Fisiitul unei raze singuratice rascolii
amorteala arborilor scheletici.
Ca si cum asta ar fi fost o promisiune
pornira cu toti sa fosneasca, aruncind umbre stranii.
.Amagiti
de trufia acelei raze se scuturau de aura iernii
vremelnic
Caleidoscop trist al luminii , rupt parca din
seninatatea de o clipa a muribunzilor ,soarele se itea printre siluetelor lor
descarnate
.
Pasii sunau straini impinsi parca de o forta
nevazuta
Zumzetul atit de enervant al
orasuluidisparuse undeva sub marea de nori.
Cu simturile incordate ne miscam ca niste
automate spre soare.
Eram stingher, ma temeam de lumina , cerul ma
apasa prea albastru si taios
prea adevarat si neiertator.
Ma simteam ca un intrus ridicol si
fricos
zapada si soarele pareau vesnice, iar eu eram inca ancorat in
traiectoriile pe care mi le fixase orasul.
Aidoma pelerinilor ce-si cautau credinta sub
poavara mara a indoielilor, imi continuam drumul
,priveam spre cer, de acolo
venea totul si ma coplesea.
Timpul ramine jos
printre oameni.
Oameni
suna ciudat, oameni si silabiseam
vinzoleala de ginduri ce raminea in urma , ascunsa sub valurile de nori.
Doar vocile orasului ramase agatate de
ginduri ne fac nesiguri si tematori acolo unde toate au un rost
Apoi raminem singuri, asurziti de linistea
stranie a muntelui, ramas nepasator la vuietul amar al sufletului, singuri
apsati de durerea cerului dezgolit
fata in fata numai cu temerile si spaimele
noastre
oglinditi fara scapare in sufletele deschise ca niste rani vechi
Apoi pacea se infasoara odata cu inserarea
printre tancuri si gheturi, ascunzind umbrele, insinuindu-se in ochi si-n inimi
ca sfatul unui batrin intelept.
Noaptea , ca o nalucire de basm, ne ascunde
ochilor neiertatori ai cerului
Somnul inchide rana sufletului
Doar visul chinuit se mai preface-n gind
si
te trzesti speriat amintindu-ti ca esti doar om