Diaries - 22-23 iulie 2006 :: Alpineti in Ciucas (1954 m)

Album foto complet (CIUCAS)

---

    Dupa o saptamana caniculara si senina, in Brasov, nu asteptam prea multe roze despre acest week-end. Parca ma obisnuisem cu vremea asta intoarsa cu fundul in sus. Cand e de munca … senin, cand e de munte … tochitura meteo.
    Plec din Brasov cu grupul clujenilor (Dan Izvoreanu, Geta, Ovidiu, Maria, Vasi si Ionel Bindeanu), alaturi de Sorinescu, de abia sosit si el prin oras. Abia pe la pranz reusim sa iesim din oras, traversand Sacelele si noua sosea nationala ce duce la Cheia (am ramas placut surprins sa vad ca a fost refacuta in intregime, cu un nou covor asfaltic, dupa ce in iarna arata ca un drum forestier mai lat, cu zone de asfalt, in serpentine). La intrarea spre Muntele Rosu, ca un facut, ne intalnim cu grupul din Bucuresti (grupul sosit in cateva masini si o motocicleta, cuprindea claie peste gramada pe Tibi, Laura S, Flueraru alias Piscotel, Irina Anghel, Carmen Pitulan, Bogdan, Irina Gligor si catelusa Sheeba, TheO, Sigrid, Patriciosu Persicosu cu a lui prietena, Stefania, Andreia, Ana si inca doua fete – sper ca nu am uitat pe nimeni). Daca ne vorbeam sa ajungem in acelasi timp, nu cred ca reuseam.
     Urcam ultimii 3 kilometri de sosea spre Muntele Rosu, cu Izvoreanu la volan, si cu o soferita incepatoare in fata noastra. Sa te tii la opriri in rampa... vreo douazeci pe trei kilometri, cu injuraturile de rigoare. Cand sa ajungem la minunata cabana „montana”, ne taie calea din deal, un frumos autocar imens, ce in drumul sau spre vale se impodobeste cu crengi de sub toti copacii padurii. Nu putea sa-l lase la sosea!? A tinut neaparat sa ajunga pana la Muntele Rosu... Dupa ce ne facem intrarea triumfala printre cardurile de masini aliniate pe drum, sau pe pajiste, dar mereu langa cate un gratar, facem adunarea generala. Nu prea e de stat pe aici. Dar nici sa o intindem imediat spre cabana nu putem, ca incepe ploaia torentiala. Ehh, mai asteptam...
     Dupa vreo ora de ploaie, cerul isi inchide robinetele. Off, da` grei mai sunt rucsacii. O luam agale, de la cabana Muntele Rosu, spre padurea ce ne desparte de Valea Berii. Mai picura usor, dar cui ii mai pasa. Am pornit deja la drum. Suntem peste douazeci, aliniati pe poteca ingusta. In fruntea cardului de alpineti, TheO si Sheeba (catelusa Irinei Pocahontas), cei mai sprinteni. Urcam mai sustinut pana la muchia muntelui, dupa care poteca, in coborare usoara, ne duce spre Valea Berii. De la Muntele Rosu abia a trecut o ora de mers cand ajungem la izvorul Berii (fantana Nicolae Ioan). De aici pana la cabana nu vom mai gasi apa. Ne gandisem noi bine, de am luat cu noi bidoane de plastic de 5 litri, sa nu facem ture de la cabana la izvor.      Dupa ce ne adapam bine continuam poteca spre cabana. Acu vine panta cea mare, care va scoate din noi tot untul pana la golul alpin. Rucsacii bine supraincarcati, sau cel putin al meu, (ca-mi caram singur cortul de vreo cinci kilograme), trag la vale in timp ce noi tragem la deal. De la iesirea in gol si pana la cabana, cred ca m-am oprit de mai multe ori decat de la Muntele Rosu pana la gol.
     Am ajuns in tabara de corturi, din fata cabanei. Prima impresie pentru toti, a fost ca se adunase putina lume.
Ne-am apucat si noi sa ne strecuram printre corturi si sa ne cautam locuri de campare cat mai drepte la orizontal. Printre cei din tabara, i-am gasit pe Caziuc si pe Alfi, care venisera mult mai devreme; iar printre „localnicii” taberei am recunoscut pe Radu Hera, Codruta Nedelcu, si cam atat...
    Cu corturile montate, cu burtile umplute cu mancare, ne vine cheful de mers. Spre unde!?.. spre varf. Nebagand in seama ploaia reinceputa am luat-o la deal aproape toti, spre Ciucas. Nu prea ne tragea cheful de mers pe astfel de vreme, da` nici nu ne uitam inapoi. In saua dintre Chirusca si Tigai, unii au ales sa urce direct spre varf, dar cei mai multi am cotit spre Saua Tigailor. Desi vreme urata, Ciucasul era destul de plin de montaniarzi, astfel ca in drum spre sa am tot intalnit grupuri care se intorceau de pe varf (pe poteca ne-am intersectat si cu Titus Hen, ce venise la intalnire cu un grup mai mare de muntomani). De altfel noi eram intarziatii, ca la ora asta cobori dinspre varf, nu urci spre... In curand eram insirati pe toata poteca, pana in saua Tigailor. Am ajuns acolo, mai repede, cu TheO si Carmen. Dinspre Brasov se apropia o ploaie cu tunete, iar o ceata deasa se urcase pe cusma Ciucasului, nemailasandu-ne sa vedem varful. Ce sa face!?... Sa continuam spre varf. Parea intr-un fel riscant, mai ales ca in caz de furtuna erai cam expus pe culmea aia golasa. Dar nici furtuna nu dadea semne ca se apropie prea grabita de noi. Ne-am adunat cu totii in saua dintre Ciucas si Bratocea si am hotarat sa urcam totusi. Prin ploaie, intram in perdeaua de ceata. Urcam binedispusi, nevazand ceva prin jurul nostru, si nici nu simtim cand ne apropiem de varf.

