Material preluat de pe site-ul personal al autorului:
http://www.gigidragomir.ro/
din sectiunea articole:
http://www.gigidragomir.ro/Other-pages/Cioclovina/Cioclovina.html
Aceasta excursie a fost facuta pe 12 Dec 2013, cand
iarna venise deja in zona Cioclovina.
Am venit cu masina dinspre Calan, Bosorod, Luncani si am
mers cat de mult am putut pana am lasat masina pe
dreapta sa ne astepte cuminte si noi am luat-o la picior
spre Saua Ponorici si apoi spre Polia Ponorici.
Zapada era de vreo 20 de cm si destul de frig, desi la
urcare a iesit soarele, dar era cu “dinti” ascutiti rau
de tot. Am ajuns de la masina in gura pesterii Ponorici
dupa vreo ora. Inainte de a venii la pestera, cu gandul
sa facem traversarea, am stat de vorba cu prietenul
nostru Horia Mitrofan (care de altfel, acum o vreme,
ne-a dat si harta sistemului carstic Ponorici-Cioclovina
cu Apa, ce insoteste acest articol) si el ne-a spus ca
regimul hidrologic s-a modificat si Ponoriciul are mai
multa apa decat obisnuia sa aiba. Eu eram acum la a 5-a
traversare si parca nu-mi venea a crede.
Sistemul Ponorici Cioclovina cu Apa este un sistem
carstic complex, o strapungere hidrologica remarcabila,
dezvoltat in calcarele jurasic superioare ale zonei de
sedimentare Hateg din cadrul Panzei Getice. Sistemul
este dificil de parcurs, cunostinte de TSA (tehnica
speologiei alpine) se cer stapanite mai ales pe
Ponorici, dar nu numai, apa e mare si foarte rece dar
exista si avantajul ca, in mod normal, vizitatorii nu
trebuie sa se intoarca pe acelasi drum pe care au intrat
ci sa urmeze traseul spre iesire.
Ne-am echipat de coborare si dupa prima saritare de 27 m
curand am ajuns la putul cu cascada, pe care intr-adevar
râul bubuia in toata splendoarea lui, stropind din
belsug, atat la coborarea in rapel cat si jos, in
marmita. Acest put cu cascada are vreo 12 m, si e al
2-lea care se echipeaza cu coarda, dupa cel de 27 m din
zona intrarii.
Dar Horia Mitrofan a avut dreptate si apa era mare si am
inceput sa ne ingrijoram stiind ca inainte de Marea
Confluenta ne astepta un taras prin apa destul de sever,
care aflasem, tot din povesti, ca se mai poate si
sifona. Noi l-am gasit deschis si am trecut fara emotii
prea mari, fara se ne udam la piept si asta a fost bine.
Ne-am temut tot timpul ca n-o sa putem trece si ca ar
trebui sa ne intoarcem si sa urcam cu blocatoarele ceea
ce tocmai coborasem, dar n-a fost cazul.
Moralul nostru a crescut vertiginos dupa ce am depasit
aceasta zona si in curand am ajuns la Marea Confluenta
si apoi am continuat drumul in aval spre iesire Pesterii
Cioclovina care era inca hat departe in fata noastra.
Pana la zona baldachinelor am mers relative lejer si am
facut cateva observatii geologice si poze. Linkurile
catre fotografii si explicatia acestora apar mai jos.
Ajunsi in zona baldachinelor inaintarea a devenit mult
mai anevoioasa spre foarte anevoioasa, fiind nevoiti sa
tot urcam si sa coboram baldachine, ca sa evitam zonele
inundate de sub ele. Apa era de asemenea destul de mare
pe râu si datorita pasilor echipei de vizitare se
tulbura si inaintarea devine mai dificila caci nu se mai
vede fundul acesteia, nestiind unde e adanca sau nu si
unde sa pui pasul urmator.
Totusi incet, incet, am ajuns in zona de intersectie cu
Tunelul Rosu (marcat pe harta ca Galeria Lacurilor) si
ne-am abatut pe el sa facem ceva poze.
Am mers pana cand se deschidea grohotisul care prin
Tarasul Rosu confere accesul in Sala Mare si spre iesire
dar am ales sa ne reintoarcem la activ si sa-l parcurgem
pana la sifonul dinaintea Galeriei Nisipoase si s-o
urmam pe aceasta din urma, care debuseaza in Sala Mare
printr-o saritoare de vreo 6 m, care acum era echipata,
prin grija localnicilor cu o scara de lemn care era in
conditii destul de precare. Echiparea in acest punct nu
este neaparat necesara, caci cei care cunosc trecerea
stiu ca se poate face la liber, prin partea ei cea mai
din dreapta cum vii dinspre activ, printr-o fereastra
ingusta intre blocurile de calcare si apoi printr-un fel
de horn.
