Diaries - Blidul Uriasilor

    (Completare. Peste o saptamina, iesit prin Hornul Coamei, am luat-o pe Briul Mare al Costilei spre sud...:)

    La Pietris. Vad ca sint jnepeni, de ce spunea nea Nae ca nu mai erau, pe la 1980?... Cum o fi stat el aici, dupa Furci... Si iar invocatie, cam superficiala, ce-i drept... Masa. Dar si un mers pe creasta, spre o momiie. Flori de colt stiam eu ca-s multe pe aici, dar numarul afecteaza calitatea, sint amarite, a sta daca nu o fi de la vint... La capul crestei rezonabile vezi ca in aval e o pilnie larga, cea cercetata probabil de Trandafir inaintea Furcilor... E mare si pitita... Hidrografic tine de Valea Costilei, Creasta C-G venind de undeva dinspre nord...
    Pilnia Vaii Costilei e magnifica. Nu mai stiu daca scria Baticu, dar la marginea nordica a amfiteatrului e o iesire simpla, pe fete, apoi urmeaza Hornul mare, Hornul Coltului si Gelepeanu. Dupa un timp, linistit de ceas, pornesc agale spre sud. La cel Mare ma uit, la al Coltului pic iar in reverii, cu gindul la accident 36.
"Mai avea Comanescu de trait 1 minut si jumatate, probabil, cind a alunecat de aici". Are treaba vreo 50 de grade, iarna. Imi imaginez cum o fi batut acel Marinescu trepte... Da, e o pilnie cu virf in jos... Au mincat aici, pe cit se putea sta in zapada... (mie, gindesc acum, al scris, nu mi-ar fi ars, e si incomod...).
Pe aici, cad in obiceiuri legionare de-a dreptul, dar asta simt... Ma apuc de mici apeluri a la 6 septembrie 1940, chemind din neant: Niculae Baticu! Nea Radu Titeica etc. Nu am acum talent sa reproduc momentul... Mai stau un pic in dreptul Crestei Vaii Albe, observind ca aici e cel mai inalt loc al Briului Mare, cu vreo 2-4 metri deasupra Pietrisului...
    Eeee, dind coltul (ce expresie!), lucrurile se schimba. Una ca hatasul se subtiaza subit. Apoi intervine sensibilitatea celui care s-a chinuit pe Blid, dar a si vazut zona... Prima parte e placuta, ai chiar dorul sa te duci pe un pinten. De unde peretele Vaii Albe se vede magnific, sau cel putin uluitor pentru noutate ochiului meu... Hornul Negru din Fisura Rosie este teribil... Mai incolo, Fisurile Centrale. Ma uit cu multa teama la succesiunea de fetze, pe unde a ajuns grupul Dimitriu parca. Mi-e multa inima in git. Asta e, si-mi sare in minte definitie Rousseau: "Imaginatia salasuieste in corpurile delicate". In portiunea asta dau de un tablu rar: capre negre stind, asezate pe iarba. la odihna. De ce le vedeam eu numai in actiune? Nu, aici vreo 10-12 stau tolanite. Zac. Dar o intind iute la vederea mea. unele in sus, pe acest prim gang, altele pe Briu, in jos. Se poate spune ca le-am sectionat bine grupul initial, caci unele vor ajunge pe un briu larg cu jnepeni in aval de cel Mare, in bazinul Blidului. Ochiul merge automat la a vedea daca, in apropierea Gelepeanului (la "Hornisor", imi vine in minte expresia
Urechia, nu si prezenta oilor), mai este loc de vreo iesire la platou. Nu mai e, desi locul nu are fiorosenia Gavanelor ce vor urma. Apropo, asta e Gavanul mic, se pare. Vine Gavanul Mare (nu am impuls la cercetat trasee altii, abia in Kargel 76 voi vedea ce multe sint...). Aici nu-s probleme... Dar am emotii, e o
senzatie unica, amestec de maretie, dar si de frica... Nu-mi pun insa problema ca voi avea insa necazuri pina in Valea Alba. Apar insa. La intrarea in Blid, unde trecerile peste o mica muchie a limbii cu iarba sint prost vizibile, ma duc prea sus, intru pe fata talvegului Blidului - laaaarg! - pe niste lespezi. Ca-s aiurea e
una, dar si duc aiurea, peste alte zone pacatoase, pina sa ajungi la talveg. Una la mina ca nu-mi amintesc beleaua... Apoi, abia dupa un timp imi da prin cap sa ma uit mai jos si apare, intr-adevar varianta buna. Revin spre ea.
    Tot din zona asta am un singur moment in care pot vedea adincul din aval al Blidului. Vad o fata onorabila de iarba pe dreapta cum sui. Asta e relativ fugar. Mai mult sta vederii un briu larg pe sud-vest, dar asta nu face multi bani in zona aia... Ma uit in amonte... Daca autorilor din MC (este drept, de la fata locului) li s-a parut inclinata o portiune imediat mai sus, eu nu o simt, Mai griji mi-ar da avansul pe fete de mai sus, care merge, in diagonala spre dreapta, dar nu sint sigur de iesire comoda la platou. or oi fi eu fript cu ciorba. Apropo, citisem in Dimitriu-Cristea ca "talvegul vilcelului... se confunda cu insasi linia de escalada a
Hornului din Blidul Uriasilor". E discutabil. Talvegul se inmoaie aiurea, ca adincime, aici. E inclinat, dar nu mai are taietura ca lumea. Dar sar aici in ochi doua treburi. Daca era "proiectat" exact, ar fi continuat asemeni hornului vizibil in peretele sudic. Adincitura, surplombe (nu are bunul simt sa dispara, a la grotele din
Hornul Coamei superior). Atita doar ca acela vrea sa fie un pic excentric, nici gind ca s-ar scurge pe acolo apele. Ba e si in dublu exemplar - mai e unul, aproape la fel, tot acolo. Cel putin ca desfasurare, mai sa spui ca sint gemene paralele... Altminteri, urite pentru novice...
    Pe aici, tot imi vine in minte expresia Urechia: "Am facut noi inconjurul Blidului? L-am facut!"... Stiam ca se apropie o problema a Briului. Mi-o aminteam ca pe o chestie a la Aeriana, o chestie de urcat cam la cucurigu, in sensul asta. O vad si ma inmoi. E o trecere cit palma. Stai binisor, ai ceva prize de mina, voi vedea si un piton... Dar e la dracu de expus... Talvegul vilcelului din aval se vede sinistru, e o limba alba ce asteapta sa te primeasca... Hotarit lucru, zona e mai subtire decit ma asteptam... In fine, o iau incet-incet... Am tupeul de a ma uita estetic printre picioare, la hau. Cel putin nu mai cheltuiesc resurse sa fug de vederea lui... Nu bag ceva in pitonul de aici. Ies dupa 3-4 metri, de unde se urca. In sens invers nu e groaznic, cum ma asteptam, acel urcus (bineinteles nici placut). Si o intind. Briul se largeste, esti parca si aproape de muchie.
    Pintenul Vaii Albe mi-a stinut companie mai tot drumul pina aici. Ma uit la sistoaca zice-se a lui Sincan. Mai notez ca alde Kargel numeste copaia din nordul Blidului drept "Circul din vestul Pintenului". E crunt. Acea palma stincoasa in zvicnet vertical. Unghiul asupra versantului Albisoarelor s-a schimbat. Am in fata Crucea, briul Vaii Albe. Tentatie draceasca (el se ascunde in detalii, nu?) de a stabili ce se mai poate urma, briia pe acolo.
    Firele superioare-superioare ale versantului Albisoarelor mi se infatiseaza aproape. Nici nu mai conteaza exact care-cum. Cert este ca ultima serioasa este dunareanista a Crestei. In ce priveste BMC, trece o noua pilnie. Este aceea in care sfirseste vilcelul de la Saritoarea Cirnului. Nu stiu de ce imi vine sa-i spun Gavanutz. In vale apare o padina, dar nu iese la creasta spre Blid, voi sesiza. Altminteri o fi frumos de plimbat. Ies din asta, patrund un altul, vad ca alde Dimitriu-Cristea vorbesc de "Vilcelul Briului" (pag. 224)... Cred ca e ala la doi pasi de firul Albei. Aici ajung linistit, constatind insa - dus rece! - ca e un pasaj aiurea, uite-asa la cap.
    Aici chiar ca nu mai am cum ocoli simplu. E vorba de o ceva unde pe la piept, cap scuipa o lespede. As trece eu, dar nu stiu ce e dincolo. Nu e loc nici de rapel. Imi spun ca am gresit pe undeva... Ceva cu iarba e mai jos, dar nu iese deloc simplu. Deci se taie. Cum naiba? E vreme frumoasa (sa mori acum, e pacat...), iar in sus pleaca ierburi... Deasupra e un intreg tarim de fapt, inclusiv un briu care se incapatineaza sa fie superior celui Mare (nu stiu insa cum trece
muchia cu cele doua Hornuri teribile, din Blid...). Pe fatza asta urc, multumit ca am picere..., ca e frumos, ca Alba se vede frumos, ca alde soarele pica frumos pe versant superior Caraiman... Ba si timpul e inca OK... Vreo 2 variante nu merg spre Alba si incep sa socotesc cum ca o fi de iesit pina la platou. Nu e cazul. O legatura comoda se iveste la un moment dat. Nu stiu de ce am un senzatia ca mai sus nu poate fi nimic complicat pe aceasta padina, dar uite ca pe aici ar veni, in spalaturi, Iadul Vaii Albe. E DE CERCETAT, pare ceva instructiv, chit ca te cam cocoti ceva pina aici... Poate ar merge cuplat cu Briul de Sus
de la Urzica...