Diaries - Plimbãri... în jurul casei

Duminicã, 7 oct. , abia întors din auto-turul Sibiu-Pãltinis-Frumoasa-Baraj-Oasa-Jina-Poiana Sibiului. Nesatisfãcut. Mereu. Dornic dealtceva. Serios. O turã solicitantã. Imposibilã însã. Anulatã (încã) de obligatiile profesionale. Dar si de indisponibilitatea trupei. Si-atunci ? O scurtã evadare-n naturã. O plimbare cu Zoia pe v. Sturului, mai sus de C.H.E. 3 Blidar. O reconstituire poate a unei îndepãrtate auto-ture pe când Oana si Anca nu erau decât niste scumpe fetite prescolare. Brunã si blondã. Sau a altora, mult mai recente, iarna, pe zãpada depãsind 0,75-1 m, sau vara, hãlãduind pe v. Cãlãmarului sau spre vf. Rotundu.

Valsãri acompaniind voltele soselei în amontele lacului Firiza cu nostalgice ocheade spre vf.Ignis, traseul pe v. Slipului sau pe la Fântâna Stanii. Pasteluri în auriu. Azuriu infinit al cerului. Pescari . Fumuri vag prelinse. Case traditionale cu tãrnat (prispã) , mici geamuri, pereti zugrãviti în catifelat ultramarin, ades dat peste cu ruloul, motive florale, albe, naive, de basm. Unice. Muscate. Rosii. Albe. Roz. Cu frunze carnale. Ogrãzi cu iarbã scundã, perie, imense mese de biliard. Dalii uriase. Rosii, visinii, albe. Crãite. Cârciumãrese. Liniste. Case de vacantã , ca niciodatã asaltate de proprietari. Si invitati, amici.

Câini. Potãi. Sau sofisticate exemplare canine cu zgãrzi argintii. Si pedigree. O pãstrãvãrie de stat, la confluenta v.Blidarului cu Valea Neagrã. O alta privatã, recent datã-n folosintã, cu restaurant, terasã si indispensabilii stâlpisori ornamentali, kitschuristi. Asaltatã de tineri, tinere, de fam. bunã , cu (multi) bani adicã. Dovadã autoturismele de import obraznic parcate pe-alãturi.

A treia pãstrãvãrie, fostã prima, Pistruia. Evident neglijatã. De stat. Mãnunchi de alte cãsute de vacantã. Frumoase. Sau, mai putine, de prost gust evident. Inutil dotate cu turnuri, turnulete... Fatade de cãsute traditionale, rosii. Oranj. Galben citrin. Inspirate parcã din pânzele lui P. Gaugain. Unice. Reconfortante prin îndrãznealã. Si poezie.

Valea Blidarului , împutinate ape sãrind peste praguri, învârtindu-se o clipã nebune în afunde bulboane, creând efemere evantaie argintii, povestind, susurând, mângâind maluri, subminându-le, furând, completând alt-unde.

Impresionantã, falnicã, surã citadelã : Piatra Bulzului. Vizavi, peste v. Sturului, mai modestã însã, Piatra Lupului si în continuare creasta prelungã ce duce , paralel cu amontele v.Blidarului, spre poiana Stedia Mare. Alte amintiri legate de ture în diverse anotimpuri. Echipe. Si stãri de spirit. Fagi. Rectilinii lumânãri argintii înãltate 30-40 m. Cu coroane îngemãnate, brun-roscat-aurii pãmãtufuri imense.

Blândã cãldurã de octombrie. Parfum discret de mangal de bocsã. Si dispãrând în eternitate frunze, multicolori fluturi fosniti de brizã. Apoi un piept puternic acoperit de platosa cenusiu negricioasã, bordat ici colo cu smocuri bej ocru, de pãrul porcului , Piatra Caprei. Mai sus, pe stânga, o primã carierã de andezit. Abia extrase, stivuite cãrti, tomuri andezitice. Pereti netezi. Praguri. Pervaze. Brâne. Rectangulare îmbinãri. Diedre de lavã de mult închegatã. O altã carierã, abia concesionatã, pe dreapta. Alte stive de felii de rocã abil exfoliate cu ranga, spitul, gata de-a decora fatade, fundatii, alei. V. Cãlãmarului spre stânga. Mai sus un alt drum forestier acompaniind spre amonte pârâul debutând sub vf. Rotundu. Apoi, tot la stânga, o altã citadelã stâncoasã ruiniformã, Piatra Holmului. Frumuseti modeste. De parcã frumosul ar fi comparabil. Cascada Sturului, jos, la vreo 15-20 m, un alb-argintiu stergar ascuns partial de vegetatie. Drumul serpuind spre Cabana Silvicã Poiana lui Dumitru. Peste vale, spre dreapta, mai departe, sãlasul ursilor, la Piatra Sturului.

Ciulini. Violeti . Sau albe, destrãmate ghemotoace de vatã ascunzând microscopice seminte. Si continuitatea vietii. Mentã, ciupitã de primele brume. Parfumatã. Pipirig. Îngemãnat-divergente suliti. Bureti. Colonii de ciupercute. Rosii, pistruiate cu alb. Lipsind parcã doar piticii din poveste. Si zâna cea bunã. Umbre. Rãcoare. Adiere . Iminentã înserare. Auto-ciupercari trãgând spre acasã. Ne întoarcem si noi. Plimbându-ne. Bucurându-ne de superba dupã amiazã însoritã. Admirând mai apoi din cãldura solarizatã a habitaclului culmile din dreapta, dinspre Plestioare. Si Piatra Soimului.

Sâmbãtã, 13 oct. O altã plimbare. Cu parte din trupã. Spre Terasa Gutâi-Secãtura. Rãcoare. Ascuns, timid soare. Despuiati arbori. Primii înfrunziti. Cei dintâi desfrunziti. Capriciu nemilos al naturii. Mesteceni tremurându-si bãnutii.Verzi. Aurii. Sângeriu-rubinii prãlute .De plop tremurãtor. Ghebe. Colonii maroniu pistruiate. Cu mireasmã de iascã. Si putrezindã frunzã de fag. Alte colonii, dense, cu calote-albe urechiuse strãvezii, carnale meduze telurice. Plânsi ciulini. Albe, tenace pãrãlute, roz bobocei sfidând frigul noptii de octombrie. Masa Domnilor, v. Mãriutei, Poiana Suior mai jos, îngemãnate, paralele culmi, ruginii spinãri de crap, altele confluând spre vf. Mogosa dominat de parul releului TV alb-rosu. Ierburi încãruntite, devitalizate, rãsucite, învârtosate de ploi, violente rafale de vânt. Picturale. Si solitare, elegant-nobile pãlãrii bej-pistruiate de piciorul cãprioarei cu pulpã cãrnos albã amintind de-un file de sturion. Alteori falice exemplare , cu pãlãria încã pliatã în jurul piciorului ciocolatiu. Turisti adunându-se-n urmã, continuând spre refugiul salvamont. Sau draga Creasta Cocosului. Azi sumbrã. Sobrã. Nu si distantã însã. Traiect al liniei de înaltã tensiune. Defrisat în iarnã culoar. Degajat partial acum, de cioate, resturi vegetale. Stâlpi. Geometrii de otel. Si glasuri venind din cer. Vopsitori cocotati în vârful structurilor , asigurati (sau nu) . Miresme eterate, de vopsea, firnis, duse de vânt. Odatã cu vorbele.

Laba de Iepure. Vf. Secãtura la dreapta. Degete rãsfirate, sarmale de andezit, cetãti, turnuri, donjoane, cozi sau spinãri crestate, de pietrificati stegozauri. Lavã. Încremenitã pe veci. Cotim dreapta peste fosta turbãrie. Treptat, an de an secatã. Mai sus un mic, în curs de colmatare, tãu cu oglinda serpuitã de lacustre plante cu iz de mentã. Si costreie. Frig. Urcãm în drumul forestier si ne angajãm spre cãrãruia ce conduce spre micuta grotã, loc de popas în turele timpurii. Sau iarna. Traversãm obârsia unui pârâias, afluent a v.Albe. Ne-am propus sã adunãm ghebe. Apar alte colonii îngemãnate, printre lãstarii de fag. Sau solitare pãlãriute maroniu pistruiate ascunse printre coamele sur-bej ale pãrului de porc tepos. Pungile se burdusesc rapid. Selectãm pretentiosi. Admirãm varietãti de ghebe nestiute de noi. Galben citrin, altele pastelat colorate. Acaparând cioate, rãdãcini, doborât-putrezinde trunchiuri de fag. Continuãm coborând în poienile alpine ce conduc pe sub Gutâiul Doamnei spre Cabana Minierã Cavnic. Brusc ochii mintii revãd milioanele de brânduse ale primãverilor trecute. Si cãlugãrii . Anemonele discrete. Alb-princiarele, mai rare brânduse cu vibrat desen violet, minusculele viorele albastre. Doi septuagenari sau octogenari însotiti de o de aceasi generatie ortacã ne depãsesc prin stânga, continuând spre vf. Secãtura pe un traseu traditional, al turmelor de oi si capre. Sunt fain, romantic echipati , cu tirolezi, bocanci, hanorace, alpenschtok-uri. Montaniarzii generatiei apunânde, de aur. Îi salutãm admirându-i.

Ne oprim mai jos, în prima poianã. Adunãm vreascuri în vatra fostei stâni. Aproape curge un izvor limpede. Limbile jucãuse ling nesãtioase fagul uscat, frigãrile stau pregãtite alãturi. Începem dezmãtul gastric. Apoi se iveste soarele si pune în valoare stâncãriile sudice ale Secãturii, Gutâiul Doamnei. Plecãm dupã prânz, adunând ghebe, admirând perspectiva deschisã spre vest : calota chelioasã a Ignisului, Poiana Soarelui-Izvoare, vf.Plesca, zona Cheilor Tãtarului... Ne adãpãm din izvoarele rece ghiatã. Cete de tineri turisti se întorc dinspre Creasta Cocosului. Multi sunt din Ungaria. Altii elevi, studenti bãimãreni. Un tatã cu doi copii, un blonziu-roscat bãietel de vreo 5-7 ani , rumen, cu caschetã albã de colonialist britanic si surioara lui, satenã, cu o largã pãlãrie pleostitã, din spalt de porc, gen Crocodile hunter. Bravo lor !

Vopsitorii-si continuã pensulatiile monotone la înãltime. Briza le poartã spusele îngânate. Mai jos îi asteaptã auto-speciala RENEL. Am scãpat de ploaie. A fost o zi fructuoasã, dovadã sacosele burdusite cu ghebe si piciorul cãprioarei din care mai adunãm câteva frumoase exemplare . Terasa Gutâi. E trecut de ora 15. Un autobuz. Maidanezi obraznici. Autoturisme autohtone. Patru Skoda, din Ungaria, probabil ale tinerilor întâlniti în traseu. Valsãm spre Baia Sprie-Baia Mare.

Seara regal HBO : The Insider, cu Al Pacino si Russel Crowe.

Duminicã 4 oct. Altceva. E soare în timp ce ne îndreptãm spre Ferneziu-Cariera Tãul Rosu - Groape. Ce superb e Ignisul ! Se vãd stâncãriile vestice. Si peretele Lespezi-lor. Posibilã tintã de azi. E rece totusi dimineata.

Surprizã : Mihaela & Lucia Orosan, gata de decolare definitivã spre Canada mã cadorisesc cu o micutã busolã Philips. Ce-or fi insinuând mintile lor diabolice ?

Traversãm zona Carierei Tãul Rosu. De-o parte vechile utilaje, ruginiti mastodonti autohtoni, putin productivi, arhaicã tehnologie science fiction. În cealaltã tehnologia Lafarge, miniaturalã parcã, imaculatã bijuterie, de n+1 ori mai productivã. Puternicele Caterpilar, americane .Alãturi Stalowa-Vola, si ele în variante vechi , nu numai moral perimate. Si o nefericitã compilatie : un elevator frantuzesc la care i s-a adaptat (inventiv-ingenios-mioritic ) un deflector ordinar, românesc, mizerabil debitat, sudat, cârpocit, ruginit din start. Socantã revelatie ! Jenantã , brutalã punere-n bancã ! De orgolii nu ducem însã lipsã.

Bolovani lãcrimati de condens. Soare jucându-se printre coroanele fagilor partial despuiati. Vale scursã anemic în deapta. Autumnale brânduse, firave, cu stilate petioluri incapabile sã sustinã povara capitulelor pal albastre. Câteva, stinghere garofite de câmp. Alãturi întârziate margarete. O tãiem spre borcutul Chiuzbãii lãsând la dreapta micuta pârtie de schi-scoalã si câteva cãsute de vacantã. Ferigi pârlite de brumã. Urias pãr sãlbatic cu fruzulite pãtate, rosii-sângerii, aurii. Un cires sãlbatic în flãcãri. Alb-negri, eleganti , gratiosi mesteceni. Stufos-rãvãsiti peste decenii, clasici meri. Secat Tãul Porcilor. Câteva exemplare de piciorul cãprioarei. Cãldurã de varã. Soare înfierbântând spatele, bratele, cefele. Apoi cãrarea serpuind la umbra rãritului codru. Punct albastru reînoit. Abandonat de noi pentru a ataca o creastã stiutã, la stânga, continuând spre un afinis acaparat de câteva superbe exemplare de cazaci cu caschete cãrãmizii. Multime de ghebe aciuate strategic la tulpina mestecenilor. Iascã, proaspete exemplare frumos mirositoare, albe, catifelate, crescute pe trupurile murinzilor mesteceni doborâti de furtuni. La dreapta un pârâias, ades secat, nu si azi. Scãldãtori negricios mocirloase, de mistreti. La stânga un alt pârâu nãscut la buza platoului sudic al Ignisului. Continuãm pe creastã pânã dãm în carosabilul forestier de centurã ce conduce la vest, pe sub Lespezi, spre poienita din traseul v.Slipului. Cer imaculat, albastru otel. Soare mai mult decit generos. Meandre ale drumului si subit, în fatã, impresionat peretele andezitic cu aspect de scurs fagure : Lespezi. Poposim la un izvor nãscut incredibil câteva zeci de metri, mai sus, în haosul geologic. Abia a trecut de ora 11. Decidem sã sãrbãtorim prin solarizare si lenevire praznicul Cuvioasei Paraschiva. Dezmãtul culinar pare inevitabil. Dãm dovadã de spirit de auto-sacrificiu dând nãvala în bucate. Câtiva ciupercari urcã dinspre Ferneziu îndreptându-se spre molidisul tânãr de sub Ignis în cãutare de mânãtãrci. Dupã ora 12 începem urcusul spre Lespezi pe un torent haotic de bolovani, oscilante lespezi (la scarã micã Valea Albã-Bucegi), hãtas de zmeur, mur, lãstãris de fag. E cald. Si nespus de frumos. Lucian dispare-n stânga si nu peste multã vreme o sã-l vedem pe marginea superioarã a impresionantelor coloane desfãsurate-n uriasã cortinã andeziticã cu zeci de miniaturale surplombe. Ce mult seamãnã cu o imensã aripã de liliac ! Noi înotãm-plutim-schiopãtãm spre dreapta printre bãlãrii, tufe de alun, escaladând bolovani, putrezinde trunchiuri de fagi sau paltini seculari. Strigând îl sfãtuiesc pe Lucian (care habar n-are ce-l asteaptã, sã abordeze în jos primul vâlcel-torent pentru a nu da de peretii, citadelele, clãile uriase, de piatrã, ivite mai la dreapta (neinvestigate nici prin tehnici alpine, cu asigurare) ,în apropierea traseului marcat pct. albastru. O altã variantã ar presupune pentru el urcusul pe vâlcel pânã la liziera platoului alpin si revenirea pe la izvor pe pct. albastru, la vale.

Grupuri de tineri urcã în vervã spre Ignis. E 14,30 h. O luãm la vale, îl reânâlnim pe Papa care fãcuse o suplimentarã, amplã voltã pe la pavilionul de vânãtoare-hrãnitoarea ursilor-depozitul fosilifer Chiuzbaia , revenind spre marcajul pct. albastru. Coborâm împreunã, la Tãul Porcilor dãm de o turmã de mioare, ne bucurãm de atacul surprizã al unor vicleni câini ciobãnesti apoi dãm de fântâna cu borcut. Ne rãcorim în timp ce constatãm cu tristete cã fosta sarpantã-chiosc , din dranitã de stejar, se surpã, cãpriorii au putrezit, sute, poate uneori mii de litri de borcut sunt extrasi zilnic de bãimãreni, chiuzbãieni...Nimeni însã nu bate un cui în acoperisul protector confectionat odinioarã în gen pavilion chinezesc de conducerea Minei Herja , concomitent cu amenajarea pavajului, scurgerea igienicã a apei, un loc penru foc, etc. Nimic nou sub soare !

Întoarcem adesea privirile admirând zborul Icarilor parapantisti, albe, roze, liliachii aripi imense de mãtase plutind deasupra fãgetului pastelat, purtati de ascendentele termice, pierzânduse-n oceanul cerului albastru.

Plasele ne sunt pline de ghebe . Obrajii arsi de soare. A fost putin ? A fost de-ajuns ? Nicicând nu-i de-ajuns în sânul naturii. În minte-mi sfredeleste viermele unei ture mari, în Retezat. Voi reusi oare sã-mi împlinesc visul ? Mai e ceva pânã la proximul week end. Si-atunci...

Petru Lucian Goja
e-mail: alfasoft@alphanet.ro