Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diaries - Incursiune în Ţibleş

Bookmark and Share

Incursiune în Ţibleş
Consemnare 12 sept.2005 m efectuat la 10-11 sept. 2005 cu Iancsi Moldovan & Brena
Incursiune în Ţibleş
 

 Eternele probleme de configurare a trupei îmi năruiesc încă o dată visata tură-trap pe Acoperişul Romîniei-vf. Moldoveanu dinspre Victoria, via valea Viştea Mare , cu retur pe valea Podragu. Mi-e nespus de greu să mă consolez, de fapt sunt incapabil să înghit un alt eşec, pur şi simplu fiindcă în materie de turism montan nu pot aplica creştinescul–limitativ mulţumeşte-te cu puţin sau ia atîta cît ţi se dă fiindcă altfel, nemulţumitului i se ia darul. Nu există durere mai mare decît aceea constatînd torpilarea metodică, candid-inocentă, a orizontului personal de aşteptare. Şi pentru ca bătaia de joc şi regretul amarnic să devină plenare, zeii ne-au cadorisit cu  succesive zile ideale de tură, uitînd de furtuni, averse, descărcări electrice, viituri şi  dezastre.
 Sîmbătă dimineaţa, cu un ceas întîrziere fată de program (fiindcă la romîni parolismul e o vorbă goală iar nerespectarea unei planificări, prilej de răsfăţat-şăgalnice glumiţe), adică abia la 8, porneam spre  Tg. Lăpuş –Groşii Ţibleşului, fără cort (din păcate, altfel am fi recurs la inovaţii traseistice, timp avînd berechet la dispoziţie iar meteorologic  condiţii ideale).
 După 11/2 ore coteam din asfaltul peticit-bunicel la dreapta, spre Greble , 9 km de drum auto forestier bolovănos-prăfos, cu vf. Hudin şi v. Minghet la stînga şi cu trigemenul Ţibleş în faţă, depăşind trei locaţii în care se prepară mangalul de bocşă, parcînd lîngă etern neterminata cabană silvică Ţibleş,  imensă. În lunca superioară a v. Bradu o tabără de corturi aflată la ora cafelei aburinde .În plus,  contrariantă circulaţie auto  aici. Fînaţe arse de vară, cu necositele ierburi pălite-n bej-ocru, autumnal. Pînă şi frunzişul monumentalilor fagi care acompaniază spre amonte valea şi drumul a devenit ici colo marmorat, verde-auriu-ruginiu, fotogenic.
 Ne luăm rucsacii pornind pe marcajul turistic refăcut, bandă albastră, spre tunelul Ţibleş-Dragomireşti de la Izvorul Rău. Într-o jumătate de ceas ajungem la confluenţa văii Prelucelor (de la NE) cu Izvorul Rău (de la S), locul de formare a v.Ţibleş (numită Bradul mai jos de cabana silvică, după ce primeşte o serie de afluenţi). De aici ne mai trebuiesc 40 min. pentru a poposi pe platforma de steril frumos nivelată la gura tunelului (646.16 m alt., cotă înscrisă pe betonul semicircular). Vizavi, dintr-o altă gură de galerie minieră ţîşneşte cristalin un abundent şuvoi de ape subterane care ocolesc fosta haldă de steril prin stînga, împreună cu v. Izvorul Rău născută la împreunarea versanţilor Arcer-Ţibleş. Apele subterane din tunelul Izvorul Rău-Dragomireşti sunt captate într-o conductă  de plastic de 100 mm şi apoi, vine vorba, spre staţia de preepurare nefuncţională, de fapt neterminată , sigur decontată intergral…de vreo 3 ani. Apa tunelului sare din conductă în mijlocul văii, sub haldă, e drept, vizavi de cele 2 bazine circulare de sedimentare-preepurare, goale. Sub ele, împrejmuită cu sîrmă ghimpată amenajarea tehnologică, construcţiile cochete dar pustii, lăcătuite. Ce locaţie teribilă pentru o cabană turistică  …din fondurile rambursabile ale Băncii Mondiale destinate închiderii minelor, amenajării ecologice a haldelor de steril …!
 Poposim şi ne facem provizii de apă  înaintea asaltului serpetinelor fostului drum de TAF ce ne vor scoate într-o jumătate de ceas în Poiana Lungă, deasupra Piciorului Calului şi pustiei acum stîne, pe an ce trece mai promiscue, noroc cu ştevia exuberantă  şi urzicile luxuriante care estompează jegul. Soare fierbinte, nici urmă de nori. În spate auzim glasuri. Sunt parapantiştii clubului Gotech din Baia Mare, plus 5-6 porteri, tineri voinici de pînî-n treiyeci de ani din Groşii Ţibleşului, tocmiţi să le care seletele cu parapantele pînă în şaua Arcer-Ţibleş (pentru 250.000 lei/ buc). Evazionişti fiscali şi ăştia, sic! Unde eşti tu S. Bodu, ca să-i taxezi vigilent, pentru a-i lăsa nederanjaţi pe majorii evazionişti naţionali de miliarde lei (sau milioane euroi)?
 Spre NV vf. Hudin (1611 m) cu molidişul verde-întunecat crunt dijmuit de drujbe pe versanţii V-SV-SE. La fel versanţii similar expuşi ai Hudieşului (1479 m) şi Stregiorului (1472 m). Imortalizez scîrbit sinuoasele trasee de TAF, bej-lutoase, sinistre. Imediat apoi trag tradiţionalul cadru pitoresc-inconfundabil spre stîncosul Arcer, cu cea dintîi găsită mînătarcă,  ţeapănă, castanie, în prim plan. Frica de-a rămîne fără prici la Refugiul Arcer  ne dă ghes, cu toată arşiţa dinaintea amiezei. Urcînd caut la lizieră hribe dar nu dau decît peste unele vechi, abandonate de ciupercari şi colonii picturale de Amanita muscaris, cu calote roşii pistruiate cu alb. Înaităm spre limba estică a poienei alpine, cu debutul culmii mai accentuate ce duce spre Arcer la dreapta. Acum începe adevărata aventură ciupercistică. Colonii de mînătărci bej-maronii, cu inconfundabil parfum, pitite sub cetina uscată sau iţindu-şi pălăriuţile de sub rădăcinile puţin rămaşilor în picioare, după furtuni, molizi. Rodul pămîntului se amplifică suind serpentinele vechiului drum tehnologic al IPEG Maramureş spre plaforma fostei sonde de prospectare, azi locaţia actualului  refugiu alpin. Sacul din pînză, pentru geologice probe, se umple repede cu tinere exemplare alb-cărnoase. În minte-mi vine amicul ing. geolog Dumitru Iştvan, cel care mi-l dăduse pe vf. Secu parcă, recoltînd iarna trecută îngheţate colonii de  Pleurotus, el însă hălăduieşte acum în M-ţii Rodnei, pe la Izvorul Albastru al Izei şi Tăul Muced de sub Bătrîna.
 În 3 ore de la plecare, fără a forţa,  ajungem la Refugiul Arcer (12, 30 h), uşa e fixată-n lături cu un par de lemn, priciul, extins inestetic cu vechi uşi din pod şi un picior de lemn  înfipt în ţeava fostei sonde, acoperit cu cetină uscată şi mai puţină iarbă uscată, moale. Curăţăm repede priciul de ţepii , mii, cetinei, ne punem izolirurile şi apoi, fiindcă se aud voci, ieşim la soare. Înnoptatul e asigurat de-acum, legea primului venit funcţionează în atari condiţii . Apare avangarda parapantiştilor, doi Icari cărîndu-şi singuri povara aripii de mătase, ditai rucsacul de 15-22 kg. Imediat se iveşte echipa porterilor care cerzuseră că au negociat căratul pînă în Poiana Lungă, nu pe Arcer, urmează alţi patru zburători , cel mult cu un pet gol în mînă şi, la urmă, aparţinătorii lor, membrii ai familiilor decişi să suie pe Arcer şi coboare per pedes la urmă. Ne întreabă de izvor, le dăm relaţii şi sugerăm calea facilă de acces spre culmea alpină Arcer-Ţibleş, locul viitoarei lor lansări.
 Rămaşi singuri prînzim. Brena ne anunţă apariţia unui intrus ce acoperă repede cadratura uşii cu silueta-i longilin- uscăţivă. Are cel mult 43-45 de ani, cărunt , cu o secure-n mînă. Se confesează spunîndu-ne că a plecat de 40 zile  de pe meleagurile năsăudene ale Colibiţei, iniţial spre vf. Ineu via Culmea Curăţel apoi pe Gărgălău-v. Anieş, ajungînd dinspre Agrieş lîngă izvorul de sub citadela de piatră a Arcerului în apropierea căreia, în nişte steiuri stîncoase,  încropindu-şi un refugiu în care înnoptează  ferindu-se de frig şi intemperii cu pături, de mult a rămas fără bani sau alimente. Îl privim circumspecţi, e civilizat, evident educat, spune că e un scriitor refugiat din lume …Poate o fi alienat mintal sau vreun urmărit general de poliţie? Ştie bine muntele, cică are şi o hartă pe care şi-a însemnat periplul montan solitar, ciudat. Ştia şi de primul Refugiu Arcer, mai mic, cochet, din bîrne de brad matisate munteneşte cu licheni şi muşchi împotriva vînturilor, ploilor, prăbuşit de mulţi ani sub povara troienelor, folosit apoi ca lemn de foc la mai recent construitul trainic refugiu. Pleacă aproape nebănuit după ce ne spuses că a curăţat cu securea traseul spre izvor, venind în sprijinul turiştilor (turmele au coborît deja, stîna din Poiana Lungă era pustie). Ne pune pe gînduri acest haiduc contemporan. Descumpăniţi,  terminăm prînzul, scoatem izolirurile în faţa refugiului şi ne punem la plajă. E imposibil să nu te oripilezi văzînd bîrnele pereţilor căbănuţei transformaţi în graphitti de către cei ce au trecut pe aici. Nu a mai rămas vreun locşor (lemn-natur) nepîngărit cu cărbune sau , mai rar, cu cretă albă. Pînă şi pe geamurile din sticlă, a ceea ce se voise poate a deveni cămară pentru provizii şi bucătărie, citim www.alpinet.org 1427 m MTS (altitudinea refugiului determinată GPS) alături de www.amiciimunţilor.ro. Halal exemplu! Sunt scrijelite sau măzgălite cu înscrisuri şi ferestrele din plastic translucid montate salutar abia de vreo 2 ani . Şarpanta din şindrilă prezintă găuri înspre vest, în curînd ploile, neaua topită , o vor putrezi o dată cu plafonul –altă piatră scrisă- şi grinzile de brad apoi…adio refugiu alpin, binevenit, pîngărit de neoameni. Înspre est trunchiul unui molid poartă povara săgeţii indicatoare cioplite barbar cu securea, deasupra ei reînoitul (binevenit) marcaj turistic punct albastru ce duce prin molidişi şi mai apoi pe custura stîncoasă în susul piciorului vestic a Arcerului, spre vîrf.
 Întinşi, auto-abandonaţi, pe saltele scrutăm albastrul nemărginit al cerului pe care desluşim evoluţia acrobatic-fantastică a unui stol de rîndunele. Unde-li vor fi avînd măiestrele cuiburi de lut? În Larga, sau Groşii Ţibleşului, la km distanţă?  Vremea bună şi termicele căutate de parapantişti, le vor determina să suie tot mai sus, în zări, devenind mirabili fluturi negri-argintii şi-n final iluzorii pete de staniol sau mică răsucite-n aer. În vîrful unui molid apropiat , debordînd de violaceu-sîngerii conuri crude, patru forfecuţe ciugulesc delicioşii solzi-seminţe, sporovăind. Gaiţe gureşe dialoghează în timp ce nevăzute gheonoaie ţipă strident sau bat reverberant toaca cu catifelat ecou. La un moment dat aud un ciudat vuiet,  ridic ochii şi deasupra iată mogîldeaţă umanoidă atîrnînd ca un muşchi ţigănesc în suspante, un parapantist ce-şi struneşte abil aripa verde fistic bordată cu cărămiziu. După o vreme se aud alţii, spre v. Prelucilor. În fine, apare deasupra noastră ultimul care, după cîteva piruete ascendente pe nevăzutele termice, o va porni în avalul v. Izvorul Rău după ce ne salutarăm cu chiote. După o vreme coboară porterii cu care mai schimbăm cîteva cuvinte, ne spun că l-au vazut şi ei pe ciudatul năsăudean  lîngă o vatră amenajată la izvor, poate pentru a aţine calea întîmplătorilor trecători, alungîndu-şi astfel vremelnic pustiul din jur, şi probabil mai ales a celui din-lăuntru-i. În fine, coboară şi aparţinătorii Icarilor.
Magică dupăamiază. Ţintind virtual, prin coborîtele-mi pleoape, cerul mă simt o vreme un debussyan faun , pradă reveriei reuşesc pînă şi să reconstitui mental-auditiv extraordinara partitură impresionistă.  Soarele coboară indecis, agăţîndu-se lasciv-drăgăstos  de suliţele verzi-întunecate ale molizilor apoi, pe la 19, 30 , se îmbujorează şi ia foc  mistuindu-se într-o orgiastică mare de flăcări. De sus ne veghează Luceafărul clipocind. Intrăm, ne băgăm în molatecele culcuşuri de puf. O vreme mai percem griul tern al nopţii de dincolo de geamurile lăptoase din plastic. Căptuşit cu Dormicum,  Iancsi adoarme repede. O fac şi eu într-un tîrziu, trezindu-mă pe la ora 23, ieşind amîndoi pe la 1 noaptea pentru a admira înstelata boltă demnă de 1001 de nopţi. Auzul, simţurile în general, se acutizează. O şoaptă, un murmur, un scîrţîîit capătă hiperbolizante conotaţii încărcate de spaimă şi mister. Cerbii încă nu şi-au început concertul chemării drăgăstos-furibunde a boncănitului. Sau n-or mai fi fiind nici cerbi?
 Ne trezim la 6 dimineaţa cînd ieşim pentru a lua pulsul meteo al noii zile, constatînd că e ciudat de cald şi o sepulcrală linişte. Pene sfacelate de nori albi se ivesc spre N şi V de unde urcă spre bolta albastră şi deodată, minune, capătă nuanţe roz bombon, cărămizii, sîngerii la răsărit. Soarele răsare la 6, 40 h. Adunăm catrafusele, ciugulim de musai cîte o felie de pîine cu unt, miere şi gem de prune , bem cafea, ceai şi la ora 7, 15 o pornim pe banda albastră şi vechiul drum tehnologic spre obîrşia Izvorului Rău. De aveam rezerve de apă am fi suit pe punctul albastru , direct spre vf. Arcer. Aşa o luăm pe drum, foarte  repede şocaţi de prăbuşirile recente ale molizilor peste drum. Trăim o veritabilă cursă cu obstacole. Din păcate încă cîteva vijelii şi limba de molidiş dintre drum şi custura Arcerului va fi doborîtă , lăsînd versantul sud-vestic pleşuv şi hidos. Cine să extragă şi valorifice lemnul ?  E prea departe. Mult prea laborios şi scump. O dovedeşte mulţimea trunchiurilor din anii trecuţi. Ciupercăresc de nevoie, iscoditorii-mi ochi dînd la stînga rambleului drumului de tinere mînătărci frumoase. Urc, cobor, urc, cobor într-un obositor dar motivant  zig-zag de 45 minute în care mă încălzesc rapid. Tolba mea e plină. O umplu şi pe a lui Iancsi pînă la izvorul şi vatra de sub micro-cascada şi citadela de piatră a Arcerului. Continuăm spre Izvorul Rău-obîrşie. Soarele începe să mîngîie creştetul stîncos, sud-estic, al Arcerului alungindu-se apoi leneş spre şaua ce conduce spre mamelonul înierbat al vf.Ţibleş. Propun o năzbîtie, dacă tot avem timp din belşug iar ziua se arată superbă (ca arareori pe aici, o ştim fiindcă am trăit furtuni, descărcări electrice, neguri, viscol, ger suind vîrfurile). Să urcăm pe jgheabul de avalanşă care coincide cu grohotul spălat de firul de apă vestic , născut sub vf.Ţibleş. O facem, iniţial derapînd pe bolovani sau urmînd o veche, inconstantă, potecă pastorală, ciugulind afine (pe aici în această vară pieptenele afinarilor nu a fost prezent), mai sus ciorchini de merişoare (coacăze roşii) , admirînd etajatele limbi albastre-cerneală de  Gentiana ascepiadea, descoperind pentru prima oară tufe şi chiar insule de rododendron pe piciorul NV al Ţibleşului, tot mai prezente pe măsură ce suim spre culme, fixînd grohoturile vulcanice  sur-ruginii, multe cu aspect de fagure de albine. Ne trebuiesc 50 minute pentru a atinge, o dată cu razele soarelui, culmea vestică a Ţibleşului şi vreo 15 pînă la crucea metalică de lîngă vîrf (1839 m). Panoramăm spre Groşii Ţibleşului, Şatra lui Pintea, Gutîi, Văratec, M-ţii Maramureşului dar alpinul spectacol măreţ se desfăşoară spre E-SE, dincolo de marea lăptos-văluritelor neguri de peste Fiad şi Romului, Valea Sălăuţei, dincolo de care  răsar dantelatele vîrfuri şi culmi ale M-ţilor Rodnei. Ceva mai la sud, cu releul radio –TV în creştet, vf. Heniu, M-ţii Bistriţei şi-n fundal, ca o geană întunecată, Călimanii. Aproape, muşuroiul fotogenic al vf. Bran, parţial umbrit, parţial de miere, cu versanţii NV brăzdaţi de paralelele poteci pastorale tăiate-n ierburile alpine, afiniş şi merişor. Ciudat sentimentul să ştii că ai păşit (nu o dată) pe majoritatea acelor culmi şi vîrfuri. Nu e mîndrie ci maidegrabă ceva de necrezut.
 Vrem aventură, irepetabil, şi-atunci, după ce panoramăm spre S-SV-V conturînd viitorul parcurs de creastă de la stînga v.Ţibleş, spre vf. Păltiniş, urmînd culmea Gorganelor (traseu făcut de noi în premieră demult,  cu Papa şi Alex, fratele meu, poate, coincidenţă acum  de 11 sept., la aniversarea lui). E 9, 40 ora cînd începem coborîrea pe culmea alpină, stîncoasă-ierboasă la început, orientată V, cotind spre S pentru a coborî într-o primă şa, cu urme de foc turistic sau pastoral, scrutînd inutil culmile de sub vf. Bran în căutarea oglinzii neatinsului (încă) de noi Tău Negru, depăşind o succesiune de muncei aliniaţi SV, drapaţi cu ienupăriş debordînd de albastre-dulci-eterate fructe, cotind uşor dreapta pentru a poposi, după 1, 20 ore (de pe vf.Ţibleş) pe vf. Păltiniş (1518 m) marcat de o cruce-răstignire din beton, cu un pironit  Iisus bronzaliu şi oribile  coroane de flori din plastic. Un stol de 9-11 potîrnichi e stîrnit de la dezmăţul cu fructe de ienuperi de către Brena.   Mai jos, spre vf. Ouşor (1489 m, numit şi Ţibleşul Mic) vom descoperi, după pauza de prînz şi rehidratare, cofrajele aruncate de ctitori  în vegetaţie. Paradoxal, pe măsură ce nemernicii dferişează barbar munţii de milenar protectorii codrii,  cruci de tot felul şi pilde creştin sforăitoare sunt plantate drept sacre scuturi. Ipocrizie sau fariseism deşănţat?
 De aici o culme sudică se desprinde pentru a coborî în Suplai şi Poienile Zagrei. Noi coborîm (la 11, 20 h) pe culmea vestică cu molidiş tînăr (la stînga e o cumplită defrişare de cîteva hectare, la ras) spre o poiană alungită, cu stînă în extremitatea vestică. Întîlnim un premarcaj punct cărămiziu, acesta dispare însă la prima şa, acolo unde  poteca se desparte. Cea pe care o vom urma noi duce spre stînă, cealaltă din stînga, pe care tocmai a suit un agreabil grup de adolescenţi originari din Dej, vine dinspre Molişeţ-Agrieş-Tîrlişiua. Din nou e cald dar, depăşind incinta stînei pentru a continua pe culme, pe o potecă frecvent circulată, dovadă mulţimea înscrisurilor cioplite-n scoarţa pîngăriţilor nemeritat fagi, beneficiem de umbra densă a codrului. Din păcate ni s-au dus rezervele de apă şi aici nu dăm de izvorul tipic stînelor tradiţionale. Ajungem la borna silvică VI/ 230, esenţial reper, de la care schimbăm direcţia de deplasare, urmînd spre  N un foarte lung picior de munte (Piciorul Zimbrului). Pădure de fag cu rari, impresionanţi paltini, mai jos molizi uriaşi şi frecvente doborîturi de vînt pe măsură ce altitudinea scade. La un moment dat, spre NE , se iveşte Arcerul. Lîngă un trunchi putrezind de molid dau peste o teribilă ciupercă nemaivăzută de mine vreodată, cu diametrul de 35-40 cm, crescînd dintr-un picior cît un braţ voinicesc,  etajată precum o varză, pelicula foto va conserva acest necunoscut nouă burete. Anterior observasem o altă ciupercă, conopidiformă, uriaşă, cu parfum proaspăt de iască, emergînd dintre rădăcinile putrede ale unui fag uriaş.
 Doborăturile tot mai uriaşe şi dense, intercalate cu hăţaş de mur, ne determină să abandonăm culmea vestică optînd pentru un versant abrupt, nordic. Auzim confluenţa văilor Preluci-Izvorul Rău spre care coborîm, traversînd valea la circa 150 m mai jos de aceasta şi grohotişul de sub Piciorul Calului.  E ora 13, Iancsi nu scapă de o bălăcăreală accidentală în apa cristalină, călduţă a Ţibleşului. În 20 de minute ajugem la cabana silvică şi maşina încinsă de soare. Picnicari se afumă la horinci şi friptane, pe marginea văii. Ceva mai jos, la confluenţa Ţibleşului  cu Izvorul Stegiorului, la pod, o rampă de încărcare pentru buşteni, stive imense de lemn (fag, brad, molid) trădează impresionanta desfăşurare de (in) umane forţe menită să hăcuiască secularele păduri. Aici mai rar ajunge indezirabila mass media şi dezmăţul silvic e-n toi.
 O luăm către casă, salutăm în tranzit parapantiştii aciuaţi la umbra taberei lor, oprim la un izvor rece, bînd pe săturate, după care contnuăm spre Groşii Ţibleşului şi  salvatorul asfalt. Suind dinspre Tg. Lăpuş pe Dl. Pietriş aruncăm drăgăstoase priviri Hudinului şi Ţibleşului, treptat asaltaţi de nori de ploaie iar la ora 15, 30 intrăm în Baia Mare.
Author: Lucian Petru Goja
Uploaded by: Ioan BĂŽndeanu
Views: 8590, Last update: Thu, Sep 15, 2005



Links to the Mountain Guide:
Muntii TIBLES  


A photo [Not found]

An article [Not found]

A trail
Refugiul Arcer-Varful Arcer

 

Comment
Robert Rozenbaum Robert Rozenbaum, Fri, Sep 16, 2005, 4:51 am

Frumos prin Tibles. Am fost si eu chiar in ziua in care atit fost si voi. Cred ca, defapt sigur ne-am intalnit. Ne-am intalnit si noi cu " Omul Muntilor".
Bafta si ture placute in continuare!:-D

Comments for this article
Login or register to comment