Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - NEGRU VODĂ 2004

Bookmark and Share

NEGRU VODĂ 2004

DATA: 06-08 februarie 2004

TRASEU: Târgovişte - Fieni - Runcu - Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului"  (Ziduri) - Cabana Leaota -  Vf. Românescu - Vf. Leaota - Curmatura Fiarelor - Şaua Dudele - Vf. Bucşa - Şaua Strunguliţa - Cabana Padina - Cabana Bolboci - Cheile Zănoagei - Tabăra Vânătorul - Târgovişte.

SCOP: Traversarea în condiţii de iarnă din Leaota în Bucegi

PARTICIPANTI:

Echipa de traversare: Mihai Radu, Marius Prundaru, Nelu Tamas, Gică Burlacu, Ana-Maria, Cătălina Posta, Bogdan Toma, Nicuşor Tudosă, Oana Dărîngă.

Echipa de traversare pe schiuri: George Stăncescu, Geo Badea şi Costin Ene

Echipa de aşteptare: Ileana Bocanciu, Nicu Posta, Lili Toma, Mirică, Gheorghe, Mircea Enache,  Andreea Ochian

DESCRIERE:

Am plecat din Târgovişte vineri cu trenul de 12: 00 spre Fieni: eu, Oana şi Marius, care venea de la un concurs şcolar cu elevii săi. Am ajuns la Fieni, am trecut pe la Ileana care şchiopăta mărunt cu glezna luxată şi am găsit-o aici şi pe Cătălina. Ileana, ospitalieră ca de obicei, ne-a pus masa, ne-a încurajat şi ne-a pregătit pentru drum. Eu, Marius, Cătălina şi Oana am plecat cu maxi-taxi până la Runcu, de unde am mers pe jos până la Cabana Leaota. Vremea era foarte frumoasă, era cald şi soare, pe munte zăpada se înmuiase. Drumul a decurs plăcut, înserarea ne-a prins discutând, luna răsărise în vârful unei culmi ca moţul unui fes, şi se perinda printre trunchiurile goale şi albe ale mestecenilor.

Am ajuns seara la cabană, care de fapt era sigilată. Mihai ne ieşise in întâmpinare şi ne-a condus în camera mică cu 4 paturi din anexă, unde ne-am înghesuit 12 persoane. Am adormit greu, enervata că unii aveau chef de comentarii şi glume. De fapt noaptea aceea nimeni n-a prea dormit.  

Oricum deşteptarea s-a dat la ora 3: 00 dimineaţa, iar după un mic dejun frugal şi câteva guri de cafea, la ora 4: 00 s-a dat startul. Ne-am oprit vreo două minute la Stâna de Piatră pentru regrupare. Cei trei din echipa de traversare pe schiuri au luat-o înainte. Am plecat mai departe grăbind puţin ritmul, eu aveam betele de schi de la Lili. Cătălina nu avea nici unul şi era cam nesigura pe ea. La un moment dat începuse să alunece puţin, aşa că i-am împrumutat un băţ şi am plecat mai departe.

Mă încălzisem de efort, mai ales că urcam, aşa că m-am dezbrăcat de geacă şi am agăţat-o de rucsac. Drumul urmărea o curbă de nivel în jurul culmilor. Din loc în loc era brăzdat de văi înguste şi lungi ca nişte jgheaburi, acoperite cu zăpadă îngheţată. Trecusem cu puţin de Vf. Frumuşelul, când l-am zărit în faţa mea pe Bogdan, alunecând ca o sanie pe una din văile acelea. Nu mă dezmeticisem bine ce era cu el şi ce se întâmplase că la câteva secunde aud în spate strigătul: "A căzut Cătălina!" şi alte câteva sfaturi strigate: " Întoarce-te pe faţă! Înfige călcâiele!". A urmat un moment de deruta: câţiva au coborât după ea, Mihai mi-a spus mie şi Oanei să trecem de panta pe o porţiune sigură şi să nu ne mişcăm.  Ziua începea să mijească, nereuşind să alunge însă negurile nopţii. Stăteam într-o aşteptare înfrigurată de ger şi de îngrijorare. Din fericire, cei doi erau teferi, aşa am înţeles din vorbele celorlalţi. Cătălina era puţin julită, şi speriata, dar a considerat că e mai bine să se întoarcă, împreună cu Bogdan, care a însoţit-o.  S-a comunicat prin staţie şi prin telefonul mobil, celorlalte două echipe întâmplarea.

Am plecat mai departe. In spatele meu îl auzeam pe Marius vorbind cu Ileana la telefon, care era afectată de incidentul Cătălinei. Pe parcurs, dimineaţa îşi cerea drepturile printr-un soare strălucitor. Zăpada se topise pe porţiuni mari, iar Marius nu rata ocazia să filmeze peisaje. Am gustat câteva dulciurele înainte de a lua cu asalt urcuşul spre Vf. Leaota. Vântul se înteţise aşa că am luat hainele pe noi. Pe vârf am făcut câteva fotografii apoi am început să coborâm pe culme. Zăpada era groasă, îngheţată, iar vântul îşi făcea de cap, bătea cu putere, îmi urla în urechi şi mă trăgea de rucsac încercând să mă târască după el. Mi-am strâns mai bine hainele pe mine, m-am aplecat şi am mers mai departe luptându-mă cu el. Coborând panta, zăpada începuse să se înmoaie în bătaia soarelui aşa că picioarele ne scăpau în stratul alb. La un moment am alunecat şi eu pe pantă, dar un picior îmi rămăsese prins în zăpadă, aşa că am căzut, corpul mi s-a rotit ca limba unui ceasornic în jurul piciorului prins, şi am rămas atârnată cu capul în jos. Nelu şi cu Gică mi-au oprit alunecarea şi m-au ajutat să mă ridic.

Mai jos s-a făcut o pauza scurta de masă, dar eu nu am putut să mănânc nimic, încercam să-mi recapăt răsuflarea după efort. Am luat câteva guri de apa şi a trebuit să plecam mai departe. Mihai ne-a anunţat ca s-a parcurs o treime din traseu, şi spre surpriza mea, (ştiam ca nu a fost de acord cu plecarea mea în traversare) m-a felicitat pentru ritmul de mers.

Urma un şir de culmi muntoase pe care trebuia să le tot urcam şi să le coborâm în drumul nostru. De sus, din vârful lor vedeam panorama celorlalte culmi împădurite cu brazi sau îmblănite cu iarbă uscată, şi împestriţate din loc în loc cu şuviţe lungi de zăpadă. Cerul era atât de aproape că îmi dădea impresia de zbor, eu alături de el, priveam pământul de sus ca un rege care îşi admiră domeniile. Paşii mi se scufundau în straturile de rododendron care îmbrăca pantele muntoase ca un covor imperial.

Pe la jumătatea traseului ne aştepta Costin, din echipa de traversare pe schiuri. Nu ştiu ce incident avusese că a decis sa-şi continue drumul alături de noi.

Pe la prânz am avut surpriza neplăcută să constat că rămăsesem fără apă. Plecasem cu 2, 5 litri de lichid la drum, dar fusesem o risipitoare nesăbuită, aşa că o bună bucată de drum m-am hrănit cu zăpadă. Tot drumul transpirasem foarte mult şi mă deshidratasem. Gura mi-era uscată că nu mai puteam să înghit nimic, aşa că am renunţat să mai mănânc. Marius, mi-a intuit slăbiciunea şi m-a ajutat, impunându-şi să fie părtaş la condiţiile în care mă găseam eu. Mai precis mi-a strâns apă în sticlă din zăpada topită pe alocuri şi a băut apă cu mine dintr-un căuş înierbat. Cu noi a mers şi Costin care ne-a aşteptat şi ne-a servit cu măr şi ceai.

După ce am ieşit din seria de culmi, am coborât într-o porţiune împădurită, cu zăpadă adâncă şi moale. Picioarele ni se scufundau până mai sus de genunchi, aşa că am mers în şir indian călcând pe urmele lăsate de Nelu Tamaş care mergea în faţă. Mă udasem la picioare, apa îmi clipocea în ghete, ciorapii se cutaseră şi începuseră să mă roadă, dar tălpile le simţeam calde.

De la Duda Mare a început să mi se facă rău. Epuizarea îşi spunea cuvântul pe fondul lipsei de apă şi hrană. Îngerul meu păzitor se încarnase în Marius care nu s-a despărţit de mine. El şi Costin au avut grijă de mine şi au mers în urma mea.

Seara începea să se prelingă dinspre văi cucerind încetul cu încetul cerul cu răcoarea ei. Echipa s-a împărţit în două. Nelu şi cu Gică au luat-o înainte, într-un ritm înteţit, urmaţi de Oana şi Mihai. Restul am rămas mai în urmă, făcând cate o pauză din când în când. În Şaua Strunguliţa, am găsit nişte eugenii şi nişte ceai cu miere lăsat de echipa de aşteptare. Pentru mine însă, era prea târziu; mi-era greaţă şi nu mai puteam să înghit nimic. Am înotat în zăpezi bâjbâind drumul prin întunericul care învelea pădurea şi muntele.

După încă o oră de mers, am început să vedem luminile de la cabană. Costin a plecat către salvamont (nu ştiu de unde mai avea forţă), iar Marius a comandat ceai şi bere. N-am putut să mă apropii de nimic, decât de o bucată de lămâie. Cabana era călduroasă, primitoare şi plăcută, gazda, Tanti Miţa, de asemenea.

 Echipa de aşteptare ne pregătise ceai, ciorbă de perişoare şi friptură. Nea Mirica mi-a făcut o injecţie care mi-a potolit frisoanele şi starea de vomă şi am putut să adorm.

A doua zi, refăcuţi, am luat micul dejun, învigorator şi îmbelşugat, la mare cinste, salata de ridichii negre şi ceaiul de lămâie al lui Lili. Fata asta ştie cum să-ţi ajungă la suflet şi să te pună pe picioare.

 La ora 9 am plecat la drum. Am mers pe Cheile Tătarului am făcut o pauză la Bolboci, apoi am urmat traseul marcat prin pădure spre Dobreşti. Suferinţele de ieri se accentuaseră, umerii mă dureau de la rosăturile rucsacului iar la fiecare pas rănile de la picioare mă făceau să strâng din dinţi. Nicuşor reîncepuse cu glumele lui nesărate cu care mă terorizase cu doua zile mai înainte, şi mă întrebam ce e mai greu de suportat: indispoziţia fizică sau replicile lui idioate.  

Vremea era frumoasa, din loc în loc am făcut poze. Spre deosebire de ziua de ieri, pe traseu am găsit multe izvoare de unde am luat apă.

La Tabăra Vânătorul am făcut o pauză pentru masa de prânz, şi, pentru că nu am găsit maşină să ne ia, ne-am continuat drumul. De-abia mai jos de Tabăra Cerbul ne-a luat un maxi-taxi care ne-a dus până în Fieni, o parte, stabilind să treacă vreo câţiva pe la Cătălina să vadă cum se mai simte, iar restul am mers până la Târgovişte.

Una peste alta, în urma traversării am rămas cu o satisfacţie: trecusem printr-o lecţie dură de viaţă pe care am reuşit s-o depăşesc, îmi luasem porţia de aer curat, îmi încărcasem bateriile pentru o perioadă, trăisem momente de aventură şi aveam ce povesti urmaşilor! J.  

 
Membru ATC:

Ana-Maria Brasoveanu 

 

Autor: Ana Maria Braşoveanu
Înscris de: Ileana Bocanciu
Vizualizări: 6334, Ultima actualizare: Vineri, 20 Feb 2004



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii LEAOTA  
Comentariu
Lucian Jurca Lucian Jurca, Sâmbătă, 21 Feb 2004, 16:34

Ambitioasa tura! Felicitari!
Personal, regret ca nu s-a gasit loc in acest jurnal si pentru alte impresii, de natura mai optimista, legate de exemplu de privelistile admirate si care sa-ti faca pofta sa tot mergi pe acolo.:-)

Lucian Jurca Lucian Jurca, Sâmbătă, 21 Feb 2004, 16:38

Vreau sa spun ca nu numai palmaresul conteaza. Sper ca nu am fost inteles gresit. Am citit cu interes articolul, dar am ramas asa cu o usoara neliniste, motiv pentru care m-am trezit comentand. Ture frumoase si mai relaxante in viitor!:-)

Fără foto suzana rus, Joi, 26 Feb 2004, 11:09

felicitari!
dar fagarasul iarna cand incercati? sau o traversare herculane-obarsia lotrului
sau ceva mai scurt:piatra craiului iarna?
gaina care face ou mic cotcodaceste tare!:-D:-o:x

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii