Ghid montan - O tura cu greseli - Alpinet.org

Salut,

Mi-au trebuit vreo 2 saptamani ca sa ma decid sa scriu primul meu articol pe alpinet. Poate lenea, dar mai ales jena m-au retinut.
Daca despre lene nu am ce discuta, interesanta (cred) ar fi jena. Deci: De ce mi-a fost jena sa postez un articol pe Alpinet? In primul rand pentru ca sunt programator si nu prea scriu altceva decat cod: P. In al doilea rand, pentru ca desi am ceva experienta de munte nu ma pot compara cu "greii" de pe site. Nu voi avea niciodata curajul lui Alex Gavan sau experienta domnului Mititeanu si exemplele pot continua. Alt motiv ar fi ca nu este vorba de nu stiu ce expeditie de prin nu stiu ce colt de lume in care am urcat vre-un varf de 8000 m cu care sa ma mandresc.

Nu, este vorba de o banala tura in muntii Grohotisului. De ce scriu totusi despre ea? Pentru ca in ianuarie, in muntii Fagaras un copil (20 ani!) a murit! Pentru ca, desi imi umple de placere ziua in care citesc pe alpinet descrierea unei ture fabuloase, cred ca pe alpinet ar trebui povestite si ture cu probleme, ture nereusite. Copiii, sau chiar si oameni mari/maturi, citesc tot felul de "basme" pe alpinet si vor sa faca si ei. Inca o data, nu ma intelegeti gresit, abia astept sa se publice un astfel de "basm" dar cred ca e important ca lumea sa inteleaga ca e mare diferenta intre "eroii din basm" si oamenii normali, reali. Sigur, cine n-ar vrea sa-si petreaca revelionul la refugiul Vistea? Dar, Dumnezeule, refugiul ala e in Fagaras si e revelion! Deci iarna! Pai pentru asta trebuie sa fii antrenat, sa ai experienta si echipament. E ca si cum ai crede ca daca te uiti la televizor si-l vezi pe Ronaldihno cum dribleaza, poti sa faci si tu la fel!

Revenind la subiect, sa va povestesc tura din 3 martie 2007 din muntii Grohotisului, o tura cu greseli, care din fericire s-a terminat bine.
Stiam ca "iarna nu-i ca vara", ca "muntele se mananca cu lingurita" dar credeam ca dupa 10 ani de mers la munte vara si cateva trasee cu coltari/piolet iarna puteam sa ma gandesc la o tura "adevarata" de iarna in niste munti mai "domoli". Am citit un excelent articol pe alpinet, "cu focile la plimbare" scris de Lucian Marculescu si am decis (eu si inca 3 prieteni) ca merita sa facem si noi traseul (Cheia-Azuga, cu trecere prin muntii Grohotis, Neamtului, Baiului). Ne-am interesat la salvamont Cheia de starea zapezii (pericol de avalansa 2 la sub 1800 m) si am decis ca nu ar trebui sa avem probleme. Stiam din ce povestisera baietii ca pe timp de ceata sunt probleme cu orientarea dar ne-am gandit: "cat de rau poate sa fie". Aveam harta si busola (din pacate din diferite motive nu aveam GPS-ul cu noi) asa ca "ne-om descurca noi cumva".

Zis si facut, vineri seara eram in Cheia unde am dormit. Sambata "relativ" dimineata (ora 9), pe traseu. Vreme frumoasa, zapada incepea dupa limita padurii si nu era prea mare (20-30 cm). Am urcat pe fata lui Gherghel ca sa ajungem in creasta fara probleme. Frumoasa povestire, frumoasa introducere dar "am uitat" ceva foarte important. ECHIPAMENTUL!! Sincer, mi-ar placea ca in toate articolele de pe site sa nu fie uitat acest "amanunt".

Deci, ca echipament pentru 4 oameni: 4 randuri de bete (1 telescopice, 3 normale, de ski) 2 perechi de coltari, 1 piolet. In rest cort, bocanci (nu plastici), geci de gore-tex, pantaloni gore-tex, polare, manusi, caciuli, cagule (stiam ca e o regiune in care bate vantul foarte puternic), saci de dormit cu extremul de (-15,-30) pentru toata lumea.

Prima greseala: ce cautau iarna 4 oameni cu 2 perechi de coltari si 1 piolet?? Cum pot face ei ture comune? Va spun cum am gandit eu atunci: muntii sunt mici (max 1923 vf Neamtu pe care daca zapada e prea inghetata il vom ocoli - de fapt nu vom face deloc muntii Neamtului-Baiului). In conditiile astea, de ce nu i-am lasat acasa (Doamne fereste!)? Nu stiu, "just in case".

