Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diaries - Flori de Colt in Piatra Craiului

Bookmark and Share

Flori de Colt in Piatra Craiului

La izvor, sub Zanoaga     Inceput de martie. Ehh, stiti si voi … celebrele zile ale Babelor. Acum ninge, acum ploua, imediat iese soarele; ba e cald, ba este frig; tulai ca nehotarate-s babele astea. Nu stiu de ce ne-am hotarat pentru Piatra Craiului … initial era vorba sa mergem la Poiana Izvoarelor, dar pana la urma ne-am sucit. Si suciti am ramas. Am plecat sambata dimineata din Brasov.
     Am umplut bine doua masini, cu rucsaci si cu purtatori de rucsaci, unu` mai mic, altu` mai mare (si la rucsac si la purtator), oprindu-ne la Fantana lui Botorog. Dimineata zilei de vineri fusese foarte rece si cu multa ninsoare, astfel ca pe drumul de la Gura Raului stratul era bine asezat si existau si portiuni de gheata. La Botorog ne-am dat jos, si dupa ce ne-am echipat cu parazapezi am pornit in sir indian pe poteca ce duce la Zanoaga. Oli, Dana, Milu, Emi, Dan, Mihaela, Thekla, Nae si cu Alinuta. Astia eram de toti, dar sus la cabana ne asteptau Cata, Radu, Claudeea si Claudia, plecati de vineri dupa-masa. In padure totul este alb. Zapada mare este bine batuta pe poteca, dar vremea calda a facut-o moale si apoasa. Piatra Mica (1814 m alt.)Nu este prea placut pentru bietele noastre picioare. Bocancii, cat de buni, la un momendat tot cedeaza apei. Cerul sta variabil. Nu este nici foarte senin, nu este nici noros. Soarele reuseste mereu sa razbata printre nori, incalzindu-ne foarte tare. La prima curba a potecii, ne oprim pentru a arunca hainele de pe noi. La figurat, ca la propriu n-am lasat nimic in poteca. Doar urmele pasilor nostri… Poteca de Zanoaga este una din cele mai plictisitoare poteci din Piatra Craiului. Urci prin padurea deasa de amestec de molid si fac, urci continuu fara sa vezi in fata ochilor nimic altceva decat padure. Dupa o ora chinuita, apasati de rucsaci, transpirati de caldura, si cu gandul la o gura zdravana de apa, ajungem la izvor. Oli, care mersese mult mai in fata, ne anunta ca vrea sa urce pe Piatra Mica, unde sa se intalneasca cu Radu si Cata, ce vin din partea cealalta, din Saua Crapaturii. Sa urc … sa nu urc!? Ma decideam cam greu. Norii nu prea spuneau multe despre vreme buna. Pacat de ziua de ieri, ca tare frumoasa fusese. N-am putut fugi de la munca sa plec de atunci!? Inclinam spre ambele variante; sa urc azi pe Piatra Mica, cu riscul de a nu vedea nimic pe sus, sau sa o las pe a doua zi dimineata, cand vremea este in general mai stabila.
Poiana Zanoaga    Am iesit din padure la marginea de jos a Zanoagei. Creasta era acoperita de o pacla lunga, destul de densa de-asupra Piscului Baciului si mai slaba spre Turnu. Piatra Mica, asa cum apare ea din Zanoaga – mohorata sub apasarea molizilor negriciosi – pare a fi totusi senina. In Zanoaga soarele cuprinde totul. Poiana arde ca un fund de caldare de glaciara iarna. Ai impresia ca te afli sub actiunea unei lupe prin care soarele trece cu toate radiatiile sale, ca o explozie de caldura. Cer Alinei niste ochelari de soare, caci prima senzatie a fost de orbire. Strabatem poiana spre marginea superioara, unde ajungem la sageata turistica unde potecile se despart. Creasta nordicaUrcam o bucata buna de drum prin zapada virgina, necalcata de om, intrerupta din cand in cand de petice de iarba, unde primavara isi da primele batalii cu resturile iernii. Ajunsi la padure facem un popas. Eu si Alina decidem sa ne intoarcem. Personal, nu aveam chef sa inot prin zapada mare, neumblata. Iar cerul se inorare bine de tot pana si peste Piatra Mica. Ceilalti, Oli, Dana si Mihaela continua spre varf. Coboram in poteca bine batuta si dupa jumatate de ceas dam de primele poieni de sub Curmatura. Dincolo de vale se vad stanele unde mai bivuacam noi iarna. Ce amintiri placute imi trec prin ganduri. Parca revad imaginile de prin 1998, cand veneam pentru prima oara pe aici cu cei de la Tampa, cand ne riscam fundul pe Turnu in mijloc de ianuarie, fara coltari (eram prea pusti sa ne permitem asa ceva), si ne dadeam de-a dura fara sa vrem prin Hornul Gainii. Revenim la poteca noastra.
