De obicei prima duminica dupa Paste o petreceam prin zona manastirilor. Cum pe acolo fusesem recent anul acesta, am schimbat traseul si am mers in Cheile Bicazului.
Dupa clasica intalnire de la "Ursuleti" in Piatra Neamt am pus cap compas spre Chei si nu ne-am mai oprit decat in fata la Raza Soarelui, unde am ajuns pe la ora 10.
Aici ne-am impartit pe grupe: Alexandra, Adrian si Marius s-au dus la escalada in Peretele Postei, Mica, Aurel si fam Precupescu au luat-o direct catre varful Suhardului Mic iar restul am luat-o la vale pe sosea care intrarea in Cheile Cupasului, obiectivul zilei fiind Gradina Zanelor - un amfiteatru suspendat deasupra soselei vis-a-vis de Peretele Postei cu a sa Lacrima de Piatra. Ne uitasem de multe ori la el ba de jos din sosea, ba de sus de pe Suhardul Mic si ne tot spuneam ca ar fi timpul sa vedem ce e pe acolo. Acum i-a venit randul.
 |
Gradina Zanelor sau Amfiteatrul
Aceasta este strabatuta de mai multe brane, cele mai frumoase fiind Brana de Mijloc si Brana de Sus care merge pe sub impresionantele surplome si tavane roscate din extrema dreapta.
Hatasele sunt firave si se pierd in multe locuri dar alegand cu grija varianta optima se poate traversa fara probleme deosebite.
|
Poteca este nemarcata si porneste din punctul de confluenta al Cupasului cu Bicazul. Deci trecem podul si dupa cativa metri o luam la stanga prin padure pe o poteca ce urca destul de abrupt. Nu dupa mult timp ajungem si in dreptul Pesterii Suhard. Intrarea este mica dar apoi imediat tavanul se inalta si ajungem intr-o mica sala. Un horn care se infunda porneste din mijlocul ei iar in capat o "gaura de soarece" mai avanseaza 2-3 metri si... gata. Desi nu are formatiuni impresionante macar s-a pastrat cat de cat curata.
 |  |
| Pestera Suhard |
De aici hatasul urca tot mai abrupt si in curand ajungem in apropierea crestei care margineste amfiteatrul. Parasim poteca catre stanga si iesim dupa nici 10 metri pe o culme stancoasa, un prim loc de belvedere. Facem un mic popas pentru a mai rontai cate ceva si a mai explora putin creasta. Aceasta urmata catre stanga ne scoate pe un pinten stancos suspendat spectaculos deasupra soselei. De aici se vad Piatra Altarului si Politele Bardosului care domina serpentinele de la intrarea in chei iar peste soseua de sub noi se inalta Peretele Postei. Din Gradina Zanelor nu se zareste inca mare lucru, doar partea superioara a crestei care o margineste spre valea Cupasului.
 |  |
| Pintenul | Creasta finala |
Pornim mai departe, preferand creasta in locul padurii intunecoase. Din pacate aceasta se termina curand dar mai sus, peste o treapta impadurita, se zareste o alta creasta care trebuie sa fie deja undeva in zona branelor ce strabat amfiteatrul in zona lui mediana. Urcam sustinut ba prin padure deasa, ba prin mici poieni si valcele abrupte si dupa o jumatate de ora de gafaiala iata-ne si in punctul dorit, un luminis din care zarim, in sfarsit, in stanga creasta.
Un traverseu si in sfarsit putem vedea Gradina Zanelor in toata splendoarea ei. Brane peste brane, unele mai late, altele mai firave, intrerupte de mici pereti, tot ansamblul fiind dominat de peretele masiv care se inalta deasupra Branei de Sus. Jos, departe, poiana de la Raza Soarelui incepe sa se zareasca si ea, iar peste aceasta se inalta Ghilcosul sau Ucigasul cu poienile inca imbracate in mantia zapezii.
Brana este lata aici si dupa trecerea unui pasaj mai expus, o alunecare de teren care a dezgolit pieptul roscat al muntelui, ajungem pe o mica creasta care invita iar la popas. Mai departe explorez singur o varianta de trecere catre stanga. Traversez un valcel si ajung intr-o zona in care brana se rupe in mai multe fire. Unele se infunda sau devin prea riscante dar in cele din urma gasesc combinatia si ajung de cealalta parte a amfiteatrului in apropierea unui valcel impadurit si abrupt. Un tap suiera si anunta cioporul aflat mai sus de prezenta unui intrus. Acesta nu pare prea deranjat de prezenta mea si dupa ce-mi arunca o privire continua sa pasca linistit. Cum se zareste destula zapada prin padure iar varianta care ne-ar scoate sus spre Suhardul Mic pare umeda si intunecoasa, ma intorc la restul grupului si hotaram sa continuam tot pe creasta pe care am venit, aceasta fiind uscata, cu mai multe puncte de belvedere iar in plus ne ofera posibilitatea sa exploram si Brana de Sus.
 |  |
| Pe Braul de Mijloc |
Mai pe creasta, mai pe dreapta prin padure urcam si cele doua trepte abrupte care ne separa de valcelul final ce urca in platoul somital. La baza acestui ultim bastion lasam rucsacii si cautam intrarea in Brana de Sus. Nu trebuie sa cautam prea mult. O mica sa inierbata care intrerupe creasta stancoasa semnaleaza intrarea. Brana incepe spectaculos cu o coborare pe sub tavanele roscate care se vedeau tocmai de jos din sosea, trece peste un valcel abia schitat si isi continua parcursul ascendent de asta data. De aici se intra intr-o zona mai delicata dar atat cat se poate vedea nu pare totusi sa puna probleme.
 |  |
| Pe creasta finala | Brana de Sus |
Fiindca s-a facut deja destul de tarziu renuntam la continuarea pe brana, revenim la creasta noastra, ne luam rucsacii si o luam la deal. Creasta devine mult prea abrupta pentru a mai fi urmata asa ca facem un mic traverseu catre valcelul ochit de jos. Suntem pe la 1400m si in padure incepe zapada. Moale, uda, nu e nici o placere sa mergi prin ea, mai ales in panta mare. Nu putem decat sa ne felicitam ca nu am ales traverseul pe Brana de Mijloc si iesirea in platou pe valcelele inzapezite de acolo. Am fi avut parte de aceiasi "distractie"x10! Cativa metri mai stancosi si gata, suntem sus. O luam catre stanga si iesim imediat chiar in buza abruptului. Deja apar urme de "civilizatie": ambalaje de bomboane, vetre de foc (mici e drept), desi suntem inca destul de departe de traseul marcat. Apar si urme prin zapada, semn ca poteca - cel putin pe aici - e totusi destul de umblata. S-a facut deja aproape ora 16, ce a repede a trecut timpul. Renuntam la Suhardul Mic, vazut si revazut si condusi de poteca deja batuta prin zapada o luam de-a dreptul peste platoul impadurit, iesind chiar in punctul in care poteca marcata o coteste brusc la stanga. Pe masura ce coboram zapada scade treptat si cu putin inainte de a intra in salba de poieni care incinge Suhardul Mic pe la baza dispare cu totul.
 |  |
| Peretele Postei si Poiana Raza Soarelui | Peretele sudic al Suhardului Mic
Hornul Rosu |
Dam telefon si le spunem baietilor ca la 17 sa fie jos la masini si continuam coborarea. Ajungem si la locul unde candva era cabana Suhard, acum doar o fundatie uriasa care pare in parasire. Acum doi ani, cand am mai trecut pe aici, daramau ce mai ramasese din cabana (nu stiu de ce, ca aceasta arata inca destul de bine) si de atunci nu au reusit decat sa faca aceasta groapa hidoasa. Probabil candva aici se va inalta un maret hotel.
Ne strangem cu totii si o luam la vale. Pe sosea, masina dupa masina iar jos, la intrarea in Gatul Iadului, e un adevarat furnicar. Abia ai loc sa te strecori. Un ultim popas la ulucul care aduce apa de la izvorul de peste rau ca sa ne potolim setea si sa umplem bidoanele aduse special pentru asta si gata, ne intoarcem in coloana de masini care se taraie spre Piatra Neamt.
 |  |
| Izvorul | Timid dar vine totusi primavara |
Va ureaza si voua ture cel putin la fel de frumoase:
si subsemnatul
Titus Hen
