Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Munţii Carpaţi - Comorile Clăii

Bookmark and Share

Comorile Clăii
(Valea Comorilor, firul nordic)

(din vina noastră, autor nemenţionat; sperăm să remediem urgent)


      Iulie 2003. Vineri, m-am urcat în personalul de Poiana Ţapului, împreună cu Andreea (viitoarea mea soţie) şi cu câinele, Hera. Acolo mă aşteaptă prietenul Mihnea, cu prietena lui Mihaela şi cu o prietenă, Ruxi, la a cărei casă urma să stăm. Vreme destul de urâtă când am ajuns.
      Sâmbătă, vremea s-a mai îndreptat, dar pe la prânz. Mihnea nu se simţea prea bine, dar totuşi ne-am propus să urcăm până la baza văii, să identificăm intrarea. Aşa că am pornit spre Cascada Urlătoarea (marcaj punct albastru). Acolo, ceva de nedescris. Grupuri mari de oameni, gălăgie, localnici cu diverse tarabe. Mizerie mare. Pe fete şi căţeii (Ruxi are un boxer, Oscar) i-am lăsat la cascadă iar noi, băieţii, am urcat pentru a ieşi în poteca Schiel. Ajunşi în Schiel, urmăm în stânga poteca (marcaj triunghi albastru) şi în scurt timp ajungem în punctul La Vinclu. De acolo, în zece minute de mers am întâlnit Valea Comorilor.
      Am început să urcăm primele săritori, de dificultate redusă, pentru a ne face o idee la ce ne putem aştepta a doua zi, când ne hotărâsem să facem ascensiunea. Totuşi, mare lucru n-am putut vedea, căci valea are un curs sinuos. Am hotărât să ne întoarcem şi să venim a doua zi, echipaţi. Am hotărât să mergem doar noi doi. Neştiind ce ne asteaptă, n-am vrut s-o expun pe Andreea (care a mai urcat de altfel Valea Horoabei şi Valea Seacă dintre Clăi) la cine ştie ce riscuri, mai ales că şi vremea se anunţa schimbătoare.
      Duminică, pe la ora 6, ne-am sculat şi am făcut pregătirile de plecare. Fiecare a avut câte un rucsac de tură, de vreo 30 de litri. Am luat cu noi câte un polartec, hanorac şi pantaloni de ploaie, 4 litri de apă, mâncare, cartea lui Kargel, "Drumuri spre culmi", hamul şi cordelina (37, 5 m). Am mâncat ceva uşor şi am băut 2 căni de ceai.
      La ora 7, 20 am ieşit pe poarta casei. Vremea era superbă şi aşa avea să rămână până spre seară, când au început să se adune nori. Am luat-o vârtos la pas, astfel că la ora 8 eram la Cascada Urlătoarea şi la 8, 15 intram pe Valea Comorilor, căţărându-ne pe primele săritori. Mergeam bine, deşi condiţia noastră fizică nu era dintre cele mai bune. Destul de nasol, valea este acoperită de tot felul de vegetaţie, de ramuri de copaci şi cetină, iar bocancii (eu, Salomon şi Mihnea, L. L Bean) cam alunecau pe acestea. Şi, ca tacâmul să fie complet, un firicel de apă se strecura printre pietrele văii. După intersecţia cu prima vale (Comorile Brânei), urmăm drumul spre dreapta. De aici au început să apară şi obstacolele mai serioase. Săritorile au început să devină mai dificile. Din cauza firicelului de apă ce se strecura prin şi pe ele, a trebuit de multe ori să le ocolim, prin stânga în sensul de urcare.
      La o săritoare de forma unui horn umed (vreo 10-12 m înălţime, cred) am întâmpinat cea mai serioasă rezistenţă. Pe la jumătatea lui am încercat să înaintez şi de trei ori am eşuat. Abia a patra oară am strâns din dinţi şi m-am dus până la capătul lui. Asta mi-a dat de gândit. Lipsa antrenamentului (m-au cam lăsat braţele) ca şi burta pe care o târâiam pe stânci şi-au spus cuvântul (eu am vreo 80 kg, Mihnea vreo 73). Pe el l-am asigurat cu cordelina şi l-am ajutat să urce mai uşor, după ce în prealabil i-am tras rucsacul. Oricum, dificultăţile ne-au încântat sufletul, mai ales că vreo două săritori au fost cu fereastră, la capătul uneia din ele ieşirea se face luând practic în braţe un bolovan. Cam în dreptul Peretelui Sudic al Clăii Mari se întâlneşte din stânga Valea Comorile de Mijloc. Atenţie! Pe harta dată de Kargel, ca şi în descrierea făcută, apare că firul Văii Comorile de Mijloc este unit cu firul Văii Comorile Brânei, ceea ce este eronat. Pe parcursul Văii Comorilor apare întâi firul Văii Comorile Brânei (din stânga, în sensul de urcare), iar mai sus firul Văii Comorile de Mijloc (tot din stânga în sensul de urcare).
      Lăsând în stânga Comorile de mijloc, am urcat pe firul văii în continuare. Aici am mai întâlnit 2 săritori mai serioase. Prima chiar la intersecţia văilor mai sus amintite, de forma unei spălături, pe care curgea şi apă. Am fost nevoiţi s-o ocolim, prin stânga. Apoi, imediat mai sus, o altă săritoare, de data asta uscată, pe care am escaladat-o direct. În dreapta au apărut impunătorul Perete cu Flori şi Şaua Clăii. Am zărit Brâul lui Răducu, care cobora din şa, şi după scurt timp am poposit pe el. De menţionat că ultima parte a văii, de la ultima săritoare şi până în brâu, am urcat-o pe un pământ atât de afânat încât nu permitea nici un sprijin pentru picioare şi mâini. Înaintarea a fost făcută mai mult târâş. La un moment dat nu mai aveam nici o priză şi, ca să nu alunec peste Mihnea, am început să dau din mâini şi picioare, ca o insectă ce se chinuie să urce pe un geam şi alunecă. Cu greu am reuşit să prind nişte smocuri de iarbă şi să mă ancorez de ele. În schimb, Mihnea a fost acoperit pe jumătate de pământul surpat de la mine.
      Am ajuns în brâu, fericiţi că scăpasem de pământul acela. În Brâul lui Răducu am ajuns la 11, 15. Valea continuă mai sus de brâu şi iese în platou. Vremea a fost frumoasă tot timpul, cu soare, dar nu arzător. Am luat hotărârea de a merge pe Brâu în stânga, deci spre Schiel, deoarece Mihnea nu mai fusese şi vroia să-l parcurgă. Am trecut rând pe rând pe la obârşiile Văilor Comorile de Mijloc şi Comorile Brânei (ale căror parcursuri intersectează Brâul lui Răducu şi au finalitatea în platou).
      La intersecţia cu Valea Urlătoarea Mică (următoarea vale după Comorile Brânei), brâul prezintă o discontinuitate. Am coborât pe această vale şi după puţin timp l-am regăsit mai jos, cam cu vreo 50-75 m. La 12, 15 am intersectat Schiel-ul şi am început coborârea. La ora 13, 35 ne aflam la Cascada Urlătoarea.
      Concluzii: valea îşi merită gradul 1B, săritoriile nefiind foarte dificile şi nici foarte înalte dar destul de numeroase; dacă le găsiţi cu apă pe ele (sau vă apucă ploaia), aşa cum am întâlnit noi, înaintarea se face în condiţii destul de grele. Pe cele pe care le-am evitat, am făcut-o prin stânga sensului de urcare. Pe cele pe care le-am escaladat direct am observat că în general pe partea dreaptă se găsesc mai multe prize, atât de mână cât şi de picior. O cordelină este binevenită, dacă nu cumva necesară, atât pentru tractarea rucsacilor cât şi pentru asigurare şi ajutor la înaintare (eu i-am făcut un ochi şi am coborât-o lui Mihnea, ca priză pentru picior). Orientarea se face uşor, firul văii fiind bine conturat iar intersecţiile cu Văile Comorile Brânei şi Comorile de Mijloc fiind bine delimitate. Nu mi-a plăcut la această vale vegetaţia abundentă, crengile de copaci căzute şi uscate, pe care poţi aluneca destul de rău dacă nu eşti atent sau e umed. Apropo, firul de apă ce curgea venea de undeva din peretele sudic al Clăii Mari.
Autor: Ică Giurgiu
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 11906, Ultima actualizare: Luni, 24 Nov 2003



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BUCEGI  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Busteni-Cabana Caminul Alpin-Valea Cerbului-Plaiul Finului-Sub Varful Gilma Mare-Poiana Vaii Cerbului-Valea Cerbului-Varful si Cabana Omu-Saua Sugarilor-Sub Varful Baba Mare-Cabana Babele-Mt. Jepii Mici-Varful Ciocirlia-Cabana Piatra Arsa-Saua Calugarul-Cabana Varful Cu Dor-Cabana Miorita (Cota 2000)

 

Comentariu
Fără foto Cristian Zicos, Marţi, 25 Nov 2003, 9:55

Autorul articolului este dl. Zicos Cristian:-D

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii