Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Miscellanea - Versantul estic al Bucsoiului

Bookmark and Share

Versantul estic al Bucsoiului - Valea Bucsoiului

Valea Bucsoiului

De la Pichetul Rosu (din Busteni se fac pina aici circa doua ore, via Gura Diham-Poiana Izvoarelor), urmam initial poteca Take Ionescu. Dupa aprox. 20 minute patrundem in Poiana Bucsoiului, la circa 1625 m alt. Este locul de unde ni se infatiseaza larg ansamblul de fire al vaii omonime, pina la obirsie. Parasim aici drumul marcat, depasind curind primele praguri. Dupa 10-15 minute de mers, iesim intr-o alta frumoasa poiana, intrucitva mai aspra decit precedenta, unde coboara din stinga doua importante spintecaturi ale versantului: Vilcelul Portitelor si Vilcelul Grohotisului. Este locul unde porneste spre stinga (sud-est) si un atragator briu, care sucomba curind insa intr-o mare de jnepeni.

Dupa ce lasa in stinga firul comun Portitelor-Grohotisului, Valea Bucsoiului se ingusteaza, fiind punctata la acest nivel de o saritoare in trepte, care se evita indeobste prin stinga. In amonte, intilnim si alte saritori, dintre care cele mai dificile pot fi evitate. Locurile se deschid apoi o vreme, valea primind aici din dreapta (nord), in dreptul unor lespezi, un vilcel, iar nu departe, pe acelasi flanc, un altul. Pe malul opus, un timp ne domina Turnul cu Jnepeni (in ciuda numelui, destul de golas). In dreptul acestuia, Valea Bucsoiului face un cot la stinga, despletind spre dreapta Vilcelul de sub Virf. Intr-o zona unde zapada rezista pina vara tirziu, valea se smuceste din nou, de aceasta data spre dreapta, si, lasind acum dedesubt Turnul cu jnepeni, conduce intr-un canion, cu versanti dintr-o stinca deseori putreda. Pe o mare distanta, talvegul vaii ne permite sa avansam fara probleme. In peretele din stinga canionului ne intimpina aici intrindul unde coboara, putin adincit, o prima Furca . Pe malul opus, dupa ce o buna distanta ne-a tinut companie un perete continuu, apar posibilitati de trecere pe coama prelunga ce desparte de Vilcelul de sub Virf. Aceasta panta de iarba ia sfirsit sub "coroana de stinci ce strajuieste, din culme, obirsiile vaii" (Alex. Beldie), la nivelul Briului de Sus si unde firul principal se despleteste in doua fire. Cel sudic este mai simplu, cu un parcurs totusi interesant unde remarcam cel putin lespedea prinsa la inaltime intre pereti, nu departe de obirsie. Pe celalalt brat, intilnim imediat deasupra briului 3-4 saritori, pentru ca abia apoi (exista aici o corespondenta cu firul sudic si creasta Bucsoiul Mic) locurile sa se domoleasca. La acest nivel o copaie ierboasa se abate in dreapta, catre o fereastra puternic erodata, de linga care se poate traversa, prin deschiderea Vilcelului de sub Virf, in pilnia Vaii Bucsoaia. Dupa alte citeva zeci de metri, firul nordic al Vaii Bucsoiului ne conduce in imediata apropiere a virfului Bucsoiul.

Timp din Poiana Bucsoiului: 2-3 ore. Dificultate: 1B.

Author: Mircea Ordean
Uploaded by: Vasile Coţovanu
Views: 5208, Last update: Wed, Jun 27, 2001



Links to the Mountain Guide:
Muntii BUCEGI  


A photo [Not found]

An article [Not found]

A trail
Busteni-La Vinclu-Cantonul Jepi-Cabana Piatra Arsa

 

Login or register to comment