Jurnale - INVITAŢIE... SPRE ÎNCEPUTURI

Se împlineşte aproape un an de la ultimul meu drum în Şurianu.

Se împlineşte un an în care piatra cetăţilor din Şurianu n-a încetat a mă chema... În care paşii rătăciţi prin covoare de frunze arămii amestecate cu prima zăpada îmi stăruie în minte şi ochi, bântuindu-mi clipe din zile şi ore neştiute din noapte. Un an în care timpul şi-a schimbat unitatea de măsură, fiindca orice întâlnire cu cetăţile dacice din Dealul Gradiştei nu este numai o întoarcere în timp...

Fiindca orice întâlnire, oricât de scurtă, cu urmele a ceea ce au fost candva  Blidaru, Costeşti, Feţele Albe, Piatra Roşie sau Băniţa nu este numai o întoarcere la istorie naţională.

Fiindca drumul spre Sarmizegetusa Regia n-a fost numai un drum în munţi...

Toate, sunt doar Redescoperiri. A faptului ca exista o istorie mai veche decât imaginaţia noastră a fost învaţată să o accepte... că au fost alte fiinţe conectate la alţi parametrii ai Universului...

... că mereu există alte Începuturi...

... iar Timpul şi Spaţiul sunt de fapt Una...

... iar noi, Călători printre stele, chiar atunci când trupul nostru este supus total efectelor gravitaţiei terestre.

Şi o dată cu ceaţa ridicată din paduri îmbracate în răscolitoare culori, fragmentele de piatră din sanctuarul dacic nu ne ancoreaza de fapt în Pământul din care provin, ci ne ridică spre... ceruri. Fiindca acolo sus, în fosta incintă a capitalei ultimului rege dac şi a marelui preot Zamolxe, se afla nu numai urmele unei desăvârşite tehnici constructive în piatră, ci şi un uluitor complex astronomic.

Adevărul nostru exterior este că tot ceea ce se numesc "vestigii arheologice" din perioada dacică şi predacica din Romania arata jalnic. Nu neaparat prin ele-însele, ci prin lipsa a ceea ce le susţin din punct de vedere istoric: grija pentru aceste urme-dovezi, lipsa de informare iniţială (din şcoli şi din emisiunile TV/radio sau cărţi), până la lipsa aproape totală a informaţiilor ce ar trebui să fie disponibile direct, in apropierea acestor site-uri!

Dacă n-am trăi aici şi nu le-am vedea cu ochii noştri, poate aceste lucruri ni s-ar parea DE NECONCEPUT. Cum este posibil ca un popor să nu vrea să-şi cunoască şi afirme trecutul strămoşilor lui, mai ales când acesta se dovedeşte "glorios" (în orice accepţiune am lua-o)? Dacă am fost cuprinşi atâtea decenii de lentoarea administrativă ridicată la nivel de lege naţională, cum este posibil să nu fie persoane fizice care lucrează în acest domeniu şi care sa NU FACĂ ceva pentru re-descoperirea acestor dovezi (ştiind bine că in zilele noastre, cu un proiect bun, poţi face rost de fonduri din surse internaţionale pentru orice - ca să nu mai invocam lipsa de bani din bugetul naţional)? Şi mai presus de toate, DE CE?

M-am intrebat şi eu aceste lucruri urcând la Sarmizegetusa Regia... Luând numai imaginea strict exterioară şi observând numai ceea ce au fost aduse/lăsate la suprafaţă din extraordinara capitală a regatului dacic, în mod cert senzatia este cel puţin de dezamăgire... Fragmente de ziduri (într-adevăr, de vârste diferite), fragmente de blocuri la locul lor sau aruncate la margini de drum sau văi adiacente, ceva monoliţi de piatră, cilidrici sau paralelipipedici, urme ale unui sistem de canalizare, discuri de beton, fragmente de blocuri cu cuie vechi de peste 2000 de ani care stau la temelia "casei arheologilor" de pe terasa inferioară a complexului dacic. O acută senzaţie de deşertăciune umană si disperare. REVOLTĂ! Şi mereu, întrebarea: DE CE nu s-a făcut nimic pentru punerea în valoare a acestui loc care poate deveni nu numai un foarte profitabil punct turistic, ci şi dovada unei civilizaţii cel putin egala cu cea a epocilor la care a fost contemporană?

