Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diaries - 9 decembrie 2006 :: Poteci necunoscute - Siriu (Bocârnea)

Bookmark and Share

9 decembrie 2006 :: Poteci necunoscute - Siriu (Bocârnea)

9 decembrie 2006:: Gura Siriu - Dealul Scurt - Vf. Bocarnea (1657 m) - Coltii Balei - Izvorul Bradului - Gura Siriu

     Dupa ultimele tura de toamna, ajunsesem la concluzia ca pentru noi, frontala a devenit echipament obligatoriu. Ziua e scurta, plecarile noastre sunt tarzii … a devenit un tipar, din care chiar daca nu reusim sa evadam, ne place sa-l traim. Hehe.
     Am vrut Siriu. Am vrut sa-mi aduc aminte de o tura veche, de acum ceva ani, cand traversasem din Valea Dalghiului, Ciucasul, pana peste Tataru – Siriu, iesind in Valea Buzaului pe la Crasna. Daca atunci fusese dupa ultima zapada, acum o cautam cu lumanarea, inaintea primei zapezi serioase. Ce inca se lasa asteptata. Urma sa fie o zi grea, grea …
    Pe la ora noua si jumatate reusim sa iesim din Brasov. Ca intotdeauna, jumatatea studenteasca … sau cum se spune.  Dupa Intorsura Buzalui ma napadesc amintirile. Trecem prin Zabratau si Crasna, aducandu-mi aminte de autobuzul ticsit ce ne-a scos pe vremuri din bucluburi, de jungla de pe Valea Crasnei, pe unde mergeam sarind tot peste copaci doborati de furtuni. In fine … incercam sa ne dam seama pe unde ar trebui sa facem intrarea spre Valea Izvorul Negru, de unde voiam sa abordam Siriul. Din pacate, harta, destul de pacatoasa, ne dezorienteaza de la inceput, si pe la Stanca Tiharaului ne dam seama ca am gresit, fiind nevoiti sa ne intoarcem. Pana la urma, ceea ce vazusem inainte de Gura Siriu, era podul de acces peste lacul Siriu (care incepea cumva mai jos). Ca un facut, de abia ajunsesera aici si Tibi, cu TheO si Carmen, colegii din Bucuresti. Incepusem cum se poate mai prost … cu dezorientari hihi. Este 11 ceasul, si nu mai pierdem vremea. Avem de urcat o diferenta de nivel de 1000 metri, si ziua-i scurta. Chiar dupa pod, gasim marcajul Carpatilor, banda rosie, care pare destul de proaspat … ehh, ne gandim ca o sa ne fie destul de usor, daca a fost proaspat remarcata zona. De-am fi fost si noi mai atenti, in schimb …
     Evitam primele serpetine ale drumului forestier (pe care scrie ca este cel de contur al lacului), si pe o poteca pieptisa urcam pret de cateva minute. La iesirea, sus, in drum, mai vedem cateva minute marcaje, dupa care luam in piept un drum forestier (asa am crezut noi, la inceput), care-l consideram ca trebuie sa fie cel de pe Paraul Negru. Ehh, daca drumu`i bun, il tinem tot asa. Am pornit de la inceput tare, si se vedea asta dupa primele minute, cand am inceput cu totii sa ne debarasam de haine.  Ne insiram, toti paisprezece, pe drum la deal, avand grija sa nu tragem vreo tranta pe gheata ce se formase de ceva vreme prin zona. Padurea aerisita, de foioase, ne incanta, si ne da un aer de liniste. Cat de binedispusi putem fi …
      Dupa jumatate de ceas de urcat, ne oprim sa adunam tot grupul. E cald, desi e 9 decembrie, si suntem aproape toti la tricouri. Drumul a cam disparut, mergem doar pe urmele unui drum de exploatare cu TAF-uri. Marcajul nu-i pe nicaieri, dar convenim sa ne orientam in teren dupa culmi, ca tot sus ajungem. Prin gheata de pe poteca se disting multe urme de animale, cele mai dese parand a fi cele de urs. Deh, pe aici e cam patria lor … pustietaturi mari, case izolate, stane … sa-si tot traga cate-un habitat pe aici. Da`i zi, suntem multi, asa ca de ce frica!? Mergem inainte …  Parasim firul vaioagei pe care am urcat, si luam stanga pe o poteca firava, trecand si pe langa un prepeleac. Semne clare ca nu suntem chiar atat de rataciti pe cat s-ar parea.  In capatul de sus al drumului vedem o culme destul de insorita, din care se lungeste mult in sus un varf mai proeminent. Cam pe acolo ar fi drumul nostru. Dar stai sa ne vedem in culme, si-om alege ce sa facem mai departe. Pe poteca turistica clar nu suntem, si banuim ca am fi pierdut-o mai spre dreapta, indreptandu-ne spre culmea ce separa Paraul Negru de Izvorul Bradului … ohh cat de mult greseam (aveam sa aflam asta abia seara).  Ajunsi in culme, poteca clara se pierde, lasand loc doar incertitudinilor. Doar un copac scrijelit ne arata ca suntem pe drumul ce bun. Insemnul era clar (“Stroie, f…t bine”). Suntem in Romania, deci n-am gresit prea mult drumul. Pe culmea impadurita cu foioase, incepem sa urcam usor usor, spre inaltimi. Dupa cateva minute, ne trezim sub un varf mai impunator. No, de aici trebuie sa vedem ce facem.  In stanga, se ghiceste o culme insorita, cu cateva placuri de brazi intre foioase, si cu trei catarge mai impunatoare, de brad, iesite din normalitate. Dibuim ca ar trebui sa fie culmea marcata cu punct rosu, ce vine dinspre lac, dar sigur nu va fi asa. Oricum, initial ne hotaram sa traversam de-a coasta, dar nimerind intr-o zona cu bolovani multi, si tufe destul de increngate intre ele, hotaram sa luam totusi de-a pieptul muntele. Cele zece minute de urcat au scos totul din noi. Pe o panta din asta am mai urcat doar in Casini, in august, tinandu-ne de crangi, copaci, pietre, avand grija sa nu alunecam printre frunze. Dar am iesit sus, sub o stanca, cu Bogdan, si ocolom, pentru  a scapa de salbaticie. Dupa cateva serpentine, prin padurea virgina, iesim pe un varf de munte, insorit, intr-o padure rara de fag, unde prima reactie este sa ma pun in fund, si sa-mi trag sufletul, astepandu-i pe ceilalti.
    De aici ii baiu` mai mare. Nu trebuie sa pierdem culmea, ca e cam lata, si de multe ori nu poti trece printre crengile copacilor, avand tendinta sa ocolesti zona mai rea. Dar dupa ce ne adunam cu totii, ne hotaram sa continuam. Printre varfurile copacilor ghicim doua varfuri mai inalte. Ohhh, abia acolo e Bocarnea. Incet incet, prin padure, reusim sa tinem o poteca neclara, care de multe ori pare buna, pentru a se pierde pe anumite portiuni. Cu atentie resusim sa n-o pierdem si noi, iar dupa un sfert de ceas … surpriza. Din stanga, ne-a ajuns poteca marcata cu banda rosie. Uhh de dezorientati eram. Tot timpul, pana aici, ne gandeam ca suntem in stanga ei, pe unul din firele de vale ce ies sub Coltii Bocarnei. Iar ajunsi aici, ne-am dat seama ca noi tot pe dreapta am urcat, ratacind de la bun inceput zona. E bine ca am regasit-o. Marcajul este asa cum ne asteptasem de jos … des si proaspat. Prin urmare, consultand harta, noi reusisem sa luam de-a dreptul Dealul Scurt (1181 m), prin zona cea mai salbatica a lui. Ehh, se main intampla. Dupa cateva minute, in care voia buna revenise printre noi, iesim in larga poiana de la Dosul Muntelui, unde fusese mai demult o stana (se vedeau urmele in iarba mare, ce pe alocori prinsese mai mult buruienis, semn al trecerii pastoritului prin zona). No ce bine, acum putem lua pauza de masa.
     Ne insiram bunataturile prin iarba, care mai bune, care mai nebune. Daca tot m-a facut TheO sa car primusul pana aici, sa-si manance ciorba de fasole calda (carase conserva in cateva ture, si cam saturat de ea, asa ca sosise si momentul ei … sa dispara), am pus-o si eu de o ciorba cu taietei, facuta cu zapada topita (doar nu era sa risipim putina apa ce o aveam cu totii). Pe la ora doua, reusim sa ne ridicam oasele din iarba moale si inalta. Avem totusi de urcat un varf. Plecam, ghidati de marcaj, si dupa ce mergem cateva minute, prin padure, de-a coasta, pe o poteca larga, si fara obstacole, ne aducem aminte ca noi vrem sa ajungem pe varf, si nu in Poarta Vanturilor. Ne furase peisajul …  Asa ca, ghicim pe unde e padurea mai prietenoasa, si o luam drept in sus,  pe linia de cea mai mare panta, pana in golul alpin, care se ghicea nu prea departe.
