Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Diaries - 17 martie 2007 :: Necunoscutul Grohotis

Bookmark and Share

17 martie 2007 :: Necunoscutul Grohotis
Albumul foto ALPINET

17 martie:: Bratocea (1265 m) - Plaiul Sterp - Vf. Bobu Mic (1752 m) - Fata lui Gherghel - Cheia (890 m)

     Nu aveam nici un plan pentru week-end-ul acesta. Asteptam sa pice vreo idee, de undeva.  Cam daduse lenea peste mine, as fi stat si eu pe acasa, tolanit, cu o telecomanda in mana, in fata unui televizor. Ar fi trebuit sa fie Balea, dar iesea din schema, ca nu aveam cu ce masina sa ajung in zona; Penteleul, propus de Laura, era prea departe de mine. Si cand totul parea a se indrepta spre un week-end de hodina si pace, a venit o veste buna din Bucuresti. Se merge in Grohotis! Mai ramanea sa dau zvon prin Brasov, intre colegii de la Floare de Colt, si cumva sa se gaseasca si unul cu masina, ca altfel nu prea aveam cum ajunge in Bratocea. Vineri seara, la ora zece, lucrurile erau limpezi.
     Plecarea se da destul de tarziu. Ziua s-a mai lungit, traseul nu este foarte lung, iar unii vin mai de departe. Pe la noua si jumatate reusim sa iesim din Brasov, dupa ce am renuntat la una din masini (Daneza renuntase, speriata de vremea de dimineata, si ramasesem doar cinci, asa ca Dani si-a parcat masina prin Darste, pe dupa un bloc). Adevarul era ca dimineata cerul nu spunea prea multe, iar daca le spunea, erau destule de rau. Un cer apasator si mohorat ne astepta, cu norii ingramaditi mai ales spre munti. Deh, oricat mi-ar fi fost de lehamite, nu mai puteam da inapoi. Si bine am facut.


Babesul (in stanga, cu poteca turistica), Bobu Mic (in centru), Muntele Cailor (in dreapta)

     Traversand Sacelele, vedem cum spre campia Barsei cerul se limpezeste incet, incet. Si spre versantul nordic al Pietrei Mari parca nu mai este atata posomorare. Faina sosea au tras astia de la Drumuri. Acum un an ne rupeam masinile prin gropile Bratocei, iar acum nu vezi o crapatura in asfaltul drumului alpin. Rand pe rand, traversam raul Garcinului (prin valea caruia ajungi pe niste coclauri mai putin cunoscute ale Pietrei Mari, cu poieni frumoase spre pasul dinspre Azuga), apoi Doftana Ardeleana, ce desparte muntii Rentei de cei ai Vaidei, stiuti de atat de putina lume. Dupa ce trecem de Babarunca, si sfarsim serpentinele dintre Tarlung si Teleajen, ajungem in Saua Bratocei, la o altitudine de 1265 m.
     Asteptand sa ajunga si amicii din Bucuresti, ne pregatim bagajele.  Marcajul, banda rosie, se vede foarte clar, peste sosea, in padurea dinspre Plaiul Sterp. Era cum imi spusese Cata Pobega la telefon … Inceput bun de zi. Urma sa ne purtam rucsacii pe un traseu absolut necunoscut, pentru nimeni dintre cei prezenti in tura. Vremea buna si marcajul urmau sa ne fie singurele ajutoare. Si ca tot am pomenit de vreme, pana sa ajungem in pas, cerul s-a zburlit odata si s-a scuturat de toti norii. Doar, ici colo cate un norisor mai pierdea vremea, asteptand sa se risipeasca si dansul. Dinspre Prahova apare Marius, cu masina plina de colegi de munte. Se dusese dupa ei, sa ramanem cu un automobil in deal, si cu unu` in vale, sa putem face tura in circuit. O veche strategie ce a dat mereu roade …
    Ne insiram la drum, cu Caziuc in frunte, ca la el pasul e mai grabit de obicei. Zapada este destula prin padure, si compacta, dar nu suficient de mare incat sa ne puna probleme. Cele doua saptamani de calm atmosferic o tasasera bine. Era si bucuria sa ma revad cu Carmen, Iuliana, Cristina.
    Plaiul Sterp urca la inceput mai voiniceste, printr-o padure de molizi, nici prea rara, nici prea deasa, suficient cat sa lase razele de soare sa razbata. Din cand in cand, in urma noastra, se vedeau farame din Bratocea, culmea ce duce spre varful Ciucas. Pe expunerea sudica nu prea era zapada, chiar si peste 1500 metri daduse iarba veche pe afara. Dupa urcusul sustinut iesim pe un varf de 1359 m, cu poienite prin care putem vedea Babesul. Prima data ma fura versantul abrupt, inzapezit, pe care se vedeau molizi razleti. Uhh, de-i pe acolo poteca, avem ce urca. Poteca se lasa usor la vale, continuand apoi pe curba de nivel, cu marcaj foarte bun, si proaspat, de banda rosie. Sunt si ceva urme omenesti, neparand sa fie chiar asa pustii precum lasa de inteles la prima vedere.  De altfel ne si intalnim la un momendat, cu cativa turisti mai in varsta, ce vin din sens opus. Se pare ca nu au mers prea departe.
      In capatul Plaiului Sterp, ajungem sub coasta Babesului. Initial, Caziuc se lasa furat de cateva urme usoare, si incepe sa urce pieptis muntele. Dar urmele se pierd … In dreapta, poteca noastra, bine batuta, se lasa pe curba de nivel, in usoara coborare, spre poalele Babesului. Nu inteleg ce cauta el in sus, si strig dupa el sa se intoarca din drum, ca nu-i pe acolo … Cine o gandit poteca o gandit-o, nu toti muntii se urca de-a dreptul. Si mergem d-le pe poteca asta prietenoasa, bine marcata, pana iesim intr-o larga poiana. S-a cam terminat cu padurea, ca dincolo de poiana, un palc de molizi, face granita cu golul alpin. Sunt in zona dintre Muntele Babes si Muntele Cailor. O stana mare ne face cu ochiul, pe culmea din dreapta, spre Muntele Cailor. Bun adapost, de te prinde noaptea pe aici.