Odata ajunsi in Sala Mare, care intr-adevar este o sala
impresionanta prin dimensiunile sale, dupa doar cateva
minute am fost afara. Echipa noastra a fost compusa din
3 persoane (geologul Iosif Megyesi din Deva, Maria-Lidia
Nutu si subsemnatul) si ne-a luat 5 ore sa facem
traversarea (din care vreo 40 de minute bune am fost pe
Tunelul Rosu si inapoi).
Depresiunea
Ponorici acoperita de zapada. Aceasta poate fi
numita o polie, desi nu are dezvoltarea poliilor din
Slovenia si Croatia, dar totusi apa vine de pe calcare,
curge prin depresiunea in care se practica agricultura
de catre localnici si se pierde in calcare.
Prezantam
harta sistemului realizata de clubul CSER Bucuresti,
inceputa in 1972-1973 si imbunatatita ulterior. In 1986
la o tura in care am participat si eu alaturi de alti
colegi de la Focul Viu, Gheorghe Aldica si Aurel Iota au
mai cartat cate ceva, care s-a adaugat la harta
initiala.
Mergand prin pestera, la un momend data apare
inscriptia CSER-ului din 1972 atunci cand au
realizat cartarea. Din echipa facea parte si Horia
Mitrofan.
Iosif Megyesi
Colegul si prietenul nostru
Iosif Megyesi,
care ne-a insotit in aceasta tura in Pestera a
facut prima sa vizita in Cioclovina cand era in clasa a
V-a, venind de la Calan cu bicicleta, caci acolo locuia.
Peste ani tot el a
realizat
transpunera planului pesteri pe harta Google de
suprafata.
Ne-am
echipat “pana’n dinti” in
gura pesterii la Ponorici, unde erau din belsug
stalactite si stalagmite de gheata si unde si noi am
inghetat copios mai ales ca venisem deja destul de
infrigurati prin seaua Ponorici dinspre Cioclovina.
Rapelul a decurs fara problem pe
prima
saritoare, care are chiar mai putin de 27 m, caci
punand in amarajul dublu o coarda de 29 m a mai si ramas
ceva pe podeaua salii de dedesupt.
Dupa zona
tarasului prin apa de pe Ponorici, inainte de marea
confluent ne-a mai venit inima la loc, realizand ca nu
trebuie sa ne intoarcem “cu coada intre picioare” prin
Ponorici.
Galeria principala abunda in
formatiuni si are un aspect caracteristic de
galerie activa.
Silexurile Oxfordian – Kimmeridgiene sunt prezente
mai peste tot aparand negre datorita oxizilor de mangan
si pe alocuri
subliniind stratificatia ca in Pestera Comarnic din
Banat, calcarele de acolo si cele de aici avand aceeasi
origine.
Desi am mai trecut de cateva ori
prin pestera, acum am vazut-o cu alti ochi si la un
moment dat, trecand peste un baldachin am intalnit
gururi pe apa carora era
calcita flotanta.
Probabil ca multi speologi in peregrinarile lor vad
acest fenomen, dar nefiind avizati nu ii dau importanta.
Pe tot parcursul pesterii apar
formatiuni stranii, concentrice, care sunt resturile
speleotemelor vechi ale pesterii erodate (corodate) in
perioade mai recente. Aceasta fotografie este facuta de
Alex. Rora care de altfel si-a pus intrebarea cum s-au
format si ce sunt aseste formatiuni. In coltul din
stanga sus se vede un bloc de calcar breccios
care si el apare destul de des in pestera.
Am intrat si pe
Tunelul Rosu
(care pe harta apare ca Galeria Lacurilor), tunel
captusit din belsug cu argila rosie si care la un moment
dat are formatiuni interesante. Temparatura pe aceasta
galerie fosila era cu cateva grade bune mai ridicata
decat pe activ.
Noi nu am iesit in Sala Mare prin
Tarasul Rosu, desi am ajuns chiar langa el pe Galeria
Lacurilor, ci ne-am intors la active, continuand pe
acesta pana accesul nu mai este posibil caci râul se
sifoneaza si atunci am urmat
Galeria Nisipasa care ne-a scos tot in Sala Mare.
Am ajuns cu bine la iesire, in gura
Pesterii
Cioclovina cu Apa.
Prezentam acum doau fotografii
“vintage” din 1979, dintr-o tura din anii studentiei
facuta cu Iosif Megyesi in Ponorici-Cioclovina, care a
realizat si aceste fotografii. Intre aceste doua ture in
Cioclovina, cea descriesa in acest
articol si cealalta au trecut 34 de ani, o viata de om
cum s-ar zice.