Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - VARA 1998

Bookmark and Share

VARA 1998

VARA 1998

 

O sa povestesc acum o singura zi din concediul din anul 1998. Ziua cand am fost pe Omu. Suntem in Busteni, la o vila superba, 7 fete care sunt studente la drept. Concediul decurge nemaipomenit, ne distram, radem, mergem la Urlatoarea, la Brasov, la Poiana Stanii si prin Sinaia cantand si razand pe strada, pe Valea Fetei, unde gasim o multime de zmeura, mure. Si intr-una din zile ne hataram sa mergem pe Omu. Nici una din noi nu mai mersese pe-acolo, dar ne doream sa ajungem. Cu o seara inainte de ziua de 8 august prietena noastra Ruxandra isi cumpara din Busteni o pereche de adidasi (de vinilin, gen Spice Girls!!!). Astia i-au placut si nu am putut-o convinge sa cumpere altceva. Joi, 8 august, pornim catre Omu. Ne dam seama de traseu si hotaram sa luam telecabina. Ne asezam la o coada uriasa sa luam telecabina spre Babele. Stam cam 1:30-2 ore. In cele din urma, pornim. Dupa o urcare cu telecabina care ma coplesete de fiecare data prin frumusetea si salbaticia peisajului oferit de munte, ajungem la Babele. Il salutam cuviincios pe Lord, saint-bernardul cu care toata lumea face o fotografie si pe care il mangai de fiecare data cand merg acolo. Ne gandim ca ar fi o idee buna sa mergem si la Cruce, dar abandonam repede gandul asta-ne-ar lua prea mult timp.

Asa ca pornim catre Vf. Omu pe la ora 12. 30-13. Veselie, cantece pe drum. Ne suflecam manecile tricourilor ca sa ne si bronzam putin si depasim Baba Mare (2292m). Urmeaza un urcus scurt si domol care traverseaza Spinarea Costilelor si ajunge in Saua Sugarilor (2295m). Drumul e domol si prindem ceva curaj. Nu stiam la ce sa ne asteptam cand am pornit la drum-stiam doar ca-i vorba de platou. Schimbam intre noi purtarea rucsacului in care aveam o sticla de apa minerala si cateva ciocolate cu rom. Soarele ardea destul de tare, dar nu-i simteam fierbinteala - era si vant. Atunci ne-am bucurat ca ne hatarasem in favoarea pantalonilor lungi si renuntasem la cei scurti. Am intalnit si alti calatori, care ne intrebau unde mergem si cand auzeau raspunsul nostru - "pe Omu si inapoi in Busteni" - clatinau oarecum din cap. Dar continuam sa inaintam, mai ales ca ne simteam toate atat de bine. Urmand marcajul banda galbena trecem de curba de nivel de la Cerdacul Obarsiei. Ajungem in Saua Vaii Cerbului si urcam spre Vf. Gavanele (2493m). Peisajul este spectaculos si eu cu prietenele mele Emilia, Andreea, Ruxandra, Claudia, Simina si Iulia facem fotografii si ramanem cateva clipe sa admiram totul in jurul nostru. Muntii. Pareau ca ating cerul si atunci parca voiam sa-i urcam, sa-l atingem si noi. Liniste in jurul nostru, iar in jos parea ca fierbe restul lumii: nori albi se ridicau si pluteau o vreme, destramandu-se treptat ca un fum. Totul era doar cer si munte in jur. Parea ca nici noi nu aveam ce cauta acolo, ca daca mai zabovim mult vom profana totul. Mergeam cu capul plecat, urmarind poteca serpuitoare. Dar in fata muntilor nu poti sta altfel: ridici capul doar ca sa vezi cat de mic esti in fata atator frumuseti. Vorbesti in soapta din instinct-orice cuvant e de nerostit. Si parca ti-ai dori sa fii singur, sa te reculegi si sa devii una cu muntele. .

Poteca ocoleste Vf. Bucura Dumbrava (2503m) si sfarseste la Cabana Omu. Am ajuns pe Omu! Ne adunam toate, intram in cabana si luam cate un ceai fierbinte, cu rom si lamaie. Scoatem din rucsac ciocolata.

Apoi iesim din cabana si facem cateva poze, dupa ce am pus pe noi si un rand de haine mai groase. Vantul batea tare si rece. Terminam cel mai bun ceai pe care l-am baut vreodata si cea mai buna ciocolata pe care am mancat-o vreodata si pornim la coborare:pa Valea Cerbului, la ora 17. 30. La coborare este ceva mai usor decat la urcus, dar la fel de vesel si voios. Traseul coboara usor si putem admira si fotografia Coltii Morarului, care ni se ofera privirii in toata salbaticia lor. Daca-i urci poti spune oare ca i-ai cucerit? Ca I-ai invins? Probabil poti simti ca ai fost la egalitate cu un adversar puternic si demn de infruntat. Nu am fost niciodata acolo, dar probabil eu asta as simti. Si respectul meu pentru acest munte ar fi si mai mare.

Coboram usor traseul, care inainteaza pe versantul dinspre Costila. Depasim in dreapta Valea Caldarilor, Valea Priponului si Valea Caprelor. Intalnim putine semne ale trecerii oamenilor pe-acolo. La un moment dat o caprioara ne taie speriata calea si infunta pieptis versantul din stanga. Apoi intalnim un cioban cu oile lui, ne dam binete si continuam drumul. Poteca marcata cu banda galbena traverseaza firul Vaii Cerbului. Facem poze si terminam resursele de apa pe care le aveam. La ora 20 intram in padure. Deja poteca se largise si nu prea aveam nici o grija ca vom ajunge la timp in Busteni. Insa prietena noastra Ruxandra spune ca nu mai poate suporta durerile pricinuite de adidasi, dureri pe care pana atunci le suportase in tacere, desi paruse ciudat ca nu cobora traseul decat mergand cu spatele (oricat de ciudat ar parea, chiar asa s-a intamplat). Deci incepe sa planga, spunand ca sub nici o forma nu va mai putea continua traseul, ca prefera sa ramana in padure si ca sa plecam fara ea. Facem un popas de 30min, timp in care incercam sa o linistim si sa o convingem sa-si dea adidasii jos din picioare, purtand in loc toate perechile noastre de sosete. Nu accepta solutia, dar convenim sa mergem mai incet pentru a o putea ajuta. Deja se facuse intuneric, iar brazii acopereau cerul de deasupra noastra, facand noaptea sa para si mai aproape. Zarim marcajul din ce in ce mai greu, iar drumul parea ca are din ce in ce mai multe capcane. Rasare luna si noua ne pierise orice zambet de pe buze. Linistea din jur parea ca ascunde sunete care nu se vor auzite, ochii care nu se vor vazuti. Orice sunet ne facea sa tresarim si sa incercam sa razbatem prin intunericul din jur. Nu aveam o lanterna, nici macar un chibrit. Numai lumina firava a lunii dadea in jur umbre care parca ne urmareau. Simina si Andreea mergeau inainte ca sa descopere marcajul. Noi inaintam cu greu, impiedicandu-ne la tot pasul si nestiind unde facem pasul urmator. Si totusi, in intunericul din jur, zaream cu destula usurinta marcajul de pe trunchiurile brazilor. De fiecare data cand vedeam dunga galbena, aveam o speranta in plus si un sentiment de incredere in ajutorul muntelui. Nimeni nu mai vorbea, se auzea doar un rasuflat de usurare la gasirea marcajului. Nu mai stiam cat e ceasul, nu mai simteam setea, doar valuri de sudoare care ne treceau pe fiecare pentru gasirea semnului urmator. Ne-am gandit chiar sa ramanem pe loc in padure pana dimineata, dar atunci am auzit suieratul unui tren. Si de-atunci nu mai stiu cum a trecut timpul. Dar am ajuns la corturile unor turisti, care, imediat ce ne-au zarit, s-au grabit sa ne dea apa sa bem. Si ne-au intrebat:"De unde veniti fetelor?" "De pe Omu. "

Abia atunci Ruxandra a acceptat sa-si dea jos adidasii si sa ia sosetele noastre. Si tot atunci am vazut sosetele ei pline de sange si glezna umflata a Siminei...

Apoi pe sosea, am ajuns la Busteni. Eram toate amortite si parca incapabile de a mai simti ceva. Oboseala deloc. Era miezul noptii. A doua zi am mers la Canion, la Sapte Scari. Fara Ruxandra, care a luat dimineata trenul spre Bucuresti si de-acolo la Costinest.i

Cred ca nici pana azi nu am realizat pericolul prin care am trecut datorita lipsei echipamentului, a experientei pe munte. Toti care aveau ceea ce ne lipsea noua au fost gata sa ne ia la bataie cand au aflat ce am facut. Si am auzit ca fusese semnalata prezenta ursilor in zona

De-atunci nu a mai fost prin locurile acelea, desi mi-as dori mult. Dar de data asta cu multa prudenta, dar aceeiasi prieteni. .



 

Cristina

Autor: cristina tumbea
Înscris de: cristina tumbea
Vizualizări: 8724, Ultima actualizare: Sâmbătă, 17 Aug 2002



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Cabana Caraiman-Crucea Caraiman

 

Comentariu
Fără foto Cristian Zicos, Luni, 19 Aug 2002, 2:04

Din pacate, de cele mai multe ori trebuie sa se intample ceva rau, pentru a ne pune pe ganduri si a ne da seama de realitate! Aceasta a fost o intamplare fericita, de pe urma careia ati putut invata ceva . Altii, din pacate, n-au fost atat de norocosi...

Titus Hen Titus Hen, Luni, 19 Aug 2002, 6:53

Nu vreau sa par prea sfatos dar uite de asta e bine sa-ti incepi "cariera" pe munte alaturi de cineva care are mai multa experienta.
Oare ce o sa se intimple daca se va face telecabina, gondola sau ce-o mai fi, Diham-P. Costilei-Omu?

Fără foto cristina tumbea, Vineri, 6 Sep 2002, 2:39

da,a fost invatatura de minte pentru toate "participantele"la aceasta excursie...

Fără foto Silviu Jitianu, Duminică, 10 Nov 2002, 4:50

Am dat din greseala si din pacate peste articolul tau si am citeva sugestii: prima- ai fi putut incheia compunerea cu fraza deja consacrata "ce frumos este tara noastra si ce munte falnici avem in ea" pt ca eu i-mi permit (iertare tie cetitorule) sa te contrazic: e imposibil sa fi fost studenta cind ai inscris articolul pt ca naratiunea suna a clasa a 3-a elementara.
iar a 2-a sugestie e sa stai acasa si sa nu mai calci in veci pe munte ca muntele nu e de tine si de cei ca tine. Cum spunea prietenul meu din Ardeal " et un batai de joc!!!"

Claudiu Craciun Claudiu Craciun, Sâmbătă, 9 Aug 2003, 20:01

Pt Silviu: te intreb eu pe tine, viteaz nazdravan, ai binevoit sa tastezi aceste cuvinte enigmatice in urma unui rationament elaborat de facultatile tele mintale sau sub stapanirea unei necesitati subite de a produce o vibratie a aerului, pe care noi o numim dactilografiere? De ce oare ai tu impresia ca lumea incearca sa te minta? Ma mir ca spui „i-mi” permit sa o contrazic ca e studenta, sustinand ca naratiunea e de clasa a 3-a primara, pt ca prin comportamentul tau si prin cat de bine stii sa scrii demonstrezi ca te depaseste la clase chiar si un tren personal si ca iti lipsesc si cei 7 ani de acasa. Frustrarile tele, determinate de stiu eu ce motiv, nu isi au nici un rost pe acest site. Banuiesc ca tu faci parte dintre cei care cred ca stiu totul despre munte, care s-au nascut invatati si care n-au fost niciodata incepatori... De ce nu vrei, totusi, sa ne impartasesti si noua din experienta ta montana, pt a afla si noi pt cine este muntele cu adevarat? Parerea mea este ca muntele este pt oricine vrea sa urce sus si pt oricine este in stare sa se bucure de frumusetea lui. Dar poate ca tu ai alta parere si stii modelul perfect de om facut pt munte sau de om pt care este facut muntele. Poate ca tu faci parte dintre acestia... Tousi, imi permit si eu sa-ti dau un sfat: Inainte de a mai critica pe altii, apuca-te si invata gramatica limbii romane, scrie ceva prin care sa ne impresionezi cu experientele tele montane si apoi sa-i critici pe altii. Al doi-lea sfat ar fi: inceteaza sa te mai faci singur de ras! Este o vorba din batrani (si se zice ca batranii erau oameni intelepti), care spune: „Numai prostul se grabeste sa arate ca e destept.”
Pt Cristina: Sa stii ca mie mi-a placut jurnalul tau. Ai scris exact ceea ce ai trait tu si asta e cel mai important. Ma bucur ca ai urcat pe munte si ca nu ai facut ca multe alte persoane care raman jos, pt o saptamana si se lauda ca au fost la munte. Ma bucur ca a-ti vrut sa urcati pe vf Omu si sa coborati pe jos. Se spune ca experienta este ceva ceea ce obtii imediat dupa ce ai avut nevoie de ea:). Sper insa ca a-ti invatat ceva. Primul lucru pe care trebuie sa-l retii este ca, atunci cand pleci pe munte, chiar si pt cateva ore, din rucsac nu trebuie sa lipseasca o lanterna, o pelerina de ploaie, pansamente sterile si dezinfectant, apa si mancare pt orice eventualitate (de preferat ceva mai mult decat crede-ti ca v-ar trebui). Iar incaltarile trebuie sa fie (de preferinta) din piele, sa aiba talpa solida si, ceea ce e cel mai important, sa nu fie fixe pe picior – sa fie cu cel putin o jumatate de numar mai mare. Sa ai mereu la tine leucoplast si, atunci cand incepi sa simti ca te bate incaltamintea, pe locul respectiv sa lipesti leucoplast... in felul acesta poti evita durerile. Insa nu trebuie pus dupa ce a aparut basica, ci inainte de a se forma, adica la primul semn!
Nu vreau sa par prea sfatos, insa ti-asi sugera o idee: daca iti face placere sa urci pe munte, daca iti place sus, poti urca cu telecabina (in Bucegi) si sa te cazezi sus la cabane, nu jos, pt a evita obligatia de a te reintoarce seara inapoi, in cazul in care deja ai obosit. Poti sa mergi de la o cabana la alta. In felul acesta, vei sta mai mult sus si te vei intoarce jos atunci cand stii ca ai destul timp, fara a fi nevoita sa cobori pt ca esti cazata jos.
Sper sa ajungi sa cunosti mai bine muntele... pt orice exista un inceput. Poti urca si pe la statiunea de la Parangul mic: nu necesita nici un efort: din gara Petrosani iei un microbuz pana la telescaun, apoi telescaunul te duce direct in staiune. Costul este, cu siguranta, mai mic decat telecabina din Bucegi. Si ai ce sa vezi si la poalele Parangului mic, plus ca poti sa faci o vizita si la lacul Mija, unul dintre cele mai salbatice lacuri Galciare. Este superb acolo si nu iti face griji, nu e foarte greu. Am vazut copii de 14 ani care au fost la lac si s-au si intors in vreo 4-5 ore. Este un loc in care, pt inceput, merita sa ajungi.
Toti facem greseli, pt ca omul din greseli invata. Nimeni nu s-a nascut invatat. Prima mea tura cu adevarat pe munte a fost tot in Bucegi. Pe valea Jepilor. In tren, in drum spre Busteni, am venit in compartiment cu un baiat, impreuna cu vara si mama lui. Eu eram cu fratele si parintii mei. Noi vroiam sa urcam sus, cei care erau cu noi in compartiment vroiau sa ramana in Busteni. Pana pe Valea Prahovei, au hotarat sa vina si ei cu noi. Insa ei nu erau pregatiti pt a urca: aveau sacose la ei, nu rucsaci, asa ca am hotarat sa urcam cu telecabina. Dar coada era prea mare, asa ca am hotarat sa urcam pe jos. Noi avea rucsaci, insa priblema era cu ei... mi-am dorit totusi sa mai am companie, caci stiam ce plictisitori pot deveni parintii mei, asa ca am acceptat sa urce si ei cu noi... de atunci, Daniel, asa il chema pe baiat, mi-a devenit unul din cei mai buni prieteni (am facut impreuna mai tarziu crasta Parangului si am incercat sa facem si creasta Fagarasului)... insa de atunci a jurat ca nu mai urca decat cu rucsaci. El avea rucsac, insa vara si mama lui, nu. In multe portiuni am fost nevoiti noi sa le urcam bagajul... Noi stiam ca nu se merge pe munte decat cu rucsaci, ei nu... dar au aflat.
Valea Cerbului am auzit ca e un traseu interesant – nu l-am facut inca dar nu e timpul trecut. Imi doresc sa fac partea nordica a Bucegilor, insa am inteles ca misuna ursii pe acolo. Valea Cerbului este un traseu minunat, si e normal sa nu te poti bucura de aceste frumuseti fara a plati un anumit pret. In lumea asta, nimic nu este gratis! Dar merita! E adevarat ca totul are un pret, dar intotdeauna pretul e relativ. Cand ne urmam visele, putem lasa impresia celorlalti ca suntem nefericiti si nenorociti. Dar ce gandesc ceilalti nu e important. Importanta e bucuria din inimile noastre.
Astept sa mai scrii pe acest site... pt ca asta inseamna ca ai mai urcat pe munte si asta e tot ceea ce iti doresc.
Numai bine si nu te lasa intimidata de unele persoane care nu au nimic de spus. Fiecare dupa propriile lui puteri...

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii