STRATEGIA DE CĂŢĂRARE
ÎN MUNŢII MACIN
Material întocmit de Marian Anghel
-autorul deschiderii zonelor de căţărare din Dobrogea;
-redactor şef al revistei de alpinism ALPIN info, cu specializarea "Jurnalism de mediu";
-membru fondator şi preşedinte al Cubului Alpin Galaţi în perioada 2000-2003;
-membru în conducerea Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă;
-reprezentantul Clubului Alpin Galaţi în relaţia cu administraţia Parcului Naţional Măcin
CE ESTE CĂŢĂRAREA
Din cele mai vechi timpuri, omul a urcat pe munte. Bineînţeles, a făcut acest lucru deoarece avea un interes direct: în căutare de comori, în scop militar sau pentru că trebuia să ajungă dintr-o parte în cealaltă a muntelui.
Numărul celor care găseau o plăcere in pur şi simplu urcarea pe munte era extrem de limitat, mai ales la cei din înalta societate: filozofi, poeţi, pictori, medici, cercetători în ştiinţe naturale etc.
In secolul XVIII, prima ascensiune a vârfului Mont Blanc (Alpii, Franţa) de către un medic şi un căutător de comori, motivaţi doar de dorinţa de a urca pe vârf, se consideră momentul de naştere al alpinismului mondial. După acest moment, numărul celor care au început sa urce pe munte, de plăcere, înregistrează o creştere continuă, ajungând astăzi o activitate de masa, cu un impact economico-social major.
La finalul secolului XIX, o mica parte din alpinişti au început să urce pe munte pe rute din ce în ce mai dificile, pe stâncă, unde folosirea unei funii pentru asigurare şi a mâinilor era absolut necesara. Aşa au apărut primii căţărători, care erau şi alpinişti în acelaşi timp.
Ulterior, pe măsura evoluţiei, activităţile de căţărare şi alpinism s-au separat din ce in ce mai mult, existând astăzi forme de căţărare care nu mai au nici o legătură cu alpinismul.
Căţărarea pe stâncă este o activitate umană care face parte din familia sporturilor montane alături de: drumeţie, schi, alpinism, ciclism montan etc.
Este un sport popular, practicabil pe toată durata vieţii, caracterizat prin îmbunătăţirea relaţiilor interumane, contactul direct cu natura si o intensitate crescută a exerciţiilor fizice;
-din punct de vedere sociopolitic, căţărarea compensează lipsa de activitate fizica specifică populaţiei urbane, contribuind astfel la îmbunătăţirea sănătăţii publice;
-din punct de vedere psihologic, căţărarea promovează valori umane pozitive precum:
flexibilitatea, responsabilitatea şi lucrul in echipă;
-din punct de vedere educaţional, căţărarea contribuie la cunoaşterea şi aprecierea valorilor naturale, a mediului natural înconjurător;
-din punct de vedere economic, căţărarea este un important factor de dezvoltare, alături de drumeţie şi schi. Căţărătorii şi membrii de familie care călătoresc cu ei consumă bunuri produse/distribuite de comunităţile locale.
ACTIVITATEA DE CĂŢĂRARE LA NIVEL INTERNAŢIONAL
Căţărarea şi alpinismul, prin natura lor, sunt activităţi asociative, practicate de iubitori ai naturii şi ai muntelui. Primele asociaţii de alpinism au apărut la jumătatea secolului XIX. Este vorba de cluburile alpine din Anglia, Austria, Franţa, Italia şi Germania. Membrii acestor organizaţii alpine, cercetători şi exploratori, sunt cei care au cercetat pas cu pas munţii Alpi, au analizat flora, fauna, mineralogia şi gheţarii acestor munţii, propunând înfiinţarea primelor parcuri şi rezervaţii naturale.
În 1932, la Chamonix (Franţa) s-a înfiinţat Uniunea Internaţională a Asociaţiilor de Alpinism (UIAA), România fiind şi ea reprezentată la acest eveniment deosebit.
Astăzi, UIAA este organizaţia care reprezintă interesele a câtorva milioane de alpinişti, drumeţi şi căţărători, de pe întreg mapamondul. Are peste 90 de membrii (asociaţii alpine naţionale) şi este recunoscută de către Comitetul Olimpic Internaţional ca forul internaţional reprezentativ al alpiniştilor.
UIAA are o serie de comisii de lucru, formate din specialişti în domeniul muntelui, care se ocupă de rezolvarea diferitelor probleme cu care se confruntă alpiniştii, începând cu siguranţa echipamentului şi terminând cu protecţia zonelor montane.
Astfel, UIAA împreună cu Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) au declarat anul 2002 "Anul Internaţional al Muntelui". Aceste două organizaţii internaţionale au declarat că:
-orice persoană trebuie să aibă acces la zonele naturale, inclusiv versanţi şi pereţi de stâncă, într-un mod responsabil;
-alpinismul, drumeţia şi căţărarea, practicate într-un mod responsabil, sunt compatibile cu conservarea mediului natural;
În cadrul "Anului Internaţional al Muntelui" (2002), la Innsbruck (Austria), comunitatea internaţională a alpiniştilor a adoptat "Declaraţia Tiroleză", document care stă astăzi la baza dezvoltării alpinismului şi căţărării la nivel global.
Pentru detalii: www.uiaa.ch
ACTIVITATEA DE CĂŢĂRARE LA NIVEL NAŢIONAL
La finalul secolului XIX a apărut prima asociaţie de alpinism de pe teritoriul României, în Transilvania: Societatea Carpatină Ardeleană (SKV).
În 1903, în Regatul României s-a înfiinţat Societatea Turiştilor din România (STR), având printre membrii fondatori: Ludovic Mrazec, Grigore Antipa, Simion Mehedinţi, Alexandru Vlahuţă, Gheorghe MunteanuMurgoci.
Ca şi la nivel internaţional, asociaţiile de alpinism din România au contribuit la cercetarea zonelor montane din ţară, atât din punct de vedere ştiinţific cât şi pentru potenţialul turistic.
Astfel, în cadrul Touring Clubului României (TCR), Emil Racoviţă, Alexandru Borza, Ionel Pop şi alţii, au susţinut nenumărate conferinţe publice pentru organizarea de excursii în natură, pentru cunoaşterea dar şi protejarea ei.
Care era rolul unei asociaţii de alpinism în România, în anii `30:
-"...strângerea într-un mănunchi puternic a forţelor celor care iubesc muntele...
-...să cerceteze şi să studieze ştiinţificeşte munţii României...
-...să uşureze, în general, prin toate mijloacele călătoriile şi şederea în munţi..."
Dacă alpinismul în România a apărut în anii 1870, căţărarea a apărut mai târziu, în perioada interbelică.
Zona principală de activitate, în această perioadă de început, a fost în munţii Bucegi, dar ulterior s-a extins în tot lanţul carpatic: munţii Piatra Craiului, munţii Retezat, cheile Turzii, cheile Bicazului etc.
În acest moment, în România există mii de practicanţi, în toate zonele ţării, iar căţărarea s-a extins chiar şi în zone considerate iniţial fără potenţial, aşa cum este cazul Dobrogei.
La nivel naţional, activitatea de alpinism este coordonată de către Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă (FRAE), organism afiliat la Uniunea Internaţională a Asociaţiilor de Alpinism (UIAA). Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă este recunoscută de către Agenţia Naţională de Sport (ANS - fostul Minister al Sporturilor) ca fiind forul reprezentativ al alpiniştilor din ţară.
În afară de federaţia naţională de alpinism, există o serie de alte asociaţii de alpinism, cu un caracter local sau regional, precum: Clubul Alpin Român, Clubul Montan Român, Clubul Alpin Galaţi, Clubul Alpin Timişoara, Alpin Club Braşov, Alpin Club Iaşi etc.
CĂŢĂRAREA ÎN DOBROGEA
- MUNŢII MACIN -
Scurtă istorie
Căţărarea în zona Dobrogea este o activitate apărută în ultimii 20 de ani.
Primele trasee de căţărare pe stâncă au apărut la mijlocul anilor "80, în munţii Macin (Culmea Pricopanului), fiind realizate de o echipă de căţărători din Galaţi (CristiDobre, Dragoş Axinte). Până după schimbarea regimului politic din 1989, numărul căţărătorilor în Dobrogea a rămas mic.
Căţărarea pe stâncă în Dobrogea a luat avânt în anii `90, când a fost deschis primul traseu în cheile Dobrogei (judeţul Constanţa) şi primul traseu în şaua Ţuţuiatu (munţii Macin) de către autorul prezentului material împreună cu IonuţBălăuţă şi Cristian Vasilache. Un an de zile mai târziu, s-a înfiinţat prima asociaţie a alpiniştilor şi căţărătorilor din Galaţi.
O dată cu înfiinţarea Clubului Alpin Galaţi, activitatea dezorganizată de până atunci a căţărătorilor din zonă, a început să fie reglementată şi ajustată, în conformitate cu regulile şi recomandările internaţionale de profil.
Dezvoltarea căţărării în Dobrogea a determinat apariţia şi altor grupuri de căţărători în oraşele din zonă (Brăila, Tulcea, Constanţa), din rândul pasionaţilor de munte care deja existau în oraşele respective. Majoritatea acestora activează astăzi în mod individual, nefiind organizaţi în vreo asociaţie cu personalitate juridică.
În acest moment, în oraşul Galaţi există două grupuri de căţărători:
Clubul Alpin Galaţi - asociaţie cu personalitate juridică conform OG.26/2000;
Clubul Alpin Român secţiunea Galaţi - grup fără personalitate juridică proprie, constituit ca o secţiune a Clubului Alpin Român din Bucureşti.
Zonele de căţărare
În funcţie de tipul de rocă şi stilul de căţărare, căţărarea în munţii Macin se împarte în două categorii.
1. în funcţie
de rocă:
-căţărare în foste cariere;
-căţărare în zone de stâncă naturală.
2. în funcţie
de stil:
-căţărare cu asigurări fixe;
-căţărare cu asigurări mobile.
În primăvara lui 2005, numărul traseelor de căţărare în munţii Macin este de 70, iar situaţia distribuţiei, este astfel:
1. în funcţie de rocă:
-trasee amenajate în foste cariere: 45%
-trasee amenajate în zone naturale: 55%
2. în funcţie de stil:
-trasee amenajate cu asigurări fixe: 60%
-trasee amenajate cu asigurări mobile: 40%
Căţărarea în fostele cariere
Fostele exploatări de piatră sunt zone distruse ecologic!
Din punct de vedere turistic, carierele de piatră în sine, în afară de faptul că nu reprezintă nici un punct de atracţie, pun în pericol însăşi atractivitatea zonei respective. Nici un drumeţ sau iubitor al naturii în general, nu va fi atras şi nu va face excursii în asemenea perimetre.
Dinamitare
într-o carieră de granit activă din Culmea
Pricopanului (fotografie din 2003)
În astfel de zone dezolante şi neatractive se poate desfăşura totuşi, o activitate care poate atrage practicanţi: căţărarea pe stâncă.
Căţărarea în foste cariere nu este o caracteristică specifică munţilor Macin, ci se practică în mod frecvent pe plan internaţional, cea mai dezvoltată ţară din acest punct de vedere fiind Marea Britanie.
Nu toate carierele sunt atractive pentru căţărare, ci doar acelea care îndeplinesc anumite criterii specifice: calitate şi stabilitate bună a rocii, platformă stabilă la bază, diferenţă de nivel semnificativă etc.
În acest moment, în munţii Macin au fost identificate ca atractive cinci foste cariere de piatră: două în Culmea Pricopanului, două în zona şaua Ţuţuiatu şi una pe valea Carabalului.
Realizarea unui poligon de căţărare în foste cariere este un lucru dificil, care necesită resurse importante umane, materiale şi financiare.
Clubul Alpin Galaţi a demara, din anul 1998, o acţiune de repunere în valoare, într-un mod ecologic, a acestor foste cariere.
Din anul 2002, Clubul Alpin Galaţi a reuşit să atragă şi un sprijin internaţional în acest scop (proiectul Proclimbing, www.roclimbing.net). Până acum, deşi în toate cele cinci cariere se poate practica căţărarea, s-a putut amenaja corespunzător doar o singură carieră, o a doua carieră fiind în curs de amenajare.
Regrupare amenajată după standardele internaţionale actuale
într-una din fostele cariere din şaua Ţuţuiatu.
O dată amenajate pentru căţărare, aceste foste cariere de piatră, zone compromise altfel, devin importante puncte de atracţie turistică, alături de celelalte obiective turistice din zonă.
Căţărarea în zonele de stâncă naturală
Nu toate zonele de stâncărie din munţii Macin sunt atractive pentru căţărare!
Ca şi în cazul carierelor, pereţii naturali de stâncă trebuie să îndeplinească anumite caracteristici specifice: calitate şi stabilitate bună a rocii, diferenţă de nivel semnificativă, vegetaţie scăzută în perete etc.
Iubitorii
muntelui, din care fac parte şi majoritatea
căţărătorilor sunt, înainte de toate, iubitori ai naturii
Pereţii de stâncă cu arbuşti şi vegetaţie nu sunt atractivi pentru practicarea căţărării!
În acest moment, în munţii Macin au fost identificate ca atractive doar două zone de stâncărie naturală: una în Culmea Pricopanului şi una în valea Racova.
Activitatea de amenajare a traseelor de căţărare în zonele naturale este redusă, datorită eticii şi stilului de căţărare promovat de Clubul Alpin Galaţi.
În acest moment, Clubul Alpin Galaţi promovează stilul "clean climbing" (căţărare curată - în limba engleză), stil de căţărare practicat la scară largă pe plan internaţional şi care este considerat şi acceptat ca perfect compatibil cu protejarea şi conservarea zonelor naturale.
Căţărare
în Culmea Pricopanului cu asigurări mobile, care nu
afectează
nimic mediul înconjurător. Traseul "Fisura Scoţiană" (gr.6+, mobile)
De asemenea, din 2002 Clubul Alpin Galaţi a realizat şi promovat Codul Etic de Căţărare în Dobrogea (C. E. C), document ce are la bază "Declaraţia Tiroleză" adoptată de comunitatea internaţională la Innsbruck, în 2002.
Acest C. E. C recomandă căţărătorilor care vin în această zonă, un anumit mod de căţărare şi comportament, adică exact practicarea stilului "clean climbing" în zonele naturale, cu un impact minim asupra mediului înconjurător.
Viitorul căţărării în munţii Macin
O dată cu noul statut al munţilor Macin, de parc naţional, căţărătorii trebuie să sprijine, să contribuie şi să îşi ajusteze activitatea pentru protejarea şi conservarea valorilor naturale din masiv.
Din fericire, căţărătorii membri ai Clubului Alpin Galaţi au realizat deja o serie de paşi importanţi în acest sens. Astfel:
-există deja adoptat Codul Etic de Căţărare în Dobrogea, care poate fi ajustat şi adoptat (dacă se consideră necesar) de către administraţia parcului, ca regulament privind activitatea de căţărare în Parcul Naţional Macin;
-se promovează deja stilul de căţărare "clean climbing", perfect compatibil pe plan internaţional cu protejarea şi conservarea zonelor naturale;
Pentru desfăşurarea în viitor, în bune condiţii, a activităţii de căţărare în Parcul Naţional Macin, Clubul Alpin Galaţi, în calitate de organizaţie reprezentativă a mişcării alpine din zonă, va trebui să contacteze administraţia P. N. Macin şi să facă cunoscută activitatea montană desfăşurată în zonă.
Împreună cu specialiştii parcului, Clubul Alpin Galaţi va trebui să:
-identifice dacă activitatea de căţărare şi celelalte activităţi montane desfăşurate în acest moment (drumeţie, ciclism montan, parapantă etc.) contravin, în vreun fel, activităţii de protejare şi conservare din parc;
-identifice dacă în pereţii de stâncă unde se desfăşoară, în acest moment, căţărarea există specii de plante sau cuiburi de păsări, puse în pericol;
-informeze comunitatea alpină naţională şi internaţională privind noul statut al munţilor Macin;
-informeze membrii clubului şi comunităţii alpine locale şi naţionale, cu privire la speciile de floră şi faună care sunt periclitate, pentru a le putea recunoaşte în teren şi respectiv proteja;
-ofere specialişti în domeniul sporturilor de munte, pentru supravegherea, reglementarea şi dezvoltarea acestor activităţi în cadrul P. N. Macin, conform legislaţiei naţionale şi internaţionale;
Concluzii finale
Amatorii sporturilor montane (inclusiv căţărătorii) sunt, într-o proporţie covârşitoare, iubitori ai naturii. În aceste condiţii, este în interesul lor direct să protejeze natura;
În România există deja Parcuri Naţionale în care se desfăşoară, în bune condiţii, activităţile montane precum drumeţia sau căţărarea. De exemplu, în Parcul Naţional Retezat sau Parcul Naţional Piatra Craiului.
Clubul Alpin Galaţi militează pentru protejare prin educaţie şi nu protejare prin interzicere care, aşa cum există nenumărate exemple în alte ţări, nu a dus decât la o pseudo protejare;
Împreună cu specialiştii Parcului Naţional Macin, Clubul Alpin Galaţi poate contribui la educarea amatorilor de munte din zonă, având suficientă experienţă în acest domeniu;
Voluntarii Clubului Alpin Galaţi şi ai organizaţiilor partenere pot contribui, alături de specialiştii P. N. Macin, la identificarea, numărarea şi marcarea cuiburilor de păsări situate în zone stâncoase, inaccesibile în mod obişnuit;
Clubul Alpin Galaţi, ca organizaţie reprezentativă a amatorilor de munte (inclusiv căţărători) din sud estul României, este deschisă dialogului şi ajungerii la un punct comun, în ceea ce priveşte desfăşurarea sporturile de munte în Parcul Naţional Macin.