Cabana Curmatura (1470 m alt.)    Dupa cateva minute lasam in stanga refugiul Salvamont de la Curmatura ingrijit de ani de zile de zarnesteni. Inca un mic cot peste unul din firele Vaii Curmatura si am ajuns la cabana. Soarele straluceste pe acoperis, iar un latrat puternic de ureaza “Bine ati Venit”. Este unul din Saint-Bernarzii ce “pazesc” cabana (in fapt sunt atat de jucausi ca au devenit atractia zglobie a cabanei). In cabana destul de pustiu. Ii gasim pe colegii nostri ce marisera pasul cand ne-am despartit in Zanoaga. Daca e vin fiert pe masa … vin fiert sa fie. Ca, mirosea de cand am intrat in cabana. Salutam pisicile cabanei, ca asa este frumos. Fac si ele parte din comitetul de primire. Cam nemancati de dimineata (la mine micul dejun l-a constituit un covrig cu sare agatat pe la o covrigarie de pe strada Lunga), nu stiam de unde sa incepem. Oricat ne-am fi gandit la rucsacii indesati cu mancare, tot mai tare mirosea ciorba de fasole a lui Nea Vasile. Si cand am vazut si salata de ceapa … nu am mai rezistat. Ne-am bulucit la bar, cu Thekla in frunte, care dadea din coate sa prinda prima ciorbita. Piatra MicaSatui, dupa blidul zdravan de fasole fierbinte ne-am intins la povesti prin cabana, mai ales ca se gaseau pe la masa si doua fete care nu pareau a fi recalcitrante la aberatiile scoase de noi. Dar ca sa vezi minune … aflam unii despre ceilalti ca de fapt ne stim de acum aproape doi ani; de la acel “minunat” concurs de probe surprize oferite de Dimancea prin Valea Doftanei. Da … ele erau “nebunele” din Timisoara, ce strabatusera toata tara sa afle cu ce se mananca povestea “Sa-i placa lui Dimancea”. Cateodata este atat de mica lumea in munti. Ehh, da` sa nu uit sa va zic de cine isi aminteau fetele (daca va ganditi ca de mine, va inselati). De Mowgly d`le, de Mowgly. Fenomen mai este pustiul asta. Spre dupa-masa apar si cele doua “echipe de varf”. Oli, Radu si Cata prin Crapatura, iar fetele prin Zanoaga. Cum au ajuns in acelasi timp!? Zeii stiu … Inspre Crapatura era destul de multa gheata si cat de cat periculoase pasajele cu cabluri si de stanca. Pe Zanoaga, in afara de grupul lor nu mai fusese nimeni, asa ca s-au afundat in zapada pana peste mijloc. Au venit … fleasca. Iar Claudia cu “urari de bine” pentru mine, ca uitasem sa-i trimit parazapezile sus. Da` am pupat-o si m-a iertat. 
     Adunati in cabana cu totii, aveam de rezolvat treaba cu cazarea. Cabana era plina, si nici sa ne intindem oasele peste noapte pe mese nu prea aveam chef. Asa ca am luat in maini solutia: Refugiul Salvamont. Am vorbit cu Cristi, baiatul ce ramanea peste week-end acolo si Refugiul Salvamontne-am inteles sa folosim anexa. Doar ca aveam de taiat lemne si de incins bine soba. Era un frig de sa te pui la pastrare pana la vara. In cabana lume pestrita, fel de fel. De la alpinisti pregatiti sa urce in creasta, echipati corespunzatori, la pantofari de week-end, foarte nedumeriti ca aceasta cabana nu are camere cu un singur pat si sa fie si libere. “Atractia” serii a fost un cuplu din Bucuresti, cu o tipa ce tinea ca toata cabana sa auda legenda blugilor ei de 70 de euro, cumparati de la Milano, foarte nervoasa ca nu a gasit camera cu un singur pat, si dispusa sa cumpere toata cabana numai sa stea ea singura cu gagiu`su. Avea un papagal de umplea toata sala de mese cu problemele ei tehnice. Seara a venit brusc. Pentru unii. Altii au rezistat eroic, pana tarziu, in sala de mese, cu toate ca nu s-a gasit nici o chitara disponibila in aria de acoperire a Prin CrapaturaParcului National Piatra Craiului. Eu, unul, m-am dus sa vad daca s-a incins soba, si am verificat pana dimineata daca e cald sacul de dormit. Alte detalii am aflat doar spre dimineata. In camera nu era prea cald, nici prea frig, da` era fum destul cat sa nu ne mai stricam vreodata. Abia spre dimineata devenise placut de cald si un aer cat de cat respirabil. Nu stiu cum de ne-am trezit de dimineata. De fapt despre mine stiu … ca dormisem doar 12 ore. Si cred ca erau suficiente. Dar de la ceapa de cu seara toti aveam gurile uscate, ne era sete de crapam iar in camera gasisem doar un bidon de Pepsi, sub pat, vechi de cand … stie el. N-am avut curaj sa aflam de cand era sub pat. Thekla a dat startul la micul dejun. Deja ne-am obisnuit. Cand nu doarme, mananca. Da` tot mica ramane. Pe la ora 9 am intins-o de la refugiu. 
