Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Munţii Carpaţi - Trasee în Munţii Maramureşului

Bookmark and Share

Trasee în Munţii Maramureşului
Petru Lucia Goja (Baia Mare)


      Cabana districtului silvic Repedea - Paltinu(vezi revista Munţii Carpaţi, nr.37, harta Munţilor Maramureşului)
      Baia Mare. Abia trecută noapte de Revelion 2004. Pe la 8 începe ploaia. La 10, 15 soseşte Iancsi Moldovan, cu personalul de Satu Mare. Plecăm, fără grabă, spre Munţii Maramureşului. Plouă în Pasul Gutâi. La Rona de Jos şi Rona de Sus ţăranii ucrainieni cară de zor bălegarul de grajd în cîmp, la întoarcere transportă puţin adunatul fîn din vara secetoasă a lui 2003. Plouă mocăneşte şi la districtul silvic Repedea, unde ajungem la ora 13, 20; ca norocul, zeii ne feriseră de polei, nu şi de firescul pod de gheaţă al ultimilor 3 km, de la Repedea la cabana silvică recent renovată-n exterior, în curs de reamenajare-n interior. Radio, TV? Ce-s alea? (uităm de ele).
      Soba de teracotă bolboroseşte poveştile pădurii, metamorfozate-n jucăuşe flăcări. În negură, spre nord, Culmea Sehleanu - Vf. Tomnatecu, niciunde Vf. Pietriceaua. TAF-uri, atelaje hipo suie/ coboară cu buşteni pentru foc sau gatere, aici Crăciunul se va sărbători abia peste o săptămână, iar noul an (pe stil vechi) peste două. Prînzim, scot harta, încercăm să încropim un traseu pentru a doua zi, ţinînd seamă că burniţează în continuare. Iancsi iese vreun ceas ca să îşi testeze dublarii de Reghin, neîncălţaţi de prin... 1960 şi evaluează parcursul pe recentul marcaj triunghi roşu, în amontele P. Tomnatecu, spre Poiana Narciselor.
      Exploatarea forestieră, poteca acompaniind albia îngustă prin care se tractează buşteni cu TAF-ul, mocirla îl fac să renunţe; revine fleşcăit, murat la piele. Prepar suc de lămîie cu miere şi ceai de mentă şi fructe de pădure pentru a doua zi, pregătim rucsacii de tură, pe la ora 20 sîntem în paturile (de spital) occidentale (din ajutoare, acţionate hidraulic...) cu saltele moi...
      2 ianuarie dimineaţa, burniţează. Alegem parcursul spre stîna din Poiana Narciselor. Plecăm la 9, 20. Plouă bicisnic, nu-i frig. Mi-am pus pelerina Himalaya, sper ca bocancii Kayland Revolution să treacă bine proba ploii şi zăpezii umede, după prevenţia cu spray. O luăm în amontele V. Repedea, apoi pe marcajul triunghi roşu, de la confluenţa P. Tomnatecu cu V. Repedea (în dreptul unei mici staţii de betoane). După vreo 200 m ajungem la un pod de beton traversat de o variantă a drumului auto forestier spre Smereceni - Dancu - Cîrligătură, construită după catastrofalele inundaţii din iernile 1998-1999.
      Culmea Sehleanu debutează la stânga noastră, vedem şi poteca directă spre poiana stînilor de sub Tomnatecu dar, urmînd sfatul paznicului de la cabană, continuăm pînă ce drumul începe să coboare spre V. Repedea. Imediat la stânga se remarcă şleaul unui drum de sanie, parţial denudat de zăpadă. Negura ne împiedică să panoramăm spre aval V. Repedea sau spre traseul de vizavi ce duce spre Cresta Pietriceaua (1542 m) - Farcău - Mihailecu. Imediat ne şochează nesimţirea crasă a celor ce au exploatat forestier molizii din pădurea cu făget tînăr intercalat cu paltin. Practic se doboară molidul, aici mai rar bradul, se recoltează/ tractează numai trunchiul apt pentru cherestea, vîrful, de la diametre de 18-25 cm, lung de 4-7 m, numai bun de căpriori etc. e lăsat de izbelişte împreună cu ramurile; astfel, sigur, 15-25% din masa lemnoasă e abandonată în pădure. Revoltător!
