Desi in weekend nu este chiar placut sa ajungi in zona Balea Lac, totusi merita incercarea pentru ca in jur sunt o multime de locuri putin umblate care merita vizitate. Un astfel de traseu este Piscul Laitel. Sursa bibliografica principala pentru documentare este excelenta lucrare a fratilor Fratu si a lui Andrei Beleaua (Pe custurile Fagarasene, 1991). Traseul ar fi un 1B-2A dupa sursa mentionata mai sus.
Daca se merge asezat dureaza vreo 2-3 ore de la Balea Lac pana la intrarea in trase. Traseul propriu-zis este iarasi un 2-3 ore. La asta se adauga inca doua ore pana la Balea Lac inapoi. Deci total vreo 8 ore sa zicem. Eu am facut mai mult pentru ca am stat de poze si admirat, chiar nu ma grabeam si vremea a fost subperba.
Nu este recomandabil sa avem bagaj mare, deci nu l-as incadra intr-o ruta de creasta, cu mers mai departe catre Caltun cu bagajul. Totusi se poate face si ca tura pornind din Caltun. Fratu si Beleaua spun ca se poate cobora in hornisor din saua dintre Lailtel si Laita si apoi la vale tot grohotisul pana la partea nordica a piscului.
Rucsacul a avut in jur de 10kg si n-au fost pasaje unde sa trebuiasca sa il dau jos. Nu am avut nevoie sa trag rucsacul in cordelina, dar am avut o cordelina de 30m in rucsac, pe 2A intotdeauna e nevoie de asa ceva.
Așadar nu este un traseu de drumetie standard, ci de drumetie experimentata, ca sa zic asa. Nu il recomand decat celor care au numeroase 1A la activ, gen Creasta Vaii Albe, Coltii Morarului, adica trasee care au pasaje expuse astfel incat sa fim antrenati cu trecerea lor fara anexe gen lanturi etc. Pentru turistul obisnuit, de poteca marcata, este interzis fara insotitor experimentat. Pentru obisnuitii catararii e o mica aventura fara dificultati, dar care merita facuta datorita peisajului superb.
Am lasat masina la vreo 2 km de Balea, langa niste gratargii, pentru ca era o coada foarte mare la tunel. Dupa marsul de apropiere si trecerea prin tunel am urcat in curmatura Balei. De aici incepe nemarcatul, pe traseul schitat mai jos pe o imagine preluata de pe Google Earth.
Coboram in valea Doamnei. E si o poteca "marcata", se pare, dar nu m-am obosit sa o gasesc, am urmat ruta care se vede mai jos:
Ea ofera perspective frumoase, cum ar fi spre lacul Doamnei:
Se vede bine si spre piscul Balii, tot felul de detalii din portiunea dificila de coborare de pe coltii finali, pentru cine vrea sa planifice tura (dar nu mai dau poze ca sa nu aglomerez). De la Lacul Doamnei urcam sustinut fie in Curmatura Varoasa, in muchia Laitei, fie putin mai in stanga, direct pe primul varfulet din stanga curmaturii. E mai abrupt dar mai putin monoton, ca aveam forte proaspete. In plus era evident ca trecusem pe alt taram, ceea ce imi dadea aripi. Nu se mai auzea nimic din zumzetul masinilor, nu se mai simteau graterele de diferite feluri, si ma intrebam care din ele e de fapt lumea reala: "raiul" in care eram, sau "iadul" de dincolo, consitient in acelasi timp ca pentru multi locul de spaima era mai degraba unde intrasem, iar cel de sub zodia porumbului copt la margine de sosea era cu adevarat al fericiri. Incet, incet, insa nu mai intrebam nimic, muntele devinise un fel de extensie a corpului, sau corpul imi disparuse prin fuziune cu muntele. In apropiere se vedea vf Jgheabul varos.
O luam la picior pe muchia Laitei in sus pana trecem de primul varf ierbos mai consistent. Daca privim in urma nu se vede chiar rau:
Acum incepe o parte mai delicata la orientare. Ne aflam undeva inainte de urcusul spre portiune stancoasa finala a muchiei Laita.
