Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Munţii Carpaţi - La Izvoarele Nerei

Bookmark and Share

La Izvoarele Nerei

La Izvoarele Nerei

Pădurea naturală, neafectată de om, iată o imagine pe care puţini o cunoaştem şi o concepem ca o realitate încă existentă. Ultimele rămăşiţe ale codrilor postglaciari care odinioară acopereau Europa încă mai rezistă pe cateva văi din Carpaţi, ocolite de tăvălugul exploatării şi silviculturii intensive datorită inaccesibilităţii şi uneori datorită grijii unor oameni vizionari.

Veţi spune, o padure este o padure, afirmaţie valabilă pentru ochiul neantrenat sau superficial, care nu vrea să privească cu adevarat. Nu am să ma lansez într-o prelegere ştiinţifică, care nu işi are locul aicea, va fi doar o poveste menită să sensibilizeze sufletul montaniardului (dacă mai este nevoie) şi la altceva decât creste semeţe şi pereţi impunători.

Întotdeauna mi-a placut să "trăiesc" muntele în integraliatea sa, în drum spre crestele mult dorite să simnt mângâierea umbrei codrilor, să le inspir răcoarea, să-mi ud picioarele în văile înspumate, ca apoi să ies un alt om, eliberat, gata să "îmbrăţişez" stânca.

Semenicul este cunoscut multora mai ales pe timp de iarnă, pentru zăpada abundentă şi sporturile aferente. Puţini sunt cei care revin şi vara, şi mai puţini sunt cei care traversează golul alpin şi intră în Rezervaţia Naturală Izvoarele Nerei. Pe cele peste 5000 de hectare, cât acoperă rezervaţia, fagul este la el acasă, creşte luxuriant, dominator, adevărata pădure primordială din care se mai văd doar palide umbre în pădurile administrate de om. Coborând tot mai adânc pe culmea la început domoală (marcaj bandă roşie - atenţie la acest marcaj, pentru că uneori nu este foarte clar, iar alte posibilităţi de orientare nu prea sunt dacă nu cunoaşteţi zona) pădurea devine din ce în ce mai impresionantă. Arbori uriaşi ce depăşesc 50 de metri înălţime îţi crează impresia că păşeşti într-o catedrală înverzită, generaţiile de arbori se suprapun pe suprafeţe mici, tineri puieţi cresc peste trunchiurile în descompunere ale giganţilor doborâţi.

 

Vezi uriaşi care refuză să moară, iar atunci cand mor mulţi continuă să rămână în picioare, coloane dezgolite îndreptate spre cer, la picioarele cărora creşte următoarea generaţie. După aproximativ un km de la intrarea în rezervaţia, poteca iese în Poiana Mare, singura urmă evidentă a vieţuirii omului în zonă. Se spune că aicea se retrăgeau cărăşenii din satele apropiate în timpul invaziilor, la adăpost de furiile trecătoare. De altfel se pot vedea urme ale trecerii oamenilor în inscripţiile de pe arbori, multe din secolul 19, multe în slavonă. Ceea ce este mai important că aceste treceri nu au lăsat urme mai adânci în pădure, nimeni nu şi-a distrus casa. Eu bănuiesc că această practică era şi un mijloc de orientare în acele zile îndepărtate.

Lucrul care mă fascinează poate cel mai mult, este Liniştea! Da Liniştea cu L mare, pentru că aicea începi să înţelegi ce este liniştea. Pădurea nefiind strabătută decât rareori de oameni, iar animalele sălbatice negăsind prea multă hrană sunt doar în trecere, liniştea capătă adevărata dimensiune. Dacă nu ar fi adierile vântului şi căderea unor crengi uscate, ai spune că te afli într-un film fără sonor, chiar poţi proba teoria cu "arborele care face sau nu zgomot atunci când cade".

După ce trecem de cota 1100 m, pădurea devine cu adevărat luxuriantă, cateodată ţi se pare că ai în faţă un zid de trunchiuri iar portiţele ţi se vor deschide doar după ce vei da bineţe fiecărui uriaş, fiecărei coloană în parte. Pe trunchiurile doborâte cresc o mulţime de ciuperci, buretele păstrav de fag (Pleurotus ostreatus) este cea mai preţuită şi poate singurul motiv pentru care zona mai este traversată de oameni.

În partea de jos a rezervaţie, aproape de ieşirea în drumul forestier de pe valea Nergăniţei, chiar în potecă poţi vedea unul dintre cei mai frumoşi arbori din rezervaţie, şi nu este un fag, ci un ulm, unul dintre puţinii arbori din alte specii din zonă. Este cel mai mare şi mai frumos ulm din câţi am văzut (şi nu ma vazut puţini), un adevărat arbore monumental, de 2 metri în diametru şi peste 50 înălţime.

Pentru cei mai aventuroşi, şi familiarizaţi cu zona, se poate coborâ imediat după intrarea în rezervaţie în una din văile pe care curg afluneţii Nerei (în stânga - în sensul de coborare, valea Nerganiţei, în dreapta Nergana şi Coşava). Se pot vedea chiar şi izvoarele râurilor, de unde şi numele rezervaţiei, la început mici pârâiaşe, care în scurt timp se transformă în frumoase râuri de munte, pline de mici cascade, săritori, cu ape limpezi şi oxigenate. Până în vale, panta este mult mai accidentată, uneori întreruptă de mici pereţi de stâncă, dar tot acoperită de aceaşi pădure viguroasă de fag. Înaintarea pe vale se face relativ anevoios, deoarece nu există nici o potecă, fiind necesare traversări succesive ale văii, urcări scurte pe versanţi, traversarea unor zone cu vegetaţie foarte deasă, dar toate acestea sunt sarea şi piperul unei văii sălbatice.

După vreo 15 km traseul de creastă se termină cu un vâlcel destul de abrupt (pe versantul stâng al crestei), lung de 400 de m, care te scoate în drumul forestier de pe Nergăniţa înainte de un pod. Apoi după 3 km de drum forestier se ajunge la "Botul Calului", confluenţa cu Nergana şi Coşava, de unde începe practic Nera. De aicea până în primul sat, Prigor mai sunt 27 de km. Traseul de creastă poate fi făcut de către bikeri experimentaţi şi pe bicicletă, cu menţiunea că vor fi necesare multe descălecări pentru trecerea trunchiurilor ce barează poteca.  

Aşa că dacă vă place pădurea, liniştea şi natura, vă invit la o tură prin codrul Nerei, ca să vedeţi cum arată o pădure adevărată.

Autor: Ioan Şteţca
Înscris de: Ioan Şteţca
Vizualizări: 17257, Ultima actualizare: Miercuri, 18 Oct 2006



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii SEMENIC si Munceii NEMANULUI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Satul Valiug-Compl.Turistic Semenic

 

Comentariu
Fără foto ALEXANDRU MIRON, Miercuri, 18 Oct 2006, 20:33

:-P

vlad berchi vlad berchi, Luni, 23 Oct 2006, 18:09

Superb articol. Dar ai uitat sa spui ceva de viperele de prin iarba...:-D

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii