UN ROMÂN ÎN ANTARCTICA - EMIL RACOVITAAbordarea oricarui aspect legat de viata, personalitatea si activitatea stiintifica ale ilustrului savant naturalist Emil Racovita este întotdeauna coplesitoare, inducând de fiecare data teama ca risti o impietate, nefiind în masura sa reliefezi faptele pe masura valorii si semnificatiei acestora.
Nascut într-o familie de junimisti, avându-i ca dascali, printre altii, pe Ion Creanga, Grigore Cobalcescu, Petre Poni, cu care a învatat si a ramas mereu într-o strânsa comuniune si pe fondul unei imense disponibilitati intelectuale, Emil Racovita a devenit reprezentantul cel mai de seama al biologiei românesti, de numele sau, fiind legata, în premiera mondiala, fundamentarea biospeologiei ca stiinta (stiinta vietii din adâncurile subpamântene).
Printre experientele sale stiintifice si de viata, care au dus la desavârsirea sa profesionala si umana, premergând performanta amintita, un loc deosebit l-a ocupat expeditia sa la Polul Sud cu vasul "Belgica" între anii 1897 - 1899.
Initiatorul expeditiei si conducatorul acesteia a fost Adrien Gerlache, locotenent în marina belgiana care, urmare a demersurilor facute înca din 1894, a reusit sa asigure înfaptuirea acesteia, ajutat substantial de o subscriptie publica initiata de Societatea de Geografie din Bruxelles. Scopul expeditiei era pur stiintific: de a cerceta o regiune foarte putin cunoscuta la acea vreme, respectiv aceea a Polului Sud, din punct de vedere oceanografic, geologic, meteorologic si biologic. Grupul expeditionar multinational (6 nationalitati dar preponderent belgieni) numara 19 membri, oameni de mare competenta, aspect care s-a confirmat ulterior prin rezultatele stralucite cu care s-au întors. Printre acestia se numara si celebrul explorator norvegian Roald Amundsen care ulterior avea sa descopere Polul Sud.
În ceea ce-l priveste pe Emil Racovita, câstigarea notorietatii stiintifice la numai 29 de ani este singura explicatie a alegerii sale ca unic biolog al expeditiei, urmare a unei selectii care epuizase toate ofertele din Franta si Belgia. Semnificativ este faptul ca, desi în preajma pornirii expeditiei, el satisfacea stagiul militar, prin demersuri diplomatice ale oficialitatilor belgiene, el a fost scutit de restul stagiului, putându-se îmbarca odata cu echipajul.
Expeditia a durat doi ani si trei luni si a avut de înfruntat situatii dramatice din cauza ostilitatii extreme a climei din arealul cercului polar sudic. Astfel, vasul "Belgica" a fost imobilizat 13 luni într-o banchiza de vreo 15 km la 70° latitudine sudica, adica dincolo de cercul polar. A fost cea mai îndelungata claustrare cunoscuta pâna atunci în astfel de conditii, motiv pentru care presa vremii punea problema disparitiei lor. În aceste împrejurari, a aparut problema împartirii proviziilor, fara a se putea întrevedea sansa salvarii, de asemenea, se instalase noaptea polara, toate acestea având efecte fiziologice si psihice traumatizante, soldate, de altfel, cu victime. În pofida acestor situatii, sederea pe banchiza nu a fost pasiva, în asteptarea fatalitatii, ci animata tot timpul de împlinirea misiunii pentru care ajunsesera aici.
Initiativa lui Racovita si a doctorului Cook, caracterizata de Amundsen drept o "încercare nebuna", de a taia cu ferestraiele un canal în gheata de aproape 800 m, efort chinuitor care a durat o luna, a însemnat pâna la urma salvarea.
La 18 noiembrie 1899, "Belgica" si-a facut intrarea triumfala în portul Anvers. Reusita expeditiei a produs în toata lumea o vie emotie. Din pacate doar 17 dintre expeditionari aveau s-o împartaseasca, 2 prapadindu-se pe parcurs.
Reusita expeditiei, pentru opinia publica, a semnificat triumful omului asupra primejdiilor extreme, iar pentru stiinta a însemnat dobândirea unor rezultate incalculabile în privinta unor noi descoperiri geografice si geologice, topografierea acestora, determinari climatologice si cunoasterea vietuitoarelor din aceste tinuturi.
În ceea ce-l priveste pe naturalistul român, considerat cel mai iubit membru al echipajului si caracterizat de catre Amundsen ca "tovaras desavârsit si un calator plin de îndemnuri", el se întorcea cu un imens material biologic: peste 1200 specimene zoologice, 400 botanice, peste 200 fotografii si clisee, alaturi de extrem de valoroase observatii asupra vietuitoarelor, în special asupra pasarilor antarctice, concretizate ulterior prin lucrari de referinta în literatura de specialitate.
Ca o trasatura ce îl caracteriza, Racovita a pus la dispozitie, cu generozitate, materialele clasate unor diferiti specialisti, iar rezultatele s-au materializat printr-o colectie de peste 60 de memorii stiintifice, publicate sub îndrumarea si pe cheltuiala statului belgian.
Aureola de explorator polar, suita de conferinte de mare succes, prin nivelul lor documentar, tinute la Anvers, Bruxelles, Liege, Paris, Bucuresti si Iasi, l-au consacrat repede pe Racovita ca un biolog celebru în lumea stiintifica mondiala si ca un popularizator de mare talent.
La scurt timp dupa încheierea expeditiei, Racovita este ales membru corespondent al Societatii Regale de Geografie din Anvers si, de asemenea, decorat de catre guvernul belgian.
Este cert faptul ca participarea la expeditia antarctica belgiana a avut asupra lui Racovita o influenta determinanta sub aspectul formatiei si conceptiilor sale ulterioare, ca om de stiinta si cercetator de geniu.
Gheorghe Ban - Sibiu