Gropsoarele in ceata (1883 m). Coborand de pe Vf. Ciucas

    

---

     Un stalp de marcaj, cu sageti pe el, ne iese din ceata. Am ajuns. Suntem pe Ciucas, la 1954 metri altitudine. Parca sa ne bucure mai tare, se ridica si ceata de peste noi, lasandu-ne sa vedem ce e in jur. Clipele astea imi aduceau aminte de inceputul lui aprilie, cand pe varful inghetat ne chinuiam sa ne inghesuim vreo douazeci de prieteni. Dupa trei luni simtim aceeasi inghesuiala, si bucuria ca unii din noi am fost si atunci si acum. O poza de grup, binemeritata, un tur de orizont asteptat de toti, dupa care... coborarea.
    Dupa cateva minute de coborare ajungem in dreptul Babelor la Sfat. Maria, grabita sa se bage intre Babe, sa le intrerupa din barfe, descopera o floare de colt sub stanci. De cand nu am mai intalnit prin Carpati vreuna... ma bucur atat de mult, ca stau si fac cateva zeci de fotografii, pe lumina asta de seara, slaba, doar doar mi-o reusi vreuna mai deosebita. Tot in Ciucasul meu drag, mi-a fost dat sa o regasesc.
    Cerul s-a risipit bine. Au mai ramas pe varf, in urma noastra, cativa nori mai fiorosi. In rest, de peste Zaganu, se ridica incet incet ceata. Un spectacol rar intalnit. Toti sunt binedispusi, cu chef de zbenguiala prin munti. Si asta facem... ne zbenguim, pe cate o stanca. Putem ajunge si pe intuneric la cabana... Lasam in urma Tiglaile Mari (1844 m alt), lasam si saua de la bifurcatia traseelor, si dupa ce trecem pe langa micul lacusor de sub Chirusca, ajungem pe umbra serii la fosta cabana.
    Unii mai somnorosi, o intind repede la corturi... altii stam printre corturi la povesti, pana ceva dupa miezul noptii. Si apoi dormim iepureste inconjurati de sforaituri. Nu dau nume...
    Dimineata ne intampina cu soare. Pe la 8 ies din cort, gonit de caldura. Cerul nu e chiar senin, dar e posibil sa fie vreme mai buna decat cu o zi inainte. Incet, incet, fac toti ochi, printre corturi, si cu cat trece timpul, vremea se face tot mai frumoasa. Abia pe la ora 11 plecam din tabara de corturi.     Ne indreptam in sir indian, pe sub Chirusca, spre saua cu acelasi nume. Codasi ramanem cativa, cu ochii tot inapoi spre Ciucas, facand fotografie dupa fotografie. Asa frumos s-a facut varful, ca nu ne mai vine sa ne desprindem ochii. In ritmul asta, de doi pasi inainte, si privirea inapoi, ajungem in Saua Chirusca, la bifurcatie de marcaje. In poienita, unde pana nu de mult fusese si un indicator turistic, salutam suita de vaci intalnita in cale, care pasteau, cu o atitudine nepasatoare fata de prezenta noastra.
De aici, vom lua pieptis poteca spre Saua Gropsoarele, in culmea principala a Gropsoarelor. Mai in urma ramasesera Bogdan si Flueraru, da` nu ne faceam noi griji ca n-or nimeri ei poteca buna. Abia in saua Gropsoarelor reusim sa ne reunim tot cardul, insirat pana acum pe poteca. Numa` bine ca aici stam vreun sfert de ceas, la odihna. Tot asteptand sa apara din urma Flueraru si cu Bogdan, ne auzim strigati din deal. Hehe, nimerisera vechea poteca, si noi stateam dupa ei, iar ei dupa noi. Se aflau la urmatorul stalp indicator, la vreo cateva minute deasupra noastra. Incepem sa urcam spre ei, cu privirile tot dupa verdele pasunii din dreapta noastra.
     Pe culme ne intalnim cu o turma de oi, insotita de un cioban tanar, cu zeci de flori de colt in mana. Nemernicul le smulsese cu tot cu radacini. Fetele il iau la rost, si raspunde foarte sec ca nu le-a rupt sa le vanda, ci sa le duca fica`si, sa le puna la presat. Ce minciuna ieftina... Ca tot se intreba cineva de ce vezi prin munti tot mai putine flori de colt... ca s-au tot inmultit ciobanii fara minte, dornici sa faca bani din orice, de parca nu erau de ajuns asa zisii turisti de duzina ce le rupeau sa se laude pe acasa cu ce au cules din munti.

Gropsoarele (1883 m). Culmea vazuta de pe Muntele Rosu

---

      Il lasam pe cioban, in prostia lui (se putea lua de mana cu colegul lui de turma, ce din urma venind dadea cu salbaticie in cainele ce nu prea asculta de ordinele mariei sale ciobanu`) si ne continuam, scarbiti, drumul spre Rascruce. Ajungem pe soarele amiezii in saua aflata la o altitudine de 1805 metri, punctul de unde se desparte poteca spre Muntele Rosu. Cerul senin, soarele amiezii, caldura verii, ne determina sa facem un popas mai lung aici, sa ne bucuram de munte. Fara rucsaci, majoritatea urca spre Gropsoarele, cel mai inalt varf din zona (1883 m altitudine), iar de acolo pe creasta Zaganului, pana la ultimele stanci, de la liziera padurii. Altii, ne intindem la soare pe varful secundar al Gropsoarelor, langa acele butoaie de tabla, sa le zic asa, al caror rost niciodata nu l-am inteles (cred ca sunt legate de statia seismica de la Cheia, doar ca au fost abandonate). Tolaniti, si levenind, trec vreo doua ceasuri, pana se intoarce „echipa de Zaganu”. Adormim repede, in mirosul „urmelor” unui popas mai indelunga prin zona al turmei de oi, precedente, iar Flueraru, parca simtind nevoia de o ancora mai buna, se ghemuieste in jurul indicatorului turistic. Caldura e mare. Pana si Sheeba nu o mai suporta, iar Irina e nevoita sa-i improvizeze un „umbrar” din rucsacii lasati gramada in curmatura. Saracuta catelusa era terminata dupa doua zile de umblat prin munti, tinuta din scurt de Irina, si traumatizata de TheO. Irinei, in schimb, o sa-i decernam, in parteneriat cu TheO, premiul de ecologist al Ciucasului, dupa ce roscata noastra a venit de pe Gropsoarele cu o punga de gunoi, abandonata pe acolo de niscaiva „turisti” flamanzi, iar TheO si-a oferit spatiul din rucsac pentru a cara toate gunoaiele grupului la vale, la containerul de gunoi de la Muntele Rosu.
     Cu greu ne urnim oasele din loc. In timp ce unii raman sa manance, in acelasi miros de „resturi” de oaie, altii o luam la picior spre cabana de jos, cu gandul la o ciorba calda si o bere rece. O ora dureaza drumul pe poteca incinsa de soare. O ora ce se va intipari pe fetele noastre, caci majoritatea am ajuns jos rosii ca racii, dupa coborarea de pe Muntele Rosu. Pe poteca turisti si turisti, unii mai turisti, altii mai putin turisti (mi-a trezit un zambet pustiul ce alerga la deal, pe panta muntelui, cu o bere intr-o mana, si cu tigara aprinsa in cealalta mana, chinuindu-se in acelasi timp sa vorbeasca la telefon cu pustoaica ce-l astept mai sus pe o stanca... ce mai cucerea saracul muntii! Dar cel putin o impresionase pe fatuca, cu eroismul lui de a ajunge acolo in varf de munte, in bratele ei). Pacat ca dupa ei raman pe poteci numai gunoaie...
     Arsi de soare ajungem la cabana invaluita de miros de gratare, si pe unde de manele. Deh, asta este Muntele Rosu. Ne-am obisnuit. Gramada de masini si vetre de foc de cu o zi inainte, crescuse intre timp. Asteptand sa coboare tot grupul de pe Ciucas, ne adapostim de caldura, in holul racoros al cabanei, cu cate o bere rece, si de mult asteptata, in mana.
     De aici drumurile se vor desparte. Unii ne vom indrepta spre Ardeal, altii spre Bucuresti, dar sigur ne vom regasi iar pasii prin munti. Si asta cat de curand...
     Nu a fost ce au dorit altii sa fie... dar noi, grupul de prieteni, am reusit sa ne adunam iar in munti, cu ganduri la poteci comune si la cat mai multi munti.

---

Muntii Ciucas (1954 m), vazuti din Saua Chirusca

---

Albumul foto complet (MUNTII CIUCAS) - Emi Cristea, Asociatia de Turism FLOARE DE COLT Brasov