      Poteca suie piciorul nordic, în volte largi. Auzim hămăituri de cîini. Plouă mocăneşte, pe măsură ce suim lapoviţează. După 1, 20 ore ajungem la primul gard-pîrleaz dublat de un al doilea, constatînd că întreaga poiană (vastă, de cîteva hectare) e împrejmuită cu gard/ ramuri/ împletituri tradiţionale specifice stînelor pentru iernat. Zăpada e grea, groasă de 25-35 cm, un grajd e în curs de prăbuşire, două căsoaie pustii, la fel o a treia mai nouă, din zona sudică, cîteva fînare goale şi... o haită de opt ciobăneşti bej-aurii adulmecînd, în amor năvalnic, o cîţea sură, mititică.
      Chiui de cîteva ori, sperînd să iasă vreo gazdă. Pustiu. Cîinii se refugiază pe o culme, de unde ne hămăie. Continuăm spre N-NV, prin poiana rectangulară, panta ajunge la 25-35%, noroc că zăpada nu are decît 10-15 cm, mai sus are din nou 30-35 cm. Negura se lasă peste noi, orice orientare e imposibilă. Ne stimulăm cu smochine şi ceai apoi tăiem pădurea, de fag intercalată cu molid rar, spre stânga După aproximativ 300 m dăm într-o altă poiană dreptunghiulară mare, coborînd spre SE. Un molid solitar, încărcat fotogenic de nea, alături un fânar cu şarpanta variabilă, gol; spre vest pare a exista o potecă. Zăpada are aici 40-45 cm, e mai uşoară, ninge cu fulgi mari, valsînzi precum nişte magice pene. Urme de muntean, vechi, recente traversări, sărite, de mistreţi.
      Continuăm la dreapta, pe curbă de nivel, Vf. Tomnatecu (1618 m) trebuie să fie deasupra noastră, poteca se orienteză spre N în loc de V. Scot harta, ne consultăm, decidem să coborîm, pe unde am urcat, pînă la sălaşele munteneşti. Timpul trece nemilos. Haita de cîini ne mai ia o dată la lătrat în timp ce, strategic, se îndepărtează dincolo de stînă, pe-o culme. Tăiem poiana spre V, pînă la o culme secundară, unde dăm de un drum de căruţă potecă, iniţial bolovănoasă, cu roci întunecat-ruiniforme, apoi de-a coasta, la V-SV de Vf. Tomnatecu. Urme de mistreţ solitari, mai încolo urmele unui cerb falnic, din stânga, dinspre P. Tomnatecu se aude mugetul drujbei apoi vaietul trunchiului prăbuşit adică 45-65, posibil mult mai mulţi ani, curmaţi în cîteva clipe. O poieniţă apare în dreapta, vedem şi un hrănitor pentru cerbi şi ciute, are cel mult un braţ de fîn, nu-s urme-n jur. Continuăm în suiş uşor, de-a coasta, dăm de un vîlcel unde poteca se flexează stânga, continuînd apoi, cu puţină zăpadă ruginită de frunzele de fag, spre V-NV.
      Lăsăm la stânga un drum de TAF ce suie dinspre P. Tomnatecu, poteca e mai îngustă, folosită doar de cerbul solitar sau cîte un mistreţ, rar urme de vulpe; depăşim o zonă pietros-umedă, o variantă a potecii se lărgeşte coborînd spre V-SV, revenim, suim spre V, drumul se delimitează perfect în făget, face o voltă dreapta, zăpada are aici 45-60 cm, ninge, suim într-o poiană largă străjuită spre V-N-E de molidiş dens.
      Suntem sub Vf. Paltinu Mare (1711 m), am făcut pînă aici 4, 40 ore, tatonînd, căutînd, risipind în plus astfel aproximativ 1 1/2 ore, dar ne este imposibil să depistăm continuarea potecii spre stîna Nedeia şi apoi Capul Groşi. S-a făcut ora 14, negurile coboară din nou, abia apuc să trag un cadru spre pădurea de basm, 75% molidiş tînăr, verde întunecat, cu cetina pictural bordată de nea, 25% făget tînăr, cu coroanele brun-vişinii pămătufuri. Nu remarc nici o stînă aici, o fi mai spre E-NE? Nu mai e vreme pentru investigaţii, zăpada e imensă...
      Sperasem ca după atîta mărşăluit să ieşim într-un loc de belvedere de unde să panoramăm spre NV, spre Capul Groşi, Rîpa (1873 m), Vf. Pop Ivan (1937 m) şi Muntele lui Şerban. Altădată poate... după o revenire primăvara/ vara şi depistarea continuării potecii pastorale.
      Coborîm pe unde am suit, ajutaţi, evident de tranşeele realizate la urcare; în pădure, în zonele cu molidiş, e deja seară prematură. Îi dăm bice de zor. Am putea încerca scurtarea pe drumul de TAF, la dreapta, ajungînd în P. Tomnatecu, dar Iancsi spusese seara precedentă că versantul şi valea erau adesea blocate de doborîturi de arbori, apa/ gheaţa curgînd peste potecă. Ceata de cîini, nuntind stimulaţi de endorfine, a coborît de la sălaşe, dovadă că... nici iubirea căţelească nu ţine loc de foame. La 15, 20 (în 1, 2 ore), pe burniţă ceva mai domoală şi neguri joase, ajungem la confluenţa V. Repedea - P. Tomnatecu, după care, în alte 15 minute, ajungem la cabana silvică. Trei pădurari, vechi cunoştinţe de-ale noastre, dintre care unul cu multă experienţă (Augustin Tudic) evaluează pe hartă parcursul nostru; nu reuşim însă să ne dumirim pe unde ar fi fost continuarea spre Capul Groşi - Pop Ivan, încă o dovadă că silvicii cunosc bine zona forestieră şi, în mult mai mică măsură, zonele golului alpin.
      În cabană e plăcut, cinăm, stăpîniţi oarecum de un vag gust amar, al neatingerii depline a scopului propus, ne documentăm pe hartă optînd pentru 3 ianuarie pentru o altă tentativă spre Pop Ivan, poate vremea va fi mai generoasă cu noi şi vom putea descoperi dacă/ unde am greşit. Preparăm ceai pentru micul dejun şi pentru tura de-a doua zi. Înainte de ora 20 dispărem în paturi.

      Cabana Repedea - Capul Groşi. Parcurs cu Iancsi Moldovan, la 3 ianiuarie 2004.
      O nouă dispepsie mă bîntuie în noaptea de 2/3 ianuarie, aducîndu-mă la limita lipotimiei, totul din pricina unei... jumătăţi de ceapă. Îmi trece după ora 2, pe la 6, 20 îl scol pe Iancsi, vrem o tură mai lungă, posibil finalizată, cu obiectiv propus-atins. Ne trebuiesc două ore pentru pregătirea de plecare, mă întreb ce ne-am fi făcut dacă am fi fost în bivuac-cort? Şi asta cu rucsacii pregătiţi decuseară! Noaptea fusese înstelată, nu deosebit de rece, dimineaţa văzurăm şi Vf. Tomnatecu. Pornim la 8, 20, în amontele V. Repedea, de această dată, foarte puţin, pe marcaj bandă albastră (spre Culmea Pietriceaua - L. Vinderel - Vf. Farcău - Mihailecu), aproximativ 15 minute; acesta duce spre puntea ce trece V. Repedea noi însă continuăm amonte mal drept (geografic), aproximativ 1, 25 ore, pînă la Paleniţa, constatînd privind, dincolo de V. Repedea, la amenajările inginereşi de artă de pe Pâraiele Pietriceaua şi Elma, distrugerea aproape integrală a acestora din cauza viiturilor torenţiale ale ultimilor zece-cincisprezece ani. Acelea vechi, comparativ cu recentele lucrări de refacere a drumului auto-forestier spre Smereceni - Dancu - Coata Ursului - Cîrligătura, concomitent cu regularizarea unor torente de pe versantul drept, amenajarea de parapeţi zidiţi din bolovani şi aşa zis beton, construirea unor diguri-ruperi de pantă ale Văii Repedea mai ales în zona inferioară, fuseseră mult mai de calitate, responsabile profesional vorbind, e drept, nu aparţinuseră capitalismului deşănţato-sălbatic românesc post 1989. Nespecialist fiind, privindu-le, apreciam că nu vor trece nici două ierni şi se vor impune lucrări majore, de reparaţie capitală. Spre vest, cerul sur-întunecat căpătă irizaţii vişiniu-violacee, dovadă a schimbării vremii şi răsăritului de soare, negurile se ridicară treptat degajînd poienile succesive de pe malul stâng al V. Repedea, spre Culmea Pietriceaua.
