(grad 6B, 14l.c. cu pas de 9 -)
Am plecat sâmbătă (09.10.2004) dimineaţă la ora 6: 00 din Bucureşti, împreună cu prietenul meu Cornel Sainu către Buşteni cu gândul de a face traseul Speranţei (14 lungimi de coardă). Am ajuns in jurul orei 8: 00 în Buşteni de unde am luat strictul necesar pentru o zi de căţărat grea şi am plecat în fugă către Valea Alba şi apoi Peretele Văi Albe - ţinta finală. Am ajuns la baza peretelui în jurul orei 10: 00 unde ne-am desfăcut echipamentul şi ne-am pregătit pentru căţărat.
La ora 10: 30 am intrat în traseu, cu speranţa ca până la ora 13: 30 maxim, să fim sub pasajul numit Amvon cotat cu gradul de 9 -, pentru că se spune că dacă nu eşti până la ora 13: 30 în Amvon trebuie să te retragi, drept urmare am început să ne căţărăm cât mai repede ca să nu pierdem prea mult timp.
La ora la care am ajuns la bază, în peretele Văii Albe erau trei echipe, dintre care două erau deja la mijlocul peretelui.
Am mers cap schimbat până la ieşire, iar lungimea cu Amvonul mi-a revenit mie să merg cap de coardă. Am reuşit să scot traseul rot punkt afară de lungimea cu acel pas de 9 -, care dacă era ceva mai la începutul traseului aş fi încercat să-l trec la rot punkt (fără a folosi materiale ajutătoare - scăriţe, bucle etc).
Ce să spun, am fost cu un prieten, care mai făcuse traseul şi îl ştia, aşa că la ora 17: 00 am ieşit din el. Am fost ultima echipă care a intrat în perete şi prima care a ieşit, cu toate că la ora la care am intrat noi, nu prea mai ai şanse să ieşi din acest traseu pe sus. Oricum am ajuns cu bine în creastă, plini de viaţă totuşi.
Câteva clipe mai târziu, Cornel mi-a spus că este o realizare să pleci din Bucureşti la ora 6: 00, să ajungi să scoţi un traseu cum este Speranţei de 14 l.c. în 6 ore şi jumătate şi să fii înapoi în Bucureşti la ora 21: 15.
"Nu cred că poate multă lume asta!" a mai subliniat el. La sfârşitul zilei eram fericiţi că am reuşit ce ne-am propus şi cum de fiecare dată cum ia sfârşit un proiect trebuie pus în practică altul, ne-am hotărât să facem peste două săptămâni, dacă ţine vremea cu noi, un alt traseu, care este mai nou pitonat în Peretele Văii Albe numit "Sărutul Pământului" şi care este cotat a fii cel mai dificil la ora actuală din acest perete având 8 lungimi de coardă, de gradul 8 - / 8.
11 octombrie 2004 - George Stăncescu - membru al Asociaţiei de Turism Chindia şi al Formaţiei Salvamont Dâmboviţa
BRÂUL PORTIŢEI După mai multe
săptămâni de agitaţie, cauzată în special de pregătirile de toamnă, ne-am
hotărât să urcăm din nou la munte. Am plecat aşadar ca de obicei sâmbătă (11
octombrie 2003), ajungând în Buşteni la 8: 30. Trecând pe la telecabină am
vorbit cu bunul nostru prieten Loţi Varga, după care am pornit hotărâţi pe
Valea Jepilor. Cu toate că se prevedea o tură cu participare mai numeroasă,
eram doar cinci: Nicu Posta, Marius Prundaru, Nicuşor Tudosă, Oana Dărângă şi
cu mine. Ziua se anunţa închisă şi umedă, crucea era în ceaţă, iar telecabina
nu funcţiona. Am
pornit-o aşadar pe vale în sus, într-un ritm lejer. Nu mai urcasem de mult
Jepii şi am văzut chiar la intrare scris pe un zid "zonă ecologizată". Ştiu că
o treabă bună făcută la noi nu rezistă mult, dar nu încetez a mă uimi, când văd cu câtă indolenţă tratează unii
cele mai simple reguli ale bunei cuviinţe. Zeci de pet-uri "proaspete" în
potecă, devin subit mult mai grele goale,...