    Ioi ce pajiste intinsa am gasit. Cat cuprinzi cu ochii, un camp mare, cu iarba galbena, inalta, si din loc in loc molizi marunti, dezbracati de vant. Idilic si sinistru, in acelasi timp. In fata noastra, dosul umbrit al Siriului, ne spune ca mai e mult pana sus. Ne asteapta un obstacol de vreo 200 metri, diferenta de nivel, pana la varful Bocarnei. Si incepem sa ne insiram pe el in sus, in zig-zag, incercand sa ghicim o poteca care nu exista (pe harta aparea o cruce rosie, dar doar pe harta). Este destul de greu, sa treci versantul asta de afinisuri, si jnepenisuri, iar sus ajungi rupt de oboseala. Din cand in cand mai aruncam cate o privire in spate … vedeam toata Valea Crasnei, cea mai larga din vaile ce coboara pe partea nordica a Siriului, pana jos in Valea Buzaului.  Dincolo de ea, se ridica, la mare distanta, Ciucasul (1954 m), vecinul mai inalt. Iar peste Valea Buzaului, putem ghici Penteleul (1771 m), o mare piramida, cu gol alpin, ridicata din munti mici impaduriti.
    Cativa pasi, si iesim pe fruntea Bocarnei. Pana pe varf avem de strabatut un tufaris de jnepeni arsi, uscati, printre care trecem cu greu. Dar, la trei sferturi de ceas de la plecare din Dosu Muntelui, reusim sa atingem varful.
     Suntem la 1657 m altitudine, pe Vf. Siriu (Bocarnea). Nu este cel mai inalt. Dincolo de Poarta Vanturilor se ridica masivul Malaia (1661 m), care apare ca o creasta golasa, lunga, lasata spre sud. Dar suntem pe cel mai frumos munte al Siriului. Laurentiu se chinuie sa indrepte lemnele infipte intre bolovani, ce tineau loc de baliza de indica varful, in timp ce restul stateam tolaniti in iarba, la adapost de vantul tare. Ora e tarzie, si nu prea avem timp de pierdut. Am putea sa ne intoarcem pe drumul urcat, chiar si pe poteca nemarcata (parea destul de scurta), sau sa mergem pe punctul rosu (de care eram convinsi ca in teren nu mai exista).  Dupa ceva argumente pro si contra alegem punctul rosu, ca sa vedem si noi ceva nou. La Lacul Vulturilor nu mai ajungem … e prea scurt timpul ramas …
     Dupa fotografia de grup, coboram de pe varf, un pic spre Poarta Vanturilor, dupa care ne lasam in stanga, pe o culme destul de povarnita. Ajunsi intr-o mica sa, ghicim poteca ce se strecoara pe sub Bocarnea. Chiar daca nu  e marcata, pare destul de clara. N-aveam nici o sansa sa ajungem aici, coborand direct din varf. Era o coasta plina de jnepeni uscati, de netrecut. Sic! Ehh, ce bune ar fi parazapezile, ce lenevesc pe fundul rucsacului (am in bocanci numai tepi de iarba uscata, afinis, si crengute de jnepeni), dar lenea e coana mare si pentru mine.
     Sub noi, cateva capre negre o zbughesc printre stanci, deranjate de zgomotul vorbelor noastre. Am numarat vreo trei, dar se pare ca-s mai multe, dupa cum zic altii din grup. Sincer, nu ma asteptam sa dam peste capre negre in Siriu, dar salbaticia locurilor prin care trecem, tancurile asemantoare cu Ciucasul, au creat un habitat pentru caprite. Pacat ca s-a lasat umbra pe vale, si nu le putem fotografia cum trebuie … dar e imbucurator sa vezi ca aceste vietati au supravietuit in acesti munti, mai pitici.
     Cand trecem tot Bocarnea, ajungem sub o mica sa, ce o vazusem si din partea cealalta, intr-un fir de vale, la prima vedere sec (dar pe care gasim apa siroind). Eu am luat-o mai la pas, si neasteptand si pe ceilalti, am coborat valea abrupta, pentru a iesi pe coasta sub Coltii Balei. Pe acolo era poteca … ce ar fi trebuit sa fie marcata. Ajuns jos, astept vreun sfert de ceas pana apar si ceilalti, mirat ca nu se prea grabeau. Dar imi trece mirarea cand aflu ca de fapt s-ar fi vrut sa renuntam la traseul nou, si sa coboram tot pe unde am urcat, prin acea sa … doar cand au descoperit ca eu sunt deja in vale, s-au hotarat sa renunte la idee si sa vina dupa mine. Ar fi fost un moment, si o decizie … si daca as fi fost si eu sus, ne-ar fi scos din mult mai multe belele ce vor urma …
     Ne grupam cu totii pe pajistea de sub coltii Balei. Am lasat in urma Siriul, masiv, cu un versant salbatic, prapastios, care da o nota mai aparte acestor munti. Nu-s chiar atat de pasnici cum crede lumea … Traversam de-a coasta culmea golasa, pe sub padurea neagra de molid (incercam sa evitam sa traversam prin paduri, zona asta necunoscuta), si ajungem la un salas, indicat pe harta, unde ne orientam din nou. Este ora 16, si pana la intuneric mai avem doar un ceas. Trebuie sa tragem tare. Gasim im padurea din fata, o poteca destul de firava, dar dupa atata mers, vedem primul punct rosu, vechi de cand lumea, dupa culoarea vopselei (vazuse si Bogdan mai devreme, pe o piatra, unul la fel de sters). Mai rasuflam odata usurati. Parca nu ne mai este atat de frica … Urcam usor pana in culme, pe marcajul rar, iar de aici pare-se ca tre sa coboram sub culme, pe partea cealalta. Numa` sa nu o ia la vale, ca pare prea repede panta. Cu greu reusim sa ne tinem pe picioare prin frunzisul alunecos, pe curba de nivel. Dar dupa un chin de cateva minute, iesim pe culme, iar, deasupra unui abrupt pe care trebuie sa-l coboram.  Mai cu atentie, mai cu graba, ajungem prima parte din grup, in saua impoienita,  de unde vom schimba directia de mers. Langa noi, o stana zdravana (numai buna de dormit. Sic! Leaota), si o poiana larga larga, ce duce pana in valea Mreaja. Am tras un pui de odihna in drum, asteptand pe ceilalti. De aici, se vedea ca poteca intra in padure, dar e clara clara, asa ca nu ne mai faceam griji cu lumina.
    Soarele isi dadea duhul peste Malaia. Umbrele deveneau tot mai palide. Intr-un final ajung si ultimii. Radu se lovise la genunchi, mai sus, si mergea mai greu. Cu o genunchiera de la Carmen a mai rezolvat problema (desi la masivitatea lui nu-l prea incapea). Cativa vor ramane in spate cu Radu, mergand mai incet, iar restul vom porni deja la vale, cautand masinile. De stiam cat drum o sa fie … nici nu banuiam.
      Poteca buna nu tine mult timp. Se pierde prin niste drumuri de TAF-uri, ce se tot intersecteaza intre ele. Nu mai putem avea nici un reper de orientare, decat valea. Drumul forestier in care trebuie sa dam, nu-i. Mergem inca la lumina serii (daca se mai putea numi lumina) si tot coboram, coboram, pe drumuri tot mai salbatice si mai rupte de ape. Cine stie de cand nu s-a mai umblat pe aici, cu exploatarile forestiere. Dupa o vreme, ajungem intr-un luminis mai larg, unde pare a fi o platforma de intoarcere a tractoarelor. Se prea poate ca aici sa fie capatul drumului forestier de pe Valea Bradului (pe care o vedeam noi pe harta). Dar tot pe harta, apare un canton forestier, care in teren nu-i … Incepem sa fim derutati. Cine stie, prin drumurile alea de TAF-uri pe unde ne-am abatut, si om fi nimerit in alta vale …
      Dar luam de bun, drumul forestier, si coboram pe el, cu frontalele aprinse. Parca nu se mai termina. Traversam zone rupte, agatate deasupra unor prapastii, pe unde apa a dus totul; iarba, copaci, nimic nu a mai ramas. Dupa o vreme, si o nehotarare la o mica bucla, unde am luat-o la ghici pe scurtatura, ajungem in marele drum forestier, ce ocoleste lacul … Uhhh, cel putin am iesit din zona necunoscuta …. Pe un panou scrie “Drumul Forestier Izvorul Fara Nume”.  No, acu` noi credeam ca suntem pe Izvorul Bradului, dar pe harta gasim Dealul Fara Nume, in versantul vaii, deci asta trebuie sa fie …
     De aici incepe calvarul. Cat eram noi in siguranta, ca suntem pe drumul cel bun, aveam sa strabatem patria noroaielor, a baltilor inghetate, si a urmelor proaspete de urs. Dincolo de hau, se ghiceau masinile ce veneau pe sosea, pe cealalta parte a lacului. Din pacate nu aveam cum sa ajungem acolo … era un lac de trecut inot pana la sosea.  Si am tot mers pe drum, am tot mers (mai mult pe margine, ca era noroiul mai mic), pana ni s-a acrit. Din cand in cand mai gaseam cate un drum la dreapta, dar stiam ca se va opri in lac, si ne era frica sa nu ramane blocati pe acolo. Cea mai mare indecizie am avut-o in dreptul unei case, ce se vedea in vale, si unde auzeam cainii. Dar nu putea fi decat zona de la Gura Siriu, si noi mai aveam mult pana la podul din capat. Harta nu ne mai ajuta cu nimic. Pe ea aveam 3 km de drum, si noi mergeam de mai bine de o ora.  Senzatia de panica a aparut cand am inceput sa ne afundam cu drumul, in munte, urcand … dar totusi, nu putea fi decat asta cel bun. Nu era decat intrandul dinspre Paraul Negru, unde drumul mergea spre munte, pentru a traversa prin zona amenajata, valea. Ce inseamna intunericul … si cu cat amplifica teama. De aici am cules si marcajul dunga rosie. Si aveam sa mai mergem mai bine de juma de ceas, pe marcajul asta. Acum realizam proportiile ratacirii de dimineata. Ca noi toata bucata asta nu o facusem … desi pe aici trebuia sa ajungem. De prin vale ne tot latra cainii de pe la casele izolate. Trebuie sa fie tot Gura Siriu. Auzim si niste oameni urland, ca ciobanii la oi. Poate urca la noi, crezand ca suntem hoti…. Nu poti sti nimic.
     Deja e prea de tot … nu mai ajungem si tot mergem. Avem senzatia ca drumul asta ne scoate la Crasna, care e kilometri buni mai la deal de masini. Intr-o rascruce, hotaram sa iesim in dreapta. Gasim un buldozer de la exploatari, si un drum de duce spre rau. Prin bezna niste caini ne latra. Gasim o casa, unde un om iese mirat in curte. Prin bezna strigam la el, sa ne explice unde suntem. Ohhh, rasuflam usurati. Drumul duce la raul Buzau, dar nu se poate trece dincolo. Rasuflam usurati, pentru ca ne lamureste ca drumul cel mare s-ar termina 2 km mai incolo, la pod. Deci e bine … pe unde mergeam. Ne intoarcem in bezna sinistra, si dupa cateva minute gasim poteca ce taia serpentinele. Am ajuns … suntem intregi … dar nu toti.
     La o ora dupa noi, vor ajunge si restul, dar cu peripetii. S-au saturat si ei de drumul forestier, si au iesit la rau, acolo unde noi nu am vrut sa ne aventuram. Au traversat pe o punte suspendata, si au fost fugariti de ciobanii ce urlau la noi … cu batele in aer si cu cainii. Ce fac oamenii la betie … Un jeep i-a cules de pe sosea, din fuga de ciobani (Radu, cu tot genunchiul lovit, era primul; hihi), si dupa cateva sute de metri au ajuns si ei la masina.
      E bezna pe valea Buzaului. O sosea destul de sinistra, si putin circulata. De cateva ture, avem ca partenera de drum, bezna noptii, potecile incurcate, marcajele lipsa si umblatul creanga prin necunoscut. Dar … se pare ca a fost ultima din an. Acum ne pregatim cu totii pentru sarbatori. Poate intre timp o fi aparand si zapada … ca totusi, e iarna.
------------
Fotografii: TheO Puica, Cris D, Emi Cristea
Albumul foto complet (SIRIU) - Asociatia de Turism FLOARE DE COLT Brasov

Author: Emi Cristea
Uploaded by: Emi Cristea
Views: 9151, Last update: Sun, Dec 10, 2006



Links to the Mountain Guide:
Muntii SIRIU  


A photo [Not found]

An article [Not found]

A trail
Siriu Bai-Izvorul Negrii-Sub Varful Siriu-Poarta Vinturilor-Saua La Izvorul Urlatoarea Mare-Saua Tatarut-Varful Tatarul Mare-Saua Tabla Butii

 

Login or register to comment