În perioada de dupa 1950 până prin '70 s-au desfăşurat, în interes national, lucrări arheologice mai detaliate pentru descoperirea vestigiilor din Dealul Gradiştei sau a altor cetăţi similare cu aceasta din întreg teritoriu al fostei Dacii. Au fost facute ceva săpături, s-au găsit artefacte, s-au cercetat (parţial) dovezile găsite, s-au publicat articole şi poate ceva cărţi. Alte rezultate ale măsurătorilor topografice şi geodezice - astronomice care vorbesc despre un "sistem" foarte complex de construcţie a acestor cetăţi au rămas apropae neştiute, dar în mod cert neaduse în atenţia publică. Toate vorbesc despre o ULUITOARE dezvoltare a vieţii locuitorilor acelor vremuri (Sarmizegetusa Regia fiind nu numai centru administrativ, politic, social, dar şi constructiv, metalurgic, medical, iniţiatic). Dacă ar fi să ne luăm după ce există în prezent la suprafaţă ne întrebăm şi noi, înaintea detractorilor, pe ce bază s-au făcut aceste afirmaţii. Pentru că noua nu ni se prezintă acum aproape nimic din ceramica găsită peste tot, trusa de trepanaţie descoperită undeva în dreptul sanctuarului circular, măsurătorile topografice şi astro-geodezice realizate în/între  toate cetăţile din Munţii Şurianu, nu se fac emisiuni, NU învăţăm la şcoală (adica exact în locul în care ne-am obişnuit să avem cele mai pertinente începuturi de informaţii). Pentru că aceste cetăţi au rămas tot in grija centrului arheologic din Cluj, pentru că directorul şantierului arheologic de la Gradiştea Muncelului este de vreo 25-30 de ani tot Ioan Glodariu - şi nu fac absolut nici-o observaţie privitoare la capacitatea profesională, ci numai la cea managerială. Adică la ce NU s-a făcut în ultimii 15 ani (exceptând iluzia acelor campanii arheologice de vară cu corturi puse în Sanctuar şi care n-au prezentat nimic publicului şi nici n-au înlăturat, macar, cilindrii de beton aduşi în urmă cu vreo 20 de ani să ÎNLOCUIASCĂ cilindrii de andezit ai Sanctuarului mare ce urmau a fi aruncaţi, fiindcă altfel nu înţeleg unde vroiau să-i ducă). La acele încercări hilare de protecţie (ca betonarea discului-busolă de andezit până la mutarea/ acoperirea de blocuri din zidurile existente),

Dar poate VOI care citiţi aceste rânduri şi care vedeţi  - în acelaşi timp - că toate stau a fi descoperite, că acesta este momentul şi ca avem atâtea de făcut ÎMPREUNĂ, nu veţi ezita a spune şi altora de aceste locuri. Cu toata senzaţia de dezamăgire pe care poate o veţi încerca iniţial gândindu-vă numai la efortul fizic de a ajunge până aici, nu renunţaţi a va întoarce la... Începuturi. Poate aceasta este calea. Fiecare dintre cei care urcă la oricare dintre cetăţile dacice poate pune prin el însuşi o nouă treapta spre a şti mai curând ce se ascunde acolo. Povestind şi altora. Încercând să afle mai multe, întrebându-i pe cei care ar trebui să fie responsabili şi căutând singuri o parte din răspunsuri. Poate aşa vom putea declanşa procesul de cercetare arheologică, sub efectul dorinţei noastre de a AFLA.. de a CUNOAŞTE.

Şi când veţi urca spre Sarmizegetusa Regia nu uitati A VEDEA. Şi mai exact, A OBSERVA ce se ascude dincolo de pădurile şi iarba crescute peste aceste urme. Observaţi cu atenţie drumul care înfăşoară muntele şi care a fost construit cu o tehnică desăvârşită (pe mai multe straturi, filtrante sau de rezistenţă, cu rigole), astfel încât să permită ca apele să se scurgă, dar şi să reziste la transportul unor blocuri uriaşe de piatră (pentru că toate blocurile şi toţi cilindrii de sus au fost aduşi din alte locuri, de la peste 50 de km - este foarte simplu să vedeţi că tot muntele este făcut din alte tipuri de roci). Şi suficient de îngust încât să nu permită concentrări de trupe duşmane - întrebându-ne şi acum, evident, cum au cucerit romanii această cetate când nu încăpeau decât maxim 3 cai cu călăreţi unul lângă altul şi mai ales de ce s-au manifestat cu atâta furie în a o distruge prin incendiere şi dărâmare.

Observaţi acele fragmente de blocuri de piatră cu 3 sisteme de înbinare, pentru a asigura rezistenţă la intemperii, seisme, şocuri mecanice. Sau acele fragmente de ziduri dacice cunoscute sub denumirea de "murrus dacicus", respectiv 2 ziduri de piatră cu grosime mare cu o umplutură (de pământ şi...zgură de furnal) numită emplacton, cu rol termic. Sau acel sistem de aducţiuni si canalizări funcţionale şi astăzi, construit prin fasonarea (semi) circulară a unor mari blocuri de piatră, în urmă cu peste 2000 de ani, în care stăteau tuburi de aducţiune din... ceramică (care ar trebui să se găsească la Muzeul arheologic din Cluj).

Imaginaţi-vă şi voi cum a fost un deal întreg terasat atât de ingenios, plin de locuinţe (dezgropate doar câteva şi ulterior reacoperite), cu furnale de prelucrarea metalului (cercetări izolate făcute la Leningrad, la Institutul Metalurgic prin efortul unui entuziast şi  nu prin grija arheologilor responsabili, au demonstrat că aceste cuie care nu ruginesc în interior de 2 milenii sunt acoperite cu trei straturi moleculare protectoare, din care 2 cu polarităţi magnetice perpendiculare; ca şi cum unul s-a solidificat în câmpul magnetic natural al Terrei, apoi peste el s-a aplicat în stare lichidă un alt strat, care s-a solidificat pe o direcţie perpendiculară, cu o tehnică de neegalat nici în prezent decât în laboratoare), cu locuri de antrenament pentru armate, încăperi pentru operaţii craniene (nu uitaţi că documentele greceşti vorbesc că în sec. I î.e.n. nici-o armată romană nu pleca la luptă fără un medic dac), cu locuri pentru iniţierea ezoterică a marilor preoţi, cu un observator astronomic (astăzi cu stâlpi din lemn - bine cel puţin că au fost puşi cât mai asemănători cu cei din piatră, distruşi intenţionat în ultimul secol, tocmai pentru a nu lăsa dovezi care să dureze, dar oamenii să nu fie acuzaţi cu uşurinţă că au făcut acest lucru! Dar este suficient să vedem fotografiile de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti făcute cu vreo 35 de ani în urmă, în care cilindrii aceia mari de andezit de peste 2 m diametru erau de fapt... fragmente de coloane înalte de cel puţin 10m)...

Imaginaţi-vă o cetate sacră aflată în MUNŢI. În munţii care ei singuri reprezentau o cale de acces la răspunsuri universale!

Nu trebuie decât SĂ OBSERVAŢI. Să vă deschideţi ochii şi mintea pentru a vă pune întrebări. Întrebări care vor cere cândva şi răspunsuri. Pentră că şi de voi depinde ca aceste răspunsuri să vină mai repede.

Nu uitaţi ca în drumurile voastre în Şurianu să urcaţi la locul fostelor cetăţi, astăzi cu ziduri care refuză să fie distruse de TIMP. Nu ezitaţi a urca la Sarmizegetusa Regia. Dacă veţi vrea cu adevărat, paşii voştri vor fi mângăiaţi de frunzele ruginii ale mileniilor de istorie. Iar dacă vă veţi ridica privirea printre trunchiurile acelea falnice de copaci veţi vedea un cer care n-a încetat a fi acolo şi răscolit de atâta frumuseţe a Pământului.

Dacă veţi reuşi a asculta, veţi simţi şi voi că aceste locuri au ceva special care nu vine numai din Prezentul acesta. Nu vine numai din mirosul de iarbă cosită sau frunze umede, din valurile de ceaţă ridicate din văi, diin petalele de flori răsărite cândva, prin foşnetul crengilor învolburate de şoapte de vânt sau piatra atinsă în lungile noastre peregrinări spre noi înşine...

Veţi simţi şi voi că totul vine din acest Prezent continuu, la care noi ne-am racordat prin drumul făcut aici, prin întrebările puse, prin întoarcere la istorie...

Şi toate acestea, pentru că paşii ne-au purtat din nou în munţi... Pentru că ne leagă o mare şi imensă dragoste pentru toţi aceşti MUNŢI... O dragoste răscolitoare... de nedezlegat....