Revenind, sambata pe la ora 11 eram in golul alpin. Vroiam sa ajungem in prima zi la Pasul Predelus, dar pentru ca era iarna si ne afundam in zapada la ora 5 dupa-amiaza eram doar la o stana dupa Muntele Vaii Negre. Am fi putut continua inca 1-2 ore, dar pentru ca nu aveam chef sa ne punem cortul in zapada, ci la o stana, si din relatarea anterioara stiam ca este o stana abia la Muntele Urlatelul, am decis sa ne oprim. Ne-am dat seama ca e exclus sa reusim tura propusa. Aici, cred, ca e ceva interesant de spus. Avem intre 27 -30 ani, unul dintre noi e sportiv de performanta, eu ma pregatesc de 3 luni pentru semi-maraton, ceilalti doi sunt in forma fizica buna, experienta de munte v-am spus ca avem (vara!) si totusi am facut cam jumatate din traseul pe care l-au facut Lucian si Cata. Motivele (zapada, probabil echipament, chiar si forma fizica) nici nu mai conteaza. Ideea e ca o tura nu seamana cu alta si nici oamenii intre ei.

Nu puteam ajunge la Azuga, asta e, ne intoarcem in Cheia. Noul plan era ca dimineata sa urcam din nou in creasta si, prin Vf Grohotisului (1768 m), sa coboram in DN 1A undeva pe langa Manastirea Suzana unde in mod cert vom gasi o ocazie/microbuz pana in Bucuresti. Pentru ca nu estimasem mai mult de 4h ca sa ajungem in DN 1A, desi a doua zi era avertizare meteorologica, ne-am sculat extrem de tarziu (10.30).

La 11.30 urcam din nou creasta pentru a trece muntele si a ajunge la DN. Vremea destul de buna. Muntii Neamtului/Baiului se vedeau in departare in ceata dar pe crestele Muntilor Grohotis nu era pic de ceata/nor. Urcam vre-o ora, facem poze, si cu jumatate de ora inainte de a ajunge in creasta incepe furtuna. Vizibilitate minima, vant destul de puternic. Nu ne facem probleme, in fond, suntem in muntii Grohotisului de 1700 m, nu in Fagaras. Chiar daca nu stim pe ce muchie sa coboram, cat poate sa fie de greu? In fond nu e nici prima nici ultima oara cand ne prinde ceata/furtuna. Ajungem in creasta si coboram la intamplare, pe unde o fi ca oricum ajungem la DN. Important e sa tinem Est! GRESEALA! Muntii Grohotisului, oricat de blanzi ar fi sunt tot munti. Iar iarna nu-i ca vara!

De ce nu ne-am intors la stana pe traseul pe care tocmai il facusem si de acolo sa avem o banala coborare prin padure, fara zapada, in Valea Doftanei? Pentru ca muntii Grohotisului sunt banali! Noi, care fusesem in Rila si Pirini si urcasem pana aproape de 3000 m nu aveam de ce sa ne speriem de banalii munti ai Grohotisului. Si iata-ne orbecaind prin viscol (deja ningea) prin "banalii" astia de munti. Ce sa va mai zic. La un moment dat, vantul era atat de tare incat un om de 80 kg (+ rucsac de vreo 15 kg) nu se putea tine pe picioare. Cei 300-400 m pana la limita padurii de unde stiam ca suntem salvati NU SE PUTEAU FACE! Am orbecait vreo 3h prin viscol, prin vai unde zapada era pana la brau si pe unde, crede-ti-ma, ni se parea imposibil de mers. La un moment dat, urcand si coborand ne-am dezorientat. Nu credeam ca se poate sa te dezorientezi atat de tare incat sa nu mai stii nici macar directia de mers. Am scos busola. Stiam ca trebuie sa mergem spre Est. Si totul se intampla in muntii Grohotisului, nu prin Fagaras sau Himalaya. Am urcat in creasta, pentru ca vaile era prea ciudate. La un moment dat, in fata noastra "prapastie". Vantul nu ne lasa sa ne tinem pe picoare. Atunci am decis. Era 15.30 dupa-amiaza dar trebuia sa ne oprim sau riscam ca vre-unul dintre noi sa alunece (nu aveam toti coltari!!) sau sa ne prinda vre-o avalansa. Echipamentul de pe noi (gecile gore-tex, pantalonii, cagulele) si faptul ca totusi nu era extrem de frig (cred ca in jur de 0 grade) ne-au salvat. Dar cel mai mult ne-a salvat pioletul .

Cu tot echipamentul, nu cred ca puteam rezista o noapte intreaga in viscol (si oricum, era posibil sa continue si a doua zi). Cortul nu-l puteam pune pentru ca nici noi nu ne puteam tine pe picioare, si nu era cort de iarna, ci de vara, cu 2 bete. Dar pioletul pe care il luasem "just in case" ne-a salvat. Am gasit un loc cat de cat mai ferit si am inceput sa sapam o cazemata. Cu pioletul puteam sa taiem zapada, asa ca in 3 ore, 4 persoane am reusit sa facem un zid de 1.80 m care adapostea cat de cat cortul.

Stiti la ce ma gandeam in momentul ala? Daca pentru noi era asa, cum s-or fi simtit copiii aia in ianuarie in Fagaras. Singuri, probabil fara echipament. Si in Fagaras. Atunci am promis ca o sa le povestesc si altora prin ce am trecut. Cu chiu cu vai reusim sa ancoram cortul cu betele de ski. Hainele de pe noi erau pur si simplu piatra. Inghetasera. La fel si noi. Scoatem sacii si ne bagam in ei. Este bine. Suntem in cort, avem saci seriosi de dormit. Sunam salvamontul (aveam si semnal!!) si le spunem ca suntem (credem noi) undeva in regiunea varfului Grohotis si ca este exclus sa putem pleca daca vremea nu se imbunatateste. Mai aveam pe noi doar pantaloni de polar si cate 1-2 polare deci nu ne puteam permite sa iesim sa cautam traseul a doua zi daca era viscol/ceata. Stiam ca daca vremea e buna, in cateva ore suntem la padure si de acolo, banal, pana la drum. Seara ne-o petrecem sunandu-ne nevestele/prietenele ca sa nu se ingrijoreze.

A doua zi, vantul s-a mai domolit dar tot ceata. Nu vrem sa plecam de frica sa nu gresim traseul si sa ne udam tot echipamentul. Nu avea rost sa plecam, aveam primus (deci apa) si mancare pentru cateva zile. Ne suna salvamontul sa ne spuna ca urca dupa noi. In fine, dupa cateva ore de asteptat, in jurul orei 10 se ridica ceata! Stupoare. Eram exact in creasta pe o muchie care cobora lejer pana la padure. Se vedea DN. Prapastia pe care o vazusem cu o zi inainte nu era chiar prapastie. Mi-am adus aminte de un turist care a murit in zona parcarii de la Balea, la cativa metrii de cabana. Sincer, se poate intampla! In fine, sunam salvamontul, le zicem ca putem cobori fara probleme, strangem cortul (care a murit eroic, la datorie) si in 2 h suntem la DN exact la manastirea Suzana. Luam microbuzul in sens opus, ne intalnim cu salvamontul in Cheia, rusinati le cerem scuze ca i-am pus pe drumuri (iar ei, baieti simpatici, le primesc) bem cate 2 beri de caciula si seara suntem in Bucuresti.

Cam asta a fost tura din muntii Grohotisului, o tura de reper pentru mine. Poate ca am mai facut si alte greseli nu numai cele pe care le-am aratat. Sper ca greselile pe care le-am facut sa nu se mai repete, sa nu apara altele noi, si voi sa nu le faceti.

Autor: Razvan Nica
Înscris de: Razvan Nica
Vizualizări: 8300, Ultima actualizare: Joi, 15 Mar 2007

Legaturi cu Ghidul Montan:

Muntii GROHOTIS


O poză: [N-am găsit]

Un articol: 17 martie 2007 :: Necunoscutul Grohotis, înscris de Emi Cristea - Nu aveam nici un plan pentru week-end-ul acesta. Asteptam sa pice vreo idee, de undeva. Cam daduse lenea peste mine, as fi stat si eu pe acasa, tolanit, cu o telecomanda in mana, in fata unui televizor. Ar fi trebuit sa fie Balea, dar iesea din schema, ca nu aveam cu ce masina sa ajung in zona; Penteleul, propus de Laura, era prea departe de mine. Si cand totul parea a se indrepta spre un week-end de hodina si pace, a venit o veste buna din Bucuresti. Se merge in Grohotis! Mai ramanea sa dau zvon prin Brasov, intre colegii de la Floare de Colt, si cumva sa se gaseasca si unul cu masina, ca altfel nu prea aveam cum ajunge in Bratocea. Vineri seara, la ora zece, lucrurile erau limpezi. Plecarea se da destul de tarziu. Ziua s-a mai lungit, traseul nu este foarte lung, iar unii vin mai de departe. Pe la noua si jumatate reusim sa...

Un traseu: [N-am găsit]

Comentariu

Cătălin Olteanu , Joi, 15 Mar 2007, 20:29

Felicitari pentru articol!

Emi Cristea , Joi, 15 Mar 2007, 22:35

Felicitari Razvane. Ai dat o lectie de adevar, celor care cred ca muntele se masoara doar in metri si in pereti verticali, si care desconsidera ceea ce considera "banal", pentru simplul fapt ca nu inteleg ca aceasta complexitate a muntelui, si riscurile care ti le asumi nu tin doar de niste cifre ce exprima altitudinile.

PS: De cinsprezece ani de cand merg pe munte (si s-au adunat sute de ture, in multi munti din Carpati), m-am ratacit doar de doua ori, in munti sub 2000 metri (Siriu si Piatra Mare), si asta destul de recent...

De multe ori tinem sa credem ca altitudinile mici inseamna banalitate... si de fapt ne expunem la pericole si mai mari... datorita neatentiei.

Dan Loghin, Vineri, 16 Mar 2007, 9:23

Domnule Nica - respectele mele! Face si asta parte din curajul celor care aleg muntele. Ture bune si senine!

Emi Cristea , Vineri, 16 Mar 2007, 10:05

... voiam sa spun ca singurele situatii cand m-am ratacit pe munte, au fost in munti sub 2000 de metri... din acelasi motiv... subestimarea

olga ioan, Vineri, 16 Mar 2007, 11:57

Iubesc muntele, nu ma duc in ture din diverse motive, dar citesc articolele si ma bucur ca ai avut curajul sa recunosti ca ai gresit si sa impartasesti si altora ca sa ia aminte. Asta denota un caracter de exceptie. Felicitari si la cit mai multe ture fara probleme! Bine ar fi sa citeasca cit mai multi acest articol

cătălin pobega, Vineri, 16 Mar 2007, 19:46

salut razvan, cand am inceput sa citesc si ai zis acolo de tura mea si a lui luci ma gandeam ca nu am facut bine cu publicatul articolului si ca poate vi s-a intamplat ceva nasol. cand am terminat de citit am rasuflat usurat intr-un fel. totusi imi pare rau ca nu am subliniat anumite lucruri importante pe care le-am avut in vedere inainte de tura asta lunga, insa sper ca nici acu sa nu fie prea tarziu si sa ajute pe cei care vor sa o repete:
-daca luci nu ar fi mai fi facut traseul respectiv vara intr-o zi si nu m-ar fi asigurat ca il scoatem la doua zile pe schiuri de tura iarna, nu as fi mers pe acolo iarna la prima vedere. si il cunosc pe luci bine, am facut impreuna multe ture.
-in ture cu efort fizic mare, maxim 3 oameni care merg in ritm asemanator, nu mai mult. Ne-am felicitat ca nu a venit si al treilea anuntat, nu intru in detalii.
-nu am fi plecat daca la meteo ar fi anuntat avertizarea meteo, nici daca ar fi front, vant pe intervalul turei. de obicei decid in timpul saptamanii ce vreau sa fac in we, dar ma uit la meteo cum evolueaza vremea pana vineri inclusiv. atunci iau decizia finala si nu ma bag daca se strica vremea.
-am avut GPS-ul la noi si anumite puncte de reper fara de care ar fi fost greu sa ne descurcam pe ceatza. de asemenea harti si busola, dar GPS-ul a fost de baza.
-daca ar fi fost ceatza ne-am fi intors inapoi pe aceleasi urme, in sensul asta in prima zi am bagat pe GPS cat mai multe puncte cheie.
-am fost pe schiuri de tura, si asta ne-a ajutat mult la inaintare, iar la vale am alunecat foarte repede. daca as fi fost pe bocanci, posibil sa nu fi terminat tura in doua zile, desi zapada nu era foarte mare in perioada aia. Imi pare rau ca nu am scris asta in articol

-sac de iarna, primus pt topit zapada, thermarest, mancare suficienta, betze telescopice, haine calduroase, cagula, ochelari schi, coltari. un termos e f bun daca e temperatura scazuta.

Greselile pe care le-am facut noi:
-pt a fi cat mai light, eu nu am avut bocanci la mine, doar claparii de tura si pe portiuni in care nu a fost zapada m-au batut tare de tot. Spre sfarsitul traseului, am devenit lent din cauza asta. Apropo, saptamana trecuta am aflat ca se poate scoate limba de plastic (inclusiv la modelul meu de claparii) si asfel drumul pe jos nu mai e un calvar.
-daca m-as fi preocupat mai mult, as fi avut o harta mai exacta cu m-tii grohotis. asa ne intrebam si noi cine are dreptate (altitudinea de pe GPS era diferita cu ce arata harta la varful respectiv).
-nu am avut la mine baterii destule la GPS pt a inregistra treck-ul turei, asa ca il porneam si il opream pt a face economie.

Conditiile in care ati mers voi au fost mult mai dificile: zapada era mare, fara schiuri de tura. In plus a doua zi se anunta avertizare meteo (asa am retinut din ce ai scris). In conditiile astea e intr-un fel normal ca voi care ati avut o pregatire fizica mult mai buna ca noi, sa nu terminati tura. Felicitari pt decizia de a va intoarce, stiu ce greu se ia.

De asemenea, nu vreau sa fiu inteles gresit, dar sunt ture si ture. In unele ai timp berechet, nu sunt ture de viteza, ci de dificultate. Si pt a fi safe in ele tr sa cari echipament suficient (casca, coarda, lopata, arva, etc). In cazul de fatza insa tura a fost una de viteza, inamicul e ceatza si apoi distantele mari pe care le ai de parcurs. In sensul asta, tr sa ai echipamentul minim necesar, adaptat conditiilor meteo si turei, si totusi sa fi cat mai light. de exemplu, cortul si tot ce presupune el nu il consider echipament minim necesar deoarece altitudinea nu este mare si poti dormi (bivuac) la limita padurii. Ca sa intru mai mult in detalii ce inseamna pt mine sa fiu light- daca suntem doi luam un singur briceag, iar obiectivele de la aparat desi ma doare inima, le las acasa-.

Nu e genul de tura care sa imi placa f mult si nu as repeta-o de curand. A fost insa o experienta din care am invatat cate ceva, la fel ca tine. Si eu citesc articolele care apar aici si bag la cap ce spune unul si altul. Ma bucur cand cineva are initiativa de a-si recunoaste greselile cu scopul ca cei care citesc sa nu le repete si sa mearga safe. Ture faine, vreme buna!

Oana B., Vineri, 16 Mar 2007, 20:31

Excelent articol Razvan, excelent comentariu si completari Cata P. Asa cum am mai spus-o in alte ocazii: este un lucru remarcabil cand oamenii care stiu ce inseamna muntele isi recunosc greselile facute si le impartasesc si altora. Oricare dintre noi avem de invatat din ele si sint sigura ca bagam la cap sau nu trec peste noi fara sa lase semne. Trebuie sa remarc si eu taria pe care ati avut-o pentru a lua decizia de a va intoarce si mai ales de a suna salvamontul. Este de apreciat! Nu multi o fac si foarte putini o recunosc apoi deschis, public! Nu e o rusine atunci cand ai probleme sa te intorci sau sa suni salvamontul. Muntele inseamna si renuntare! Si asta e foarte important de stiut. Eu am invatat asta la alpinism si mi-a prins extrem de bine!
Multe ture faine si Multumiri pentru faptul ca ai trecut de momentul greu si te-ai decis sa ne faci cunoscute experientele voastre! Bafta la Semi-maraton (am participat si eu anul trecut la o cursa de semi-maraton - si a fost foarte fain)

Gligorie Emanoil Pârvu, Vineri, 16 Mar 2007, 21:45

Celui care "scrie cod" multumiri pentru "descifrari" si felicitari pentru articol

Titus Hen, Sâmbătă, 17 Mar 2007, 0:34

Felicitari Razvan, se pare ca te pricepi si la scrisul normal, nu numai la cod

Un articol care merita citit. Indiferent daca esti la primii pasi pe munte sau cu ceva ani la activ, ai ce invata sau macar ai ce-ti reaminti la capitotul asa nu/asa da. Iar Muntele, mare sau mic nu trebuie niciodata subapreciat, cu atat mai putin iarna.

Minerva Vincze , Sâmbătă, 17 Mar 2007, 13:36

Multumim pt ca ai impartasit cu noi aceasta experienta si mai asteptam si alte articole

constantin STOIAN, Sâmbătă, 17 Mar 2007, 15:10

mutzam fain pt articol, cred ca avem cu totii ceva de invatzat ...
si lu' Cata pt precizari...

ture frumoase in continuare si mai asteptam si alte mesaje!!!

Matei Domnita, Sâmbătă, 17 Mar 2007, 19:10

Salut,

in primul rand, felicitari pentru articol.

In al doilea rand, vreau sa precizez ca si eu am patit-o in zona, in Baiului. In munti mici, daca ai prins ceata si nu ai puncte clare de reper e de rau

.

Cand am fost in Baiului (tot cu ceata, zapada, viscol) aveam GPS si harta si am iesit foarte usor. E unul din putinele momente in care am apreciat f mult GPS-ul, fie el si cel mai banal si mai ieftin.

In al doilea rand, nu poti compara o tura de iarna facuta pe schiuri de tura ca timp cu o tura facuta pe bocanci. Cand e zapada moale, viteza e de cateva ori mai mica pe bocanci decat pe schiuri. Probabil ca asta e singura greseala evidenta.

Aa, si eu daca as fi vrut sa dorm in zapada mi-as fi luat lopata cu mine

. Dar astea sunt deja detalii....

Emi Cristea , Sâmbătă, 17 Mar 2007, 21:23

Azi am fost in Muntii Grohotis, si am facut traseul, urcand din Pasul Bratocea, prin Plaiul Sterp, Babes pana pe Vf. Bobu Mic (1759 m). Coborand spre Plaiul lui Grergheles, am avut un moment de ratacire, din capul culmii (trecusem mult de marcaj, si am ajuns deasupra unei prapastii), si cu GPS-ul ne-am dumirit de fapt unde suntem, unde am gresit, si unde trebuie sa iesim (de mentionat ca pe GPS am ROAD 2006, fara de care nu faci prea multe cu aparatul, outdoor).

Multumesc lui Cata Pobega si lui Luci pentru detaliile care mi le-au furnizat, si multumesc lui Razvan, datorita caruia am fost mai precaut in traseu...

Emi Cristea , Duminică, 18 Mar 2007, 15:59

Rectific... e vorba de Fata lui Gherghel (si nu Ghergheles)

Iulian Cozma , Joi, 22 Mar 2007, 16:09

Pe 4 martie am incercat sa merg pana pe Vf. Ciucas, pe skiuri de tura. Vremea a fost crunta, si nici pe varf nu am ajuns. Bine ca v-ati intors cu bine

Gina Niculescu, Vineri, 6 Apr 2007, 4:59

Bine scris, felicitari - si foarte buna idee. Faptul ca noi avem noroc sa rasuflam usurati ca am scapat din ture aventuroase, inseamna totusi si ca am avut respect pentru munte, responsabilitate si ceva experienta capatata alaturi de altii mai buni.

Imi amintesc un 1 noiembrie - urcat in maneca scurta la Malaiesti, pe 2 ningea, dar niste cehi coborati din Omu au zis ca e bine pe Hornuri. Asa ca 5 fete si 2 baieti - ne-am mancat sufletul la vericala pe gheata acoperita cu zapda.
Intoarcerea nu era o optiune - ar fi fost mai periculoasa ca urcarea. Sus la iesirea din Hornuri cascada de gheata sticla... am reusit sa iesim...ceata. Am gasit marcajul si ne-am vazut la Omul toti 7 cu bine, de unde am zis ca nu mai plec fara ghid. Din fericire cabanierii tocmai inchideau Omul si o luau spre Piatra Arsa. Atunci nu erau nici celulare, GPS nici vorba... Am avut insa noroc sa imi fac experienta de munte cu un niste baieti din Petrosani care functionau mai bine ca GPS-ul, si mai ales, in momentele grele, nu intrau in panica, si reuseau sa bine dispuna si sa incurjeze orice incepator.

Asa ca luci si cata, luati si incepatori cu voi... s-ar putea ca in ani sa se dovedeasca o fapta salvatoare.
(Eu si Razvanica suntem colegi de scriere de cod..., iubitori de munte... doar ca eu la 50 ani am domolit aventurile, dar nu si dragostea de munte... macar povestit)

Comentarii pentru acest articol

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii