Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Meridionali 2000

Bookmark and Share

Meridionali 2000 - Zilele 1-11

DARUL MUNTELUI


MERIDIONALI

- 2000 -



PROLOG

A trecut ceva vreme de când am parcurs Meridionalii... Visez noaptea cu munţi. Mi-e atât de dor...
Mă gândesc la propunerea prietenului meu, Sorin, de-a scrie împreună un articol despre aventura noastră. Îmi spun că e cazul să aştern ceva pe hârtie. Amintiri, gânduri şi trăiri dau buzna în mintea şi inima mea. Cum să le separ? Cum să le dau o formă? Mai mult decât atât, toate acestea provoacă în mine un dor nebun după muntele nostru drag. După o lună petrecută pe munţi, acest sentiment - deşi poate părea paradoxal - este mai acut ca altădată. Mă înfrânez, dureros, să mă aştern din nou la drum...
Ideea parcurgerii Meridionalilor a luat naştere în mintea lui Sorin acum trei ani şi de-atunci s-a tot copt. Deşi propunerea mi-a surâs, am primit-o totuşi cu reticienţă. El avea pe atunci 22 de ani iar eu 40. Ideea s-a materializat însă, începând cu data de 1 septembrie 2000.
A fost o lună de vis. Greutăţi inerente, momente de îndoială nu ne-au ocolit nici pe noi. Întregului tablou al acestor zile petrecute pe munte, îi dau un singur nume: FASCINAŢIE!
Am parcurs pe rând Munţii Bucegi, Piatra Craiului, Iezer-Păpuşa. Ne-am frânt parcursul, din cauza zăpezii de pe Făgăraş, şi am trecut în Cindrel, Lotrului, Parâng, Retezat, Godeanu, Ţarcu, Muntele Mic, cu coborâre în Caransebeş. Ca să revenim apoi - după o prognoză meteo care anunţase din nou ninsori - şi să încheiem, în mod sublim, cu creasta Făgăraşului.
Poate pentru că ne-am dorit atât de mult această aventură şi pentru că am ştiut să respectăm muntele, luând din darurile sale doar atunci când a voit el, ne-am simţit călăuziţi mereu de acea invizibilă dar protectoare divinitate. Astfel că, deşi prognozele meteo (începând chiar din prima zi) au fost de multe ori descurajatoare, parcă totul a fost aranjat dinainte, uneori împotriva planurilor noastre dar - ne-am dat seama apoi - cu infinit mai multă înţelepciune şi cu rezultate pe măsură. Aşa se face că toţi aceşti munţi ni s-au arătat în întreaga lor splendoare. Ba mai mult, în ultima etapă, M-ţii Făgăraş, ne-au oferit, pe un timp splendid, un regal de neuitat.
Iar întreaga noastră forţă de-a cutreiera munţii s-a transformat, pe nesimţite, într-o clipă de închinare plină de smerenie şi dragoste în faţa eternităţii.

***

Of, ce bine era pe munte... Dar aşa, mai deschid un album cu poze, le mai aşez...


Eugen Roman


MERIDIONALI 2000

1 SEPTEMBRIE - 1 OCTOMBRIE


În seara zilei de 31 august eram la Sibiu unde ne stabilisem cartierul general. Cu echipamentul prezentat în anexă şi mâncare pe 4-5 zile (ce greşeală!) am constatat că rucsacii noştri cântăresc câte 21 kg (cam mult faţă de cât preconizasem şi ne-am fi dorit), fără apă.
Toate păreau a fi în ordine, mai puţin prognoza meteo care anunţa, pentru a doua zi, ploi în toată ţara. Ne hotărâm că dacă dimineaţa va ploua să amânăm plecarea cu o zi. Ceva îmi spunea, totuşi, că vom avea noroc de vreme bună în Meridionali!
Scopul nostru declarat pentru acest proiect a fost de a vedea şi cunoaşte cât mai multe aspecte legate de Carpaţii Meridionali ceea ce excludea rămânerea în creastă pe timp nefavorabil perioade lungi de timp sau traversări în condiţii meteo total nefavorabile.
Traseul total cuprindea 26 de zile de mers efectiv pe creastă. Ţinând cont de eventualele condiţii neprielnice şi de faptul că trebuia să facem şi reaprovizionări cu alimente am considerat că 40 de zile ar fi suficiente (în condiţii normale) pentru realizarea proiectului.

ZIUA 1
"Norocul e cu noi din prima zi"

Sibiu - Braşov - Buşteni - Babele - Vârful Omu - Valea Gaura - Şimon - Bran

Dimineaţa devreme. Nu plouă dar e înnorat. Plecăm spre Buşteni dar primii picuri sosiţi odată cu trenul în gara Sibiu îmi întunecă parcă perspectiva lăuntrică optimistă legată de vreme.
Cu toate că şi în Braşov e înnorat, la Predeal surpriza este totală: cer senin!
În gară la Buşteni facem prima poză. Aici avea să înceapă aventura (de neuitat) de o lună pe munte.
Urcăm cu telecabina la Babele. Sub noi, pe Valea Jepilor, zărim, în locuri accesibile doar lor, capre negre. Spre est, se zăresc domolii Munţi ai Baiului.
Pe platou e rece iar vântul suflă puternic. Pânze intermitente de nori se îndreaptă spre noi. Luăm apă de la Cabana Babele şi pornim spre Vârful Omu (2505 m alt). Poteca evidentă şi stâlpii de marcaj ne conduc facil spre cabana de la Vârful Omu. Ajungem după 1 1/2 h (pe hartă şi stâlpii indicatori de la Babele timpul estimat era de 2-2 1/2 h). Mâncăm repede (dar bine) crezând că vremea se va strica. Urcăm şi Vârfurile Bucura Dumbravă (Ocolit) (2503 m alt) (5 minute de la Omu) şi Capul Morarului (2501 m alt - după unii autori) (în imediata apropiere a cabanei) apoi plecăm, ocolind pe la est şi nord Valea Gaura.
Dacă peisajul (cel puţin până în apropiere de Vârful Omu) oferit de Platoul Bucegilor n-a fost unul deosebit, de aici încolo Valea Gaura dar şi văile estice şi nordice aveau să ne încânte. De la Omu până în Şaua Hornurilor facem 1/2 h. De-aici coborâm spre firul Văii Gaura. În dreptul stânii aflată pe pragul glaciar superior intrăm pe firul văii şi totodată începem să coborâm tot mai abrupt printre stânci şi grohotişuri care ne fac să ne întrebuinţăm uneori serios. În locurile mai dificile, cablurile existente ne sunt de un real folos. În mai puţin de 2 1/2 h ajungem la cealaltă stână de pe Valea Gaura, unde se intersectează marcajele cruce roşie (pe care am venit), triunghi albastru şi triunghi galben fără a vedea, însă, Cascada Moara Dracului. Motivul: lipsa totală a apei între cele două stâni!
Ne aprovizionăm, aici, cu apă (în sfârşit!) şi plecăm pe triunghi galben. După 1/2 h ajungem şi în drumul forestier care coboară în satul Şimon.
Mărşăluim agale cei peste 10 km până în Bran (în 2 3/4 h) răcorindu-ne din când în când picioarele în Valea Şimonului. În Bran, campăm peste şosea de castel, într-un spaţiu verde utilizat în mod evident (după corturile care aveau să mai apară dar şi după... deşeuri) în acest scop.

ZIUA 2
"Vin şi...ploile"

Bran - Zărneşti - Plaiul Foii

Primii picuri de ploaie ne trezesc în noapte. Mda, am avut totuşi noroc: urmează o zi în care, dacă este nevoie, putem merge şi pe ploaie până la Plaiul Foii.
Dimineaţa e ceaţă şi burniţă. Mai plouă din când în când. Vizitez castelul (care mi se pare a fi unul dintre cele mai frumoase vizitate vreodată) în timp ce Eugen pregăteşte plecarea spre Zărneşti.
Ne completăm proviziile şi constatăm cu stupoare că în Bran am fi găsit absolut orice ne-am fi dorit (!). Şi noi care am cărat prin Bucegi mâncare pe 4-5 zile...
Suntem din nou norocoşi: deşi e sâmbătă, prindem unul din cele 2 autobuze spre Zărneşti (cel de 14.10; mai era unul la 18.10; în restul zilelor autobuzele pleacă spre Zărneşti aproximativ din oră în oră). Plăcuta companie a doi tineri spanioli face ca nici măcar să nu ne dăm seama când am ajuns în Zărneşti.
Odată ajunşi, cerul se deschide. Ce bine! Două ocazii succesive ne transportă la Plaiul Foii unde ne cazăm la nea Nae (între cabana Rolly - arată foarte bine din exterior - şi noua cabană
de la Plaiul Foii - care de asemenea arată foarte bine; în stadiu de finisare) într-o cameră cu 2 paturi de lemn suprapuse.
Spre seară se înseninează, lucru care nu poate decât să ne bucure deoarece în ziua următoare aveam de gând să facem (în circuit, cu plecare şi sosire la Plaiul Foii) creasta Pietrei Craiului între Şaua Funduri şi Vârful Padina Popii.

ZIUA 3
"Ziua cea mai grea"

Plaiul Foii - Refugiul Şpirla - Cerdacul Stanciului -Şaua Funduri - Vârful La Om - Vârful Padina
Popii - Refugiul Diana - Plaiul Foii

Când am pregătit proiectul, ne-am gândit foarte mult care ar fi varianta cea mai bună pentru a face creasta Pietrei Craiului. Soluţia la care am ajuns avea să se dovedească corectă şi eficientă. Marea necunoscută era timpul de parcurs între Refugiul Şpirla şi intrarea în Creasta Sudică (de pe Valea Urzicii - la N de Şaua Funduri) iar apoi de-aici pâna la Vârful La Om. În rest, eu cunoşteam traseul de creastă şi toate traseele spre refugii sau cabane. Eugen, însă, era... prima dată în Piatra Craiului!
La 6.15 dimineaţa, plecăm de la cabană. Soarele încă nu răsărise şi de-abia se vedea. Urcăm pe bandă roşie, mai întâi lent, pe drumul forestier de pe Bârsa Tămaşului iar apoi, mai abrupt, pe drumul forestier ce avea să se transforme într-o potecă foarte clară de pe Valea Şpirlei Tămaşului. La băncuţa dinaintea urcuşului foarte abrupt (15 minute) dinainte de Refugiul Şpirla ne umplem bidoanele cu apă. De-aici pâna la revenirea în Valea Bârsei Mari nu aveam să mai dăm (!), aşa cum ne aşteptam, de apă. După 1 1/2 h de la plecare ajungem la Refugiul Şpirla care avea oaspeţi. N-am vrut să-i deranjăm chiar dacă radioul care mergea ne sugera că aceştia (sau cel puţin o parte) erau treji.
După 1/4 h de mers, marcajul se desparte: spre stânga - pe La Lanţuri - iar la dreapta spre Şaua Tămăşelului. Urcăm pe cea de-a doua variantă iar peste 1/2 h ajungem în şa.
De-aici părăsim banda roşie şi urmăm triunghiul albastru. Urcuşurile şi coborâşurile nu prea abrupte precum şi cerul senin ne umplu de optimism.
În zona marelui grohotiş pierdem însă marcajul (de altfel destul de bun) şi încercăm pe sub pereţii de stâncă. Ne dăm repede seama că am greşit şi revenim de unde am pierdut poteca. Regăsim marcajul chiar pe "limba" grohotişului. Nu mult după ce aveam să trecem de Cerdacul Stanciului avea să înceapă si urcuşul pe Valea Urzicii: mai întâi mai puţin abrupt, prin pădure, dar apoi din ce în ce mai abrupt, prin jneapăn şi printre stânci.
După 2 h (din Şaua Tămăşelului) suntem în Creasta Sudică. În total de la plecare: 4 h. Adică exact cât estimasem.
Aici facem o pauză de o oră, timp în care mâncăm bine dar şi admirăm, cu privirile însetate, priveliştea din jur: spre E - M-ţii Bucegi, spre S-E - M-ţii Leaota, spre S - Culoarul Rucăr-Bran, spre V - M-ţii Iezer-Păpuşa iar spre N-V - M-ţii Făgăraş. M-ţii Iezer-Păpuşa se văd cel mai bine, însă, dinspre ei, îşi fac apariţia şi primii nori, deocamdată inofensivi.
N-aş fi crezut să fie mai greu (dar şi mai frumos - pe alocuri) în Creasta Sudică faţă de cea Nordică. Porţiunile de căţărare liberă sunt mai multe şi îngreunate uneori de jneapănul prezent în multe locuri pe versantul estic. Jneapănul joacă, însă, şi un rol estetic, înfrumuseţând peisajul.
Poteca ne poartă mai ales pe versantul estic dar nu rare sunt prilejurile de a arunca câte o privire şi pe versantul vestic. La un moment dat, sub abruptul apusean, zărim şi câteva capre negre iar apoi câţiva turişti.
Dar norii par puşi pe fapte mari... Câţiva picuri şi ceaţa mă fac să mă gândesc la o eventuală coborâre de la La Om spre Refugiul Grindu. Dar...surpriză! Ceaţa se retrage pe Culoarul Rucăr-Bran şi priveliştea devine una tipic făgărăşeană. Ceaţă pe unul din versanţi (estic - aici) şi cer senin pe celălalt (vestic). Cine ar fi crezut?! Ne minunăm şi parcă nu ne vine a crede că avem norocul unor astfel de privelişti în Piatra Craiului.
Şi uite aşa, pe nesimţite, ajungem după alte 2 1/2 h (cu 1/2 h mai mult decât estimasem) în Vârful La Om. O scurtă pauză, dulciurile şi apa ne împrospătează forţele. În jurul orei 14 plecăm. Încă mai aveam atâta de mers...
Cerul înnorat ne ţine companie în urcuşurile şi coborâşurile care aveau să urmeze până pe Vârful Ascuţit unde ajungem după 2 h de la plecarea de pe Vârful La Om. Aici, ne adăpostim pe versantul estic şi mâncăm din nou. Cu privirile spre Bucegi şi Măgurile Branului observăm câţiva turişti, întâlniţi pe vârf, coborând mult prea grăbiţi spre Cabana Curmătura. Când ne întoarcem privirile spre V rămânem împietriţi: cerul era negru!
Ne grăbim să ne strângem lucrurile dar estimăm greşit sosirea furtunii. În loc să aşteptăm trecerea ei la refugiul de pe Vârful Ascuţit, ne grăbim spre Vârful Padina Popii pentru a ajunge la Refugiul Diana. La jumătatea distanţei dintre cele 2 vârfuri, însă, furtuna se dezlănţuie: fulgere urmate de trăznete zguduie creasta. Dăm de un culoar în creastă: pe dreapta cabluri iar în stânga o uriaşă stâncă înclinată. Nu mai ştim dacă e bine sau rău să stăm sub stâncă pe o astfel de vreme dar spaima ne ţine locului. Dar cablurile care atrag fulgerele sunt atât de aproape... Distanţa dintre fulgere şi tunete e tot mai mică... Dacă n-am fi ştiut cât e ora am fi putut crede că s-a înserat. "Noroc" cu fulgerele care făceau lumină dar şi prăpăd în sufletele noastre. De plouat, însă, doar nişte picuri mici şi rari dar foarte tăioşi din cauza vântului. Când i-am spus lui Eugen, înainte de Vârful La Om, că m-am speriat de o eventuală furtună cu fulgere şi trăznete, mi-a răspuns senin că: suntem în septembrie! Acum nu e nici el în apele lui. Probabil se roagă...
După o jumătate de oră bună artileria cerescă o lasă mai încet. Ploaia, însă, a udat stâncile care au devenit foarte alunecoase. Plecăm. Timpul însumat pâna pe Vârful Padina Popii de pe Vârful Ascuţit nu trece de 1/2 h iar de pe Vârful Padina Popii "alergăm" până la Refugiul Diana (prin Valea Padina Popii - triunghi albastru) şi scoatem 3/4 h. Aici întâlnim doi tineri care s-au adăpostit sub partea de acoperiş care mai exista deasupra priciurilor. Vor să facă brâurile. Dacă ar fi ştiut ce vreme avea să urmeze...
Nu stăm mult, tot din cauza vremii. Începe din nou să picure dar acum - ce bine! - suntem departe de creastă. Alarmă falsă! Vremea îşi revine şi la ieşirea din pădure, de pe Valea Padina Urşilor, ne întâmpină soarele. Ajungem la Plaiul Foii după 1 h de la Refugiul Diana şi după aproximativ 12 ore de mers (în total - cu tot cu pauze).
La Plaiul Foii facem şi prima concesie: bem câte o bere. Eugen ţine mult iar eu îi fac pe plac mai ales că nici mie nu-mi displăcea ideea.
Un lucru e clar: lui Eugen i-a plăcut foarte mult în Piatra Craiului! Şi-apoi nu-i puţin lucru să realizezi, într-o singură zi, traseul pe care l-am făcut noi. A fost într-adevăr extraordinar! Dar am avut, până la urmă, şi mult noroc.
Noaptea s-a aşternut apoi în linişte... Somnul ne-a cuprins încet, încet...
În cabana lui nea Nae, doi turişti adorm fericiţi. Numai ei ştiu ce e în sufletul lor... Ce zi!

ZIUA 4
"Câinele, ursul şi fantoma"

Plaiul Foii - Curmătura Foii - Gura Tămaşului - Valea Cascue - Vârful Roşca - Stâna Cascue

Am dormit adânc şi mult. Abia după ora 10 reuşim să plecăm de la cabana lui nea Nae. Suntem totuşi mai proaspeţi ca după coborârea din Bucegi.
Ne aprovizionăm cu cele necesare de la barul de lângă Salvamontul din Plaiul Foii unde în ajun băusem berea. Aici se găsesc de toate: pâine, conserve, dulciuri, etc la preţuri rezonabile.
Plecăm pe marcaj triunghi roşu şi albastru spre Curmătura Foii. Urcuşul e foarte abrupt iar rucsacii foarte grei... Gleznele sunt solicitate din plin datorită înclinaţiei puternice şi a lipsei treptelor. Şi totuşi, după doar 1/2 h de la plecarea din Plaiul Foii suntem în Curmătura Foii.
Coborârea spre Gura Tămaşului ne crează însă probleme serioase. Mai întâi poteca, care iniţial cobora pe vale, coteşte brusc la dreapta. Acest lucru nu e semnalizat cu vreo săgeată iar distanţa dintre marcaje e foarte mare. Apoi, după nici 100 m, poteca pare că trece printr-un zmeuriş dar de fapt coteşte din nou brusc, spre stânga, de data aceasta, pentru a intra apoi pe muchia crestei secundare ce cade spre S-V. Am pierdut în aceste 2 locuri peste 1/2 h cu căutarea marcajului. Concluzia noastră: marcajul triunghi galben a fost aplicat de jos în sus iar în punctele cheie nu au fost sesizate eventualele probleme la coborâre. Cu toate acestea, după 1 1/3 h de la plecarea din curmătură ajungem în Gura Tămaşului pe Valea Dâmboviţei.
Din dorinţa de a afla mai multe, trec pe malul stâng al Dâmboviţei, pe un podeţ de lemn, spre o adevărată locuinţă care, probabil, cândva a fost stână. Observ uriaşul ciobănesc mioritic dar îmi fac curaj. Când însă deschid gura pentru a întreba gazda dacă muşcă rămân ţintuit înaintea gardului de circa 1 m: câinele a pornit ca din puşcă spre mine şi sare gardul de parcă nici n-ar fi existat. Eugen asistă netulburat la scenă iar mie mi se taie picioarele. O bucăţică din sandwich-ul din care mâncam şi insistenţele destul de tardive ale gazdei îl fac pe câine să se îndepărteze puţin de mine. A fost teribil! N-am mai întrebat mare lucru... Îmi cam pierise cheful.
Marcajul triunghi galben nu l-am găsit pe muchia Muntelui Cascue dar înscrisurile cu vopsea aplicate pe stâncile de pe marginea drumului ne îndrumau în aval 2 km unde aveam să intrăm, tot pe triunghi galben, pe Valea Cascue.
După 3/4 h părasim valea în dreptul unei pepiniere (lângă care erau nişte imobile părăsite) pentru a urca, destul de abrupt, spre creasta Muntelui Cascue. Ajungem în creastă chiar în poiana în care se află Vârful Roşca (1415 m alt) iar de aici poteca urcă chiar pe muchie. Marcajul nu e nici de această dată bine aplicat şi credem că a fost făcut de sus în jos. Ne descurcăm totuşi. La un moment dat, poteca părăseşte muchia şi urcă lent pe versantul din dreapta. Ajungem la un izvor puternic iar în 10 minute ieşim la golul alpin chiar lângă stâna din Cascue. De la părăsirea văii şi până la stână am făcut 1 1/2 h.
Priveliştea spre Piatra Craiului este fără pereche dar din păcate vremea nu e tocmai bună. Pe creastă e ceaţă şi, prin urmare, ne hotărâm să punem cortul în mijlocul stânii părăsite. Avem şi oaspeţi: pe ciobanii de la stâna din Dracsin care coborau cu oile. De la ei aflăm că stâna e părăsită doar de câteva zile. După plecarea lor, mâncăm bine şi ascultăm la radio vremea. Se anunţă o răcire accentuată a vremii şi ninsoare la munte. Ne hotărâm destul de repede: dacă dimineaţă nu este ceaţă plecăm spre Vârful Păpuşa iar dacă vremea se strică coborâm pe unde am venit. Altfel, riscăm să rămânem blocaţi şi să ne terminăm proviziile.
Într-un târziu ne culcăm. Prin acoperiş, vântul trage cu putere. Începe şi ploaia. Vuietul vântului e spart de o călcătură grea care face ca pietrele să trosnească. Ne cam speriem. Eugen iese afară şi îmi spune că cineva a deschis celelalte încăperi. El le lăsase închise iar eu nu le deschisesem. Hm! Gluma se îngroşa... Vizita ulterioară a unui şoarece care a mâncat dintr-o nuga şi alţi paşi grei (ajutaţi probabil şi de imaginaţia noastră bogată) au făcut ca să avem o noapte aproape albă...
După câteva zile în care am luat în calcul o groază de variante am ajuns la concluzia că paşii nu puteau fi decât ai unui urs iar uşile celorlalte încăperi au fost deschise de unul din cei doi ciobani de la Dracsin fără ca noi să observăm.

ZIUA 5
"Primul pas înapoi"

Stâna Cascue - Vârful Roşca - Valea Cascue - Valea Dâmboviţei - Rucăr

Până acum ne încadrasem foarte bine în graficul proiectului: făcusem traseele prevăzute în timpul prevăzut. Trecerea de la stâna din Cascue spre Vârful Păpuşa şi apoi mai departe spre Vârful Roşu, însă, avea să fie compromisă de vremea din 5 septembrie.
Peste noapte s-a răcorit destul de tare. Spre dimineaţă, ploaia a mai încetat dar ceaţa era tot mai deasă şi încet-încet a coborât şi la stână. Trebuia să coborâm şi eventual să revenim cu rezerve noi de alimente.
Ne vine greu să dăm înapoi dar... Ploaia porneşte cu hotărâre. Plouă aproape torenţial! Coborâm...
Din cauza ploii torenţiale întindem serios pasul la coborâre. În 2/3 h ajungem pe Vârful Roşca, în alte 1/4 h coborâm de pe vârf în Valea Cascue pentru ca apoi să mai facem încă 1/2 h până în Valea Dâmboviţei.
În aval de intersecţia Văii Cascue cu Dâmboviţa întâlnim Cabana Cascue: foarte frumoasă şi îngrijită. Aici, însă, n-avem cu ce ne aproviziona. Trebuia să coborâm şi mai jos. Aflăm că puţin mai în jos va pleca în curând o maşină încărcată cu lemne spre Rucăr.
Găsim maşina iar şoferul este de acord să ne ducă în Rucăr. Mai trebuie însă să aşteptăm până se încarcă maşina. Numai bine: ne uscăm hainele ude în vagonul de campanie al muncitorilor forestieri. Pelerina Nootka (peste rucsac) a lui Eugen se dovedeşte a fi mult mai bună decât a mea (care era doar pe corp). În a mea intrase apă pe la fermoar şi gât iar la el deloc. Mai mult, între rucsac şi pelerină îmi intrase multă apă care îmi răcea foarte repede (dacă făceam pauză) spatele. Mi-am promis să-mi cumpăr şi eu o pelerină ca a lui Eugen!
Plecăm aşadar spre Rucăr. Admirăm din maşină şi printre stropii grei de ploaie frumoasele chei de la Plaiul Mare. În Rucăr ne cazăm la Hanul Turistic din localitate. Ceea ce ne-a hotărât definitiv în acest sens a fost amabilitatea gazdelor de a ne oferi un radiator pentru a ne usca hainele ude.
În rest, toată ziua a plouat torenţial şi a fost foarte frig. La munte, însă... avea să ningă abundent.

ZIUA 6
"Pauza de refacere"

Rucăr

Ploaia din ajun n-a contenit nici peste noapte.
Dimineaţa şi ziua a plouat de asemenea abundent şi a fost frig. După-masă, din fericire, ploaia a lăsat-o mai încet dându-ne şi nouă ocazia să ne refacem proviziile. Deşi, iniţial, nu am găsit decât puţine magazine în zona centrală, Eugen avea să descopere, spre seară, încă multe alte magazine în zona de pe Valea Râuşorului.
Veştile meteo sunt şi ele optimiste: precipitaţiile se restrâng dar va fi în continuare rece.
Hotărâm ca a doua zi să plecăm spre Cabana Voina prin Lereşti.


ZIUA 7
"Pe munte, iarna e la ea acasă"

Rucăr - Lereşti - Cabana Voina - Cabana Cuca - Şaua Grădişteanu - Vârful Păpuşa -
Şaua Grădişteanu - Cabana Cuca

Dimineaţa avem o surpriză plăcută: cer senin!
Plecăm la 8.15 cu autobuzul de Câmpulung. Pe drum, nu-mi scapă faptul că pe Piatra Craiului a nins. Totuşi, nu pare prea multă zăpadă.
La ora 9 ne dăm jos în locul numit "La Gardă" în Lereşti. Munţii Iezer-Păpuşa sunt complet albi. Mă gândesc cu neplăcere la faptul că proiectul nostru ar putea fi afectat puternic de zăpada care a căzut pe munte.
Avem noroc şi prindem imediat o maşină muncitorească care duce oameni la Voina. Aceştia îşi dau cu părerea: "a nins vreo jumătate de metru", "zăpada asta nu se mai duce pâna la anu'". Hm... Nu spunem nimic dar e clar că nici noi nu suntem foarte optimişti.
Ajungem cu greu (în aproape 2 h) la Cabana Voina. Preţurile de aici, însă, ne fac să ne schimbăm repede planurile. O cameră de 2 persoane (ce-i drept, cu duş) costă 270.000 lei. E clar: nu-i de noi!
Hotărâm să plecăm spre Cuca unde ajungem după 1h bună de mers. Aici condiţiile ne convin de minune: teracotă în cameră (peste noapte ni s-a făcut foc) şi aragaz la dispoziţie la doar 25.000 lei de persoană.
Lăsăm rucsacii şi cu puţină mâncare plecăm spre Vârful Păpuşa pentru a vedea cum stau lucrurile în creastă. De la cabană se urcă puternic, mai întâi prin pădure (chiar la ieşirea din pădure este o stână), iar apoi, prin golul alpin, până în Şaua Grădişteanu unde aveam să ajungem după 1 1/3 h de la plecarea de la Cuca. Aici, în şa, la 1975 m altitudine însă... începe zăpada.
Urcuşul se mai domoleşte dar zăpada, vântul destul de puternic şi norii burzuliţi îl fac destul de greu. După încă 1 h de mers ajungem pe Vârful Păpuşa. Zăpada are pe alocuri 20-30 cm. E frig şi bate tare vântul. Spre Făgăraş se zăreşte, printre nori, zăpadă dar totuşi zona înaltă n-o putem vedea. Ne bucurăm, însă, de faptul că pe Muntele Iezerul Mare este mai puţină zăpadă (!?). Hotărâm ca a doua zi să pivotăm spre Vârful Iezerul Mare dar nu pe creastă fiindcă zăpada este prea mare.
Ne întoarcem repede (ni s-a făcut foarte frig) spre Cuca unde ajungem după doar 1 2/3 h.
O grea întrebare avea să-şi afle mâine răspunsul: oare vom putea să trecem - aşa cum doream- spre Făgăraş?

ZIUA 8
"Ultimul pas înapoi"

Cabana Cuca - Între Văi - Valea Bătrâna - Muntele Căţunu - Refugiul Iezer - Vârful Iezer -
Refugiul Iezer

Faptul că ieri fusese prima zi după o pauză de peste o zi şi-a spus cuvântul: aveam să ne trezim mai târziu ca de obicei.
Ne luăm rămas bun de la tânărul şi amabilul cabanier care ne spune că putem reveni şi la iarnă dar pentru a fi siguri că găsim pe cineva la cabană ar fi bine să o facem la sfârşit de săptămână. Hm... Dacă ar şti el ce greu se ajunge spre Cuca din Ardeal (mai ales fără maşină proprie) nu şi-ar face iluzii. De altfel, acest motiv a fost şi cel care ne-a determinat să includem M-ţii Iezer-Păpuşa în proiect.
În 3/4 h ajungem Între Văi (intersecţia Văilor Cuca şi Bătrâna) de unde începem să urcăm uşor pe firul Văii Bătrâna. După alte aproape 3/4 h întâlnim o turmă de oi. Ciobanul ne atrage atenţia că suntem pe punctul de a trece de marcajul punct albastru pe care vroiam să urcăm spre Iezer. Într-adevăr, mica punte suspendată, pe lângă care tocmai trecusem, nu a reuşit să ne atragă atenţia... Îi mulţumim!
Trecem puntea şi o ţinem o bună bucată de timp pe firul văii pentru ca apoi să trecem pe culmea Muntelui Căţunu. Un urcuş abrupt aproape că reuşeşte să scoată sufletul din noi. Totuşi, n-a fost mai greu ca la urcarea spre Curmătura Foii. Panta se domoleşte şi în curând intrăm (pe dreapta), pe o curbă de nivel, pe Valea Izvorul Iezerului. Jnepenişul îşi face simţită prezenţa şi ne face urcuşul mai plăcut. Soarele parcă e mai cald ca în ziua anterioară iar puţinii nori care au început să apară nu joacă decât un rol estetic. În fine, după 2 2/3 h de mers pe marcaj punct albastru ajungem la Refugiul Iezer.
Deşi găsim "cheia" nu reuşim să intrăm înăuntru. Până la urmă Eugen reuşeşte să intre prin una din ferestrele din spate. Înăuntru: mult beton şi fiare. Nu ştiu de ce dar interiorul îmi creează un sentiment de insecuritate similar celui din stâna Cascue. Nici în spatele refugiului lucrurile nu stau mai bine: saci întregi de conserve...
Întindem masa afară în timp ce norii încep să se înmulţească. Totuşi, nu aveau să fie mai mulţi ca în după-masa anterioară. În timp ce mâncăm, undeva în stânga Crucii Ateneului îşi fac apariţia doi tineri ciobani cu un câine care, prin gesturi, ne dau de înţeles că s-ar putea să avem o confruntare fizică. Asta ne mai lipsea! Abia acum dau importanţa cuvenită vorbelor cabanierului de la Cuca. Ciobanii, în sezonul pastoral, dorm adesea cu tot cu capre în refugiu (evident după mirosul din interior) şi probabil se consideră proprietari. Noi însă n-avem de gând (cel puţin deocamdată) să rămânem pe loc.
Puţin după ora 15.00 plecăm spre Crucea Ateneului (ciobanii plecaseră) unde ajungem în 1/2 h. De-abia de aici începea zăpada şi asta ne dă speranţe pentru o eventuală trecere spre Făgăraş. Peste încă 1 1/3 h ajungem pe Vârful Iezer. Moment de cumpănă... Făgăraşii se văd de data aceasta aproape în întregime. Sunt complet albi! Mai mult, mi se pare că în zona Urlea zăpada e mai mare ca în restul masivului. Şi noi care ar trebui să trecem tocmai pe-acolo... Deşi pe creasta de legătură Oticu-Mezea-Brătila nu prea era zăpadă, în acel moment, nu ne-am simţit în stare să atacăm Făgăraşii. Cum n-aveam de unde să ştim în cât timp se va topi zăpada... facem cale întoarsă.
Din cauza zăpezii umede, fiecare dintre noi se alege cu o trântă zdravănă pe lespezile de sub Vârful Iezer. Eugen chiar "reuşeşte" să-şi piardă şi una din perechile de pantaloni scurţi puşi la uscat pe... rucsac.
Un zgomot impropriu altitudinilor ne atrage atenţia: (nu ne vine să credem) un IMS opreşte lângă Crucea Ateneului venind dinspre M-tele Iezerul Mic. Din el coboară - nimeni altcineva - decât cei doi tineri ciobani care aruncă o privire spre refugiu. Unul pleacă mai departe în maşină pe Muntele Văcarea iar celălalt, pe jos, probabil spre stână. Ce bine!
Într-o oră ajungem de pe vârf la refugiu dar campăm în cort, cu 50 m mai jos de refugiu, la marginea potecii dar şi a firului apei, pe un tăpşan ferit de vânt.

ZIUA 9
"Minunatele privelişti oferite de Culoarul Rucăr-Bran"

Refugiul Iezer - Lereşti - Braşov - Sibiu

A fost cea mai rece noapte pe care aveam s-o prindem în Meridionali. A îngheţat zdravăn. Totuşi nu ne-a fost frig dar trebuie să recunosc că am pus pe noi cam tot ce aveam.
Ne sculăm devreme şi prindem un superb răsărit de soare de undeva dintre M-ţii Ciucaş şi Bucegi. Cerul însângerat ne hipnotizează şi ne face să uităm pentru câteva momente de frigul sec de la cei 2100 m altitudine pe care îi aveam.
Parcă ne pare rău că trebuie să părăsim acest munte care reuşise, totuşi, să ne pună o groază de piedici în realizarea proiectului. Eu parcă aş încerca totuşi spre Făgăraşi... Eugen însă nu este de acord. De fapt, nu ştiam câtă dreptate avea.
În 1 3/4 h ajungem în Valea Bătrâna iar peste încă 1/2 h la Cabana Voina. Nici o maşină, însă, nu pleacă în aval...
Facem cei 10 km până la Barajul Râuşorului în doar 1 1/2 h şi avem noroc: doi tineri ne iau cu maşina spre Lereşti. Ne spun că le-a fost frig (la Cabana Voina) peste noapte deşi şi-au pus toate păturile (de lână) pe ei. Când le spunem unde am dormit şi că pe folia exterioară (de fâş) a cortului s-a format (în interior) un strat de gheaţă, rămân muţi.
Ca şi altădată, în Lereşti, avem iarăşi noroc: prindem o altă ocazie până în Braşov în mai puţin de 5 minute. Şoferul cunoaşte foarte bine locurile. Peisajul nu e cu nimic mai prejos decât cel din Elveţia sau Austria. Sunt convins de asta deşi nu am vizitat aceste ţări decât prin intermediul vederilor.
Mai întâi culmile domoale ale M-ţilor Iezer-Păpuşa care ne măresc regretul că nu am prins o vreme prielnică traversării spre Făgăraş. Puţina zăpadă rămasă contrastează puternic cu albastrul imaculat al cerului şi păşunile alpine de un verde trecut, spre maroniu. Apoi Piatra Craiului: atât de aproape încât ai impresia că întinzând mâna ai putea-o atinge. Zăpadă însă nu mai este. Se găseşte din belşug pe vecinii ei Bucegii unde se pare că iarna s-a instalat definitiv. Într-un cuvânt: superb! Şoferul amabil mă lasă să fac mai multe poze.
Mi-am promis solemn că atunci când voi avea ocazia să trec cu maşina pe aici să nu ezit. Trebuie să vezi ca să înţelegi. Vorbele şi imaginile nu vor fi niciodată de ajuns.
În Braşov, prindem o altă ocazie spre Sibiu unde se afla cartierul nostru general. Cerul senin ne oferă prilejul să studiem Făgăraşii şi de la nord. Sunt plini, plini de zăpadă! E clar că trebuie să aşteptăm câteva zile pentru a se topi zăpada (şi asta, dacă avem norocul să fie cald!). Dar de ce să stăm? Aşa e: hotărâm că a doua zi să plecăm mai departe spre Cindrel şi să revenim abia la sfârşit în M-ţii Făgăraş.
Oare vom avea atunci mai mult noroc?

ZIUA 10
"Tăul de smarald"

Sibiu - Păltiniş - Poiana Muncel - Vârful Bătrâna - Vârful Cindrel -Stâna Ştefleşti

Cu proviziile reîmprospătate, plecăm cu autobuzul de ora 7 spre Păltiniş, unde ajungem la ora 8. Liniştea deplină contrastează cu forfota obişnuită din sezonul de iarnă.
Ne alimentăm cu puţină apă şi începem urcuşul (marcaj triunghi roşu - spre Gâtul Berbecului) prin dreapta pârtiei, chiar pe lângă pădure. Intrăm apoi pe drumul forestier ce trece, într-o curbă, tangenţial la pârtie. Urcuşul pe drumul forestier (prin pădure) e lent şi prin urmare plăcut. Dacă n-ar fi frig...
Mai multe izvoare ne atrag atenţia pe stânga drumului forestier. Ne completăm proviziile de apă de la unul dintre acestea, situat chiar la bifurcaţia drumului forestier. Continuăm spre dreapta; drumul din stânga intrând în Grădina Onceşti. După aproape 1 h de mers ajungem la frumosul canton silvic din Poiana Muncel (1660 m alt).
După alte 10 minute de mers, părăsim drumul forestier şi intrăm, prin dreapta lui, în pădure, pe marcaj bandă roşie, spre Vârful Cindrel. Urcuşul lent, la început, devine tot mai abrupt spre ieşirea la golul alpin unde ajungem după 20 de minute de la intrarea în pădure.
O vulpiţă ne atrage atenţia. Când ne zăreşte, însă, fuge în pădure. Încă 1/4 h avea să ne scoată lângă stâncile de sub Vârful Bătrâna unde aveam să mâncăm.
Experienţa cu câinii şi ciobanii de pe munte ne face să ne ferim de turma de oi pe care o zăriserăm încă din pădure. Întâlnirea n-o putem, însă, evita în preajma izvoarelor (foarte puternice) care figurau în harta noastră pe pantele de S-E ale vârfului Surdu. Surpriza, însă, e totală: câinii nici măcar nu ne latră iar ciobanul ne iese în cale ceea ce ne dă un sentiment de securitate. Acelaşi comportament aveam să-l întâlnim şi la celelalte două turme întâlnite pe creasta Cindrelului. Suntem surprinşi în mod plăcut de acest lucru. Eugen adaugă:
-Tu vezi? Parcă şi privirea le e alta: blajină!
Urcuşurile spre Rozdeşti şi Şerbănei sunt şi ele foarte plăcute. Jneapănul începe să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa. Armonia formelor dar şi priveliştile spre M-ţii Lotrului sau nordul masivului Cindrel sunt fericit completate de o vreme foarte frumoasă. Acest munte îmi dă un sentiment de pace lăuntrică.
Ici-colo, câte o fâşie de nori subţiri ne atrage atenţia asupra unor posibile precipitaţii în zilele următoare... După 1 1/3 h de la plecarea de la stâncile de sub Vârful Bătrâna ajungem la ramificaţia spre Refugiul Cânaia (vizibil din creastă) unde ne permitem o scurtă pauză.
Noi continuăm spre Vârful Cindrel. Trecem cu uşurinţă şi de Vârfurile Niculeşti şi Cânaia iar în şaua imediat următoare celui din urmă întâlnim doi turişti cazaţi la Refugiul Cânaia. Sunt în concediu şi sunt foarte fericiţi de alegerea făcută. Ne exprimăm împreună speranţa că vremea (cam capricioasă pâna acum) va ţine cu noi.
Încă de la ieşirea în creastă, observasem că pe Vârful Cindrel este zăpadă. Stratul părea subţire chiar dacă aproape continuu. La faţa locului suntem, însă, nevoiţi să ne corectăm părerea pe care ne-am făcut-o de la distanţă: stratul de zăpadă e destul de gros - aproximativ 20 de cm.
Eugen are inspiraţia să se abată spre căldarea din dreapta. Mă cheamă repede şi pe mine. Rămânem locului vrăjiţi! Ochii sorb cu nesaţ "minunea de frumos" ce li se oferă: Tăul Iezerul Mare.
Culorile se combină într-o armonie deplină: tăul verde-albăstrui împrumută culoarea de la jneapănul ce-l înconjoară şi cerul senin; deasupra tăului Platoul Diavolului este de un alb imaculat. Suntem impresionaţi! Nu ne mai vine să plecăm... Dar, trebuie!
Urcuşul spre vârf este puternic îngreunat de limbile de zăpadă groasă. Cu toate acestea, după nici 2 h de la ramificaţia spre Cânaia ajungem pe Vârful Cindrel.
De-aici putem admira fără oprelişti Munţii Lotrului până spre Obârşia Lotrului şi Valea Frumoasa. Constatăm cu surpriză că dacă aici, pe platou, zăpada are 25-30 de cm, în Munţii Lotrului nu mai este deloc zăpadă. Undeva, departe, se zăresc şi M-ţii Parâng şi Şureanu, lipsiţi, de asemenea, de zăpadă. Ei bine, cel puţin din punctul de vedere al zăpezii putem sta liniştiţi (deocamdată!).
Încercăm să mergem pe platou spre Căldarea Iezerului Mic dar zăpada mare şi mlaştina ne obligă să facem cale întoarsă.
Plecăm pe marcaj cruce roşie - proaspăt aplicat - (şi nu pe bandă roşie cum figura pe harta noastră) spre Şaua Ştefleşti. Zăpada ne îngreunează iniţial coborârea dar în curând aveam să intrăm pe o potecă largă şi pietruită. Înainte de a intra pe culoarul din zona împădurită, lăsăm în stânga ramificaţia punct roşu spre Cânaia (1 h). După aproape 1h de coborâre aveam să ajungem în Şaua Ştefleşti.
Nu mai pot! Trebuie să-mi schimb ghetele! În Sibiu, aşteptându-mă să dăm de zăpadă mi-am luat ghetele de iarnă în schimbul celei de rezervă de vară. Când m-am descălţat am constatat că am o groază de răni la picioare. Şi când mă gândesc că de-aici încolo n-aveam să le mai folosesc...
Suntem amândoi obosiţi dar am vrea să campăm la Iezerul Cristeşti. Plecăm după o pauză tămăduitoare. La câteva minute găsim în stânga potecii un izvor şi ne aprovizionăm.
Ieşim din pădure şi trecem repede şi de etajul jneapănului. Întâlnim un grup de ciobani călări care merg la stâna lor din Haneşu cu provizii. Privindu-i ai crede că eşti în Evul Mediu. Urcuşul care se accentuează scoate sufletul din noi. Îl las pe Eugen undeva sub Vârful Cristeşti (uşor de identificat după nenumăratele şi ciudatele stânci ce-l străjuiesc) şi urc până în creastă. De unde mă aflu (N-E de Vârful Cristeşti) nu zăresc, însă, nici urmă de iezer... Apare şi Eugen. E clar: au trecut aproape 2 h de la plecarea din şa şi suntem tare obosiţi. Nu mai avem putere să căutăm iezerul şi hotărâm să dormim la stâna situată între potecă şi pădure.
Primim acordul ciobanilor dar aflăm, destul de târziu, că, în fiecare din ultimele două nopţi, ursul a venit la oi. Mai mult: a rupt şi doi câini! Asta e... Ne culcăm liniştiţi de prezenţa ciobanilor (care au dormit printre oi) şi a câinilor. Spre seară ciobanii aveau să facă un foc mare din lemne uscate pentru a speria ursul. Din păcate, focul avea să atingă şi o parte a jneapănului verde...

ZIUA 11
"Ursul vine la stână"

Stâna Ştefleşti - Vârful Tâmpa - Obârşia Lotrului

Deşi, în ajun, înainte de a adormi, câinii au "dat" puternic dar pentru scurt timp, nu i-am luat în considerare. Dimineaţa la 5, însă, nu puteam să nu ne trezim la "şarja" lor însoţită de strigătele ciobanilor. E clar: iarăşi a venit ursul. Pe când credeam că lucrurile s-au mai liniştit, câinii încep din nou, la fel de puternic. De-abia începea să se zărească pe-afară...
Ne hotărâm să ne strângem lucrurile şi să plecăm spre Obârşia Lotrului. Aflăm de la ciobani că ursul a trecut de fiecare dată, inclusiv în ajun (!), chiar pe lângă cortul nostru. Încurajator... Se pare că nici ei, ciobanii, nu mai rezistă cu ursul şi vor muta întreaga stână în Şaua Ştefleşti unde, de altfel, ţineau o parte din oi.
Răsăritul de soare este superb dar norii sunt stăpânii tuturor zărilor. Nu se anunţă o zi prea frumoasă.
Plecăm înainte de ora 8. Marcajul (slab) cruce roşie ne scoate în şaua de la N-E de Vârful Piatra Albă. De aici ar trebui să continuăm pe bandă roşie; marcajul cruce roşie coborând spre N-V la Cantonul Piatra Albă. "Ar trebui" pentru că nu prea... există. Ici - colo dăm totuşi de câteva marcaje deteriorate de timp. Găsim şi două izvoare. Unul în locul marcat pe hartă iar altul la N-V de Vârful Piatra Albă, chiar în creastă. Totuşi, de-aici încolo, nu mai e cazul să ne facem probleme în ceea ce priveşte apa: pădurea urcă până aproape în creastă iar la umbra sa, pe văi, se găsesc izvoarele. Din păcate o ceaţă deasă şi picuri fini de ploaie ne împresoară chiar în zona Vârfului Piatra Albă. Busola avea să ne fie de mare ajutor. Cât despre marcaj, acesta este doar... urme vagi. Ne bucurăm adesea când zărim câţiva picuri de culoare roşie pe vreo piatră de pe multele cărări de pe creastă, semn că a fost cândva marcaj. Lăsăm în stânga creasta Goaţa şi suntem tentaţi (datorită altitudinii) să intrăm pe cărarea care duce spre Vârful Băluţu (2028 m alt). Noroc că am avut busolă! Continuăm, deci, pe creasta principală iar în zona Tabla descoperim că jnepenişul (nu mai văzusem din zona Vârfului Cristeşti) intră aproape până în creastă pe versantul nordic. În şaua de la E de Vârful Tâmpa (1911 m alt) găsim nişte săgeţi indicatoare foarte vechi dar care totuşi reuşesc să ne confirme direcţia bună în care mergem. Trecem pe la S-E de Vârful Tâmpa iar în zona izvoarelor pârâului Balu de sub Larga Măneţanilor mâncăm. Au trecut 2 1/2 h de la plecare.
Cerul s-a mai deschis şi mai apare, din când în când, soarele. Acest lucru ne mai linişteşte. Din păcate, de aici încolo, marcaj bandă roşie n-aveam să mai găsim decât într-un singur loc (o urmă vagă).
Ne strângem lucrurile şi trecem succesiv peste mai multe vârfuri şi şei între care diferenţele de nivel sunt foarte mici. În zona Vârfului Tâmpa (1801 m alt) aveam să întâlnim un cioban care ne arată pe unde să coborâm spre Obârşia Lotrului. Priveliştile spre M-ţii Parâng şi Şureanu sunt de vis dar cerul este încă înnorat. În şaua imediat următoare vârfului, potecile se despart. Spre Obârşia Lotrului o luăm la stânga, aşa cum ne-a spus ciobanul. De marcaj cruce roşie, însă, nici urmă...
Mai departe cărarea noastră se transformă şi ea în multe altele. Pe care să o urmezi? Mergem pe deasupra pădurii şi intrăm în poiana de pe Muntele Tâmpa Mare. Lipsa marcajului, însă, ne încurcă cu totul. Ne lăsăm rucsacii în poiana de deasupra muchiei Tâmpa şi căutăm amândoi poteca. Eu găsesc una clară dar nemarcată pe muchia Tâmpei iar Eugen una firavă spre S-V (ce noroc că am avut busola!). Cea găsită de Eugen ar trebui să fie cea bună dar nu are nici ea marcaj. Hotărât lucru: mergem în sens opus (geografic) potecii găsite de Eugen. Ne întoarcem pe valea pârâului Tâmpa prin pădure (dar pe sub izvoare şi nu pe deasupra cum o făcusem iniţial). Surpriza e mare: marcaj cruce roşie (unul singur şi chiar în partea superioară a pădurii!). Buuun!... Revenim în poiană şi urmăm poteca găsită de Eugen. Am pierdut deja peste o oră cu căutările noastre...
Până la urmă dăm de stâna de vaci din pădure unde ciobanul ne arată drumul pe care îl găsim imediat lângă stână, peste pârâul Izvorul Tâmpei. Găsim şi marcaje din belşug. De-acum, însă, nu mai avem nevoie pentru că poteca devine foarte clară iar cu timpul avea să se transforme într-un drumeag.
După 4 1/2 h (!) de la plecarea din locul în care am mâncat aveam să ajungem în sfârşit la Obârşia Lotrului. Aici găsim absolut de toate: mâncare la restaurant (şi noi care cărasem provizii şi pentru Parâng!!!) şi cazare la căsuţe de 2 persoane. Campăm totuşi, pâna la urmă, în cort cu acordul proprietarului campingului.
Este de semnalat faptul că atât M-ţii Cindrel cât şi M-ţii Lotrului se pretează foarte bine, prin diferenţele mici de nivel şi pantele line de pe crestele lor, la schiul de tură. Plecând de la Păltiniş, în 2 zile, cu o eventuală "escală" la Cânaia, se poate ajunge la Obârşia Lotrului.

Autor: Sorin-Emil Tomuţiu
Înscris de: Sorin-Emil Tomuţiu
Vizualizări: 4983, Ultima actualizare: Miercuri, 1 Iun 2005



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii