Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Munţii Carpaţi - Revelion cu lăutari

Bookmark and Share

Revelion cu lăutari
Dinu şi Marlene Mititeanu


       Povestea unei ture de 5 zile pe schiuri, cu 4 nopţi în cort, între Huedin (satul Rogojel) - Vlădeasa - Padiş - Călineasa - Gheţarul de la Scărişoara - Gârda.
       Motto: Excursia fără rătăceală e ca nunta fără lăutari. (Alexandru Vlahuţă)

       Pe la începutul lunii decembrie 2003, eu, invidiat de unii pentru câte zile de munte acumulez în fiecare an, dar înjurat de alţii pentru logoreea... digitală - am scris un material intitulat "Cu cortul, iarna" (îl găsiţi pe acest site). Ne-am gândit să "verificăm" cele scrise atunci...
       Planul iniţial era să mergem cu trenul până în halta Bologa, de unde să urcăm spre cabana Vlădeasa, pe schiuri, pe culmea dintre Văile Henţului şi Drăganului, prin satele Traniş şi Vişag. Mai făcuserăm asta, dus-întors, dar bănuiam că acum nu vom avea zapadă suficientă în prima parte, ceea ce s-a dovedit a fi adevărat. Aşa că, în ziua de luni, 29 decembrie 2003, cu rucsacii de 80 l burduşiţi cu de toate, coboram din Matilda, maşina, în satul Rogojel. Copiii lui Nelu, nepotul şofer şi câţiva localnici, miraţi de planul nostru "temerar" ("Nu vă e frig în cort? Nu vă e frică de sălbăticiuni?"), asistă la montarea "focilor" şi la "start". Ca nişte adevăraţi expediţionari, ne uităm la ceas: e ora fix 11. Pornim pe drumul mai lung, cel marcat cu triunghi roşu. În curând, vremea frumoasă, peisajul tipic de Apuseni - ne îndeamnă la primele pauze foto. Ne îndeamnă de fapt şi umerii! Între 13, 20-14 facem o pauză mai mare, în poiana cabanei Vlădeasa (Poiana Frânturii), dar nu mai urcăm cei cam 150 m până la ea. De aici pornim prin pădure, pe drumul ştiut, marcat cu bandă albastră (BA). Zăpadă bună, nici prea mare, nici prea mică, nici prea moale (mâine va fi!). Până după Poiana Zănoaga, nici o urmă. Apoi trei urme umane, ce veneau dinspre amonte, dar dispăreau în pădure! Aha, erau vânători, căutau "vânat" sau nu voiau a fi văzuţi pe la/ lângă cabană. Mai sus, peste urmele lor, se suprapuneau urmele unui cerb. Lansez Marlenei ipoteza că cerbul îi urmărea pe vânători, ca să-i împuşte... între picioare!!
       La ora 16 suntem lângă cele două cruci puse aici de familii şi prieteni pentru trei din victimele accidentului aviatic din 4 februarie 1970: Paul Popescu, Kosa Carol şi Nagy Francisc. De ce nu un mic monument cu numele tuturor celor 29 de victime domnilor de la Tarom? A, da, pe atunci nu se putea... Acum e târziu?
       La 16, 50, în Şaua Pietrele Albe, ne montăm cortul, chiar în drum, glumind că poate dimineaţa ne va deranja vreo maşină. Avem semnal, dăm/ primim câteva telefoane, mesaje. Mersi prieteni (Oana, Allen şi unii nesemnati...) care eraţi cu gândul lângă noi...
       Marţi 30 decembrie. Încă nu a venit vremea rea, anunţată. La 6, 30 ieşim "din scutece". Ne-am ieşit "din mână", căci abia la 8, 40 ne luăm rucsacii în spinare. Apropo de maşină, pe la 7, 30, cu mare greu, ne-a ocolit o sanie trasă de cai, ce urca după lemne. Matinali oameni. Băiatul din sanie părea congelat de-a-binelea! Nici vorbă să ne creadă că nouă ne-a fost cald astă noapte! La ora 9 suntem la ramificaţia spre dreapta a marcajului circuit ce se întoarce de aici la cabana Vlădeasa, peste vârf. Ne amintim cum ne-am chinuit cândva pe el, prin pădure şi zăpadă mare, cu schiurile, dar ce fain a fost după ieşirea din pădure...
       În curând, Poiana Şaua Între Munţi. După încă o vreme, începe urcuşul. La 10 eram pe/ puţin sub Vf. Vârfuraşul, 1686 m. Prima pauză de odihnă şi foto. Nu e senin, dar sunt multe petice de cer albastru şi vizibilitate bună. În "spate" e Vf. Vlădeasa (al 2-lea din Apuseni, 1836 m), cu ale sale două cocoaşe. Undeva spre est recunoaştem "al nostru" Muntele Mare, al 3-lea din Apuseni, 1826 m. Urmează o lungă coborâre până la şi prin padure, apoi un lung ocol spre stânga. Îl ştiam cu probleme din vara lui 1999, căci e zona cea mai deficitar marcată. Nici atunci nu am găsit marcaj, drum/ potecă /culoar. Ne cam chinuim prin pădure, ne chinuie şi schiurile de care se lipeşte zăpada - şi de piei - şi de schiuri, după ce am dat jos pieile/ "focile". De disperare, ca să nu ridicăm 3-4 kg în plus la fiecare pas, le ceruim cu lumânarea! Alunecă acum fain la vale şi pe loc drept. Dar urmează urcuşul spre Nimăiasa. Alunecăm înapoi! Ne sprijinim bine în beţe (seara ne dureau tricepşii!), mergem în zig-zag, căci "focile" adezive nu e voie să le montăm peste lumânare! De mers pe bocanci nici vorbă: ne scufundăm, deşi nu adânc, zăpada are cam 25 cm, dar în unele zone are 50. Şi nu ne dorim în spate încă 5, 2 kg (eu), respectiv 4, 6 kg (Marlene) - greutatea schiurilor. În dreptul Vf. Micău/ Măcău, mai răzuim din ceara lumânării cu briceagul (de furioşi ce eram, poate am pus prea multă!) şi acum e mai bine, o vreme, dar mai apoi, "saboţi de zăpadă" ne umplu iar de adrenalină şi transpiraţie. Lovind în cantul schiului cu băţul - să se "descalţe" de zăpadă, Marlene reuşeşte să-şi rupă un băţ! Îl "doftorim" şi renunţăm la planul de a ajunge în acea seară la Piatra Tâlharului şi la ora 16 punem cortul, la 3-5 minute de Gardul de Piatră şi cu gândul că sus, în platou, poate va fi vânt.
       Miercuri, 31 decembrie. Alarma mobilului dă deşteptarea la ora 6. Au fost suficiente 9 ore de somn. La 7, 50, plecarea. La 8, 15 răsare soarele - ultimul răsărit din 2003. Desigur, fixăm răsăritul pe pelicule şi în suflete. E foarte foarte fain. Zăpadă excelentă, dă Doamne să ţină tot aşa (rugămintea ne va fi ascultată!). Nu e frig, nu e vânt. Între 8, 50-9, 10, pauză la Piatra Tâlharului, o intersecţie de marcaje. Aici, indicaţii orare rezonabile, e jumătatea distanţei între cabanele Vlădeasa şi Padiş. Montăm (era cazul de ieri!), rondelele mari pe beţe. Ocolim Vf. Briţei, prin stânga; se mai ghiceşte ici colo drumul. În faţă ne apare "top"-ul Apusenilor: Cucurbăta, 1848 m, cotă uşor de ţinut minte. A urmat o lungă şi lină coborâre; dar, de lene, nu am dat jos "focile". O voi face - eu - la coborârea următoare, de pe Coasta Brăiesei: o alunecare faină, în linie dreaptă, până în şa, la crucea pe care scrie: Cosma Florin, 1948-2002. Turist? Cioban? Dumnezeu să-l odihnească! Ca timp, nu am ieşit mai bine ca Marlene; timpul câştigat de mine prin alunecarea mai rapidă, l-a consumat demontarea/ montarea pieilor.
       Lungă pauză (11, 55-12, 40) în Şaua Cumpănăţelu. Indicaţia orară de aici, 6 ore spre cabana Vlădeasa, e aberantă! E poate pentru alergători. (Tot 5 1/2- 6 ore scria şi la Piatra Tâlharului!) Aici, în şa, am întâlnit urmele a trei schiori, cu schiuri de fond! (jos, în poiană, vom găsi mai multe) Coborârea spre Piatra Arsă, pe drumul dintre ienuperi, ne pune la încercare şi pe noi, care am blocat legăturile. O cauză era greutatea rucsacilor. Alta că eu nu aveam clăparii de tură, ci noii mei bocanci Kayland - aduşi de Moşul. Mult mai comozi la urcuş şi pe plat, dar care nu mă ajută la coborâri/ viraje, având reflexele formate de clăpari! Marlene a fost o bună "plugăriţă" până în poiană, dar eu am luat vreo 3 trânte. Dar gropile făcute de fondişti erau mai multe şi mai dese. Încercaseră şi fără schiuri, dar se scufundaseră adânc şi se puseseră iarăşi pe îngustele lor tălpici de alergare, nu de coborâri în zapada intactă şi viraje. Prin poienele ce au urmat, zăpada fiind "grea", am preferat coborâri în zig-zag, cu întoarceri pe loc. Apropo: evitaţi a face "plug" şi viraje, derapaje cu "focile"! Se dezlipesc şi se uzeazş rapid!
       La 14, 30 eram la ramificaţia spre Cetăţile Rădesei. De aici, alunecăm şi noi în gen schi de fond. Urmele adevăraţilor fondişti se opreau la cabana Vărăşoaia. De aici, pe urme de tractor, ajungem la 16, 20 la cabana Padiş. Până ce Marlene ia câteva imagini, eu cumpăr 2 ape minerale de 1, 5 l. Până aici, deşi băusem ceai destul (dar cu apă din zăpadă), ne chinuia dorul de "apă minerală şi lapte" - cuvinte pe care Marlene mă rugase să nu le mai rostesc! Bem cu înghiţituri mici, căci e prea rece pentru oameni încălziţi. Întrebăm de clienţii de revelion. Sosiseră deja 8 clujeni, per pedes, dinspre Ic Ponor. Bravo lor! Cabanierul era neliniştit că nu-i mai soseau cei aşteptaţi dinspre Pietroasa: cinci maşini, remorcate de un tractor! Aş fi vrut s-o văd şi pe asta! Oare unde i-a prins ora discursului prezidenţial?
       Căci noi - de teama boxelor şi petardelor - ne-am depărtat cu încă 30 minute de cabană, începând la ora 17, 05 montarea "hotelului de revelion", în şaua de lângă Biserica Moţilor. Nu e frig, nu e vânt. Aşa că am motive în plus să mă pregătesc pentru "petrecere". Mă spăl bine cu zăpadă şi săpun, "în două reprize": mai întâi, de sus până... deasupra genunchilor. Mă îmbrac, apoi mă descalţ, mă săpunesc şi alerg în jurul cortului, ca să-mi dau jos săpunul de pe picioare. Ce cald e acum în cort, ce bine e acum curat, în haine curate. Marlene îmi ţine apoi oglinda (în cort) şi mă rad la frontală. Îmi pare rău că nu am adus (poate la anul!) un papion! Pregătim masa festivă: eu meşteresc/ gătesc la primus. Marlene are desigur surprize culinare, mai ales desert. Apare şi sticluţa cu 187 ml (aşa scrie pe ea!) vin Murflatar. Doamne, ce beţie vom face! (Acum, când scriu, sticluţa goală e lângă mine. Am avut grijă la sosirea în Cluj să n-o aruncăm cu celelalte ambalaje şi gunoaie.) Ne uităm mereu la ceas, ca să ştim când e secunda mult aşteptată. Cu 1 minut înainte (ceasul meu e la secundă!) se aude prima petardă. Dupa ora 0 au mai fost doar câteva...
       LA MULŢI ANI! LA MULŢI MUNŢI! Nouă şi Vouă dragi Prieteni!
       Din păcate, nu aveam semnal pe mobil. Iar mie, la ora de trecere dintre ani, îmi expirase cartela de Orange şi nu apucasem să-mi iau alta înainte de plecare. Vă mulţumin tuturor celor care aţi încercat să ne vorbiţi/ scrieţi, la toţi care v-aţi gândit la noi. Ne-am gândit şi noi la voi, la toţi cei care iubiţi munţii, indiferent unde aţi fost în acele clipe, dar mai ales la cei care vă ştiam în cort la Lacul Pietrele sau în refugii din Piatra Craiului, în cabana Sâmbăta sau care eraţi în alte cabane din munţi...
       Ne rememoram desigur şi revelioanele anterioare, petrecute de noi doi ca şi acesta, unde ne simţim cel mai bine, cel mai acasă, în cea mai dragă casă/ cabană a noastră: cortul, căci cabana noastră de la Muntele Băişorii e şi la acest revelion, pustie...
       Joi, 1 ianuarie 2004. Ne mişcăm la 7, când mulţi, astăzi, abia se culcă. La ora 9, pornim. În prima culme, avem semnal şi ne citim mesajele şi numărul de telefoane pierdute. Introducem cartela Marlenei şi-i anunţăm prin SMS ca să nu-i trezim pe Radu şi Luciana care sunt împreună cu alţi prieteni ai lor la Hănăşeşti - lângă Gheţarul de la Scărişoara, că vom face o zi pauză la Călineasa (tură /circuit de o zi, fără bagaje).
       Dar... "planul de acasă nu se potriveşte cu cel din târg". Din tot acest traseu de 5-6 zile, aveam o singură zonă - asta ce urma - pe care n-o parcusesem de 20 de ani! Şi nici în 1999, cu Marlene şi trupa de 17 colegi ai lui Răzvan nu o făcusem, căci atunci, venind tot de la Vlădeasa - Padiş, am urmat marcajul triunghi albastru, spre Casa de Piatră, ca să vizităm şi Gheţarul de la Vârtop! De data asta, după ramificaţia marcajelor, am încercat/ sperat să urmăm banda albastră spre Călineasa - Stânişoara - Gheţar. Am încercat... Dar n-am reusit, deşi nu era ceaţă, de care ne-a fost/ ne este mereu teamă. Semne de marcaj sunt aici foarte rare, în zonele fără pădure nu mai sunt stâlpi de marcaj, poteca era acum acoperită de zăpadă, semnele de pe pietre la fel. Nici harta nu era prea bună, nici noi nu am studiat-o foarte atent. Aşa că a urmat... "nunta cu lăutari", rătăceala! Era ora 15. Dorind/ calculând ca - prin pădure (pădure nefigurată pe harta din Munţii Carpaţi) - chiar fără marcaj şi drum - vom ajunge rapid în Călineasa, am ajuns pe înserate în... Valea Gârda Seacă! Ceea ce părea la început un drum prin pădure s-a dovedit o amăgire. Iar pădurea rără şi cu pantă lină a devenit apoi tot mai deasă, cu tot mai mulţi copaci răsturnaţi. Aşa că... intram în cursa Ecco Challenge. Desele urme de cerbi nu ne-au ajutat. De urs - aici - nu am întâlnit şi nu regretăm. Greu de descris cum a fost. Ciudat e că am căzut doar de 2-3 ori, eu, fără clăpari, Marlene, care avea clăpari de tură, nu! Când am realizat în ce "horă" am intrat, nu ne-am întors pe "firul Ariadnei", pe urme. Am hotărât să ne autopedepsim şi să continuăm, ştiind deja că nu în Călineasa vom ajunge. Panta a devenit apoi abruptă. Jos schiurile de pe bocanci, sus cu ele pe rucsaci şi în spate!        Acum regretam că de pe acolo nu am luat nici o imagine; ne gonea seara, doream măcar un loc plat pentru cort, chiar şi în pădure. Se zărea un pârâu. În fine, ajungem la el. Din fericire, avea drum de tractor, cu zăpadă intactă. Doamne, ce bucurie! Dar... după vreun kilometru, la o confluenţă, drumul dispare, rupt de torente. Iar ni se urcă şi schiurile în spinare. Şi iar Ecco Challenge, din piatră în piatră, pe pietre alunecoase, cu mereu treceri de pe un mal pe altul şi peste buşteni/ răgălii. Doamne, cât va mai ţine? Din fericire, nu mult. La ora 16, 15 suntem la drumul forestier, cu urme de camion/ tractor. Ufff! Ce uşurare! Sigur că e Valea Gârda Seacă, mai jos e satul Casa de Piatră. Ne consolează o faină alunecare - doar arareori ne ajutăm cu beţele! Zărim pe stânci semnul TA! După cam 3 km, trecem în viteză prin "centrul" satului, sub privirile uimite ale unor copii ale căror sănii nu aveau aşa viteză. După încă vreun kilometru, la ora 17 (ora noastră!) montăm cortul între drum şi vale. Ne amuză comentariile unor turişti ce trec pe drum. Unul (mai cherchelit!) spunea că suntem o căpiţă de fân. O doamnă, mai perspicace, pe baza luminii de la lumânare, a pus corect "diagnosticul": e un cort... Nu ne-au urat "La Mulţi Ani", deşi era datoria lor. Nici noi nu am dat semne de viaţă...
       Vineri 2 ianuarie 2004. La ora 8, 15 devenim din nou schiori-fondişti. Această coborâre/ alunecare de încă vreo 7-8 km a fost o plăcere, un balsam pe "rană". La ora 10 începem urcuşul spre Gheţar, pe marcajul TR. O potecă îngustă - "tobogan de gheaţă", de câteva sute de metri, ne stoarce din nou. În fine, devine "cuminte". La 11, 40 suntem la masa cu bănci din apropierea Gheţarului. Un grup de cam 12 persoane, inclusiv copii de 5 ani, merg să-l viziteze... Noi pornim iarăşi pe schiuri, trecem prin cătunul Gheţar, spre Ocoale. De la "văiuga cu apă" (de unde plecau câteva sănii cu butoaie pline - apa în aceste cătune e mereu o mare problemă - aşa că nu am înţeles de ce unii din amicii lui Radu şi Arnod au fost supăraţi că n-au avut apă caldă!). Cotim la dreapta, pe PR, spre "staţiunea" Hănăşeşti - un cătun foarte pitoresc, ca şi celelate din zonă, unde sosim la ora 12. Urări, îmbrăţisări, potop de întrebări, de răspunsuri. Arnold şi Radu, experţi ai zonei (au condus mulţi străini şi pe aici) sunt cei mai activi. Se miră de rătăceala noastră. Dar... asta este, a greşi e omeneşte şi e cinstit să recunoaştem când greşim. Grabă, neatenţie, superficialitate + dificultăţi obiective de orientare în zonă. Ei ne consolează spunând că mulţi se rătăcesc/ bâjbăie/ caută şi vara. Vara mai apar alţi turişti, mai sunt localnici cu vitele. Acum... noi şi Muntele.
       Eram hotărâţi ca în ziua următoare - sâmbătă 3 ianuarie - împreună cu unii dintre ei (erau 11) să facem pe schiuri, fără bagaje, un dus-întors până unde am greşit. Dar ei hotărâseră ca a doua zi, la prânz, să plecăm spre casă. Între timp, ştiind că Târgul de la Călineasa, încă ne-khitsch-uit ca cel de la Găina, e cu o săptămână înaintea acestuia, cerem amănunte. Aflăm că nu se ţine Duminica, ci în fiecare an în 13 iulie, "de Sf. Petru şi Pavel pe vechi". Ne uităm în calendar. Pică într-o zi de miercuri. Aşa că deja ne planificăm atunci un concediu de 5 zile, pentru a participa şi la această nedeie seculară - o veche dorinţă - şi pentru a colinda prin acele locuri minunate numite Călineasa - una din cele mai mari aglomerări de case-gospodării sezoniere "colibe/ stâne/ mutaturi" dintre cele peste 25 pe care eu le cunosc în Apuseni, adevărate sate/ cătune unde moţii se mută în lunile călduroase "la vărat" sau, cum se mai spune - ce dulce sună acest verb uimitor: "la muntărit"!
       În acea seară, desigur nu am mai dormit în cort, mai erau paturi libere la pensiunea familiei Lazea.
       Sâmbătă 3 ianuarie. Este din nou soare. Ieşim să repetăm pozele/ filmările făcute ieri după masă. E un peisaj de basm. Ne deranjează doar stâlpii reţelei electrice, pe care ne chinuim să-i evităm/ ascundem. Parcurgem o parte din traseul în circuit marcat cu PR. Sanii încărcate cu gunoi de grajd. Copii duc /aduc vitele la /de la adăpat. Case, gospodării răsfirate, majoritatea decente, tradiţionale. Doamne ce peisaj! O geografie derutantă; văi ce sunt şi nu-s văi, doline, polii. Ne imaginăm cum va fi aici peste 4-5 luni şi ne promitem să revenim în "staţiunea Hănăşeşti - Ocoale - Gheţar" la primăvară, când pomii vor fi în floare şi când stalagmitele de gheaţă din celebra peşteră a zonei sunt în apogeu de frumuseţe.
       La ora 13 soseşte "sania cu zurgălăi" care încarcă rucsacii să ni-i ducă până în Valea Ordâncuşa, la maşini. Noi o urmăm, cei mai schiori pe schiuri, alţii pe jos, Anca pe rucsaci, ca o mireasă în căruţa /sania cu zestre. Ne mai oprim să pozăm /filmăm. În vale ne despărţim de gazda cu sania, de prieteni. Noi plecăm ultimii. Eu - mă "sacrific" - la volanul Matildei; Marlene, Radu şi Luciana pe schiuri, în urma mea. În unele zone mai orizontale îi aştept, să-i remorchez. Revăd şi îi reamintesc cu braţul şi Marlenei, locul unde am pus cortul în 30 decembrie 2001, când începusem din Gârda tura de revelionul 2002. În Cheile Ordâncuşei se fac iarăşi poze. Eu îmi amintesc de faptul că am avut şansa să le văd când erau sălbatice, când nu exista actualul drum. În unele locuri sunt atât de strâmte că valea trece acum pe sub drum, nu pe lângă.
       La confluenţa cu Gârda Seacă dăm jos lanţurile de pe roţi. La ora 18, 30 suntem in Cluj...
       A fost excursie cu rătăceală - "nuntă cu lăutari". Pentru tura viitoare de revelion, planul e deja făcut! Vom parcurge întâi traseul (eu îl reparcurg) la vară, "cu ochi de iarnă". În plus, ne vom moderniza, pentru caz de ceaţă mai ales. Vom folosi GPS-ul. Aşa că tura de revelionul viitor nu va mai fi o "nuntă cu lăutari" ci o nuntă "cu casetofon". Am pus "casetofon" în ghilimele, căci vă daţi seama că nu vom avea în rucsac, în cort aşa ceva. Preferăm - acolo - muzica Măriei Sale Muntele, acordurile arcuşului vânt pe strune de cetini sau troiene sau doar liniştea - "melodia" de care ne este cel mai tare dor în cetăţile noastre moderne.
       PS. Pentru cei doritori de imagini, am pus câteva din turele recente, inclusiv din aceasta. Cam cu greu, căci suntem conectaţi la o centrală telefonică "antică, veche şi de demult" - cum spunea un amic. Din cauza asta regretăm că nu prea ne putem uita pe site-uri. Aviz pretenţiosilor: sunt poze de munte, nu fotografii artistice.
Autor: Dinu Mititeanu
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 14604, Ultima actualizare: Sâmbătă, 10 Ian 2004



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BIHOR  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Cabana Padis-Sub Varful Biserica Motului (1456)-Sesul Garzii-Mt. Batrana-Poiana Calineasa-Poiana Ursoaia-Catunul Ocoale-Cabana Scarisoara

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii