Raport de
tură Retezat 19 ÷ 23 august 2007
În fiecare an eu şi grupul meu de colegi montaniarzi, veritabili
oameni ai sud-estului ţării ne propunem să "cucerim" câte un
masiv. Anul acesta a fost rândul Retezatului. Dintre noi cinci doar eu eram
singura care nu cunoscuse încă Retezatul, Iulian şi familia lui
compusă din Magda soţie, şi Odeta fiică locuiseră
câţiva ani în Călan, Magda chiar făcuse în tinereţe parte
dintr-un grup de orientare turistică care refăcuse/ remarcase
traseele din Retezat, şi nu numai, deci pot spune că pentru ei
expediţia noastră a fost ca o revenire acasă.
După peripeţii cu victime colaterale (un câine) pe autostrada A1
şi o noapte odihnitoare la Pensiunea "Casablanca" din Băcia
iată-ne duminică dimineaţă, 19 august 2007,
nerăbdători să ne reunim cu restul grupului care plecase
la Călan cu vreo 4-5 zile înaintea noastră, şi gata să
luăm Retezatul în piept.
Am mers cu maşinile până la Nucşoara de unde am intrat pe
drumul forestier de aproape 7 km care ne-a dus la Cârnic unde ne-am lăsat
maşinile în grija unor oameni de bine care nu cereau decât 7 Lei pe zi.
Când am început să urcăm ceasul era puţin trecut peste ora 11.
Deoarece Magda are ceva probleme la genunchi, bagajul ei a trebuit să fie
mult mai uşor, de asemenea urcarea noastră s-a făcut într-un
ritm mult mai lent. Punctul final al primei zile urma să fie Lacul Bucura
unde aveam să ne stabilim tabăra. Urcuşul s-a dovedit a fi mult
mai uşor decât mă speriaseră pe mine cei cu care discutasem în
prealabil, aproape şase ore cu câteva popasuri mai lungi, la fosta
Cabană Pietrele, la Cabana Genţiana unde am şi mâncat câte ceva,
l-au făcut şi mai agreabil. Singurii care ne-a dar ceva bătăi
de cap a fost soarele şi norii, care s-au războit tot drumul, dând în
final mână liberă ploii şi vântului, care ne-au atins doar în
treacăt, reconfirmânt zicala "munte fără ploaie nu există".
Eram nerăbdătoare să campăm la Bucura, abia
aşteptam să testăm noile achiziţii: cort Hannah a lui
Sorin, sacul meu de dormit, geaca mea de ploaie şi bocancii waterproof,
cele care aveau să se dovedească în Parâng, o
săptămână mai târziu, doar o pagubă-n buget. Oricum, cortul
Hannah, de 3 persoane, cu două intrări etc şi-a meritat banii,
primele două nopţi a plouat, şi-a bătut şi vântul dar
cortul a rămas ferm pe poziţie.
Planul iniţail fusese ca Magda să rămână jos la Cârnic,
dar dacă tot a urcat, noi restul grupului aveam să o "folosim",
oarecum, ca fată-n cort, cea care punea masa, spăla vasele etc, asta
când nu dormea, sau nu făcea plajă sau nu socializa cu restul
vecinilor de cort, foarte amabili de altfel: "dar dumneata ce cauţi pe
munte, că după câte văd nu ai fason de om de munte!".:-)))
Ziua a 2-a. Obiectiv: Vârful Retezat cu întoarcere pe alt traseu
faţă de cel pe care urcasem, de altfel asta era mania colegului meu
Iulian, scurtături şi trasee nemarcate. Dimineaţa de luni 20
August s-a dovedit a fi prietenoasă, tocmai bună să te-mbie la
ascensiuni montane. Am plecat de la Bucura pe traseu bandă galbenă.
Spectaculoasă-n drum spre Vf. Retezat a fost Rezervaţia
Ştiinţifică Gemenele, cea în care ai mei colegi mi-au zis
că nu avem acces, tare mi-ar fi plăcut să arunc o privire mai
de-aproape. Vârful Retezat nu mi s-a părut cu nimic deosebit, este
demnă de remarcat priveliştea care ţi se deschide în faţa
ochilor, asta dacă ai noroc de cer senin şi de vreme bună. De
sus de pe vârf apa lacului Ştevia, cel de la baza Retezatului pare de un
albastru ireal. De pe Vf. Retezat am coborât prin Şaua de vară la
Lacul Stânişoara.
Ziua a 3-a. Obiectiv: Lacul Zănoaga, întoarcere ep Culmea
Sântămăria - Slăvei. Comabatanţi cu 2 în minus. Odeta a
trebuit să coboare până la Cârnic, de unde s-a şi întors în
aceeaşi zi, ca o adevărată eroină din filmele cu partizani.
Taică-su, Iulian am mers cu noi până sub Judele, cam pe acolo pe unde
am făcut eu poze la marmote, după care a zis că nu se simte
bine, şi că se întoarece la cort. Mi-au trebuit 10 minute să-l
conving pe Sorin să mergem doar noi doi, nici el nu mai avea chef de
traseu, iar eu cea care mă simţeam în formă nu am vrut în ruptul
caplului să-mi petrec ziua pe malul Bucurei. După o duzină de
"hai măi Sorine, promit că nu te fugăresc, hai cu mine!" s-a
lăsat convins şi iată-ne pe noi doi singuri pe munte într-o zi
însorită în care domnul vânt şi-a cam făcut de cap. Am
rămas foarte surprinsă că nu am întâlnit pe nimeni pe tot
traseul de pe lângă Judele spre Lacul Zănoaga. În ziua aceea am
testat şi energizantul solid, fabricat în Germania pe care mi-l trimisese
Fane, de la Cluj, şi pe care inţial, până să-l scot din
ambalaj nu am ştiut cum să-l mănânc, oricum, la câtă
mâncare am avut la noi şi la traseele pe care le-am făcut nu prea
mi-am dat seama de eficienţă. Personal aş fi preferat un Red
Square, dar mă rog, apa de izvor e mai sănătoasă. Urmând
tradiţia încetăţenită-n grupul nostru ne-am întors pe
creasta Slăveiului, îndurând unul dintre cele mai aprige vânturi care mi-a
fost dat să le trăiesc în Retezat. Oricum, a meritat efortul, de sus
de pe culmea Sântămăria-Slăvei panorama este superbă,
lacurile Florica, Viorica, Ana, Lia şi ceva mai îndepărtata Bucura a
defilat prin faţa ochilor noştri, în toată splendoarea lor.
Ziua a 4-a: Obiectiv: Vârful Peleaga, Porţile Închise, Vârful Mare
şi Lacul Galeş, întoarcere prin Valea Rea, pe un traseu nemarcat,
bineînţeles. Ziua a început prost pentru mine, cea care nu dormise
toată noaptea din cauza unei colici biliare, eram de-a dreptul
epuizată fizic, dar am zis să încerc totuşi să merg cu ei,
puţină mişcare nu avea să-mi strice. Dimineaţa s-a
dovedit şi ea posomorâtă, după ce am început să urcăm
spre Vf. Peleaga au început să cadă stropi deşi de ploaie,
vântul a început şi el să-şi dea în petec, era singura zi în
care plecasem fără pelerinele de ploaie. Dar cerul şi Cel de Sus
s-au îndurat de noi, vremea s-a îndreptat şi noi ne-am putut continua
liniştiţi traseul. Personal am aşteptat cu sufletul la gură
Porţile Închise, când am trecut de zona acea cu cablu am exclamat "vai,
doar pentru asta m-aţi scos din cort?!", dar aceea nu avea să fie
singura zonă periculoasă din Porţile Închise. La amiază
cerul s-a luminat bine, iar eu privind de sus m-am simţit un pic asemenea
caprelor negre, stăpâna munţilor. Porţile Închise şi zona
Rezervaţiei Ştiinţifice Gemenele a fost părţile din
Retezat care mi-au lăsat cea mai profundă impresie. Familia aceea de
capre negre, cred că erau vreo 4-5, dar eu am reuşit să
fotografiez doar 2, am întâlnit-o când am urcat de la Lacul Galeşul spre
Valea Rea, bineînţeles pe un traseu nemarcat.
Ziua a 5-a: ar fi trebuit să fie Poiana Pelegii şi Cabana Buta, dar n-am mai fost să fie, a trebuit să coborâm mai devreme, şi asta spre tristeţea mea, în ziua aceea cerul a avut o limpezime de cristal, vântul abia adia iar soarele a fost un pic cam dur cu stâncile şi cu oamenii care coborau de pe munte, parcă vroind să ne mai ţină un pic în braţele largi şi pimitoare ale Retezatului.
Până să cunosc Retezatul nu înţelegem de ce anumiţi
oameni fac iar şi iar aceiaşi munţi, aceleaşi trasee. Acum
ştiu, este asemenea cărţilor, sau anumitor fiinţe,
odată ce le-ai cunoscut ele-ţi pătrund în suflet şi
simţi continuu stringenta nevoie de-ai revedea, iar, şi iar, şi
iar.