Prima harta a abruptului Bucegilor
Aceasta reprezentare, ce avea sa stimuleze in mod hotaritor dezvoltarea
alpinismului românesc, isi are punctul de plecare intr-un marunt fapt
divers. Pe poteca Sinaia-Piatra Arsa, tinarul Niki Andronescu, aflat in
excursie cu tatal sau, a gasit un altimetru barometric si o busola Goulier.
Cum in Sinaia nu le-a revendicat nimeni, prin intermediul lui Ion Cantuniari
altimetrul si busola au ajuns in posesia lui Radu Titeica, dind "un nou scop
hoinarelilor noastre prin abruptul Bucegilor": intocmirea unei schite a
regiunii.
Prima iesire de lucru are loc in august 1925, pe Valea Seaca a Caraimanului,
unde s-a umblat aparent "fara rost" vreme de trei ore. De acum inainte
insemnarile lui Radu Titeica pomenesc si altitudinea locurilor mai
importante atinse, precum si unghiurile de pozitie dintre ele.
"Altimetrul, fiind bazat pe determinari de presiune atmosferica si de
variatie a acestei presiuni, era expus erorilor datorate modificarii
acesteia in cursul unei zile intregi de ascensiune. Reglam totdeauna inainte
de plecare scara altitudinilor, astfel incit acasa la noi, in Busteni,
altimetrul sa arate cota 900 m, determinata prin comparatie cu cea de pe
peronul garii, unde o placa indica 883 m. Ne aranjam, in plus, sa terminam
ascensiunea intr-un punct cu cota cunoscuta, mai intii din alte harti, apoi
din propriile noastre determinari [...] Cu foarte putine exceptii, cotele au
fost masurate de mai multe ori, in ascensiuni diferite, atit in acelasi an
cit si in ani diferiti, iar valoarea adoptata reprezinta media valorilor
obtinute. In zonele care erau inaccesibile pentru noi, cu tehnica primitiva
pe care o foloseam, cum ar fi de exemplu Peretele Vaii Albe, am determinat -
evident, inca mai putin precis - unele cote [...] Astfel, in zilele
cunoscute, cind plafonul norilor era bine definit si trecea prin doua puncte
cu aceeasi altitudine, cunoscuta, am admis ca si punctele unde acest plafon
se proiecta pe abrupt au aceeasi altitudine... "(op. cit, p. 27)
Ca urmare, in septembrie 1926 este finalizata o "schita de harta"...
Desi intocmirea acestei harti s-a facut intr-un mod ce poate parea
necunoscatorilor extrem de sofisticat, Radu Titeica preciza: "Evident, atit
determinarile pozitiilor, cit si cele ale cotelor punctelor de pe teren, nu
ar satisface pe un topograf pretentios si de aceea schita de harta rezultata
nu poate fi considerata altceva decit o schita, destul de exacta, este
drept, dar totusi fara pretentii" (p.28).
... a zonei de abrupt Caraiman-Costila, care va aparea in al doilea Anuar al
Bucegilor. Ulterior, R. Titeica semneaza in volumele teceristilor sinaieni
si o reprezentare a zonei Morarul-Bucsoiul.
Cercetarile fratilor Titeica in abruptul Bucegilor (II)Jepii Mici
Abruptul Jepilor Mici era la inceputul secolului o zona relativ circulata,
deplasarea turistilor nedepasind insa panglica Briului lui Raducu si, mult
mai rar, Valea Seaca.
In lucrarea Sinaia si imprejurimile, 1903, Alex. Galesescu publica o
fotografie (cu legenda "Cataratura in muntele Jepii Mici") care infatiseaza
depasirea, cu ajutorul fringhiei, ` a unei saritori. N-am putut identifica
locul unde este luata aceasta imagine, dar dupa cum bate soarele, este vorba
de o vale cu expunere meridionala.
Se mergea si pe Claia Mare (in al treilea deceniu exista deja aici o baliza
metalica), urmind muchia orizontala ce leaga acest virf de corpul muntelui.
Patrunderile fratilor Titeica in acest munte nu se abat initial de la
drumurile inaintasilor. Pe "briul Jepilor", in 1924 ei observau existenta
unei "potecute, in unele locuri destul de buna, in altele aproape pierduta
prin iarba sau stinci". In lungul acestui briu au intilnit marcajul format
din mici scindurele batute pe copaci, existent si prin Caraiman, despre care
aveau sa afle ca apartine lui Nestor Urechia.
Pe partea briului situata la sud de Claia Mare, in zona brazdata de
evantaiul de fire al Vaii Comorilor, fratii Titeica au intuit o posibila
coborire directa, "dar in orice caz este destul de greu". Peste un an, dupa
o tentativa esuata pe Valea Comorilor, are loc escalada Vaii Seci a Jepilor,
in cursul careia o saritoare (alt. 1 340 m) este trecuta dupa "multe
sfortari [...] cu ajutorul unei buturugi puse in picioare". Din aceste
ultime doua trasee se fac observatii asupra Briului Subtire, despre care
auzisera de la Nestor Urechia si asupra caruia vor cere informatii de la
Butmaloi. Cabanierul de la Casa Pestera i-a asigurat ca "e destul de bun.
Intr-un singur loc (probabil pe fata estica a Claii, n.n.) sint citiva pasi
mai periculosi, dar care se pot parcurge".
Valea Comorilor va fi strabatuta in 1928, pe firul dinspre Claia Mare, "cel
mai interesant si mai frumos" (Indeobste, dintre Comori se urca firul de
Mijloc. In ciuda celor afirmate in unele lucrari, Comorile Claii, detasate
discret din Comorile de Mijloc, capata deasupra Briului lui Raducu o panta
greu abordabila alpinistului de rind.). Iesiti apoi pe briu pina in Saua
Claii, au identificat hornul despre care un florar sinaian (Grohmann la
nume, pe care il intilnisera pe cind umbla dupa "floare" pe Briul Mare al
Morarului, in dreptul Vaii Bujorilor) le spusese ca face legatura directa
intre Saua Claii si zona somitala a Jepilor Mici. Hornul le-a parut, chiar
si numai de la distanta, drept "excelent". Il vor parcurge peste putine
saptamini, urcind initial o succesiune de prize destul de inclinata, care
conduce intr-un scoc ierbos larg. In locul unde aceasta copaie bifurca, au
optat pentru ramura din stinga, iesind finalmente in coama subtire si
orizontala pe care virful Jepii Mici o lasa catre est. Traseului i s-a spus
Hornul cu Florile.
Desi R. Titeica nu precizeaza, denumirea de "Hornul cu Florile" se
datoreaza probabil lui Grohmann. Nu intilnim acest toponimic in notatiile
din 1928 ale lui Radu Titeica, in al carui vocabular alpin "Hornul cu
Florile" este posibil sa fi aparut peste ani, din dorinta de a individualiza
locul. Denumirea a fost preluata ulterior de Nae Dimitriu, care o
mentioneaza in ghidul sau din 1961. Independent, traseul in chestiune este
cercetat in al patrulea deceniu si de Alex. Beldie, care-l pomeneste, fara
sa-i dea vreun nume, in Buletinul Alpin (1933). In ultima parte a deceniului
patru, Beldie a condus din Saua Claii catre platou un grup, ai carui
componenti propun denumirea de "Hornul lui Beldie" (cf. Ani de drumetie, de
V. Borda si N. Simion). Ea nu a "prins" insa.
Explorarea de amanunt a versantului nordic din Jepii Mici, "o lume de
vilcele si coame", dar"nu foarte interesant, fiind acoperit cu iarba si
copacei", are loc incepind cu 1933. Este cercetat atunci primul fir ("nu
tocmai bine individualizat") intersectat de Briul lui Raducu, cind vii din
Valea Jepilor.
Peste unsprezece ani, Radu Titeica urca valea situata imediat la nord de
obirsia Secii, careia initial nu ii da vreun nume, iar dupa multe decenii il
accepta pe acela de "Valea Lupului".
Acest fir este numit in 1961 de catre Nae Dimitriu si Em. Cristea ("Bucegii
turism-alpinism") "Vilcelul Claitei", dar acesti autori preiau insa o
denumire gresita ("Claita" in loc de Claia Mica). Corect credem ca este
"Vilcelul Claii Mici".
In ce priveste "Valea Lupului", aceasta toponimic provine de la Butmaloi,
via... Radu Titeica (discutii prin 1925-28, la Casa Pestera), "dar nu
identificasem pe teren acea vale". Ulterior, Radu Titeica pare sa o comunice
lui Nae Dimitriu, care in ghidul din 1961 o atribuie unui fir aflat la vest
de Creasta cu Zimbri.
In 1972 ("Romania Pitoreasca"), Em. Cristea (coautor al lucrarii Bucegii
turism-alpinism) isi schimba optica, plasind Valea Lupului in "zona Claii
Mici", deci la est de Creasta cu Zimbri.
Walter Kargel completeaza in 1976 aceste informatii, indicind "Hornul din
Valea Lupului" pe flancul Crestei cu Zimbri aferent... "Vilcelului Claitei".
Straine fiindu-i toate aceste tribulatii, Radu Titeica ia de buna ultimul
amplasament al toponimicului ("Identificarea cu ŤValea Lupuluiť am facut-o
citind cartea lui Kargel [...] Trasee alpine in Carpati.") altminteri lansat
de el insusi, multumit probabil ca poate da un nume vaii pe care o urcase in
1944. Nu a mai apucat sa vada insa, in 1988, "Vilceaua Lupului" plasata de
acelasi autor (Drumuri spre culmi ) la vest de Creasta cu Zimbri...
Apoi (1945), abordeaza "Valea Inchisa [...] care in partea ei superioara
este barata de un perete in care se gaseste numai o fisura, in dreptul
firului vaii", cit si "Valea Gavanelor, situata mai aproape de Claia Mare
decit precedenta".
Legat de acest fir, R. Titeica ofera urmatorul reper: "Aici, la dreapta
cum privesti in sus, se inalta un tanc in forma de corn, care se vede foarte
bine din Busteni, mai cu seama acest versant al Jepilor este batut de vint,
care misca norii, acestia agatindu-se de tancul respectiv"
In toti acesti ani s-a avut in vedere si ascensiunea unui vilcel in buna
parte descoperit de vegetatie, situat linga Cascada Caraimanului, dar ca un
facut s-a intrat in el tirziu si din cauza ploii nu a fost parcurs pina sus.
Radu Titeica, dupa informatii primite de la Alexandru Ghika, cercetat,
pornind de la "Mesele" potecii Schiel, vaile Urlatoarea Mare si Babei. Aici
el a privit indeaproape ce avea sa fie numit Peretele Urlatorilor si a
identificat Briul Caprelor din Valea Babei, despre care nu se astepta "sa
fie atit de frumos si sa-mi faca atita placere".
Text trimis pe lista Alpinet in cursul lunii Aprilie 2002