      Înainte de-a traversa cel de-al treilea pod de beton (în grabnică surpare, ciudat, e folosit nonşalant de către TAF-uri / peridocuri pentru buşteni) lăsarăm pe dreapta un grajd şi o grădină muntenească de legume şi zarzavaturi, din stânga venind P. Plăicu. Pe aici urcaserăm în aprilie 2003 cu Iancsi spre Capul Groşi întîlnind un pădurar şi un brigadier silvic ce fuseseră la rotit de cocoşi de munte. Urme de TAF continuau în amontele P. Plăicu, imediat se auzi o drujbă debitînd buşteni apoi glasuri îndemnînd un atelaj hipo. Aproximativ 1 km am suit pe un drum de TAF care lăsa la dreapta V. Repedea, avîntîndu-se pe un picior abrupt apoi voltînd în serpentine ample, zăpada atingînd 25-35 cm.
      Urma de TAF dispăru şi continuarăm pe drumul troienit, uneori parţial scurs de apele unor izvoare cu debit redus. Urme de vulpe, o urmă de mistreţ-godac, mai sus cîteva urme de jder de copac, o urmă de cerb. Rar ciripit de piţigoi şi mai rar de gaiţă. Spre E apăru, preţ de o clipă scăpată de neguri lăptoase, Culmea Pietriceaua, apoi o parte din Culmea Rugaşu, la capătul ei, rotunjit, spectaculos, mulţumită albastrului violet al cerului de deasupra, Vf. Mihailecu şi piciorul său nord-vestic ce coboară spre L. Vinderel. Cîteva curmale, un măr şi ceaiul de mentă ne prinseră deosebit de bine. Degeaba am sperat ca panorama să se deschidă mai tîrziu, acolo unde drumul de TAF întîlnea un altul suind de la pichetul grăniceresc Smereceni. De aici, prin zăpada măsurînd 40-50 cm, am continuat buldozerind pe varianta directă-scurtătură, remarcînd că un TAF suise dimineaţa pe varianta ocolitoare spre Capul Groşi. Cînd ne apropiam de culme, TAF-ul coborînd cu o zdravănă legătură de buşteni de molid, cu diametre de peste 75-85 cm, ne claxonă. Era precedat de doi etnici ucrainieini, dotaţi cu prăjini cu care degajau culoarul de făget dens perie ale cărui coroane ninse se bolteau deasupra, limitînd vizibilitatea mecanicului. De acum înainte puteam să ne bucurăm de urma lăsată-n troiene dar, pe de altă parte, nu o dată deraparăm acrobatic pe şleaurile lustruit-îngheţate.
      Am ajuns pe culmea cu molidiş tînăr, dens, spre E-SE, cu făget semincer în creştet şi molidiş matur spre V-NV, spre P. Holovaciu. Am continuat prin zăpada din ce în ce mai mare, pe urmă proaspătă de TAF, depăşind o zonă şistos-umedă, cu un evantai de izvoare, ajungînd la recentele doborîturi. De aici o mai veche urmă de TAF, total înzăpezită, urma în sus, spre V, cunoscuta de noi potecă-drum pastoral pentru căruţe spre saivanul Capul Groşi situat la cîteca zeci de metri vest de lizieră. De acum deciserăm să înotăm voiniceşte, realmente, prin nămeţii care atingeau 80-100 cm, iniţial pe şerpuirea drumului de TAF apoi, vizînd prin coroanele molizilor albastrul cerului, sinonim nouă cu golul alpin, prin rariştea codrului, în lipsa oricărui reper.
      Drumul de TAF troienit continua, în coborîre uşoară, spre SV, adică spre obîrşia P. Plăicu, celălalt capăt luînd-o, deasemeni în coborîre, dar spre NE şi obîrşia P. Holovaciu, de jur împrejur molizi-străjeri superbi, ciudat aliniaţi în nemişcarea lor îngheţată, nici o breşă spre lizieră-saivan. Era ora 13, 20, parcurseserăm aşadar traseul de pînă aici în cinci ore, eram efectiv muraţi de sudoare. Negura densă, extrem de rece, învălui muntele aducînd, din nou, prematura înserare. Am coborît pînă la abia hăcuiţii molizi, cu vîrfurile-căpriori abandonate, eu m-am schimbat, Iancsi, din păcate, nu. Coborîrăm în trombă dar cu frecvente, incontrolabile derapaje pe culoarele-tobogan lăsate de trunchiurile tractate de TAF cu vreo 2 1/2 ore-nainte. Am buşit-o fiecare de cîte două ori, în rest simţindu-ne adesea trupurile/ mijloacele subit dislocate de nedoritele zvîcniri-alunecări; sigur nişte colţari ar fi prins bine dar fără beţe am fi fost terminaţi.
      Ne-a trebuit o oră pînă la bifurcaţia cu drum TAF - poteca spre pichetul Smereceni, alte 50 minute pînă la confluenţa P. Plăicu cu V. Repedea şi încă 1, 40 ore de la Paleniţa în avalul V. Repedea pînă la cabana silvică. Deşi sîmbătă seara, muncitorii forestieri lucrau de zor, ba doborînd fagi de pe versanţii arid-stîncoşi, favorizînd iremediabil erodarea, ba afluind buşteni spre drumul auto-forestier, cu TAF-ul. Cele 5 ore necesare la urcare au fost echivalate de doar 3, 10 ore de coborîre, patinajul nostru neartistic continuînd şi pe cuirasa de gheaţă a drumului forestier.
      Ajunşi la cabană (ora 16, 30) ne-am asigurat un braţ de lemne uscate, am aţîţat focul în soba de teracotă cu... Revulsin altoit cu Carmol şi alcool sanitar apoi, evaluîndu-ne starea generală, ne-am rehidratat cu ceai de mentă şi fructe de pădure, la urmă am cinat. Vremea părea a se muia, ninsoarea devenind iminentă.
      În două zile bătuserăm două trasee serioase, desigur nu de competiţie, din păcate condiţiile meteo, scurtimea zilei, nămeţii... împiedicîndu-ne să punctăm obiectivele iniţial, destul de ambiţios, propuse. Era ca şi cum ai privi un thriller abandonîndu-l, sado-masochist, bîntuit de un umor negru, în plin suspans.
      Urmă ultima noapte la cabană, liniştită, cu deliberat mai puţină căldură a teracotei; m-am trezit pe la 4 dimineaţa, apoi la 5, 40 dar, din respect pentru Iancsi, vlăguit de-o rebelă bronşită, zăcînd în pat pînă pe la 7, 30. Un nes fierbinte, adunatul catrafuselor, pregătirea de plecare, micul dejun încheiate pe la 9 dimineaţa. Începu să fulguiască vag. Ca niciodată, am tras un cadru al Vf. Tomnatecu şi Culmii Sehleanu apoi o alta a cabanei în care, numai mulţumită deosebitei amabilităţi a ing. I. Petrovai, şeful ocolului silvic Ruscova, petrecuserăm din nou o binemeritată minivacanţă.
      3 km de pod de gheaţă parcurşi într-a II-a, apoi, din Repedea, şoseaua recent tratată cu antiderapant, trafic redus, mai ales italieni-rusco-repezeni impresionînd localnicii cu caii mulţi putere, tocarea ultimelor clişee pe peisaje rural-munteneşti pitoreşti, absolut tipice, fără a fi văzut Pietriceaua din cauza aceloraşi obsesive neguri, cu enoriaşi scurşi spre lăcaşele de cult neoprotestante sau ortodox-ucrainiene. DN 18 cu asfalt uscat, dar... frustrat de minunata panoramă spre Mihailecu - Pop Ivan - Muntele lui Şerban-Poloninca...
      O ceată de colindători mascaţi, umblînd cu Viflaimul, la Fereşti, mulţime de schiori în Pasul Gutâi, alţii alergînd spre Borşa Complex (cei de la prognoza meteo TV Antena 1 minţindu-i că acolo ar fi 50-100 cm zăpadă, deh, strategii de marketing turistic... discreditant-păgubos, în cele din urmă, la 5 ianuarie aflînd, de la Gabi Motica, că pîrtia sub telescaun era rasă la firul ierbii). Investiţia în Kayland Revolution şi sprayul hidrofugant se dovedise rentabilă.
Autor: Petru-Lucian Goja
Înscris de: Cătălin Olteanu
Vizualizări: 11446, Ultima actualizare: Miercuri, 4 Feb 2004



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii MARAMURESULUI  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii