Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

"Muntii Carpati" Magazine - Ţibleş, final de noiembrie

Bookmark and Share

Ţibleş, final de noiembrie
Petru Lucian Goja (Baia Mare)


      Sîmbătă 29 noiembrie, ora 5, semilună, cer înstelat. Între orele 6-7 nori negri cotropesc cerul. La 7-7, 30 admir un fantastic răsărit, cu gene sîngerii. La 10, 30 primii stropi de ploaie, cer plumburiu, exceptînd E-SE. La 10, 45 plecăm spre Ţibleş, cu Iancsi Moldovan şi Mihai Gheţie. Aversa devine mai consistentă, fereastra de senin continuă să se menţină la dreapta Gutâiului, Şatrei lui Pintea. Dincolo de Copalnic Mănăştur abia mai picură, pe Pietriş e senin, soare deasupra Ţării Lăpuşului.
      Hudinul, Ţibleşul se conturează ca-n palmă, cu golul alpin ocru-bej, fără zăpadă. Turme mari de bivoli pasc, de fapt mai mult se plimbă, la apropierea de Suciu de Jos. Din Groşi Ţibleş cotim dreapta, în amontele Văii Bradu, spre Greble şi apoi spre cabana silvică, încă în construcţie, Ţibleş. E soare, relativ redus trafic forestier în ultima porţiune. La 12, 35 ajugem la cabana silvică, pustie, pregătim bagajele. La 12, 50 pornim spre refugiul Arcer. E soare. Frumoasă, curată, cristalin povestitoare V. Bradu. În faţă, după aproximativ 30 minute, apare Picioru Calului, imediat şi Grohotişul, devenit de cîţiva ani carieră. În urmă cu 30-35 de ani suiam, cu Papa, Alex şi alţii, de la Grohotiş pe o potecă sinuoasă direct pe culme, spre Poiana Lungă, în drum spre primul refugiu Arcer şi apoi spre Vf. Ţibleş. După ce I. P. E. G. Maramureş a amenajat drumul tehnologic spre Izv. Rău - tunel Ţibleş - Dragomireşti şi ulterior un drum de CTZ-TAF pînă în Poiana Lungă - refugiul Arcer, accesul turistic s-a orientat spre acest parcurs, mai lejer.
      Căutăm cu obstinaţie traseul fostei poteci, pentru o eventuală abordare directă a Piciorului Calului. Nu vedem decît ceva şerpuiri de drumuri de TAF, pe versantul sud-vestic, mai sus lăstăriş obraznic de fag, cioate, răgălii. Renunţăm, continuăm spre fostul şantier I. P. E. G. - tunel Ţibleş. Remarcăm ordinea deosebită din ultima vreme, amenajarea cursului văii, haldei de steril, neterminata staţie de epurare a apelor subterane şi o construcţie adiacentă, dispariţia vechilor utilaje miniere ruginite, staţiei de compresoare/ trafo... Facem provizii de apă şi suim serpentinele (patru volte ample) spre Poiana Lungă. De la cabana Ţibleş pînă aici am făcut 2, 20 ore. Cîteva păpădii îşi etalau portocaliul primăvăratic pe drumul înierbat, acaparat de lăstari de fag. Soarele continua să ne gratuleze din dreapta, cu raze oblice. Ideal timp de parcurs.
      Spre est trona Arcerul, cu surul grohotiş, sinuoasa custură stîncoasă drapată spre nord-vest cu ienupăriş verde întunecat, vîrfurile mamelonate, pajiştea alpină bej-ruginie, pudrată cu zăpadă pe un versant nordic al Vf. Ţibleş. Superbe roş-violeturi ale făgetului cu mugurii alungiţi, lumînările verzi întunecate ale molizilor, zveltele siluete ale brazilor candelabru. Încîntătoare priveliştea spre V-NV, de la Vf. Hudin (1611 m), punctat de cîteva grohotişuri sudice sure, în continuare culmea înşeuat împădurită, dominant cu făget, mai rar paltin, spre Vf. Hudieş (1479 m), Strejior (1472) şi Tomnaticu (1483), de acolo legătura cu Arcerul. Frumoasă stîncăria cu turnuri etajate a Vf. Pietrelor. Evident pustie stîna din Poiana Lungă, nespus de neîngrijită, total dezordonată, arsă de brume zona staulelor acaparată de ştevie. Continuăm spre refugiu, remarcînd că molizii doborîţi cu drujab-n în iunie, peste drum, sînt tot acolo, netransportaţi spre valorificare. Între timp furtunile le-au mai adăugat cîteva doborîturi. Excelent marcajul turistic bandă albastră, debutat la punctul control Groşi Ţibleş, realizat probabil în iulie a.c. După trei ore de la plecare poposim la refugiul Arcer, constatînd esenţiale modificări. Golul de uşă dinspre nord, obturat cu scîndură de brad, cel de acces dinspre sud închis cu o uşă, ferestre dotate cu geam plastic, prins ingenios cu şipci, din păcate fereastra sudică şi nordică a podului, ca şi luminatorul vestic, deschise (de regulă dormeam în pod). Destul de multă mizerie pe platoul din faţă, ceea ce dezolează e graphitty-ul cu cărbune de pe pereţii exteriori, interiori, tavan, pod, şarpantă. Ce frumos era refugiul la început, cu pereţii din bîrne cioplite şi culoarea natural patinată, bronz-aurie, dar...
      Intrăm, un prici de trei persoane a fost amenajat în colţul din stînga, o sobiţă plasată în cel din dreapta. Ne debarasăm de rucsaci, amenajăm la repezeală o măsuţă, aţît focul, ardem din mizerii ce se pretează. Rafale scurte de vînt răbufnesc în sobă, afumîndu-ne, mai ales pînă cînd aceasta se încălzeşte şi iradiază plăcută căldură, cu parfum de răşină. Ne întrebăm cît va reziste refugiul inconştienţilor care, beţi, supraîncingînd soba, vor incendia adăpostul. Din păcate sînt o groază de exemple similare în toate masivele montane ale României.
      Ne mai gîndim o clipă să campăm în pod dar lipsa geamurilor, curentul ne fac să renunţăm. Focul îşi face simţite binefacerile, în refugiu e din ce în ce mai plăcut, stăm lejer, în tricou sau cămaşă. După ce ne-am pregătit culcuşurile, sacii de dormit, ne punem să cinăm, depănînd avalanşe de amintiri, refăcînd trasee, visînd la altele. Soarele a apus într-o fantă de zare decupată-n nori, imediat răsar semiluna-n creştere apoi, una cîte una, stelele. Linişte desăvârşită, subliniată de murmurul Izvorului Rău, spre sud-vest, alteori de foşnetul molidişului răsfirat de trecerea tandră a unei brize. Lumînările conferă, cu zbaterea roşiatică a flăcărilor, un plus de farmec serii de noiembrie.
      Ne culcăm devreme, e beznă, adoarme şi focul în vatră. Ne trezim pe la ora 23, 15 cînd ieşim pentru a admira cerul, Calea Lactee, Casiopea, Cloşca cu Puii, Marte... O pîclă vagă alunecă peste stelara dantelărie a cerului. Dinspre Greble - Groşi Ţibleş străbat spre noi, purtate pe valuri de vînt, arare lătrături de cîine. Sînt sigur că vremea se schimbă. Peste noapte, cîteva raiduri de averse clipocesc sau bat darabana în şarpanta de draniţă.
      După ora 6, zorii mijesc cu greu. Ies pe la 6, 30. Jale. Negurile au ascuns muntele, burniţează mărunt, un frig umed e sporit de intensificările de vînt. Transmit vestea colegilor care-şi imaginează că glumesc. Ies şi ei, pe rînd, luînd act de schimbarea vremii, totul, de-acum încolo, părînd ratat. În lipsă de altceva mai bun, mizînd şi pe intensificarea vîntului şi dislocarea nebulozităţii, aţît focul, prînzim, adunăm bagajele. Ora 8, 50, nici o schimbare, dar decidem să facem o plimbare spre izvorul cascadă de la sud-vest de Arcer, în continuarea marcajului bandă albastră, poate, poate...
      Drum punctat de tuf vulcanic, găunos fagure pietrificat de milenii, ruginiu sau sîngeriu, molizi scuturîndu-şi lacrimile ploii nocturne, mai încolo valuri de neguri prăvălindu-se-n năvalnici vălătuci spre avalul Izvorului Rău. Vizibilitate la maximum 50-75 m. După vreo 15 minute, la stînga se aude susurul izvorului, filiformă cascadă. Deşi e la 50 m de noi, nu se vede. Continuăm spre sud-est, dînd de fundul pîlniei formate spre nord de un versant accidentat al Arcerului şi spre sud de un versant nordic, extrem de abrupt, al Ţibleşului.
      Izvorul Rău taie poteca, dinspre est spre vest. Ezităm. De vină e doar vitregia vremii, invizibilitatea generată de densele neguri. Decidem să suim în şaua dintre Vârfurile Arcer şi Ţibleş, poate că acolo culmea va fi fiind degajată de intensificările de vînt. Urcăm direct pe Izvorul Rău, apoi continuăm pe limbile de grohotiş, în cele din urmă prin pajiştea alpină cu smocurile de iarbă uscate transformate de lapoviţa şi apoi ninsoarea nocturnă în milioane de arici aliniaţi întru hibernare pe povîrniţii versanţi. Tufele de ienupăr, scunde, rotunjite, drapate cu zăpadă, rarii molizi pitici, frecvent răvăşiţi de vînt, abia se demarcă, misterioase siluete, din marea învăluitoare de neguri. După o oră de la plecare sîntem în şa.
      Nici vorbă de vizibilitate. O luăm la stînga, spre Arcer. Pe versanţii nord-estici depozitele mai vechi, din precedentele ninsori, în plăci groase, cu glazură de gheaţă, conturează culmea, nivelînd depresiunile. Sub raport peisagistic nimic nu pare să justifice decizia, efortul nostru. Ajungem pe Vf. Arcer după 1, 15 ore de la plecare. Vîntul umed se intensifică. Undeva departe, spre Valea Someşului - Depresiunea Dejului, se conturază o alungită geană de lumină, mai spre est soarele pare a încerca crearea unei breşe, lumina crepusculară abia răzbeşte, dispare imediat, subit totul se metamorfozează, consecutiv unor neaşteptate animări de fronturi nebuloase şi brutali curenţi. Depresiunea dintre Ţibleş - Arcer, parcursul Izvorului Rău se despovărează de neguri, o imensă mare de nori văluriţi, hiperbolizată plapumă întinsă peste umerii roş-violacei ai făgetului, se modelează magnific în faţa noastră, spre sud-vest.
      La o a doua rafală se degajă platforma-steril şantier I. P. E. G. - tunel Ţibleş. Întreaga depresiune pare a fierbe gheenic, spre nord-vest, aproape că apare căciula de molid şi jnepeniş imens a Hudinului, subit, ca într-o joacă de stafii, apare-dispare piramida ascuţită a Ţibleşului, precedată de un guler-cornişă albă, vag, difuz, abia intuibil de către aceia care cunosc acest minunat munte în toate anotimpurile. Se conturează şi un picior sud-estic al Vf. Bran.
      Dinspre Acer spre Dragomireşti abia se descoperă o culme, mai spre nord, precedînd Tomnaticu, se ivesc două vîrfuri arid stîncoase, mai scunde, ale Arcerului. Pentru cîteva clipe desluşim vag conturul potecii ce coboară de pe Arcer la vest, urmărind custura, pe vechi (de vreo 40 de ani) marcaj turistic punct albastru, spre refugiul Arcer. Nu coborîm însă pe acolo, posibil zăpada nopţii generînd alunecuşuri în porţiunile mai delicate. Spectacolul măreţ, wagnerian, pare a se fi terminat, returnăm aşadar, pe culmea ce duce spre Vf. Ţibleş, învăluiţi de aceleaşi dens-lăptoase neguri.
      Rafalele de vînt au ostenit, apoi sucombat, posibil ca de acum încolo nebulozitatea să se înscăuneze definitiv în văi şi culmi. Nesperat, şi de această dată, ne-am trăit/ valorificat puţinătatea şanselor surprinzînd un Ţibleş ca niciodată. Coborîm spre fundul pîlniei, la obîrşia Izvorului Rău, alunecînd adesea pe panaşele/ smocurile de iarbă înaltă, căptuşite de nea umedă, ceva mai jos controlînd derapajul pe limbile sure de grohotiş. După 2, 20 ore de circuit ajungem din nou la refugiul Arcer.
      Ne ajustăm fericiţi bagajele, ne rehidratăm cu suc de lămîie apoi o luăm, fără grabă, spre Poiana Lungă. Perspectivele se estompează, negurile-şi reintră în drepturi. Nu coborîm serpetinele spre tunel Ţibleş I. P. E. G. ci continuăm spre vest, pe fosta potecă pastorală şi turistică de pe culmea Piciorul Calului. La stînga, făget matur, intercalat cu monumentali paltini, mai rar cu molid şi brad, la dreapta o vastă zonă defrişată, plantată cu molid, invadată de lăstăriş de fag, mur, loză, zmeuriş. Frecvente urme de cerbi şi ciute, exemplare mari, dovadă amprenta copitelor, cît una de măgar, ierburi retezate de incisivii nevăzutelor cervidee.
      Poteca e bine conturată, pe alocuri bolovănoasă, mai încolo se transformă-n culoar îngust, prin obraznicul făget scund, tînăr. Ici colo căpiţe/ clăi din frunzar de loză... vechi de doi ani, pentru cervidee, mai jos clăi de rogoz/ mohor şi hrănitori menite să ajute sălbăticiunile să surmonteze cumplitele ierni de aici. Continuăm, sperînd să dăm de poteca existentă în urmă cu 3-4 decenii. Dispărem în lăstăriş, probabil trebuise să facem mai spre stînga (SV) în loc treptat dreapta (V-NV). Un drum abrupt şi înierbat, de TAF, pare a acompania piciorul. Sceptici, îl urmăm, repede ne dăm seama că se va flexa spre N şi apoi NE, conducîndu-ne spre Pârâul Calului, afluent al Prelucelor ce spală poalele estice ale Piciorului Pietrei, facil recognoscibil datorită celor trei turnuri stîncoase în scară.
      A face corecţia traseului spre vest, direct prin lăstărişul dens perie, de fag, intercalat cu molidiş tînăr de 15-20 de ani ar fi absurd. Urmăm serpentinele drumului, conştienţi că în afara schimbării parcursului nu am cîştigat (ca distanţă) nimic. Ne răsplăteşte cu prisosinţă însă cascada lungă de 35 m, înclinată la 30-35 %, săpată-n negre stîncării, pe Pârâul Calului. Începe să picure după ce ajungem la Grohotiş, acolo unde Pârâul Calului se împreunează cu Izvorul Rău, dînd naştere Văii Bradu.
      Aversa blîndă îşi face apariţia, acompaniindu-ne mai bine de 35 minute, pînă la cabana silvică Ţibleş. Acolo plouă ca lumea. Pornim spre Baia Mare. Ţibleşul, Hudinul par că nu există. Dincolo de Tg. Lăpuş nu mai plouă, Şatra lui Pintea, Pietrişul ne fac cu ochiul, imediat se naşte proiectul unei viitoare ture de iarnă. La ora 16 ajungem la Baia Mare.
Author: Petru Lucian Goja
Uploaded by: Cătălin Olteanu
Views: 10671, Last update: Tue, Dec 2, 2003



Links to the Mountain Guide:
Muntii TIBLES  


A photo [Not found]

An article [Not found]

A trail
Comuna Grosii Tiblesului-Cantonul Silvic Hudinu Mare-Poiana Lungă-Mt. Grohot-Refugiul Arcer-Varful Tibles

 

Login or register to comment