CAPRA NEAGRA - Rupicapra rupicapraCapra neagra, asociata cu libertatea pe crestele alpine, apare pe numeroase steme si embleme, fiind întotdeauna considerata un simbol al nobletii, agerimii si valorii. Capra neagra, ca specie activa ziua si relativ usor de observat în zonele înalte ale Carpatilor, poate asigura acel sentiment de "natura salbatica", cu valoare necuantificabila de care au nevoie parcurile nationale carpatice pentru a fi acceptate, respectate si ocrotite de populatia umana. Speciile care ajung sa fie placute de oameni sunt în general specii de mari dimensiuni, animale diurne care traiesc în spatii relativ deschise, deci care pot fi observate mai usor de oameni. În Carpati traiesc specii foarte importante din punctul de vedere al conservarii diversitatii biologice europene, cum sunt ursii, râsii, lupii si alte specii numeroase cu indivizi de mici dimensiuni, dar acestea fiind mici sau având activitate nocturna sau traind retrase în adâncul padurii ori având o viata foarte greu de observat, nu reusesc sa dea sentimentul de valoare naturala plina de viata de care are nevoie fiecare arie protejata. Capra neagra ar putea fi acea emblema potrivita acestui scop.
Familia Bovidae cuprinde speciile de antilope, oi, capre si taurine. Masculii tuturor speciilor, precum si femelele unor specii au coarne care nu se ramifica, acestea fiind atasate de osul frontal al craniului. Coarnele sunt formate dintr-o parte interna osoasa, care este acoperita de o teaca cheratinoasa. Familia Bovidae are noua subfamilii: Aepycerotinae, Alcelaphinae, Antilopinae, Bovinae, Caprinae, Cephalophinae, Hippotraginae, Peleniae si Reduncinae. Rupicapra rupicapra si Rupicapra pyrenaica sunt cele doua specii ale genului, care împreuna cu alte genuri apartin subfamiliei Caprinae.
Capra neagra a fost descrisa si denumita stiintific Capra rupicapra, de Linne în anul 1758, iar genul Rupicapra a fost înfiintat de Blainville în 1816, astfel ca în prezent denumirea speciei este Rupicapra rupicapra. Analiza acestui nume, releva locul unde îsi duce viata, caci "Rupicapra" deriva din "rupes" (râpa stâncoasa, stânca), iar "capra" defineste animalul ca atare - deci "capra de munte înalt".
Stâncarii cu bolovani acoperiti de licheni, circuri glaciare cu pete de zapada persistente pâna la mijlocul verii, grohotisuri si jnepenisuri întinse, acestea sunt habitatele preferate ale caprelor negre.
Capra neagra, a trait în perioadele glaciare cuaternare, în stepe reci împreuna cu mamutul, rinocerul lânos si alte specii azi disparute. În unele pesteri din Spania si Franta apar picturi rupestre reprezentând si capre negre, ceea ce denota ca oamenii preistorici le vânau. Odata cu încalzirea climatului postglaciar, caprele negre s-au retras în zonele montane înalte, unde climatul actual seamana cu climatul stepelor din perioadele glaciare. Astfel, aceasta specie poate fi considerata relict glaciar.
Actualmente, populatii izolate ale speciei sunt prezente în Pirinei, Alpi, Carpati, Balkani, Abruzzo, Caucaz, Asia Mica, etc. Exemplare provenind din Austria au fost introduse în Noua Zeelanda, dar fara controlul pradatorilor, populatia a crescut vertiginos, producând degradarea vegetatiei naturale. Astfel în Noua Zeelanda, caprele negre sunt si astazi vânate, împreuna cu celelalte specii europene, asiatice, africane si americane introduse de om în stilul stupid, inconstient al introducerilor de noi elemente într-o fauna naturala. În Carpatii nostri, populatii naturale exista în Bucegi, Piatra Craiului, Fagaras, Retezat, Parâng, Tarcu, Capatânii. În Rodnei aceasta specie a fost reintrodusa. Colonizari au mai fost facute în Ceahlau, Hasmas, Apuseni, etc.
Fiind o specie cu populatii izolate unele de altele în diferitele arii muntoase, pe parcursul evolutiei lor, populatiile s-au diferentiat între ele, în prezent ele fiind considerate subspecii diferite.
Considerata ca specie, capra neagra nu este în pericol de disparitie. Dar daca luam în considerare diferitele sale subspecii, situatia este mai sumbra. Unele subspecii sunt pe Lista Rosie a Speciilor de Animale Periclitate publicata de IUCN în 1996. Astfel, Rupicapra rupicapra caucasica este clasificata ca vulnerabila (vulnerable), Rupicapra rupicapra tatrica este clasificata ca periclitata cu disparitia (endangered), Rupicapra rupicapra cartusiana este considerata ca subspecie critic periclitata cu disparitia (critically endangered), iar despre Rupicapra rupicapra asiatica datele sunt insuficiente în acest moment.
Rupicapra rupicapra tatrica, subspecie endemica pentru Tatra Înalta, este caracterizata de dimensiuni mici, greutatea unui exemplar variind între 24 si 36 kg. Subspecia având un areal insular restrâns era a priori sensibila la impactul antropic, iar în ultima perioada, în special datorita intensificarii turismului, populatiile prezinta o rapida reducere. În anul 2000, recensamântul a aratat existenta a 198 de exemplare în Parcul National Tatra.
Rupicapra rupicapra balcanica, este prezenta, printre altele, si pe teritoriul Bulgariei. Aici, de la un numar de 880 de exemplare în 1953, s-a ajuns la 1.870 de exemplare de capre negre în 1997. În Parcul National Pirin caprele negre ocupa o arie de 24.153 ha.
În Alpii Francezi între anii 1988 si 1994 suprafata ocupata de populatia de capre negre a crescut cu 20%.
În Serbia exista patru populatii distincte, în 1997, în aria studiata existând o capacitate de suport pentru 3.590 exemplare, dar existând în realitate doar 1.440 capre negre, adica existând o acoperire de doar 40% a capacitatii de suport a habitatului.
Este important pentru noi faptul ca cea mai viguroasa si cea care are dimensiunile cele mai mari este capra neagra care traieste în Carpati. Caprele negre carpatine au fost descrise si denumite ca subspecie aparte, Rupicapra rupicapra carpatica, de catre Couturier în 1938. La 30 de ani dupa aceasta, la o vizita în Carpati "nasul" a subliniat importanta pastrarii acestei podoabe care se afla doar în Muntii Carpati.
Greutatea caprelor negre adulte, în general, deci la toate subspeciile ei, variaza între 14 si 62 kg. Exemplarele din Carpati cântaresc în medie mai mult decât cele din alte arii geografice. Tapii din Carpati pot atinge 60 kg, iar în Retezat a fost împuscat un tap de 62 kg si o capra de 51 kg. Comparativ, caprele negre din Alpii bavarezi au circa 32 kg, iar cele din Pirinei 25 - 36 kg.
Capra neagra atrage atentia prin grupurile de indivizi ale ciopoarelor sale, prin salturile de pe o stânca pe alta, prin gratia, viteza si siguranta miscarilor pe colturile de piatra pe care alte vietati se misca, eventual, cu mare dificultate. Fiind o specie paridigitata si unguligrada, capra neagra calca pe unghiile de la câte doua degete ale fiecarui picior. Ca o adaptare la viata pe stâncarii, caprele negre au unghiile modificate, astfel ca partea externa a unghiei este foarte rezistenta si elastica, de natura cornoasa si se termina inferior printr-o margine ascutita, care margineste o concavitate centrala. Cresterea unghiei completeaza uzura datorata deplasarii pe substratul dur. Cele doua degete pot fi îndepartate, împiedicând alunecarea. Când caprele negre coboara pe zone foarte abrupte, pintenii reprezentati de unghiile de la degetele scurte (perechea de degete atrofiate, scurtate) ajung sa asigure un plus de stabilitate.
Vazul, auzul si olfactia sunt toate foarte performante. Ochii au irisul cafeniu închis. Urechile sunt foarte mobile, au vârf ascutit, frecvent vârful având un smoc de par evident, dar totusi mic.
Atât masculii cât si femelele au coarne permanente, care sunt asemanatoare la cele doua sexe, fiind de culoare neagra, mai rar cenusiu închis, cu inele anuale de crestere care apar ca niste îngrosari circulare. Prin numararea inelelor, se poate afla cu precizie vârsta animalului (ca si în cazul inelelor de crestere ale arborilor din zonele temperate sau reci). Lungimea si grosimea coarnelor variaza foarte mult între diferitele subspecii ale caprei negre, dar la subspecia carpatica ele ating categoric cele mai mari dimensiuni.
Perioada de împerechere, "alergatul" are loc aproximativ între 20 octombrie si 20 noiembrie. În aceasta perioada, câte un tap puternic stapâneste un ciopor, si alunga alti masculi din zona, inclusiv exemplarele mascule subadulte care au crescut în ciopor, uneori putându-se ajunge pâna si la uciderea acestora. Luptele între masculi sunt aprige, tapii fugarindu-se pe stâncarii abrupte, astfel ca dupa perioada de împerechere ei sunt foarte slabiti.
Perioada de gestatie este de circa 5 luni, dupa alte surse 170 de zile. Iezii sunt nascuti la sfârsitul lui aprilie, în mai, cel târziu la începutul lui iunie. Într-un loc retras, femela da nastere la 1 rar 2, extrem de rar 3 iezi.
Caprele negre sunt gregare, traind în grupuri de 5 - 30 de exemplare, grupurile fiind numite ciopoare. Ciopoarele sunt compuse din femele cu iezii lor si exemplare semiadulte, iar masculii adulti, de peste 5 ani, duc o viata solitara, retrasi în locuri greu accesibile. Masculii adulti îsi apara teritoriul în fata altor exemplare ale speciei. Ciopoarele sunt conduse de femele batrâne, cu multa experienta. Acestea iau deciziile legate de directia de înaintare, momentul pornirilor sau opririlor etc. Semnalul de avertizare al exemplarelor adulte între ele este bataia cu picioarele în stânca, precum si un suierat produs prin expirarea cu presiune a aerului prin narile strânse, dupa ce anterior a fost facuta o inspiratie fortata. Daca sunt speriate, se refugiaza pe cele mai inaccesibile stânci, în fuga lor facând salturi de pâna la 2 metri înaltime si 6 metri lungime. Pe terenuri stâncoase si puternic denivelate, deplasarea atinge totusi incredibila viteza de 50 km/ora.
În perioada de vara, ciopoarele se perinda pe versantii subalpini, în zona jnepenisurilor, stâncariilor si pasunilor subalpine, la altitudini mai mari de 1700 - 1800 m, deci mai sus de limita padurilor. Media suprafetei detinute de un ciopor este de 74 hectare. Cu apropierea iernii, caprele negre coboara din golul alpin ajungând în general sub altitudinea de 1.100 m, unde ciopoarele pot intra în zone împadurite, dar preferând terenurile stâncoase.
Caprele negre se hranesc cu iarba, frunze ale arborilor si arbustilor, licheni si ciuperci. O mare parte a zilei, caprele negre sunt nevoite sa se hraneasca, sa pasca si sa rumege. Caprele încep sa pasca înca de la ivirea zorilor, culegând plantele astfel încât ele sunt retezate cu dintii, nu smulse. Cei 32 de dinti permanenti sunt în totalitate aparuti la vârsta de 4 ani. Ca si la caprior, dintii se acopera cu timpul de o poleiala asemanatoare cu un metal, de culoare verzui-aramiu, uneori cu tenta violet. Dupa ce rumenul este umplut cu vegetale, caprele se aseaza la rumegat, stând linistite pe pietre sau întinse în iarba. "În prima încapere a stomacului, în rumen, nu de putine ori s-a gasit un fel de piatra sferica sau ovala ce a capatat numele de bezoar. Este o formatie straina corpului caprei negre care se acumuleaza datorita unor vegetale nedigerate, resturi de celuloza impregnate de rasina ce o ingera odata cu frunzele de conifere. Aceasta masa se strânge într-un corp solid care, cu trecerea timpului, devine tot mai dur si mai slefuit, capatând o culoare cafenie - negricioasa sau verde maslinie. Toate aceste materii nedigerabile, ce nu pot fi eliminate si se acumuleaza, sunt framântate de muschii stomacului, facându-se rotunde sau ovale si crescând, odata cu timpul, prin adaugirea de noi resturi. În structura acestor pietre se mai includ saruri minerale si nisip si se pare ca nu deranjeaza cu nimic procesul fiziologic al nutritiei, chiar daca au fost gasite si pietre ce aveau chiar o lungime de circa 20 cm."
Longevitatea este de 15 - 20 de ani, dar poate depasi chiar si 22 de ani. În perioadele cu polei animale pot aluneca si pot cadea pe versanti, ceea ce duce la moartea lor. Avalansele pot duce la disparitia unor ciopoare întregi. În caz de nevoie, caprele negre pot înota, dar obosesc repede în cazul traversarii lacurilor alpine. Caprele negre pot cadea prada ursilor si lupilor, ceea ce este o situatie mai rara. Mai frecvent ele pot fi vânate de râs, iar exemplarele tinere pot fi prinse de catre acvilele de munte. Daca luam în calcul cât de rari au devenit râsii si mai ales acvilele de munte, si ca habitatul acestora nu se suprapune totalmente pe cel al caprei negre, asa ca acestea devin doar prazi ocazionale, vedem ca numarul caprelor negre nu este periclitat de pradatori. La subspeciile mai mici ale caprei negre, vulpea este una dintre speciile care le poate prada.
Ceea ce duce la scaderea populatiilor, este distrugerea provocata de oameni. În conditiile din Carpatii nostri, cel mai mare dusman ramâne omul, fie ca este vorba de turistul inconstient, ciobanul, braconierul sau vânatorul care depaseste limitele unei bune gospodariri cinegetice.
Peter Lengely - Bucuresti
Andrei Antonie Bocan, Joi, 19 Aug 2004, 22:32 
