Diverse - Pustiu la cabana Valea Sambetei de Pasti

Pustiu la cabana Valea Sambetei de Pasti



Ma trezesc devreme cu o pofta imensa de a pleca departe in dimineata zilei de 20 aprilie, mai exact joi. Mirajul Muntiilor Fagaras este mult prea puternic pentru a nu pleca, asa ca in jurul orei 10 plec din orasul Fagaras pentru a ajunge la Complex Sambata. Pornesc singura la drum si ma bucur cand la Pastravarie il intalnesc pe Adi, cabanierul de la Sambata.
De-a lungul traseului se observa urmele distrugatoare ale avalanselor din aceasta primavara: paduri rarite si brazi imensi culcati la pamant, portiuni imense de zapada in doua portiuni care acopera marcajul pentru o vreme, una dintre bancute rupta brutal, stalpi indicatori indoiti si chiar daramati. Inainte de a ajunge la cabana este o portiune imensa de zapada. Cabana ne iese in cale si drumul s-a sfarsit. Spre uimirea mea observ ca avalansa a facut si mai multe ravagii: un brad imens a patruns in WC-urile de la cabana facand imposibila utilizarea lor, distrugandu-le aproape in totalitate.
Spre incantarea mea imi gasesc un coleg tare dragut care va dormi cu mine. Este vorba de Astor, un doberman tare destept care are aproape 12 ani. Timpul trece cam repede si ma surprinde faptul ca nu sunt turisti ca de obicei in aceasta perioada cand cu greu gaseam un pat liber. Acum era aproape pustiu. Liniste apasa uneori, parca prea mult prea multa liniste.
A doua zi am gatit impreuna cu Adi foarte multe feluri de mancare, pregatindu-ne pentru Sarbatorile de Pasti. Am reusit chiar si sa vopsim oua cu ajutorul foilor de ceapa rosie pe care le-am lasat sa fiarba o vreme. Au iesit mai maro, dar macar li s-a schimbat culoarea.
Sambata au mai urcat cativa oameni de la Popas. Unii in addidas, pantofi si chiar o doamna in niste cizmulite cu toc. Mi se parea uimitor cum a reusit sa ajunga, dar oricum nu as face o incercare.
Astor tremura mereu, blanita lui scurta nefacand fata la cele 5şC de afara. Ne hotaram sa facem putina miscare si mergem pe crucea albastra, pana la Chilia Parintelui Arsene. Aprindem o lumanare, ne rugam in gand pentru cei care au fost, pentru noi si pentru cei care vor veni. Privesc putin mai sus si zaresc urmele lasate de Parinte in incercarea de a-si face acolo chilia. Inainte de a pleca rcuperam un bat de schi imprumutat de la cabana de un turist, dar abandonat se pare intr-o prapastie.
Duminica dimineata vremea ne anunta ca nu-i pasa de planurile noastre de a merge macar pana in Fereastra Sambetei. Nici nu ma simteam chiar bine avand in vedere ca seara am baut tuica fiarta cu foarte mult piper.
Ziua a fost ploioasa, mai spre seara fiind o adevarata intrecere de tunete si fulgere. Vremea era demoralizatoare. Mii de ganduri, dorinte refulate, doruri ma adancesc intr-o alta lume. Privesc de sub streasina cabanei spectacolul naturii furioase. Ma retrag insa destul de devreme spre camera. Latratul nervos al lui Astor ne anunta ca avem musafiri. Aflam ca este Razvan care a mers pe aceasta furtuna nu tocmai placuta. Incercam sa-l incalzim cu un ceai fierbine si ne imprietenim rapid. Caldura din camera ma inconjoara placut, asa ca adorm destul de rapid.
Luni ne trezim in jurul orei 9. Razvan se hotaraste sa mai ramana o zi la cabana si apoi sa porneasca spre Vistea. Se pare ca el este mult mai activ si propune sa mergem pana in Fereastra. Mai sus de cabana Salvamont incep portiunile de zapada. Nu citim indicatoarele, bazandu-ne ca ne vom descurca. Zarim punctul albastru pe o stanca si continuam sa mergem pe acest traseu, chiar daca banuiam ca nu are cum sa duca in Fereastra. Trecem de cascada, urcam sustinut o portiune si o ceata densa ne inconjoara prevestind o ploaie iminenta. Ne gandim ca nu vom putea sa facem fotografiile pe care ni le doream si cu parere de rau abandonam traseul. Ne uitam totusi la intoarcere pe indicator si vedem ca ne indreptam spre Racorele- traseu interzis iarna.
Ajunsi la cabana vreme incepe sa se incalzeasca si norii sa se imprastie. Ne minunam de cat de schimbatoare poate fi vremea si cu regret ma apuc sa-mi pregatesc rucsacul pentru a cobori acasa.
Desi nu am facut nimic iesit din comun, nu am abordat trasee spectaculoase, m-am simtit minunat in aceasta lume cu decor frumos, cu aer proaspat, zugravita de culoara verde-albastrie a padurii, de brandusele fragede ce abia au iesit de sub zapada.
Cobor singura si am noroc sa intalnesc niste oameni care ma duc pana in Fagaras. Ma izbeste ametitoarea miscare dintr-un orasel de munte, vremea torida...gandurile imi sunt imprastiate de zgomotul groaznic provocat de un accident rutier. Motocicleta lovita era sub rotile masinii, bucati imprastiate pe toata soseaua... Oare asta este civilizatia? Lumea care uneori ne lipseste cand tacerea si singuratatea ne apasa?!
Viata continua insa fara a tine cont de gandurile noastre, asa ca reintru cu usurinta in viata obisnuita.