 Vf. Sbirii (2222 m alt.)    Iesise soarele si se facuse foarte cald. Am mers la cabana, sa-i culegem si pe ceilalti. Ne-am gasit sa plecam pe trei cai diferite de la cabana. Unii pe Valea Curmaturii (Dan, Mihaela si cu Nae), altii pe Zanoaga spre masini (Oli, Dana, Alina si Claudita) iar restul pe Crapatura. Aveam chef de zapada multa. Urcam anevoios poteca din spatele cabanei. Este destul de bine batuta, caci multi se indreapta spre Piatra Mica sau cel macar pana la Belvedere. Spre Turnu mai putini. Doar cei ce au de gand sa faca creasta. Este foarte cald, astfel ca trecem la tricouri. Cand ajungem sus, langa indicator, luam o pauza mai lunga. Si multe fotografii. Radu, incins la maxim din cauza pantalonilor de schi, ramane in chiloti pentru o bucata de vreme, sa se “racoreasca”. Spre valea Crapaturii sunt ceva urme, dar nu prea multe. Coboram incet, si de la primii pasi ne afundam in zapada pana la brau. Dupa cincizeci de metri, urmele se opresc. In zapada cineva scrisese ca mai jos nu se poate cobori, ca nu sunt urme si ca e recomandabila intoarcerea. Mai coborasem pe zapada din asta Crapatura. La fiecare pas aveai senzatia ca pleaca, dar din firul vaii nu avea cum, pentru ca sunt multi molizi crescuti. Ajungem imediat la concluzia ca este mai usor pe fund, decat pe picioare. Ne afundam prea mult si uneori nu reuseam sa mai iesim din zapada de asteptam pe cineva sa ne extraga. Cu Milu “cap de partie”, coborarea devenea o placere. Nu aveai cum sa iei viteza ca eram pe pantaloni, deci nu exista nici un risc de pierdere a controlului, iar in zapada te afundai foarte mult. Cand am ajuns in dreptul Acului Crapaturii, am dat de primele jgheaburi laterale. Pana in firul vaii erau urme de mici alunecari de zapada, mai mult bulgari plecati de pe versanti. Se simtea oricum in noi o incordare, caci daca pe firul vaii nu era nici o problema, de pe jgheaburi putea pleca oricand o placa de zapada. Cu atentia sporita am trecut cu emotii de zona unde dinspre Saua Vf. Turnu (1923 m alt)Curmaturii (intre Vf. Din Curmatura si Vf. Turnu), coboara un abrupt jgheab (cel mai bin dezvoltat din Valea Crapaturii). In Saua CrapaturiiPana aici urcau urmele unora ce incercasera sa ajunga in sa. Din cauza zapezii s-or fi razgandit. Nu e de mirare. Cam din aceeasi zona ma intorsesem eu prin februarie 1996, cand inotai pana la brau in zapada pulver, de la Fisura Jderilor in sus pierzandu-se orice urma de poteca. In treimea mijlocie a vaii, riscul s-a mai redus, jgheaburile fiind mai mici si scurte. Abia inspre Fisura Jderilor valea se latea, lasand pe stanga ultimul perete. Telefonul lui Radu suna, stricand linistea. Este Oli. Imi da de inteles ca daca sunt aproape de drumul forestier vine cu masina sa ma ia. In cazul asta maresc pasul, grabit si de caldura si de mlastina de pe poteca. Aici zapada era foarte baltita. De la izvorul Crapaturii, spre Valea Barsei este un drum de tractor, bine conturat. Insa toata zona este doar noroi, felscaraie si balti. 

     Ud de la picioare pana la brau cobor prin mocirla pana la drumul carosabil unde gasesc masina lui Oli. In urma, si Piatra Mica si Turnu sunt sub nori schimbatori de martie. Cand soare cand umbra, dar foarte cald. In Brasov sunt anuntate +14°C. Sa fi venit primavara!? 

    Luni, 6 martie 2006. In timp ce scriam amintirile din week-end, in Brasov ninge ingrozitor. N-a venit primavara. Au venit doar babele, care de o saptamana incoace ne tot ametesc cu vremea.

Author: Emi Cristea
Uploaded by: Emi Cristea
Views: 10959, Last update: Mon, Mar 6, 2006



Links to the Mountain Guide:
Muntii PIATRA CRAIULUI  
Login or register to comment