Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Ghid montan - Veliki Strbac

Bookmark and Share

Veliki Strbac

Carpatii isi incheie drumul de peste 2000 de km odata cu bariera pusa de Dunare.Dincolo de fluviu, catena muntoasa se continua cu mai scunzii munti Miroc si Stara Planina.

Platoul Miroc, incorsetat in cursul sinuos al Dunarii, are un profil asimetric, fiind mai inalt inspre amontele fluviului, pe latura acestuia dintre Donji Milanovac si Tekija si coborand in trepte dulci spre campie, de la Kladovo pana la Brza Palanka.

Pe latura inalta, apuseana, a muntilor Miroc, constitutia geologica (calcaroasa) si diferenta mare de nivel fata de Dunare (intre 300 si 650m) au dus la crearea unui relief muntos tipic, cu chei, abrupturi, varfuri semete si pante dure. In acest decor salbatic, inclus in mai extinsul Parc "Derdap", se inalta piscurile cele mai cunoscute ale zonei, Mali Strbac si Veliki Strbac (adica Stirbaciul cel Mic si Stirbaciul cel Mare).

Silueta interesanta a muntelui Veliki Strbac este vizibila de la mari departari. Din Romania, cel mai aproape si cea mai impresionanta imagine o ofera catre platoul Ciucaru Mare ca si catre intregul defileu al Dunarii intre Orsova si Svinita. Desi are o altitudine ce ar putea fi considerata modesta (doar 768m), abrupturile ce il marginesc spre Dunare ii confera un aspect retezat pe verticala, asemanator cu fata apuseana a Pietrei Closanilor. Avand o pozitie dominanta fata de regiunea din jur, mult mai scunda, ofera un bun punct de belvedere, pe distante mari.

Traseul catre Veliki Strbac este unul foarte placut dar presupune depasirea frontierei de stat intre Romania si Serbia. Cel mai apropiat punct de trecere a granitei este la Portile de Fier I (13 km din Drobeta Turnu Severin, 12 km din Orsova). Acesta are si avantajul trecerii Dunarii pe barajul PF I care asigura frumoase imagini spre Valea Dunarii si Muntii Mehedinti.

In ceea ce priveste formalitatile din vama, este obligatoriu pasaportul si cartea verde pentru autovehicul. Nu mi s-a cerut asigurare medicala dar se procedeaza si la o inspectie a autoturismului.

Dupa ce depasim vama sarbeasca, iesim in drumul care leaga Kladovo de Belgrad. Cotim la dreapta (exista si indicator spre Belgrad si Donji Milanovac) si urmam soseaua care merge pe malul sarbesc al Dunarii. Ea este marginita de copaci desi care ascund privelistile catre fluviu. Putin mai in amonte de cotul pe care Dunarea il fec in dreptul Orsovei vom trece prin micuta localitate Tekija, care are o faleza frumos amenajata si un aspect in general foarte cochet.

De aici drumul devine foarte interesant. Merge cam 5 km pe malul Dunarii iar apoi incepe sa urce in serpentine largi catre pasul Golo Brdo. Pe masura ce urcam se ofera privelisti din ce in ce mai frumoase catre Romania si valea Dunarii. Soseaua urca la mare inaltime si apoi coboara, cam in dreptul varfului Mali Strbac. Aici putem sa ne oprim pentru cateva minute sa admiram panorama deosebita ce se deschide spre Muntii Almajului, Ciucaru Mic si Valea Mraconiei.

Drumul se apropie de nivelul lacului si merge apoi drept. Trecem prin 2 tunele si iesim apoi in dreptul golfului Dubova. O frumoasa imagine ni se deschide spre localitatea Dubova si Ciucaru Mare, dar si spre culmile impadurite ale Almajului. Vom trece pe langa un fost punct de control al traficului fluvial, un monument de forma sferica si apoi intram in al treilea tunel.

De aici trebuie sa reducem viteza pentru ca dupa circa 300m vom gasi un mic izvor, situat sub sosea (semnalat de o inscriptie "Voda" - care inseamna "apa" in sarbeste) si apoi dupa inca 200m, in stanga, se deschide drumul forestier ce ne poarta spre Veliki Strbac.

Un stalp indicator din lemn, vopsit in negru, semnaleaza traseul catre culme. Intrand putin pe drumul forestier, gasim un loc suficient de mare pentru a lasa masina si apoi o mica descriere a traseului, o tabla indicatoare si un loc de popas. Din pacate, toate inscriptiile sunt in limba sarba. Traduse, se concretizeaza astfel: "Parcul National Derdap - poteca de picior spre Veliki Strbac, 6km". O alta inscriptie semnalizeaza flora specifica a muntelui si activitatile interzise in parc (focul, parasirea potecii, zgomotele, etc.)

Drumul porneste in urcus moderat, prin padure. Trebuie mentionat ca acest drum, desi forestier, este intr-o stare foarte buna. Imediat ne va surprinde modul absolut original in care sunt pusi in evident arborii ocrotiti: tablite facute din lemn, pe un mic stalp, lacuite, cu denumirea plantei/arborelui in sarba si latina. Cateva zeci de astfel de repere ne vor insoti pe drum.

Acesta face cateva serpentine si urca apoi in continuu, in panta destul de accesibila. Castigam destul de repede diferenta de nivel. La un moment dat cotim dreapta si ocolim pana aproape de obirsie o vale ingusta. Trecem un pod de lemn si dupa inca 100m ajungem intr-un frumos punct de belvedere, catre Dunare si Ciucaru Mare, aflat de partea cealalta a fluviului, pe malul romanesc.

Urcam apoi un sector ceva mai inclinat al drumului si dupa 1h40' de la pornire ajungem la marginea unei poieni. Un nou stalp indicator ne indruma in stanga spre un punct de belvedere ("Vidicovat - 0, 6km"), la care ajungem in 10 minute. Aici gasim un nou loc de popas (masuta si banci) dar si o priveliste extraordinara spre Ciucaru Mare si Dubova.

Revenim in poiana si ne continuam parcursul pe drum. Se vede foarte bine de aici Veliki Strbac. In capatul poienii trecem pe langa o casa de oaspeti a Parcului Derdap (o cabana excelent intretinuta si amenajata) si apoi ajungem la cateva anexe (un grajd, un depozit de lemne, etc). Aici ne vom intalni cu siguranta cu rangerii parcului, oameni amabili dar comunicarea este destul de grea din cauza limbii.

Drumul (acum inierbat) porneste relativ spre stanga, pe la marginea padurii si se indreapta spre Mali Strbac. Noi intram direct in padure si urcam pe un ogas. Poteca este destul de salbaticita. Ajungem dupa 200m la capatul ogasului si cautam sa ne orientam in dreapta, pe o poteca abrupta si abia ghicita, pe un marcaj punct rosu (dar mult mai mic fata de marcajul cu care suntem obisnuiti).

Urcam sustinut timp de aproape jumatate de ora, apoi panta se imblanzeste iar poteca devine ceva mai clara. Drumetia se desfasoara in continuare prin padure, lucru foarte placut mai ales in zilele toride ale verii. Padurea este foarte deasa si destul de salbatica.

Dupa circa o ora din poiana, coboram intr-o vaioaga si incepem sa urcam pe firul ei. Depasim doua trepte de relief si cotim apoi dreapta, in urcus destul de abrupt. Trecem apoi de o dolina, marginita de temelii calcaroase. Urcusul se mai imblanzeste si dupa inca 10 minute, observam spre dreapta, o raritura printre copaci. Daca parasim poteca in aceasta directie vom ajunge intr-o poiana inclinata, care se termina brusc spre Dunare, cu abrupturi impresionante.

Peisajul din acest punct este incantator. O si mai buna perspectiva avem daca ne continuam drumul pe poteca, coboram usor, ajungem intr-un loc mai larg, intre copaci si urcam scurt, in dreapta, tot pe poteca, urmand ca in 5 minute sa ajungem la baliza de beton a Starbaciului Mare - 768m altitudine.

Inainte de a descrie privelistea ce se deschide de aici, trebuie sa mentionez ca durata totala a drumului este de maxim 4 ore si ca buna organizare a parcului nu se dezminte nici aici: baliza din varf este frumos construita, nedeteriorata sau murdarita de grafiti si are marcata cu vopsea rosie altitudinea. Atentie la marginea verticala a abruptului!

La picioarele noastre se afla Dunarea, vizibila de la Donji Milanovac (15 km in amonte) pana aproape de Orsova. Veliki Strbac este probabil punctul de belvedere asupra Dunarii cel mai original din cursul inferior al fluviului. In prim plan se zareste, ca din avion, intreg platoul Ciucaru Mare, punctat de palcuri de copaci si doline. In rest, malul romanesc se deschide in toata splendoarea lui (malul liniar in amonte, abrupturile din Cazane, golful Dubova, Ciucaru Mic) iar privirea patrunde pana departe, pe vaile impadurite ale Muntilor Almajului. Fundalul il inchid varfurile mai importante: Svinecea Mare, Cherbelez, Predelul. Spre nord, pe vreme buna, se pot observa Muntii Cernei (in special Arjana), Domogledul si mai la dreapta, podisul Mehedinti si foarte departe, Piatra Closanilor.

Inspre rasarit perspectiva e inchisa de padurea intinsa ce imbraca muntele. Foarte departe, spre sud-est se zareste Ostrovul Mare si barajul Portile de Fier II, dar asta numai daca ne cataram pe baliza topometrica.

Imaginile care ne bucura mintea si sufletul fac sa ne despartim cu greu de acest loc. Dar drumul de intoarcere este destul de lung asa ca revenim la poteca si ne intoarcem pe acelasi drum (circa 3h30min).

Traseul prezentat este destul de lung si solicitant insa nu pune probleme deosebite de orientare avand si avantajul ca se desfasoara prin padure in cea mai mare parte. El poate fi o lectie pentru noi cum stiu altii sa isi protejeze si sa isi puna in valoare frumusetile naturale de care dispun.

Autor: Andrei Tiberiu Sturek
Înscris de: Andrei Tiberiu Sturek
Vizualizări: 10395, Ultima actualizare: Vineri, 23 Nov 2007



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii ALMAJULUI si LOCVEI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Orsova-Jupalnic-Valea Ieselnita-Varful Poiana-Cota 1132-Valea Rudaria-Comuna Eftimie Murgu

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii