Comunity

Search

Events
Don't miss
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Partners
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook
Bookmark and Share
Posted by: Mihai Nicolescu in de-ale lui Mihai Nicolescu


Doi dintr-o (lovi) tură

Toate locurile semnificative şi punctele de referinţă ale traseului (bold italic subliniat) sunt incluse în fişierul kmz care se poate descărca de aici.

Este necesar să aveţi instalată în prealabil aplicaţia 
Google Earth.

Observaţii.
Deşi foarte exact în ceea ce priveşte coordonatele de latitudine şi longitudine, Google Earth nu este la fel de exact în evaluarea altitudinii, înregistrând o eroare sistematică de aproximativ 
30-50 de metri în minus, în special pe creste şi pe vârfuri de munte.
- De asemenea, aplicaţia nu are rezoluţia unei fotografii, ea neputând fi folosită drept mijloc de orientare absolută!

DSC02353


Bătuse august jumătate, şi un fel de "chemare a străbunilor", ca o neîmplinire, ca un cerc încă neînchis, îmi tulbura pacea. Umblasem deja mult prin munţi în prima parte a verii, şi mă îmbătasem cu toate frumuseţile naturii până la extaz. Lacurile îngheţate şi zăpada din plină vară mă feriseră de caniculă, pădurile neatinse îmi aduseseră aminte de poveştile fraţilor Grimm, sorbisem din cascadele pure şi ascultasem solemnele şi tăcutele văi ca nişte catedrale. Dar ceva îmi lipsea. Ca moţul de pe tort. Sau precum unui adict, care are nevoie la un moment dat de o supradoză. Da, aşa e: boala asta a muntelui şi a naturii nu e vindecabilă. Dacă o laşi netratată, intri în sevraj. Dacă o tratezi, o să vrei şi mai mult. Aşa că n-am avut de ales. Cu atât mai mult cu cât îmi cunoşteam singur diagnosticul, tratamentul şi automedicaţia: trebuia să urc un treimiar.


Membru cu drepturi depline al departamentului Hautes Pyrénées şi făcând cinste numelui acestuia - Pirineii Înalţi - masivul Néouvielle este o chintesenţă a întregului lanţ muntos pirenaic. Extrem de bine delimitat de văile înconjurătoare, masivul reuneşte toate trăsăturile celorlalte unităţi pirenaice, prezentând, după umila mea părere, o perfecţiune şi o armonie a peisajului rar întâlnite.

http://www.tourisme-hautes-pyrenees.com/web/FR/1624-la-reserve-du-neouvielle.php

http://www.pyrenees-passion.info/neouvielle.php

Desfăşurându-se în întregime pe teritoriu francez, masivul Néouvielle a fost numit muzeu natural în aer liber, de la a cărui intensă şi serenă frumuseţe nu îţi poţi lua gândurile vreme de câteva zile bune după o "inmersiune". Aceleaşi imagini specifice întregului lanţ pirenaic se regăsesc şi aici: văi înguste şi adânci, râuri, cascade, păduri enorme, glaciare, floră şi faună tipic alpină de o varietate realmente ieşită din comun, 13 vârfuri de peste 3000, multă zăpadă până spre sfârşitul verii, dar mai ales lacuri, ireale prin culoare. Unele dintre lacuri sunt de baraj, dar asta nu le scade cu nimic frumuseţea şi ineditul, pete albastre şi orizontale într-un peisaj gri-verde şi predominant vertical. Merită enumerate câteva dintre singularităţile faunei şi florei masivului: 370 de specii animale (între care bizamul ca specie endemică, vulturi, capre negre, marmote, etc.), 570 de specii de alge diferite, precum şi o varietate de pin (căruia nu i-am găsit nicio traducere, "pin ŕ crochet", poate pin negru?) excepţional de rezistent la clima dură şi care urcă până la 2600 de metri altitudine.

Masivul a fost declarat rezervă naturală şi extensie a Parcului Naţional al Pirineilor francezi încă din 1936. Numele îi vine de la vârful Néouvielle 3091, ceea ce se traduce prin "zăpadă veche" din limba occitană. Pe faţa lui nord-est, zăpada este permanentă, chiar dacă ea nu ajunge să formeze un glaciar propriu zis. Curios, acest vârf dă numele masivului deşi el nu este defel cel mai înalt al lui. Vârfului Néouvielle îi port o dragă amintire, el fiind, cu vreo câţiva ani buni în urmă, primul treimiar pe care l-am urcat vreodată.


Având clar în minte masivul, căutarea şi alegerea concretă a viitoarei "victime" - a se citi treimiarul pe care urma sa-l urc - o fac din nou prin Internet. Multiple site-uri pirenaice mai mult sau mai puţin specializate, pline de date tehnice, hărţi, trasee GPS şi descrieri de rute, nenumărate bloguri de montaniarzi consumaţi împreună cu fotografiile lor, dar în special Google Earth combinat cu layerul său Wikiloc (existent şi ca site independent),  îmi conturează o imagine din ce în ce mai clară (scuze, nu urmăresc să-i fac reclamă, dar sunt încântat de ce ştie să facă). Voi fi nemilos: vor fi nu una, ci două victime dintr-o (lovi) tură...
----- 
Sunt anumite lucruri în viaţă pe care e mai bine să le faci... în companie. Adică nu singur, deh, ce nu e clar? Nu că ar fi imposibil, dar e recomandabil... Oricât aş fi eu de trăznit când e vorba de munte, cred că un treimiar este unul dintre ele. Merită un anumit respect, şi nu este chiar o joacă. Diferenţa dintre un traseu la 2300-2500 şi unul la 3000-3200 este nebănuit de mare. Dar am soluţia perfectă! Doi amici dintr-un club de munte, Ricardo şi Maria, fiecare cu amplă experienţă şi multe bătături de la bocanci, sigur nu mă vor abandona. Şi aşa este. Ca întotdeauna, se dovedesc oameni serioşi, fiecare cedând imediat ispitei fără să opună rezistenţă. Mai ales când aud care este planul de bătaie.
-----
Circuitul cu care i-am momit se desfăşoară pe axa sudică a masivului, şi permite călcarea în picioare a două vârfuri de 3000 într-o singură zi: Campbieil 3173 şi Estaragne 3006. Drumul are marele avantaj că se pierde prin două văi diferite dar alăturate, astfel neputându-se prezenta în niciun caz reclamaţii posterioare legate de plictiseală sau peisaje monotone. Nu rezist tentaţiei de a adăuga un link spre o fotografie de iarnă a zonei, de undeva de pe alt versant (ameţitoarea şoseaua care urcă la tunelul Bielsa, la 1850 m). Conform datelor de Google Earth, diferenţa de altitudine absolută a rutei noastre este de fix 1000 de metri. Cum socoteala de acasă niciodată nu se potriveşte cu cea din târg, la sfârşit ne vom alege cu 1300 de diferenţă de nivel acumulată, 13 km de marş, şi aproape 8 ore de spectacol.


Scularea la 6: 00. La 6: 45, echipa noastră de 3 persoane se întâlneşte chiar pe graniţa franco-spaniolă, dar... tocmai lângă Atlantic, pe autostradă. După ce încărcăm toate bagajele în maşină, intrăm pe autostradă în direcţia Bayonne - Pau - Tarbes. Două ore mai târziu, şi 234 km mai departe, ieşim spre Valea Aure, cea care urcă spre finalul ei la tunelul Bielsa (comunicare cu Spania, la 1850 m) şi la spectaculoasa staţiune de schi Piau Engaly. Trecem de câteva mici orăşele de munte, precum şi de bijuteria de staţiune Saint Lary. Câţiva kilometri mai sus, în faţa cârciumii de lângă primăria satului Fabian, o şosea îngustă, dar perfect asfaltată, se desprinde către dreapta. Începe urcuşul către cer. E ora 9: 10. Valea este încă întunecată, umedă şi înecată în verdele intens al pădurii. Mai curând defileu decât vale, de-abia lasă să se vadă albastrul de deasupra. Şoseaua urcă abrupt, fără pauză. Vreme de vreo 8 km, panta medie se apropie de 12%. După o serie de serpentine în ac de păr, dintr-o dată se face lumină.

Primul lac cu care ne întâlnim este Orédon. Lacul se află la 1850 m, are 46 ha şi 59 de metri adâncime. Pe malul lui se află un  refugiu şi un mic hotel. Mica lui istorie mi se pare interesantă, privită într-un anume sens... comparativ.  Tocmai în 1864, Ministerul Agriculturii hotărâse amenajarea unui baraj, în vederea regularizării cursurilor de apă din zonă. Barajul se construieşte între 1869 şi 1884, iar scopul şi beneficiul lacului se extind în 1917, când debitul lui mărit serveşte hidrocentralei din satul Eget, precum şi transportului de mărfuri pe canalul Neste d\\\'Aure, jos în vale... Asta s-ar numi amenajarea teritoriului, încă înainte de 1920 şi în sec. XIX...

Lacul Orédon, văzut aici exact din sens opus urcării cu maşina...

DSC02300


Pe malul barajului, refugiul, hotelul şi o mică plajă cu covor de iarbă. Tot acolo se află un alt parking al accesului către o altă vale plină de lacuri, de unde se accede chiar la vârful Néouvielle 3091.

DSC02301


Hotelul de pe malul lacului...

DSC02405

... şi refugiul, mai mic, aflat în dreapta hotelului.

DSC02404

Bifurcaţia şoselei lasă lacul, hotelul şi refugiul în dreapta noastră, în timp ce noi ne continuăm urcarea către următorul lac, Cap de Long, aflat la 2160 de metri. El va fi punctul nostru de plecare şi sosire în circuitul de astăzi.

DSC02401

Lacul Cap de Long, cu cele 110 ha de luciu de apă şi cei cam 60 de metri de adâncime, se mândreşte cu titlul de cel mai mare volum de apă al Pirineilor Înalţi. Barajul lacului, în dublu arc de aproape 100 de metri înălţime maximă şi având pe fundal vârful Néouvielle 3091, mă duce cu gândul la dificultăţile construcţiei (1950 - 1953) şi la îndrăzneala tehnică şi economică a celor care au hotărât-o. Şi nu pot să nu mă întreb, în acelaşi timp: măi frăţioare, ce fel de asfalt folosesc oare francezii ăştia, de nu se rupe, nu se-ndoaie, nici de ger şi nici de ploaie, şi rezistă perfect acolo unde iarna durează cam 6-7 luni pe an? E de adăugat că toată zona rămâne închisă şi practic abandonată din octombrie până prin mai, cel puţin...

DSC02399


Parking (P). Am ajuns, în sfârşit, la locul unde vom schimba maşina pe bocanci. Un pic mai sus de baraj, parkingul de autoturisme de la 2175 este aproape plin, la 9: 30. Spanioli, francezi, nemţi, englezi, şi cine mai ştie ce alte naţii... Terasele şi prăvăliile de suveniruri de-abia au deschis, dar nu prea au muşterii. Cei prezenţi la ora asta acolo se uită mai mult spre înălţimi. Înfulec două sandviciuri ca să nu mă ia vântul pe sus de slab ce sunt, şi la 9: 45 pornim deja prin faţa teraselor şi prăvăliilor pe drumeagul care ocoleşte lacul. Mai întâi traversăm parkingul de autocaravane, la mare modă în Europa şi în Franţa în special, adevărate case pe patru roţi. Din nou admir teribila bucată de rocă prăbuşită din peretele muntelui de relativ puţin timp, având în vedere culoarea ei încă deschisă şi neoxidată. Cea mai mare parte s-a prăbuşit direct în lac, însă restul a blocat complet accesul şoşonarilor şi maşinilor către coada lacului.

DSC02303


Punctul (A). Poteca începe să urce şi să se desprindă de oglinda apei lacului, agăţată de peretele abrupt. Eu mai am puţin şi mă aleg cu gâtul sucit, de atâta privit către reflexiile ireale ale feţei sud ale masivului în apa lacului.

DSC02304

Faţa sud a masivului...

DSC02309


Punctul (B)
. Însă parcă în bătaie de joc, după un urcuş scurt dar nu tocmai de neglijat, poteca începe să coboare uşor către coada lacului. Tocmai când îmi revizuiam repertoriul de sudălmi româneşti la adresa firmei care o fi proiectat şi executat poteca asta, ieşim în sfârşit dintr-un grohotiş şi continuăm în pas vioi către înălţimi, de data asta fără nicio îndoială. O privire în urmă îmi confirmă că lacul a rămas la locul lui.



În faţă ni se deschide valea Campbieil, plină de grohotişuri şi enorme stânci prăbuşite. Jnepenii dispar destul de repede, şi numai o iarbă pipernicită, dar probabil extrem de rezistentă, mai găseşte resurse de viaţă. Apa este numai bună de băut, aici nefiind zonă pastorală, probabil din cauza reliefului accidentat.

DSC02312

DSC02317

Fără să ştim, ne apropiem de treapta intermediară a văii, acolo unde relieful ne iartă pentru câteva minute, iar panta se îmblânzeşte.


Punctul (C). Tocmai când prinseserăm deja ritmul optim, dăm peste un grup care zăcea pe malul unui mic lac, exact la 2500. Ricardo îi miroase imediat ca fiind spanioli, după accentul imposibil şi simpatic al "Bonjour"-ului cu care ne salutaseră. Spaniolii nu-l pot pronunţa pe j, şi spun ceva de genul Bongiur. Era un grup de montaniarzi din Santander. Ca autentici iberici ce se aflau, intrau în vorbă cu oricine trecea pe acolo. Mâncaseră Pirinei pe pâine vreme de o săptămână, era ultima lor zi, şi nu mai aveau chef să continue. Îşi scoseseră încălţările şi moţăiau la plajă. Doar o cucoană la vreo 65-67 de ani, şi care se prezintă Pilar, ne întreabă dacă ne poate însoţi până sus pe vârful Campbieil, ea având încă energiile tinereţii în vine. Bineînţeles că acceptăm, deşi eu trebuie să recunosc, spre ruşinea mea, că am avut îndoieli în sinea mea cu privire la ritmul ei de a urca. Nici nu pot să spun cât de tare m-am înşelat. Toată stima şi scuze, Pilar! Când o să mă fac mare şi-o să-mi vină mintea la cap, ca tine vreau să fiu!

DSC02318


Punctul (D). Acum în echipă de patru, continuăm urcuşul către Hourquette de Cap de Long, la 2900. Aceasta este o trecătoare şi o cumpănă a apelor masivului. Nu ştiu dacă glucoza pe care am luat-o avea cifră octanică peste sută, dar această porţiune, pe teren relativ lis şi dur, pantă constantă şi fără mari obstacole, se dovedeşte uşor accesibilă. Vederea înapoi, dinspre Hourquette de Cap de Long spre lacul de jos, de unde am pornit, este o recompensă pe măsura efortului.

DSC02320

De-abia acum distingem bine silueta greoiului Campbieil 3173. Ce ne aşteaptă nu e greu din punct de vedere tehnic, dar va curge multă transpiraţie. Faţa sa nord este relativ uşor accesibilă, nefiind nevoie de niciun fel de echipament special. Prima victimă a zilei ne aşteaptă resemnată.

DSC02319

Punctul (E). Acesta este locul în care, din pură neştiinţă, am pierdut ocazia de a fi urcat şi al treilea vârf semnificativ într-o zi. O deviere de numai o jumătate de oră ne-ar fi dus pe varianta Lentillao rută ocolitoare şi de pantă mai comodă dar mai lungă, ceea ce ne-ar fi permis să urcăm mai întâi pe vârful secundar Lentilla 3157 aflat la numai câteva sute de metri mai la est. Din cauza asta nici nu am făcut vreo poză anume pe aici. Dar asta e, greşelile se plătesc scump... Să calci trei vârfuri de 3000 într-o zi, ar fi fost un bun subiect de discuţie la o bere. Sau mai multe.

Punctul (F). Cea mai mare dificultate înainte de atingerea vârfului Campbieil este panta ultimilor metri, de-a dreptul la limită, de piatră mică amestecată cu pământ. Doi paşi înainte, şi cel puţin unul înapoi, la limita aderenţei. "Nuestra compańera" Pilar s-a comportat excelent, fiind eu cel care a avut greutăţi mai mari cu stabilitatea şi cu respiraţia...

DSC02322

Dar după muncă, şi răsplată. Iată-ne în sfârşit, sus pe Campbieil. De la 3173, lumea se vede miiiică de tot. Un tur de orizont ne identifică imediat cele mai celebre masive şi vârfuri pirenaice care ne înconjoară.

- Vignemale 3299 şi celebrul său gheţar
DSC02326

- La Munia 3143
DSC02327

- Monte Perdido 3355 şi Cilindro 3328
DSC02329

Pic du Midi du Bigorre 2877 şi Observatorul Astronomic
DSC02341

- Breşa lui Roldan 2807, Taillon 3144, Gabietos 3036 din Gavarnie
DSC02347

- Pic Long 3192, seniorul întregului masiv Néouvielle
DSC02340

Între timp, Pilar ne mulţumeşte călduros şi face cale întoarsă spre a-şi regăsi grupul. Drum bun şi mulţumesc pentru lecţie! Eu nu pot să mă opresc din fotografiat. Nu mă mai interesează nici încadrarea, nici timpul de expunere sau diafragma, nici nimeni din jur. Nici măcar nu am chef să mănânc ceva, ca să nu pierd spectacolul. În mod cu totul special, abruptul către valea Badet, unde se extinde staţiunea de schi Piau Engaly, mă atrage ca un magnet. Peste 1300 de metri diferenţă de nivel, aproape pe verticală!

DSC02335


DSC02342


DSC02345


DSC02344

Abruptul (faţa sud) este impresionant şi dacă este privit dinspre domeniul schiabil al staţiunii Piau Engaly:
http://images.fotopic.net/? id=38169240&noresize=1
http://images.fotopic.net/? id=38169251&noresize=1

Chiar sub noi, cunoscuta deja Hourquette de Cap de Long este, la 2900, trecătoarea care separă valea Campbieil de zona de unde îşi adună apele lacul numit Gourg de Cap de Long, aflat la 2845 de metri. Deşi lacul este redus ca dimensiuni (1.6 ha şi de-abia 2 metri adâncime, lac de tip polar, îngheţat minim 9 luni pe an), iar volumul său variază mult de-a lungul sezonului, el este interesant prin faptul ca este considerat cel mai înalt al Pirineilor francezi.

DSC02324

Dar timpul trece, din păcate. Îmi vine să dau din picioare ca un copil mic şi bosumflat pentru că trebuie să las jucăriile şi să plecăm de pe vârf. Ne punem în mişcare către următorul vârf din circuit, Estaragne 3006, care se distinge binişor de pe Campbieil:

DSC02357



Punctul (G)
.
Halal coincidenţă cu celălalt celebru punct G, dar aici intervine, la modul cel mai serios, momentul critic al turei noastre!

Şmechera de Maria se documentase mai bine, şi citise că pe porţiunea de coborâre de pe Campbieil către Estaragne era o zonă periculoasă, expusă şi total neprotejată. Dar nouă nu ne spusese nimic. Într-adevăr, de-abia începută coborârea, pe la vreo 3100, dăm peste o "tigaie" de piatră lucie, şi nu foarte mare. Doar vreo 30-40 de metri, dar cu o înclinare mare de tot, la limita aderenţei. Imposibil de evitat, roca avea nişte striaţii minuscule, însă nici măcar un singur centimetru de suprafaţă orizontală de spijin. Pe deasupra, un fin nisip ca praful nu adauga deloc siguranţă. Pur şi simplu, nu aveai de ce să te agăţi. Şi mai ales, nimeni nu putea ajuta pe nimeni, fiecare aflându-se la limita echilibrului, iar orice încercare de sprijinire a unui camarad putându-se termina uşor cu căderea ambilor. Deşi nici pe departe fatală, alunecarea şi căderea ar fi fost, totuşi dramatică prin julituri, contuzii şi alte bube. Pe deasupra, prin cădere nici măcar nu ai fi ieşit din zona critică. Mulţumesc pe această cale bocancilor mei Quechua Decathlon Made in Romania (!), a căror talpă Vibram m-a făcut să mă simt ca cimpanzeul în pom, şi care m-au scos cu bine din tigaia aia! (Aici, abruptul se află la stânga crestei...)

DSC02377_copy

Nu acelaşi lucru l-ar fi putut spune şi amicii mei. Ricardo măcar i-a imitat pe nişte nemţi care se aflau deja cu 100 de metri mai jos: în patru labe, cu fundul înainte, adică în jos, şi cu paşi mici, a reuşit până la urmă să iasă cu bine. Dar Maria, care la început mi-a călcat pe urme, s-a blocat complet. Se afla deja într-un loc expus. Nesiguranţa i s-a transformat în panică pură. Niciodată nu mai văzusem o asemenea stare la cineva, şi nu ştiam ce să fac. "Opreşte-te! Stai potolită un minut. Nu te uita în jos! Uite, nu se alunecă!" Nimic. "Ia-o înapoi spre colţul de stâncă de sus! Calmă!" Nu mai reacţiona raţional de niciun fel. Nu mai gândea decât la cum să iasă de pe piatra lucie, şi era capabilă să o ia la fugă, dacă ar fi putut. Odată Maria ajunsă înapoi pe colţul sigur dar izolat de stâncă, analizăm situaţia. O primă soluţie: întreruperea circuitului, urcarea înapoi pe vârf şi întoarcerea pe acelaşi drum. A doua soluţie: o nouă încercare de a traversa tigaia pe o diagonală mai amplă. Cu mare respect o spun, Maria a reuşit să se controleze, şi-a înfrânt panica şi, imitându-l pe Ricardo, a coborât... cu fundul înainte şi cu bine, până la prima potecă vizibilă, peste 10 minute pentru 30 de metri. În pauza pe care am făcut-o ca să-şi tragă sufletul, am şi uitat să mai fac poze...

Odată uitat momentul critic, drumul până pe Estaragne 3006 este o plimbare, aproape mereu în coborâre. Tipică potecă de creastă, doar devierea din curba de nivel constant ne face să transpirăm iar vreo 100 de metri, însă cum să nu merite? De pe vârf, Valea Estaragne ni se deschide în faţă, cu lacul Orédon bine păzit.

DSC02382

Chiar Pic de Long 3192, maximul întregului masiv, pare mai binevoitor, văzut de aici.

DSC02378

După un scurt ospăţ cu sandviciuri, fructe şi glucoză, începem manevrele de apropiere în vederea aterizării. Ne mai aşteaptă două ore şi jumătate de coborâre prin Valea Estaragne. Genunchii încep să cam tremure, semn că oboseala îşi face, lent, apariţia. Valea este nu numai sălbatică, ci şi teribil de abruptă. Dacă n-ai vedea poteca, ai zice că este accesibilă numai prin escaladă.

DSC02387

DSC02388


Punctul (H)
. Aflat undeva la jumătatea înălţimii circului glaciar care blochează brutal valea, mă opresc să fac o poză. Reluarea mersului mi se pare mai grea decât tot ce-am urcat până atunci... Mă simt extenuat, dar amicii mei parcă au aripi. Încep să-i bănuiesc de dopaj.

DSC02390

Mai lungă-mi pare calea, acum la coborâre. Valea este interminabilă şi, pe deasupra, mai am un hop de trecut, şi anume...


Punctul (I). Ieşim din vale, aşa cum era prevăzut, la şoseaua care urcă spre lacul Cap de Long, la fix 1.5 km mai jos.

DSC02400

"Ia-mă, nene" nu se obişnuieşte, şi parcă nici n-ar mai avea haz acuma. După 1.5 kilometri şi vreo 100 de metri diferenţă de nivel, mă trece o enormă bucurie prin tot corpul uman când, în sfârşit, deschid portbagajul maşinii, în parcare, ca să-mi las bocancii. Este ora 17: 30.

Terasele de alături sunt pline. Ai zice că te afli pe malul mării, nu alta. E lume, dar nu e gălăgie. Şi nici vorbă de muzică la difuzoare, sau fum de grătare. Nici măcar muzică din maşini nu se aude. Nu se pune problema interzicerii acestor obiceiuri, căci ele pur şi simplu nu există în mintea băştinaşilor de aici.

DSC02395

Maşinile continuă să urce la parkingul de la 2175 m cu vizitatori ocazionali, mulţi montaniarzi se adună şi ei din turele lor, câţiva turişti din autocaravane dau la peşte jos la lac. Pe baraj, plimbăreţii fac poze în disperare. Lacul se schimbă către bleumarin în aşteptarea asfinţitului, pe fundalul vârfului Néouvielle. Se respiră pace.

DSC02394

E neobişnuit de cald şi de plăcut pentru ora asta, şi soarele te împinge sub umbreluţa unei terase, vrei-nu vrei. Dar mai ales dacă vrei. Doi francezi şi doi spanioli, toţi plini de materiale de escaladă, îşi povestesc aventurile şi pregătesc următoarea ascensiune comună. Aşezaţi confortabil la o masă, Maria, Ricardo şi cu mine lăsăm să ne copleşească sentimentul datoriei împlinite. Slăbiciunile mele, acum transmise şi lor doi, sunt aceleaşi dintotdeauna: clătite cu dulceaţă de zmeură (sau afine, după caz) şi o bere king size, sau ceea ce în Franţa se numeşte "un formidable". Izbânzile zilei îmi dau dreptul să-mi iau ce mi se cuvine ca învingător...

De pe terasă, un cadou...

DSC02397


-----

Înapoi către "căşile" noastre, în lunga coborâre spre autostradă, nu îmi pot reprima senzaţia pe care o simt mereu atunci când plec de la munte: îmi pare rău că plec, promit să revin.

END 

Author: Mihai Nicolescu
Views: 7762, Last update: Thu, Sep 16, 2010


Comment
Fără foto Cristian Axon, Sat, Sep 18, 2010, 6:46 pm

Salut Mihai,

Faina (lovi) tura!:D>
Imi place si stilul in care ne-ai povestit-o.

Astept si alte (lovi) turi la fel de naucitoare:)

Sanatate si vreme buna in ture,

Cristian Axon

Mihai Nicolescu Mihai Nicolescu, Sun, Sep 19, 2010, 8:35 pm

Salut, Cristian!
Sunt tare incepator intr-ale articolelor, e de-abia al doilea si trebuie sa mai invat... :-) Ma bucur ca ti-a placut!
Planuiesc o "revenire", poate ceva mai spectaculoasa inca, la un varf cu valoare de simbol, dar nu stiu daca voi mai avea timp inainte de primele zapezi...
Multumesc, numai bine!
Mihai

Comments for this article
Login or register to comment