dx
Babesul (1685 m)

     Am ajuns iar la 1400 metri altitudine, si de aici, ore in sir nu mai avem treaba cu padurea. Peisajul se schimba mult, lasand loc unor vai largi, si destul de adanci pe firul vaii. Sunt torentii specifici zonei dintre Ciucas si Valea Prahovei. Drumul de exploatare, asa zisa poteca, face nord, pe sub Babes, pe coasta de deasupra Vaii Cailor. De aici ochii se duc pana spre Bobul Mic, tinta noastra. Mare diferenta intre munti. In timp ce Babesul (cu cei 1685 m ai sai), este abrupt si stancos, semanand mult cu relieful de conglomerate al Ciucasului, peste vale, Bobul Mic, apare ca un munte masiv, golas, si fara stancarie, cu un platou mare pe crestet. De fapt noi de aici nu vedeam varful Bobul Mic, ci doar un pinten de 1702 metri, al carui povarnis se numeste Picioarele Caprei. Asta aveam sa realizam mai tarziu … noi crezand ca ceea ce vedem e varful de 1752 m.
     Ne insiram pe poteca inzapezita, spre saua dintre cei doi munti. Babesul e cam dezgolit pe versantul asta. Au fost mari caldurile din ultimele doua saptamani. Totusi, la traversarea a doua valcele, dam de zapada de un metru, infundata bine in torent, si cu o coborare abrupta de cativa metri. Fetele nu stau mult pe ganduri, si-si pun fundul in zapada. E mai sigur asa.
     Pana aici nu am avut nici o problema cu orientare. Din dreptul stanii, de pe un bolovan mai mare, nu am mai gasit marcajul. E acoperit si el de zapada, iar in zona asta de gol alpin, din Grohotis, nu s-au pus stalpi cu marcaje. Pe vreme rea, cam ai nevoie de busola, harta, sau GPS. Fara … e o loterie. Ca tot citisem cu o zi inainte despre cei patru baieti ce s-au ratacit prin Grohotis … Noi, avem bafta vremii excelente, iar de rezerva avem oricum si harti, si GPS. Drumul de exploatare ne scoate in saua dintre cei doi munti pomeniti. Suntem la 1500 metri altitudine, si aici se afla o bifurcatie importanta, intr-o sa larga, si plata, cu probleme de orientare pe vreme rea. Nu exista vreun indicator care sa ateste bifurcatia … dar spre Fata lui Gherghel, coboara marcajul turistic, cruce rosie, pana in Cheia, pe sub versantul sudic al Babesului, deasupra Vaii Mogos. Ne-om intoarce pe aici …
     Cu vantul puternic, pornit dintr-o data, incepem sa urcam pieptis spre Bobu Mic. Poteca se mai ghiceste greu, sub zapada ce acopera tot versantul. Dar se ghiceste. Oricum nu tinem prea mult cont de ea, caci ne-am luat un varf ca tinta, si mergem direct spre el. Zapada tine, bocancii nu se afunda mai mult de zece centimetri … doar pe langa niste afinisuri, ne dam seama ca trebuie sa ne tinem la distante de ele, ca e mai moale stratul, si intram pana la genunchi. Cat e alb … e bine.


Bobu Mic (1752 m): Sorin, Caziuc, Iuliana, Marius, Cristina, Emi, Silvia si Ana-Maria

     Zece insi, insirati pe coasta lunga, ne labartam pe ceva distanta. Dar ne regrupam in varful muntelui. Pe altimetru citim 1650 metri. Abia aici vedem adevaratul Bobu Mic. Mai este ceva pana la el, dar ne facem un ragaz pe varful asta secundar, ca e iarba peste tot, si ne luase foamea. Privim in urma noastra. De aici prinzi cu privirea tot Babesul, cel mai frumos munte dintre Teleajen si Doftana. Cel putin pentru mine … Acu, sa zic si cateceva despre toponimia zonei. Pe hartile turistice este marcat Babesul (1685 m), in lucrarile d-lui Ielenicz. Pe de alta parte, pe harta topografica, apare ca fiind Bobul Mic, iar Babes e numit un colt de munte, la vreo 1450 metri, care se vede mai bine dinspre Ciucas. Iar ce apare pe turistice ca fiind Bobul Mic, este trecut ca Bobul Mare. Sincer sa fiu, pe harta turistica, Bobul Mare nu prea este un munte, un varf individualizat, ci mai mult un umar, de pe care coboara Piciorul Bobu Mare. In sine tot muntele Bobu, pare unul singur, si asta deruteaza mult …
    Revenim la drumul nostru, si lasam in dreapta poteca turistica, ce urca pe varful secundar de 1702 m (Picioarele Caprei). Taiem coasta in jos, spre un fir de vale, prin zapada. La firul de vale, dam de o mare groapa, ce reprezinta acea forma de relief, ravena, intalnita atat de des pe aici. Este plina de zapada, si la prima vedere stratul masoara vreo 4 metri, acolo pe buza.  N-ai putea crede sa vezi atata zapada.
     Urcam tot mai sustinut, iar spre varf, panta se domoleste. Atingem pe la ora doua, varful Bobu Mic (1752 m), cel cu baliza. Cel mai inalt este cel de 1759 m,  aflat mai incolo. O imbarligatura mare prin toponimia muntilor de aici. Eu pana la urma ma voi ghida dupa cea din harta lui Ielenicz, geograf renumit, care a facut multe studii despre muntii dintre Prahova si Buzau.
    Odihna. Dar doar cateva minute. Este senin, se vad toti muntii, de la Ciucas, Tataru, Varful lui Crai, pana spre Neamtului si Bucegi (mai greu). Zona Baiului ne este blocata privirilor, de muntele Vaii Negre si creasta spre Varful Grohotis, aflate in fata noastra, spre SV. Nu stam mult, pentru ca desi este soare, vantul bate tare, si rece. Spre Grohotis (1768 m) nu mai mergem, ca e la vreo ora de drum, si nu ne prea atrage platoul pe vantul asta. Iar de acolo, de coboram spre Suzana, avem prea mult de intors spre masina lasata in Cheia.

Cornisa de sub Bobu Mic

     Ne intoarcem cu un mic ocol … de fapt pe poteca principala. La inceput traversam un camp de afinis, pe unde ne afundam in zapada, dar apoi mergem ata, pe crusta. Dupa un sfert de ceas, vine si cireasa de pe tort. Ne-a fost dat sa vedem cea mai frumoasa cornisa din atatia ani de munte. Pe o ravena imensa, de pana la zece metri inaltime, vantul a agatat zapada multa, peste canionul de gheata. Ceva deosebit, cu stresini imense de zapada si gheata, in care se vedeau straturile de la diferitele ninsori, din iarna asta. Daca la asa putina zapada s-a adunat maldarul asta de cativa metri, ce-o fi fost anul trecut, nu pot sa-mi imaginez …
    Coboram prin canion, cu cornisa deasupra noastra. Este prea frumos, sa nu profitam de fotografii. Riscul e minim, zapada e atat de tare, iar afara temperatura scazuta, cu tot soarele … n-are ce sa cada peste noi … In alte conditii, n-as ezita sa ocolesc zona.
    Pana in varful de 1650 metri, nu ne mai oprim. Doar pe Caziuc il pierdem, preferand sa coboara prin alta parte spre Saua lui Gherghel. Coboram in linie spre curmatura dintre munti, dupa care, prin soarele galben al dupa-amiezii, preluam din mers marcajul cruce rosie. Acum incepe sa fie cele mai frumoase culori pentru fotografiat. Si o poteca de cateva sute de metri o facem intr-o … ora. La fiecare pas, gasim branduse, ghiocei, campuri campuri … Nu poti trece nepasator pe langa asa ceva. Plus ca bolovanii imensi, imprastiati de milioanele de ani, prin vale, dau un farmec aparte zonei. Este ceva asemanator Ciucasului si Bocarnei. Combinatii de albastru, galben, sur de stanca, si multe multe flori … o splendoare a unei primaveri venite prea repede (cu niste culori de toamna tarzie).

Vanatorii de munti

    Pe Fata lui Gherghel, marcajul e des pentru inceput. Bolovanii multi, sunt un suport bun pentru vopseaua rosie. Doar ca … neatentia noastra duce la singura greseala din zi. Mergem tot golul alpin, pe langa stanci, nemaifiind atenti la marcaj, si cand ajungem la marginea padurii, din capatul culmii, ne dam seama ca nu mai e … de cand!? Habar nu avem. Ma apropii de marginea golului, si sub mine dau de o prapastie de vreo douazeci de metri. Desi am avea pe unde cobori, cu greu, iar padurea de jos pare luminoasa, plina de fagete, sunt convins ca nu e pe aici poteca … iar pe noi, poteca ne intereseaza.
     Cel mai corect ar fi sa ne intoarcem pana la ultimul marcaj vazut, si sa cautam de acolo intrarea in padure. GPS-ul ne scoate din incurcatura … spre est, sub noi, coboara o culme lunga, pana la intrarea in Cheia. Curbele de nivel inlatura posibilitatea vreunui povarnis, iar undeva mai jos, apare un drum de exploatare, pe valea din dreapta. Alegem sa ne incercam norocul pe culmea asta. Padurea este rara, si luminoasa, iar pe unii copaci vezi un marcaj forestier (cred eu; desi asa forestier nu am vazut in viata mea), cu doua benzi rosii ce incadreaza una alba … as zice mai degraba ca seamana cu marcaje de acum o suta si ceva de ani, de prin alti munti … Oricum e un reper bun … si tinem de el.
    Coboram cu totii, cu ochii in dreapta, cautand ca la un momendat sa ne lasam pe vale, cand o fi mai pasnica situatia. Distanta pana la drumul de exploatare este de maxim un kilometru, in linie dreapta, iar noi mai avem doua ore de lumina. Suficient …

Fata lui Gherghel

    Cobor mai repede decat restul, responsabil cu gasit drumul cel mai bun, prin padure. Culmea imi da emotii la un moment, cand se lasa mai tare, cu versanti de peste 50 grade, transformata dintr-un interfluviu largut, intr-o linie subtire si abrupta. Totusi, stancaraia nu-si face aparitia, si pe alocuri simti in priviri ca de fapt esti pe o poteva veche, pierduta … In caz de ceva, retragerea in lateral inseamna doar o suta de metri de povarnis … Atent la radacini de copac, cobor tot povarnisul asta dintr-o suflare, si ajungand pe o zona lata, si fara inclinatie in profil longitudinal, imi dau seama ca am cules din stanga poteca turistica … Uhh … am scapat de orice emotie. Ar fi fost inutila, pana la urma, coborarea in valea din dreapta, cu drumul forestier (ce se vedea prin padurea rara), caci marcajul este chiar pe culmea asta (harta lui Ielenicz e vaga aici; curbele de nivel nu dau indicii prea bune asupra culmilor mai mici, si nu-ti dai seama de marcajul apare pe o vale sau pe o culme), iar GPS-ul ne-a indicat toata situatia in teren (cu curbe de nivel cu echidistanta la 40 metri).
    De aici toata poteca este o promenada (ca cea de sub Tampa), pana jos in vale. Doar cativa ramanem mai in urma, caci Sorin are probleme cu genunchiul (povarnisul nu-i face bine, din cauza unor probleme medicale) si merge mai incet.
     Iesim la marginea Cheii, intampinati cu de cativa caini de pe la casele de pe vale. Cum sa impart un sandwich la trei nehaliti!? Cu greu … greu!
    Am ajuns in soseaua nationala, si dupa ce ne adunam cu totii, o luam la pas spre Manastirea Cheia, unde lasasem masina lui Marius. De aici … alte peripetii ne asteptau. Ajunsi in Bratocea, descoperim ca Iuliana lasase masina cu farurile aprinse, si acum nu mai avea baterie. Degeaba au incercat sa o porneasca, dandu-i drumul la vale, pe sosea, ca am alergat un kilometru dupa masina, si tot nu a dat vreun semn motorul. Pana la urma, ne-am intors cativa la masina lui Marius, si am coborat asa, toate serpentinele, pana la Podul Berii. Noi, in spate, cu avariile pornite, iar Iuliana in fata, cu copilotul tinand frana de mana mereu apasata, sa nu ia viteza prea mare la vale …

      Cei din Cheia, ce asteptau infrigurati, la sosea, credeau ca e o gluma, cand le-am zis ca Iulia intarzie, ca nu-i porneste masina. Oricum era o stare de haz de necaz, ca bosumflati nu eram nici unul. Salvarea a fost Daniel, care s-a pus pe sosea, in fata primei masini ce urca, iar cei ce s-au dat jos din masina, erau chiar electricieni auto. Cu doi conductori, si cu bateriile cu nasul la aer, s-a facut transferul de electricitate, de au inceput sa sune toate prin Loganul prieteni noastre … si claxon, si alarma … de ziceai ca suntem la manifestatie.
     Se lasase intunericul. Eram ok cu totii; si Iuliana cu masina pornita, si noi usurati … ne ramanea doar sa pornim fiecare spre orasele lui … si sa asteptam urmatoarea iesire in munti … imprevizibla, clar!

    Cine desconsidera Grohotisul si zice ca n-are ce vedea, de fapt nu a fost niciodata, si nici nu i-a vazut in vreo fotografie …

------------
Track GPS: Bratocea - Plaiul Sterp - Vf. Bobu Mic - Fata lui Gherghel - Cheia
------------
Fotografii: Emi Cristea, Daniel Petrica, Carmen Pitulan, Iuliana Bucurescu


Author: Emi Cristea
Uploaded by: Emi Cristea
Views: 8718, Last update: Fri, Mar 30, 2007



Links to the Mountain Guide:
Muntii GROHOTIS  
Comment
Virgil Iordache Virgil Iordache, Sun, Apr 1, 2007, 8:40 am

Foarte frumos!:-) E fain si de la Grohotis la Suzana, sunt ceva stanci in contrast suprinzator cu Plaiurile dinspre vest. Ce fel de GPS ai folosit? ca as vrea sa iau si eu unul.

Cristian Flueraru Cristian FlueraruAdministrator Alpinet , Tue, Apr 3, 2007, 5:47 pm

GARMIN 60CS, cu ROAD 2006:-)

Elena Vrabioiu Elena Vrabioiu, Wed, Oct 10, 2007, 12:50 pm

Intr-adevar, Babesul este cel mai frumos munte dintre Teleajen si Doftana, dar daca nu ati fost inca in S-E Varfului Grohotis, va recomand sa o faceti! Ciupercile sau babele, grohotisurile si poalele de grohotis de aici ofera o priveliste deosebit de frumoasa! De asemenea, va recomand sa ajungeti si pe platoul Paltinetului, mai ales daca sunteti pasionati de speologie. Sunt acolo niste pesteri interesante in gresie...

Fără foto andrei cimpeanu, Thu, Oct 11, 2007, 5:29 am

Salut Emi!
Te rog frumos daca poti sa-mi spui si mie despre ce harta a domnului Ielenicz faci referiri in text. Cunosc zona asta montana f bine, sunt pasionat de Valea Teleajenului. Chiar anul asta am reusit sa vin intr-un concediu de aici din SUA si am plecat din Comuna Izvoarele si am facut tot Grohotisul pana in pasul Bratocea. Singura harta pe care am avut-o a fost una "Muntii Grohotis" a lui Danut Calin, dar nu am auzit de cea "a domnului Ielenicz. Daca poti te rog sa-mi dai mai multe detalii as dorii tare mult sa intru in posesia ei. Asa cum spuneam sunt pasionat de zona Valea Teleajenului si imprejurimi. Eu locuiesc si lucrez acum in SUA Houston, dar ori de cate ori am ocazia comand aici materiale, harti, documente etc le studiez. Daca potisa-mi dai mai multe indicatii, referinte si alte trimiteri la materiale despre Valea Teleajenului ti-as fi recunoscator
Multumesc,
Andrei

Comments for this article
Login or register to comment