Izvorul Albastru al Izei Soarele straluceste si realizam ca
avem resursele ti timpul necesar pentru a vizita
Izvorul Albastru al Izei
Soarele straluceste si realizam ca avem resursele ti timpul necesar pentru a vizita , în premiera pentru noi, izvorul Izei .
Traversam Baia Borsa, apoi Borsa, întesate de lume iesita la plimbare, bârfe sau o nevinovata bere consumata la terasa.
Urmam soseaua spre dealul Moiseiului-Sacel si în culme ne angajam la stânga, 6-7 km de drum forestier care dupa o volta ampla spre N-NE se orienteaza spre E-SE.
Panta se accentueaza repede, valea tumultuos-zgomotoasa a Izei se scurge tot mai în adâncuri, padurea pare a cadea astupând cureaua accidentata a drumului.
Ni se pare ca am mers foarte mult si acolo unde torentele au spalat carosabilul facându-l practicabil TAF-urilor sau peridocurilor forestiere abandonam masina (era parcat si un microbuz VW) si o luam pe jos, în amonte, impresionati de verticalele argintii -sure ale stâncariilor ferestruite de milenarele ape. Guri de pesteri, balcoane, nari, jgheaburi abrupte, veritabile canale de fuga escavate în roca . Faget intercalat cu molid, frasin, paltin. De un pitoresc salbatic grav afectat, di pacate, de trecerea barbara a silvicultorilor, muncitorilr forestieri.
Balustrade de podete din beton demolate de catre bustenii tractati sau utilaje.
Puzderie de ragalii, buturi nedespicabile, trunchiuri abandonate, ramuri, coroane întregi, impresia ca nimic din ceea ce priveste exploatarea rationala, menajarea ecosistemelor nu a avut de a face vreodata cu aceste locuri.
Întâlnim câtiva tineri si tinere coborând dinspre monumentul naturii ?!
Dupa aproape trei zile de desfatare în frumuseti nealterate ale privirilor simt dezamagirea, regretul, scârba cuprinzându-ma.
Lasam niste calcare ferestruite pe stânga si dam într-o lunca deschisa , cu fânate înalte îngradite ca si în zona bucovinelor, ici colo cu fânare sau salasuri-refugii pentru animale, la dreapta, peste valea agitata a Izei cu ape tulburi din cauza ploii si topirii bruste a zapezilor avem imaginea dezolanta a unei întinse zode defrisate , de fost molidis, dovada ragaliile .
Câteva case-cabane , gospodarii frumos amenajate, gramezi imense de rumegus abandonate pe pajiste, doi tarani tractând cu caii trunchiuri de molid în ziua Pastelui ?!, un lan superb de ranunculi auriu-portocalii , drum tot mai noroios, cu miros de scoarta putrezinda, pesarat cu resturi lemnoase într-un haos general.
La dreapta, ascunsa privirilor neavizate, o alta cabana împrejmuita, lânga firul vaii o casuta de lemn la baza careia citim : Izvorul Albastru al Izei 150 m, monument al naturii.
O sageata alb-rosu spre stânga. O alta, rosie, mai recenta, spre cer !?
La stânga curge Iza , prabusindu-se peste spectaculoase platose compacte , de sisturi cristaline . Pe malul stâng o imensa cabana silvica , aparent nefinalizata , domina o poiana.
La spatele ei darapanate dependinte întregesc haosul general .
Initial, derutati de ambiguitatea sagetilor , am luat-o spre înainte dar dupa ce la aprox. 1 km am dat de o ramificae în trei pâraie am revenit.
Am luat-o în amontele Izei si într-adevar dupa aprox. 150m , traversând un pod din care au mai ramas grinzile si vreo doua traverse, am ajuns la bataia de joc definita nerusinat monument al naturii, o tabla rosie consfintind asta prin înscrisuri albe , ordine, hotarâri ale Consilului Jud-MM care prevedea pompos o zona de protectie de 100 ha în zona Izbucului si pesterii cu o lungime de aprox. 2100 m.
Piloni de beton prabusiti în cursul vaii, un grotesc pavilion de sindrofii proletare cu mici si bere, azi în paragina , plasat deasupra minunii naturii.
Scari de beton coplesite de muschi verde coborând spre izbuc ?!
Un pod, relativ nou, din molid decojit , traversând firul vaii deasupra revarsarii misterioase a apelor dintre stâncarii, în aval u acoperis de sindrila, fosta copertina ? rupt în doua , zagazuin apele tulburi, trunchiuri, ramuri, radacini ...
Ce unghi sa alegi pentru a fotografia izbucul nu absolut inutilele, pagubos-dizgratioasele amenajari (in)umane ?
Plecam cu un gust amar apoi, recitind înscrisurile de pe tabla-indicator si mentiunea Clubul speologic Montana îmi revin în minte mâzgalelile pseudo-turistice de pe refugiul Arcer si semnaturile de neuitat a celor trei : Poo Ioan, Pop Cristina si Alec Portase, adica o parte din cei care ar trebui sa educe, sa conserve, sa protejeze.
Cine a aprobat amenajarea scarii de beton ?
Dar a podului ?
Copertinei ?
Pavilionului tipic chermezelor minieresc-tovarasesti ?
Ce înseamna zona de protectie 100 ha ?
Ma uit spre golul alpin al vf.Batrâna (1710m) situat spre sud, locul de obârsie a frumoasei vai batjocorite si-mi vine în minte o alta rezervatie stintifica , cea a Academiei Române , Pietrosul Rodnei , defrisata pe zeci si zeci de hectare cu populatia de capre negre decimata , cu jnepenis transformat în lemn de foc ...
Plecam spre casa . Tristi. Încercând în zadar sa purificam prin ochii sufletului acest mirific, altadata, loc de care ne povestise Papa sau care le încântase odinioara pe coechipierele dr.Mititeanu.
Iesim în Dealul Moiseiului, aruncam dragastoase, ultime ocheade Toroioagei, Cearcanului, Pietrosului si apoi Tiblesului , ne bucuram de un asfintit minunat , de admirarea chipurilor si siluetelor frumoase ale tinerelor si tinerilor, superbilor coconi de moroseni în straie traditionale de sarbatoare si acompaniind nepermis-siluita-n obârsii vale a Izei ne îndreptam spre Baia Mare .
La 21,30 eram acasa. Arsi de soare. Încarcati de parfumuri eterate. Si iubire de frumos.
De munte.