Cam inainte de varfuletul din saua care se vede pe fotografia din dreapta se face la dreapta pe curba de nivel, pana se iese intr-un picior care se desprinde din Laita si formeaza peretele nordic al Caldarusei estice a Laitelului (iarna nu merge, ca e coasta cu panta maricica, nu stiu cum s-ar putea intra mai bine atunci spre pisc, probabil ca in nici un fel).
De pe acest picioar vedem ceva mai detaliat Piscul Laitel. Beleaua zice ca primul varf care trebuie catarat seamana cu o cetate, asa ca i-am zis Cetatea. Traseul după ei incepe mai sus nitel decat am intrat eu, dar eram asa de dornic sa vad spre Negoiu, ca am luat-o mai de jos.
Dar pana la pisc mai este nitel. Sa vedem cum se coboara din piciorul pe care suntem in caldarusa estica. In orice caz nu o luam pe aici (abruptul margineste partea superioara a caldarusei):
Mergem cam unde se inmoaie panta piciorului si urmam un traseu de iarba pe o panta cam de 50-60 de grade (e bine să ne uităm din vreme la prognoza meteo sa nu fie umeda de la ploaie:) - iarna in nici un caz nu merge pe zapada moale).
De aproape panta nu mai pare chiar asa de mare, dar credeti-ma ca e destula, cel putin intr-un loc (prima poza, de mai sus, e facuta de pe piscul Laitel, cele de jos sunt din caldarusa).
E vreme de inca o poza spre pisc, printre gazele care ne inconjoara furibunde (nu de alta, dar nu se stie de cate ori in viata prin o astfel de vreme in zona asta):
Bun. De aici nu mai sunt probleme, ne dam la vale:
Apoi ne adapam la un izvor (marcat pe schema cu care am inceput articolul) si dormim la pensiunea Laitel, gazda buna.
Ei, si acum incepe de fapt tura, e dimineata si o vreme superba. Piscul se vede în toată frumusețea sa în apropiere.
Totusi extrema nordica nu e chiar asa de prietenoasa, ne abtinem, si intram cat mai repede pe unde se poate, chiar daca sunt ceva jnepeni.
Am adoptat aceasta solutie ca sa nu dea soarele prea mult peste Negoiul pe care il banuim minunat. Si chiar a fost! Se vedea bine si peretele nord-estic de sub Negoiu, pentru cine poate...
Si piscul Saratii ne ofera imagini inedite (a nu se confunda cu custura Saratii), ar merita o tura:
Acum urmeaza sa platim cu ceva jnepeneala pentru graba noastra. Totusi jnepenii nu sunt de calibrul celor din Bucegi, ci mai maruntei, mai binevoitori:
Vine acum si primul varf indicat de Fratu si Beleaua, un fel de bolovan mai mare. Se ocoleste prin stanga:
Ne apropiem de cetate printr-o stunga formata de creasta care se rupa in doua mai mici paralele:
Ruta de urcus pe Cetate a fost cam asta (o mica traversare spre un diedru inierbat ne scoate chiar sub varf; toata zona e foarte ruiniforma, echilibristica pe placi mobile):
Privim in urma cu placere,
Apoi mergem ceva mai departe, si gasim o floricica pe care o alaturam celor doua varfuri dominante din zona, ca sa nu fie numai stanci si iarasi stanci:
Urmeaza o catarare placuta și spectacoloasa. Se diferentiază un turn intemediar, care poate fi un reper dupa cetate, iar dupa turn, deodată, văd umbra cuiva.
Cobor putin si mi se înfățișează obstacolul final. Parcă prea devreme...
Din nou nu îmi putem lua ochii de la Negoiu, probabil unul din cele mai impresionante varfuri din Carpati:
De acum panta se indulceste și o fereastra spre stanga ne mai ofera o mica supriză, un semn prietensc la despărțire.
Ei, cam asta a fost. Visul s-a terminat...