Diaries - 22 august 2006 :: Avanpremiera Retezatului - Oslea

21 august 2006:: Campu lui Neag - Observatorul Campusel

    Vine concediul, vine vremea pentru Retezat. Pana sa ajung, luni seara, in Lupeni, am avut pe drum numai peripetii, spre cinstea si mandria CFR-ului. Prima data am pierdut acceleratul din Teius, datorita unei intarzieri de o ora a unui amarat de personal, de cursa lunga, si dupa ce m-am certat cu toata conducerea garii Teius, de mi-ai dat banii inapoi pe bilet, mi-au tras si o mica teapa de bilet pana la Petrosani, la un tren anulat din Simeria … Concluzie!? Cu doua personale si doua microbuze, am ajuns in Lupeni la pret de Inter-City si doua beri. Traiasca CFR-ul si relatiile lor cu clientii.
      Luni dupa-masa in Lupeni. Ne adunam cu greu in fata blocului lui Dorin, de unde urmeaza sa o intindem spre Campusel. Cu ce!? Cu ce ne-o fi norocul. Pana la Cheile Butii ne duce un autobuz construit prin frumosii ani ’60, care ne afuma bine de tot, ca nu cumva sa ne stricam in urmatoarea saptamana.
     Coboram in drumul prafuit, cu gandul la cei 15 km ce ne despart de Campusel, in mijlocul unei viitoare sosea ce va lega Valea Jiului de Herculane. Tulai, ca de merem pe jos, o sa ne intre picioarele in fund, de atatia kilometri, noroaie si rucsaci grei. Da` dupa “bafta” de peste zi cu ajunsul pana aici, da norocul peste noi cu un ARO ce percuteaza la degetul nostru intins spre deal. Ne-am scos … ne duce nenea asta pana la Campusel, si pe bani putini, cat n-au vrut aia de prin Campu lui Neag. Pe intunecate, ajungem la Campusel, aproape de izvoarele Jiului. Dorin rezolvase sa dormim la observatorul de vantoare, din poiana lunga prin care se intra spre Piatra Iorgovanului. La trecerea raului dam si peste Caziuc, ce aparuse si el azi, dinspre Baile Herculane, dupa zeci de kilometri de mers pe jos. Lumea-mi mica … nu!?

Observatorul de la Campusel

     Bine cazati la observator, ne pregatim de bivuac. Dormim, care pe unde apuca … adica io pe jos, si restul in pat. Preferam dusumeaua tare, decat patul inghesuit … hihihi. Si cu bivuacul Salewa al lui Sigrid mi-a mai crescut si mie confortul de pe jos. Cu toate astea exista si riscuri. De se da Izvo, la noapte, jos din pat, brusc, imi sifoneaza un pic figura. Noaptea asta este bine … sa vedem pe maine seara, cand or sosi si Iuliana cu Florin, cum ne-om inghesui.
     Ne impartim sarcinile de seara … TheO, Geta si cu Izvo prin padure dupa lemne, cu eu trepiedul si aparatul foto dupa o parlita de imagine cu Coada Oslei (la ce vreme se anunta, macar cu fotografia asta de seara sa raman). Cam greu cu varful ala (ce initial il credeam Oslea in persoana), asa ca la primii stropi de ploaie renunt, ma agat si eu de cateva brate de lemne, ce le tarai cu lene spre casuta. Pana la urma TheO si cu Dorin pun de un mic foc, la care sa frigem o slanina, asa de pofta, desi ploaia cade peste noi. Tulai, cum aluneca clisa asta prajita, pe gatlejele noastre infometate. Gustoasa rau de tot … ar fi mers o gura de palinca, pe langa … da` asta este ca nu este.
     Tocmai ce anuntasera astia, pentru marti, vreme urata … Fie ce o fi, maine facem un traseu de vreme urata, si abia miercuri vom porni spre Retezat. De-o supa la primus tot punem un pic de efort, ca ne-o facut pofta Dan (Izvo) cu plicurile lui.

22 august 2006:: Campusel - Pasul Cerna Jiu (1330) - Vf. Oslea (1946) - Osluta - Campusel

    Dimineata, cu greu ma dau ridicat din sacul de dormit. A fost cald peste noapte, izolat bine de dusumeaua tare (bivuacul de fapt il pusesem mai mult de praf si de tot felul de bacterii ce le puteam aresta de pe jos, cunoscandu-mi talentul de a dormi tot pe langa izopren, din cauza foielii).
     Cerul pe afara se prezinta senin. Dupa o ploaia ce a tinut toata noaptea, albastrul de deasupra ne face fain cu ochii. De fapt, toata tura asta o sa fac o obsesie din a fi obsedat de vreme … subliniez prin dublare … ca tot i-am disperat pe TheO si pe Sigrid cu vremea. Hehe, unde o fi umbland domnu` cercetator de la INMH, sa nu ma simt singur in obsesia pentru vreme. Incet incet, casca toti ochii si incepem sa punem micul dejun. Daca tot e frumos, si soare, hotaram sa mancam in iarba, in fata refugiului. Din tot ce povesteau maestrii la stirile meteo, una singura se potrivea … intrase un aer polar pe zona asta, si desi cerul era senin, se facuse destul de frig peste noapte … nu batuse degeaba vantul. Da` dupa ce culegem primele raze de soare peste noi, incepem sa mai dam jos din haine, si sa revenim la echipamentul de vara.

Retezatul Mic, vazut din Pasul Cerna Jiu

     La rau, la spalatul de dimineata pe ochi, ne intalnim cu Caziuc, care hotareste sa o intinda spre Pietrele, spunand ca ne va astepta acolo pe vineri. Noi avem alte planuri astazi.
     Cu burtile pline, facem cate un bagajel de tura mica, dupa care ne strangem rucsacii mari, pentru a-i lasa la paznicul de vanatoare de la Campusel. Tot Dorin o rezolvase si pe asta …
     Luam la pas valea Jiului de Vest, spre izvoare. Dupa primele sute de metri, in urma noastra se deschid privirilor, culmile Retezatului Mic. Ramanem impresionati de abrupturile Iorgovanului, de salbaticia culmii Albele – Piule. Cat mi-am dorit sa vad acesti munti … nici n-as fi visat la inceput de vara. Sigrid ai avut o idee extraordinara cu Retezatul asta!
     Ne aprovizionam cu apa, de acolo de unde drumul lasa raul singuratic, pentru a-si urca serpentinele spre pasul Cerna-Jiu (eu cu ochii cascati dupa fotografii, a trebuit sa ma intorc din drum, cand mi-am dat seama ca am parasit de ceva vreme cursul apei, fara sa-mi umple recipientele … cascatu` cu fotografiile sa-mi ziceti de acum). Dupa un urcus destul de sustinut, in care privirile ne erau tot in urma, spre Retezatul Mic, ajungem in pasul dintre doua ape mari, Jiul si Cerna. Suntem la 1330 metri altitudine, intr-o mare poiana, cu palcuri frumoase de stejari. Iti vine sa te intinzi in iarba mare, la soare … si doar sa privesti cerul ore intregi. Iaca cineva acolo sus tine cu noi …

Valea Cernei si relieful specific de la izvoare

     Din pas, lasam drumul forestier, ce duce dupa zeci de kilometri, la Herculane, pentru a urca o culme lunga spre primul varf mai inalt din Oslea. Nu trece un sfert de ceas, si lasam in urma ultimele foioase, pentru a iesi in golul alpin. Aici totul se deschide in jurul nostru. Mica, dar salbatica creasta a Oslei, peste care ne pierdem privirile pana spre Straja si Valea Jiului. Dincolo de Jiu, urca culmea Piule pana in Retezatul Sudic, de unde tot nordul nostru este pictat cu creste albe de calcar, vai cu jnepenis, si o salbaticie ce nu ne-o imaginam. Ajungem cu privirile pana spre Godeanu, peste Paltina, iar apoi mai aproape, prin Valea Cernisoarei, cu lacul lui Iovan si salbaticile Crovuri, de care nu ne mai desprindem privirile. Nu mi-am imaginat ca exista un asemenea loc. Am ramas mut … si nu mai stiam incotro sa fotografiez.

Piatra Iorgovanului, din Retezatul Mic

     Ascensiunea spre Pestisanu este placuta, ca vantul ce ne bate in ceafa nu lasa soarele sa ne incinga prea tare. Ajungem pe brana Oslei, acolo unde drumul de caruta paraseste culmea, indreptandu-se undeva spre Tismana, din cate ne-a spus Dorin. De aici incepe panta sanatoasa. Sanatoasa, da` scurta, ca pana pe Pestisanu daca mai avem vreo 200 metri diferenta de nivel, de urcat pe pietre, si manunchiuri de iarba. Cu popasuri dese, mai ales la fotografiat, nici nu simtim cand ajungem pe creasta principala. Suntem la 1935 metri altitudine si alt orizont se deschide privirilor. Toate vaile care duc spre sud, spre Tismana si subcarpatii Olteniei, se lasa acum la picioarele noastre. Dupa peste o zi de colindat prin coclauri, in sfarsit avem semnal (unii) si la mobile, asa ca profitam pentru a o suna pe Iuliana, sa vedem pe unde e. Nu de alta, dar sa stie si unde stam peste noapte, si sa ne mai ia niste paini... Ca la noi socotelile de acasa nu s-au potrivit cu cele din targ, si s-ar putea sa flamanzim in urmatoarele zile din lipsa painii. Si daca tot vin cu masina, sau prind vreo ocazie, poate ne aduc si noua cadou cate o bericica, sa o degustam seara pe la foc.
      Parasim Pestisanu, luand la pas custura Oslei. Pana pe cel mai inalt varf al Valcanului, mai facem maxim o jumatate de ceas. S-a facut pranz, si... inevitabil... ne este foame. Profitand si de pauza de fotografii de grup, ne asezam sub Oslea (1946 m) la masa. Pateuri, branzeturi, salamuri... cam asta ne potoleste foamea de la amiaz. Privirile ne sunt furate tot de Retezatul Mic, peste care, acum, se vad si cele doua capatani ale Retezatului Mare, Peleaga si Papusa. Ochii ne sunt mai mult intr-acolo, decat la mancarea de sub nas..

Retezatul Mic, vazut din Pasul Cerna-Jiu

      Din Oslea, relieful se schimba un pic. Creasta devine tot mai accidentata, cu abrupturi mai salbatice spre sud. Privirile ne sunt furate de culmile sudice, pe care mai gasim cate un mic adapost de lemn, pe la marginea padurii, pe acolo pe unde se termina si stancaraia. Nu as fi crezut sa fie atat de frumoasa Oslea, desi Dorin si Izvo imi povestisera de tura lor din aprilie. Cand mai imbracati, cand mai la tricou, strabatem frumoasa custura ce duce spre Coada Oslei, coborand din cand in cand pe sub creasta, pe versantul nordic, pentru a ocoli trecerile mai expuse... doar Dan se mai aventureaza uneori pe linia matematica a crestei, vrand sa ne covinga ca de fapt este un soi de tap alpin. Poate isi cauta vreo caprita... ca sunt destule pe aici prin Oslea, din cele citite. Mult sub noi, la cateva sute de metri, spre nord, in brana Oslei, se vad cativa oameni, se pare la cules de afine. Ehh... mi-aduc aminte de copilaria de la Zalau, cand mergeam si eu cu baietii din satul bunicii, la cules de mure sau zmeura pe Magura Stanii, din Meses.

Vf. Oslea (1946 m) - Dorin, Emi, Geta, Dan, Sigrid si TheO

Retezatul Mic, vazut din Pasul Cerna-Jiu

     Spre nord cu noi... putin si usor spus spre nord. Ca incepem sa coboram un perete de piatra si ierburi, pe o panta sanatoasa, unde cu greu stam in picioare. Astia mai dotati cu telescopice, ne descurcam cat de cat, da` Izvo e mai mult pe fund, decat pe picioare. Mai radem unul de celalalt, il mai injuram in gand, sau cu glas tare pe Dorin (ca el a ales coborarea pe aici), si dupa ce ne lamureste ca nici el nu stie pe unde mergem, ne „linistim” cu totii. Macar suntem in aceeasi oala. Ne sucim picioarele de nervi, traversand cateva panze inclinate de grohotis, si cand ne mai sprijinim in cate o tufa, parca suflam mai linistiti. Intr-un final, dupa minute bune de coborare oarba, dam de un palc de jnepeni, pe care nu prea avem pe unde sa-l ocolim.

     Bafta noastra... ca nu-i prea lat, si-l trecem repede, fara prea multe zgarieturi. Tinta este zona de exploatare din Valea Jidanului, unde putem ajunge prin toate jgheaburile nimerite in cale. Coborarea urata, ajunge la final in braul Oslei, cel ce vine tocmai de sub Pestisanu, pe la marginea de jos a abruptului. Un brau larg, cu iarba inalta, plin de margarete, unde facem si un popas fotografic, cu multe afine intalnite in drum (deliciul lui TheO).
    Intram in padure, mai intai printr-una deasa, de molizi, iar apoi printr-una mai luminoasa, de foioase, la capatul careia dam de zonele cu mari exploatari forestiere, cu padure taiate la ras, inca dinainte de 1989. Ce m-a impresionat mult, in mod negativ, la zona de la obarsiile Jiului, este gradul de exploatare forestiera. Zone imense cu taieturi la ras, zone, ce acopera mai mult de o treime din suprafetele de paduri vazute in zona. Se taie mult si prosteste... si e pacat. Prin taietura de felul acesta, coboram si noi orbeste, pe drumuri vechi de TAF-uri, pe unde, peste ani, au crescut balariile. Zona e plina de zmeura, si facem pauze lungi pentru a ne bucura de fructele acestea. Poate ne trezim si cu ursache, ca-si scoate urechile si botul de prin zmeuris. Se lasa dupa-masa peste noi, pe cand ajungem la Valea Jidanului. Coboram pe firul vaii, trecand din piatra in piatra, udandu-ne uneori, traversand dintr-o parte in alta, dupa cum parea mai accesibila coborarea. Dupa jumatate de ceas, dam de drumul forestier din Valea Jidanului, unde ne intersectam cu soseaua in constructie.

Retezatul Mic, vazut de sub Oslita

---

    Mai este ceva vreme pana spre seara... iar Dorin propune o mica deviere, pe drum la vale, pana la Valea Scorotei, unde sa vizitam o pestera apropiata. Eu si TheO nu prea avem chef, da` mergem totusi cu grupul pana in Valea Scorotei, impartind o conserva de fasole cu costite, pana se intorc zmeii ceilalti de la pestera. Umbra vaii Scorotei da o nota destul de sinistra, si parca vine seara peste noi, si cine stie ce lighioane ne-or iesi in spate. Asa ca, coborand iar la drum, si dand de raze de soare, parca imi mai revin si prind iar pofta de mers. De mers spre tabara... ca ne mai despart doar cativa kilometri. Ne intersectam cu cateva grupuri de muncitori, destul de neciopliti, care fluiera binenteles dupa fetele noastre. Deh, in salbaticia asta... ceva mai rar sa le treaca femeie pe sub nas.
    Pe inserate ajungem la Campusel, de unde ne luam bagajele lasate in grija paznicului. Ne intoarcem la observator, si mirati ca Iuliana si Florin inca nu au venit, ne apucam de mancat, asezat saci de dormit, si pregatit pentru somn. Se lasa intunericul, incepem sa motaim usor, cu gandul ca mai incolo iesim sa facem un foc... din linistea beznei, doua luminite se vad in vale. Sunt ei... chiar cand ne gandeam ca sigur au pus cortul pe undeva pe vale. Strigam si agitam lanterne, ca sa ne vada si ei... si intr-un final din sase devenim opt. Avem Iuliana, avem Florin, avem paine, si vai... ce gustoasa este bericica dupa atatea ore de mers. Noroc ca i-a luat o ocazie... ca altfel ne lingeam doar buzele de pofta.
    Urmeaza o noapte senina... adormim iar pe melodia Mihaelei Mihai (De-ai fi tu salcie) ... care o sa devina hit-ul turei noastre. Un mp3 incapea in telefonul lui Dorin... si ala a fost sa fie Mihaela cu salcia ei, si cu sforaiturile noastre ...

Albumul foto complet (OSLEA - RETEZAT) - Emi Cristea, Asociatia de Turism FLOARE DE COLT Brasov