Diaries - 2 septembrie 2006 :: Potecile contrastelor in Bucegi

Album foto complet (MUNTII BUCEGI)

2 septembrie 2006:: Poiana Tapului - Valea Jepilor - Cabana Caraiman - Piatra Arsa - Drumul lui Schiell - Urlatoarea - Poiana Tapului

     Cerul se insenineaza de dimineata, dupa zile intregi de ploaie. Din pacate nu este seninul ce-l asteptam. Cativa cumulusi mici, se ingramadesc pe crestetul Caraimanului inca din primele ore de dupa rasarit. Vremea buna nu va tine mai mult de cateva ore.
Pe la ora 10 plecam toata trupa, din tabara de deasupra Poienii Tapului. Suntem vreo saptezeci de oameni, din toate cluburile de prin tabara. Coboram prin poiana insorita, pana in dreptul Prahovei, pe care o traversam pe langa gara Poiana Tapului.
    Urcam spre Urlatoarea, pe poteca marcata cu punct albastru (asta dupa ce, initial, ne trezim pe un drum blocat de o vila nou aparuta, si suntem nevoiti sa ne intoarcem), reusind cu greu sa tinem grupul unit, din cauza ritmurilor diferite de mers.
    La Urlatoarea ne adunam cu totii. Din pacate, acest obiectiv turistic a devenit si o mica ghena de gunoi a Bucegilor, mai ales din cauza celor ce vand aici tot felul de produse, de la bere, la biscuiti si alte chioscarii dintr-acestea. Daca tot am dat si de cei ce fac aici micul comert, m-am luat de ei pentru gunoiul ce-l lasa in fiecare week-end in urma lor. Oare jandarmeria montana, de la care iti trebuie aprobare sa faci ceva organizat prin Bucegi, stie de existenta acestor comercianti ambulanti, fara nici un fel de autorizatie!? Eu cred ca stie...
    De la Urlatoarea, luam la picior poteca spre Busteni, pe langa conducte, pana la poienita de unde se intra spre Valea Jepilor. N-am mai fost pe aceasta vale de prin noiembrie 1999, dar nici nu am avut vreo mare tragere de inima pentru a parcurge aceasta poteca, a carei frumusete este umbrita de multimea de gunoaie ce le intalnesti pe drum. Prima parte a drumului, este si cea mai expusa la accidente, din cauza prapastiilor de pamant, pe deasupra carora trece poteca. Dupa atatea zile de ploi, pamantul ud, si radacinile copacilor, necesita atentie, mai ales ca suntem multi pe poteca, si unii par mai grabiti decat altii sa ajunga mai sus.
    Urcam incet spre golul alpin, traversand de cateva ori firul vai, pe poteca ce se agata mereu de versanti abrupti. Aproape de Brana lui Raducu iesim din padurea de molid, in ultimele raze de soare ale zilei. Pe poteca ne intersectam cu alte grupuri de turisti, care, din pacate, nu micsoreaza de fel din faima Vaii Jepilor, de poteca a pantofarilor. Este o nebunie sa urci stancile ude, in adidasi cu talpa alunecoasa. Si tocmai aceasta poteca, una din cele mai dificile.
    Sub cascada Caraimanului ma opresc la fotografiat. Din stanga, dinspre Brana lui Raducu, un mormait de urs se aude din zmeurisul de pe coasta. Mi-a confirmat si Krisu ca l-a auzit... ca initial am crezut ca e doar o parere de la oboseala. In schimb, in partea dreapta, chiar de unde incepe Brana Portitei, patru capre negre ciulesc urechile cand trecem. Ne observa, dar nu fug... stau si se uita fix spre noi. Apoi, plictisindu-se sa tot fie privite, o iau la pas pe brana. Este o capra mai mare, insotita de trei iezi frumosi si curiosi.
       In jumatate de ceas urcam ce a mai ramas din Valea Jepilor, pe langa cascada, pe poteca aeriana, asigurata cu cabluri de otel si lanturi. La cabana situata la 2024 m altitudine, ajungem printr-o ceata deasa si rece. Zgribuliti de frig, stam in iarba rece, la adapost de vantul ce nu are atata tarie la sol. Intre timp, adunandu-se toti, intram in cabana, aflata in renovare. Aici gasim echipa salvamont. Din discutiile purtate de Cristi Caprioara si Cristi Voicu, cu ei, a reiesit ca erau suparati ca nu au fost anuntati din timp de prezenta unui grup atat de numeros prin Valea Jepilor, ca ar fi putut pregati si ei ceva de vanzare la bar. Si-au afisat o atitudine foarte superioara fata de organizatorii acestei ture, cu o aroganta de neinteles... sau de inteles pentru aceasta zona din Bucegi, unde s-au obisnuit sa priveasca orice turist foarte de sus. Daca au tinut sa sublinieze ca aici este Parc Natural... eu tin sa subliniez ca intr-un parc natural nu se justifica tonele de mizerie de pe Valea Jepilor, si decat sa explice teoria turismului organizat unui grup condus si format din oameni cu ceva experienta prin munti, mai bine si-ar vedea de pantofarii ce suprapopuleaza Valea Jepilor... ca n-am vazut nici un salvamontist la intrarea in traseu, sa explice ca nu e recomandat sa te duci pe aceasta vale in echipament neadecvat. Din fericire am intalnit mai multi salvamontisti, suflet de munte, decat astfel de cazuri izolate... dar mai frecvente prin Bucegi.
     Intr-un tarziu... plecam spre Piatra Arsa. Alegem acolo oprire, pentru ca unii sa si poata manca ceva cald, si pentru ca timpul ne permite. Mai avem destule ore la dispozitie. Prin ceata deasa de pe platou, traversam “bulevardul” Carpatilor, pana in jnepenisul de pe Jepii Mici si Ciocarlia, cu pofta de vorba peste toti. Marea cabana de la Piatra Arsa ne asteapta cu mirosuri imbietoare de feluri de mancare, asa ca pauza de jumatate de ceas este binevenita.
    Cu burtile pline... panta spre cantonul Jepi ni se pare mai grea. Dar nu dureaza mult urcusul. Ajungem la fostul refugiu, odata cu ridicarea cetii. Jepii Mici isi scalda abrupturile in aburii unei toamne grabite. De aici doar coboram. Si coboram printre ceturi, coboram spre o tabara de care ni s-a facut dor. Unii mai grabiti, scurteaza serpentinele Drumului lui Schiell, spre exasperarea organizatorilor, altii se bucura de poteca lata si prietenoasa.
    Ajungem la Urlatoarea. Spre bucuria mea, cucoana cu “taraba” a fost sensibila la scandalul meu, si si-a adunat toate gunoaiele intr-o geanta mare, si de satisfactie cumpar si eu de la dansa un porumb fiert, ca tare imi mai era pofta.
    Ajungem pe inserate in Poiana Tapului, dupa un traseu extenuant, dar destul de anost. Cel putin pentru unii … Jepii, raman, potecile contrastelor … acolo unde dificultatea alpina se intalneste cu inconstienta umana, si cu clasica definitie de “pantofar”.

Albumul foto complet (BUCEGI) - Emi Cristea, Asociatia de Turism FLOARE DE COLT Brasov