paraul care curge din lac si incepe sa urce usor in serpentine apoi de-a coasta, traversam cateva valcele si cam intr-o ora de la lac ajungem in creasta principala. Prindem poteca si urcam  spre varful Scara apoi pe vf. Puha. Ajungem in saua Scara si lasam rucsacii pe iarba. Facem o scurta plimbare pana la refugiul Scara, parca ceva mai curat.

 Are cam 10 locuri, cu ingaduinta. E totusi de preferant de dormit la cort. Un indicator ne arata ca ar fi un izvor in apropiere. Avem apa oricum si cand ne intoarcem in sa, vin si prietenii nostri. O luam la pas. Vremea alterneaza, cand soare, cand nor. E placut. Asemenea vreme n-am mai prins niciodata in Fagaras. De 3 ori am mai fost, de 3 ori m-a plouat crunt, zadarnicindu-mi planurile. Tinta urmatoare este Vf. Serbota. Trecem pe langa cele 2 varfuri ale Mizgavului si urcam pe al treilea. Coboram in sa si ne adunam fortele pentru asaltul Serbotei. Astept de mult sa vad Custura Saratii, care ma atrage ca un magnet. Acum 6 ani, vremea proasta m-a impiedicat s-o strabat, fortandu-ma sa cobor la Cabana Negoiu.

Se pare ca nici acum n-am noroc. Desi vremea e excelenta, prietenii mei iau hotararea sa coboram pe banda galbena prin Caldarea Piatroasa si apoi sa urcam din nou in creasta prin Caldarea Mioarelor. Renunt, cu mari regrete, singurul gand care ma consoleaza e ca custura va fi mereu acolo si ma va astepta. Coborasul incepe destul de abrupt, semnele sunt vizibile. De abia cand ajungem jos, semnele incep sa dispara. Ma raspandesc cu Mihnea Si incepem sa cautam semnnele. Marcajul este extrem de deterioarat si doar experienta reuseste sa faca sa ne orientam prin "marea" de blocuri cazute. Gasim unele semne abia vizibile si din loc in loc momai de pietre. Facem si noi la randul nostru momai pentru cei care veneau in urma noastra. E deja ora 16.00. Ruxi vine cu greu si da semne tot mai evidente ca nu mai poate. Sunt un pic dezamagit de situatie. Scopul nostru era sa ajungem pe Negoiu si de acolo sa innoptam la Refugiul Caltun. Poate ca daca faceam Custura, acum eram deja pe Negoiu si apoi nu mai ramanea de coborat la Caltun. Asta e! Nu intotdeauna e cum iti doresti. Insa, faptul ca am ramas aici, a meritat pe deplin, asta am descoperit mai tarziu.

Valea se arata primitoare. De jos, pereti si creste se profilau spre inaltul cerului.

Am cautat un loc plan, aproape de apa si am campat. Era o liniste de-ti puteai auzi gandurile-n cap. Urc pe un bolovan urias, pentru a putea prinde semnal GSM. In vale, nici urma de semnal.

Ne apucam sa pregatim mancarea. Punem ceva apa la fiert. Ceva cam multa, dupa cum am constatat ca punand 2 plicuri de fulgi de fasole, fiertura nu se mai ingrosa. Cum alta fasole nu mai aveam, punem si-un plic de fulgi de cartofi si de gust o ciorba la plic si 3 cuburi.. Ne apuca rasul de amalgamul facut, dar foamea e prea mare, asa ca bagam in noi ca niste lupi hamesiti. Niste salam de Sibiu vine pe post de felul doi. Apoi imi aduc aminte de sticla de Finlandia pe care o avea Mihai si din care doar gustasem  un pic la popasul de seara precedenta. In scurt timp uitam de oboseala de peste zi si de cina"savuroasa" pe care tocmai o servisem. Apoi zarim cum din custura incep sa coboare niste turisti. Abia cand se aproprie vedem ca e grupul de cehi cu care de altfel ne intersectasem toata ziua. O chestie care m-a distrat la ei a fost ca aveau 2 baieti din grupul lor care intotdeanuna plecau primii. Apoi se opreau intr-o sa, se culcau si cand sosea si restul grupului, se sculau si plecau pana la urmatoarea sa unde faceau acelasi lucru.

            Nici nu ne pregatim bine de culcare ca si incepe ploaia. Fulgere, bubuieli, dar totul sublim. Fara grindina ca-n seara precedenta, dar torentiala. Ma incearca gandul de a nu fi luati de vreo viitura, dar ma asigur ca acest lucru este aproape imposibil. Nu are de unde sa se adune atata apa. La un moment dat se opreste. Cand sa adormim, vedem niste lumini pe suprafata cortului. Initial am crezut ca unul din noi are chef de joaca cu lanterna. Iesim afara si ramanem muti de uimire. Deasupra noastra cerul era senin si se vedeau puzderie de stele. In departare, insa, inspre est, un spectacol grandios de fulgere. Era un peisaj parca rupt din Legendele Olimpului cand se luptau zeii si titanii. Stateam cu picioarele goale in iarba uda si nu ma puteam urni din fata maretului spectacol. Doar frigul si ploapele grele m-au facut sa reintru in cort. In fine, ne culcam.

            Dimineata, aceleasi operatiuni obisnuite. Mancam, strangem si incepem sa urcam in caldarea superioara, unde Mihnea ochise drumul spre creasta. Ne intersectam cu drumul care urca de la Cabana Cumpana pe Valea Topologului (triunghi rosu). Urcam pe langa o mica cascada, alaturi de cehi. Merg greu, au in grup o fata de doar 17 ani care e pentru prima oara pe munte in viata ei.

Ii depasim si cam intr-o ora ajungem la Popasul lui Mihai, acolo unde Custura Saratii se termina si totodata si marcajul triunghi rosu. In vale, pe versantul nordic se vede cabana Negoiu si mai jos, ca o rana sangerinda in munte, cariera de piatra. Continuam pe dunga rosie, marcajul de creasta, si dupa un urcus sustinut printre bolovani si mici hornuri, poposim pe varful Negoiu. Vremea e insorita si panorama ce se desfasoara in fata ochilor e parca ireala. Momentul e unic. Sunt mai aproape de zei, le aud soaptele purtate de vantul care ne maigaie trupurile ostenite. Ne dezbracam si stam un pic. E prea frumos sa plecam. In departare de vede Laitelul, Turnul Paltinului si Vanatoarea lui Buteanu.

O luam agale spre Strunga Dracului si incepem coborarea pe lespezile lustruite, ajutandu-ne pe ici pe colo si de lanturi, care sunt in buna stare. Ajungem la baza hornului si patinam pe o limba de zapada. In sfarsit intalnim si romani. Cativa pusti incaltati in adidasi dadeau sa urce pe strunga. Trec pe langa noi, fara sa salute. Ii lasam in urma si coboram la Caltun. Lume multa, corturi, grupuri venite din Balea pentru o ascensiune pe Negoiu. Un salvamontist, cred, repara ceva de zor in refugiu. Acu' 6 ani cand am dormit aici, era destul de ingrijit. Vremea e in continuare buna. Ne oprim pentru jumate de ora si mancam putin. Apoi pornim spre vf. Laitel, ultimul urcus mai important si mai greu din aceasta ultima etapa.

 Da, luasem hotararea de a opri in Balea aventura noastra deoarece Ruxi avea picioarele terminate de bataturi si mergea din ce in ce mai greu. Era evident ca nu va mai putea merge mai departe. Din pacate, va trebui sa mai astepte un pic pana va ajunge pe Moldoveanu. La anu' i-am promis ca o sa mergem pe varf si asa va fi. Din varf, incepem coborarea spre balea pe marcaj banda albastra si in scurt timp ajungem in Balea Lac. Deja, urmele "civilizatiei" se fac simtite. Vreo  2-3 manele se aud si deja incep sa regret sa trebuie sa cobor. Intram in cabana de pe malul lacului, depozitam gunoaiele la tomberon si mancam pe saturate numai bunatati, aducandu-ne aminte de fiertura de cu o seara inainte. Apoi iesim pe terasa de deasupra lacului unde savuram o cafea cu-o tigara si multe beri. Hidratarea era necesara dupa tot efortul depus JApusul este mirific, soarele arde inca cu putere.

 Deja pe creste incep sa se adune norii. Cautam pentru a doua zi un mijloc de transport catre Carta. Gasim cu 1 milion toti 5. E prea mult. Atunci Mihai se hotarestre sa coboare numai el cum va putea si sa ajunga pana noaptea in Poiana Tapului unde aveam tabara de baza si masinile, urmand sa vina sa ne ia a doua zi. Si cu mult noroc, il iau niste spanioli pana in DN de unde prinde o alta ocazie pana la gara chiar in momentul cand trenul dadea sa plece. Ajunge in Brasov, de unde ia un rapid pana in Sinaia iar de acolo un taxi pana in Poiana Tapului. La 2 si jumatate noaptea, a ajuns. Intre timp, noi cautam cu greu un loc de cort, majoritatea fiind deja ocupate Nici nu intindem bine cortul ca si apare jupanul cu taxa. Scot plictisit 25000 lei, caci nu prea am chef de primit explicatii inutile. In schimb Ruxi ii cere explicatii pentru taxa. Acesta spune ca cica ar veni saptamanal o firma care ar ecologiza zona, dupa ce inainte vanduse gogosi ca Salvamontul ar impune aceasta taxa. Binenteles ca n-am crezut nimic.

            Am pus corturile si deja vantul incepuse sa bata cu putere. Asa a fost toata noaptea iar spre dimineata a inceput ploaia. Deja vremea incepea sa se strice, asa cum anuntasera de fapt si la radio. O mica magaiere, ca tot plecam. Am asteptat sa se mai opreasca ploaia si-n graba am strans corturile. Vorbisem cu Mihai care era aproape. Ne-am inghesuit cu totii in Megan si am pornit pe Transfagarasan in viteza. Desi in masina canta Rammstein, sufletul si gandul meu ramasese acolo sus, pe crestele Fagarasului. Nici acum, cand sunt la servici si scriu acest articol, inca nu mi-am revenit din visare. Totul a fost perfect.

            Poate doar o mica suparare as avea. Am vrut sa facem toata creasta in 4 zile. A fost o ambitie personala. Dar mi-am dat seama ca era o ambitie prosteasca. E prea frumos acest munte ca sa nu-i simti fiecare particica a sa. E ca si cum ai iubi o femeie. Trebuie s-o explorezi in cele mai mici amanunte, s-o gusti si s-o adulmeci, sa-i simti fiecare fior si magaiere. Trebuie sa-o iubesti si cateodata sa-i accepti si capriciile sale. Asa se "face" Muntele.

 

Autor: Cristian Zicos
Înscris de: Cristian Zicos
Vizualizări: 13850, Ultima actualizare: Joi, 11 Aug 2005



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Fără foto mihaela barbu, Duminică, 14 Aug 2005, 15:53

Maine plec si eu... Serios!
Ma chinui de un an sa fac cresta FAGARASULUI si in sfarsit acum totul este gata... Mai putin vremea care se anunta potrivnica.
Jurnalul e minunat. Nu am mai citi demult un jurnal atat de sensibil scris...de un baiat. Cat despre ultimele fraze sunt o imagine inedita a muntelui simtit si inteles prin fiecare por...
A descoperi un munte, a-l urca si al intelege e ca si cum ai face o lectura completa de autor...
Si totusi dupa 10-15 ani de asemenea exercitii, fiecare noua intalnire cu un nou autor/munte/masiv iti va parea la fel de incitanta, drumul spre cunoastere la fel de lung, iar capatul la fel de departe. Dar in acealsi timp fiecare revedere cu imaginile trecutului (autorii si muntii) iti vor permite sa mergi mai departe, sa deschizi ochii si sa privesti peste aparente, sa deschizi oglinda sufletului...care nu e decat un lac de munte, langa care ai campat odata sau langa care ai vazut cel mai frumos apus din viata ta.:-P

Fără foto Cristian Zicos, Luni, 15 Aug 2005, 10:27

Multumesc mult pt aprecieri. Conteaza mult pt mine. Iti doresc si tie o tura reusita.

Fără foto Cristian Axon, Marţi, 16 Aug 2005, 17:36

Ma bucur ca ai postat acest jurnal de tura, chestie din ce in ce mai rara pe alpinet. Ca de fotografii sunt satul....
Cam ambitioasa chestia cu toata creasta in 4 zile...ar fi fost un fel de maraton din care poate nu ramaneati cu prea multe in suflet....mai bine ca ati renuntat. Fagarasul merita mai mult timp, sa-l inhalezi incetul cu incetul, precum esentele tari.... Succes la anul pe Moldoveanu!

Fără foto Sorin Bezdedeanu, Miercuri, 17 Aug 2005, 10:02

bravo de trei ori, cristi, materiale scrise cu suflet si sinceritate intalnim mai rar, parca. Poate este "de vina" si faptul ca ai descris un tronson din Creasta cu locuri pe care le iubesc ca pe niste prieteni buni. Stii, m-am gandit ca am putea face impreuna si "o Custura Saratii" parcursa de mine de mai multe ori si niciodata parca de-ajuns. La multe ture frumoase, la mai multe emotii...

Fără foto surdica alexandru, Vineri, 2 Sep 2005, 17:12

:-DMi-a placut cum la-i scris. Pacat ca ati evitat custura saratii, merita parcursa.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii