Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Emisiunea Sport Extrem la Radio Bucureşti


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - Plimbare

Bookmark and Share

Plimbare

Plimbare pe Valea Hârtibaciului

Valea Hârtibaciului, sudul Transilvaniei si bisericile sale fortificate, ideea ne-a venit anul trecut când am făcut un mic tur pe biciclete în jurul Braşovului. Mai târziu planul s-a dezvoltat, ce ar fi să urcăm şi Transfăgărăşanul, ce ar fi dacă am urca până acasă, sus în Maramureş.

Aşa că la mijlocul lui Cuptor, pornim în sfârşit la drum. Luăm autocarul până la Curtea de Argeş, pentru prim dată în România, şoferul (putea foarte bine să fie naşul) nu avut nimic de comentat, când ne-a văzut cu bicicletele. Deci la drum...

Ajungem la Curtea de Argeş pe la amiază, şi după ce vizităm mănăstirea unde gândul ne zboară la Manole şi Ana lui, o luăm la deal. Urcăm constant, şi lângă Cetatea Poienari facem o pauză scurtă. Ne întâlnim cu primii cicloturişti, au bicicletele încărcate cu bagaje şi coboară, bineînţeles că sunt străini. Avem şi primul, şi singurul accident, Ruxandra se îneacă puţin cu un măr acru, rezolvăm situaţia cu un pahar de apă, umplem cocoaşele (camel-bag-urile) şi suntem din nou în şa.

Panta creşte şi începe să se simtă aerul de munte, ce bine e să fim din nou sus, printre creste şi izvoare. Serpentină după serpentină, începem să ne apropiem de baraj, trecem de tunel, şi iată-l...barajul Vidraru apare puţin deasupra noastră cu arcada sa dublă de beton. Încă câteva pedale şi ajungem, căscăm gura, imortalizăm momentul şi o luăm mai departe.

Deşi nu aveam un plan precis, ne oprim după 40 de km, la cabana Valea cu Peşti, atraşi de perspectiva unei băi în lac şi cu gândul la urcarea de mâine. Cabana este anostă (arhitectura superbă, dar se văd semnele anilor şi a indiferenţei proprietarilor), dar baia este superbă, înotam până târziu, şi doar apusul soarelui ne scoate din apă.

 

 

 

A doua zi (20 iulie), Sfântul Ilie nu se dezminte şi ne întâmpină de dimineaţa cu câţiva stropi de ploaie şi nori pe creste, şi totuşi ne iartă de proverbiala-i mânie şi pe la ora 10 se înseninează.

 Primii 25 de km trec repede, pedalam pe lângă lac pe un drum vălurit şi după o oră începe urcuşul adevărat.

 Urcăm încet dar sigur, după cum îmi confirmă şi altimetrul, schimbarea se simte şi în aer, încep să se zărească şi crestele sudice ale Buteanului. Trecem pe lângă Piscul Negru, unde un cioban ne cere nişte ţigări - "N-avem Bade, că nu merg ţoaclele la deal cu ţigări!", şi imediat ieşim de sub poala păduri, apar paravalanşele (după miros se pare că până la deschiderea drumului, au fost folosite ca adăpost pentru oi) şi creşte şi panta şi lanţul mai urcă un pinion. Chiar înainte de cabana Capra ne ies în cale nişte măgari, care se plimbau agale pe şosea indiferenţi la trafic, că doar sunt de-ai locului.

Facem o mică pauză şi mâncăm un sandwichla Capra şi ne uităm la serpentinele care parcă nu se mai termină. O luăm din loc şi mă gândesc din ce în ce mai mult la eroii mei din Turul Franţei, parcă totuşi este mai bine sus în şa, urcând spre creste, decât în faţa televizorului privindu-i pe alţi cum transpiră. Urcăm serpentină după serpentină, şi mă uit tot mai des la Ruxandra, care mă uimeşte din nou, pedalând sigur şi constant.

Apare şi zăpada, mici blocuri compacte pe marginea şoselei, atât a mai rămas din iarnă. Prezenţa unor "iceberg-uri" în peisajul de un verde-smarald, ne mai răcoreşte şi ne aduce aminte de aceleaşi creste, de zăpezi proaspete şi coborâri impetuoase. Şi pe nesimţite ajungem la tunel, scot frontala şi intrăm în măruntaiele umede ale muntelui, urmăriţi de vuietul permanent creat de maşinile care trec din ambele sensuri. Nu a fost o experienţă prea plăcută, aş fi preferat să trecem creasta, dar aşa, ne concentrăm la propriu pe luminiţa din cealaltă parte şi ieşim rapid din tunel.

Recunoaştem cu greu Bâlea, zeci de maşini parcate, sute de "iubitori ai muntelui" cască gura prin căldare -"uite bă, zăpadă, ti-am zis io că îi răcoare pe aicea pe sus, hai să ne dăm un pic cu plasticul...", alţi îşi cumpără gablonţuri de la tarabele de prin parcare, oare pentru asta au urcat până aicea, cu siguranţă aceasta nu e Bâlea pe care o cunoaştem noi. Mâncăm ceva la Paltinu şi o luăm la vale, vom reveni la iarnă, când va fi mai puţină aglomeraţie prin zonă. Coborâm cu 50 km/h, depăşind şoferii mai înceţi, o adevărată desfătare, în aproximativ o jumătate de oră suntem în Cârţişoara. Ne cazăm la o pensiune şi abia acuma, rememorând ziua reuşim să ne bucurăm pe deplin de cei 80 de km parcurşi prin dragul nostru Făgăraş, de care ni se face deja dor. O să-i zărim crestele şi în restul zilelor, tot mai depărtate şi acoperite uneori de vălul gros al norilor. De mâine intrăm pe Valea Hârtibaciului, cu ale sale biserici fortificate, celelalte obiective ale turului nostru.

Dimineaţa o luăm devreme spre Cârţa, unde vizităm ce a mai rămas din abaţia călugărilor cistercieni. Deşi secole bune au trecut peste biserică şi incinta mănăstirii, frumuseţea ei transpare peste secole spre noi, şi ne încântă prin proporţiile sale, prin porticul roman al bazilicii, prin turnul ce veghează vechile ziduri. Amprenta ulterioară a saşilor nu şterge caracterul normand-romanic al ansamblului arhitectonic.

Trecem Oltul umflat de ploile acestei ciudate veri, pe o punte aflată la 300 de metri de abaţie, spre satul Nou Român. De aicea urmăm un drum desfundat de ţară până la Colun, urcând şi coborând dealuri joase, încercând să zărim crestele Făgăraşului care încă se ascund sub vălul norilor. După ce ne realimentăm cu apă de la o fântână din Colun şi o luăm spre Săcădate. Chiar înainte de Glâmboaca părăsim drumul de ţară (greşeala mea) pentru digul Oltului, am zărit în depărtare cele două drumuri unindu-se, lucru aproape adevărat, doar un canal adânc şi plin de apă le desparte. Continuam pe dig pe care îl părăsim pentru un alt drum de ţară (de fapt o potecă între mirişti) când ajungem aproape de Săcădate. Scurtăm ceva, dar reuşim să ne înnămolim într-un aşa hal încât frânele aproape blochează roţile. Le curăţăm sumar la o adăpătoare şi intrăm "triumfal" în Săcădate, unde luăm o mică pauză şi mâncăm frugal. Urcăm din nou, de data aceasta un deal mai serios, traversând cumpăna apelor dintre Olt şi Hârtibaciu, de această dată spectacolul culmilor făgărăşene se desfăşoară tulburător în faţa ochilor noştri.

Coborâm rapid spre Cornăţel, intrând în spaţiul etno-geografic al văii Hârtibaciului, de unde intrăm pe drumul judeţean Sibiu-Sighişoara şi ajungem imediat la Hosman (Holzmengen). Suntem întâmpinaţi de o mulţime de ţigani, noii locuitori ai Hârtibaciului, care au luat locul saşilor, plecaţi aproape în totalitate în Germania. În următoarele zile spectacolul frumoaselor case săseşti lăsate în paragină de noi "gospodari" ne va întrista profund, mai ales pe Ruxandra, crescută între saşii din Ghimbav. Ajungem la biserică unde tocmai venise un grup de copii nemţi, aşa că nu ne mai putem caza la casa parohială. Vizităm superba biserică şi incinta fortificată împreună cu Johann (un neamţ care s-a stabilit la Hosman şi are grijă de biserică), şi discutăm îndelung despre soarta saşilor şi a locurilor în care altă dată au trăit. Este foarte interesant să vedem şi părerea cuiva care a venit din afară şi a felului cum el vede această situaţie. Noaptea se va dovedi o nouă aventură, vom dormi în cartierul "cel mai select" din Hosman, unde chiar când intrasem în sat un puradel de 7 ani îl înjunghiase pe vărusu (de 6 ani), şi toată lumea era super agitată. Am luat-o ca pe o experienţă socială, gazdele au fost foarte primitoare, dar sărăcia şi mai ales mizeria în care trăiau ne-au pus serios pe gânduri.

 

Ne trezim devreme, şi o luăm spre Agnita, aerul răcoros şi proaspăt al dimineţii ne face să uităm noaptea originală petrecută la Hosman. Trecem fără să oprim prin Nocrich (Leschkirch)şi ne oprim la Alţâna (Alzen), unde încercăm să vizităm biserica fortificată. Din păcate poarta este închisă, în încercarea de a afla de unde să o luăm avem o discuţie haioasă cu o bătrânică:

-         Bună ziua... De unde luăm şi noi cheia de la biserică?

-         Da de unde ştiţi româneşte?

-         Păi suntem români!!!

-         Aaa, da trăiţi în Germania!

-         ?!!!!!

În drum spre persoana care ţine cheia, ne distrăm pe seama înfăţişării noastre "străine"- probabil că pentru bătrână, nemţii îs nişte nebuni arşi de soare, cu căşti în cap, cocoţaţi pe biciclete, care nu au altceva de făcut decât să se plimbe. Din păcate FrauRosi are de plecat la Sibiu aşa că nu vedem biserica.

Ne continuăm drumul spre Agnita, dar ieşim din nou de pe asfalt şi o luăm prin Beneşti (un sătuc foarte pitoresc) şi de aicea pe un drum desfundat de ţară care ne umple din nou de noroi, spre "bucuria" mea (tocmai spălasem bicicletele după înnămolirea de ieri). Ajungem la Agnita (Agnetheln) la ţanc ca să vedem biserica, paznicul tocmai pleca (venise) să tragă ceasul din turn. Aşa aflăm şi noi mai multe istorioare despre cetate, despre ultimii saşi din zonă şi zilele de glorie ale acestora de altădată. Ne povesteşte şi despre bătrânul SpechTurn, care nu mai adăposteşte slăninile obştii ca pe vremuri, după plecare saşilor nu s-au mai putut înţelege în privinţa proprietăţii asupra slăninilor pe care le aduceau la păstrat.

Mâncăm bine şi o luăm spre Dealul Frumos (Schönberg), care se dovedeşte un deal adevărat care ne solicită puţin (mai ales după o masă copioasă), dar ne răsplăteşte cu o panoramă superbă odată ajunşi în vârf şi cu o coborâre pe cinste până în sat. Aicea găsim din nou biserica închisă, dar reuşim să intrăm în incinta fortificată, care este foarte bine păstrată şi parţial renovată, poate şi datorită faptului că aicea au loc cursurile scolii de vară a Facultăţii de Arhitectură  "Ion Mincu". Aşteptăm pe treptele porţii şi spre surpriza noastră apare şi persoana cu cheile de la biserică, cică a văzut nepotul ei "doi cascadori intrând în cetate" - din nou căştile bată-le norocu! Stăm mult la poveşti, aflăm despre legendele şi secetele bisericii, din nou despre trista plecare a saşilor, despre greutăţile menţinerii ei (au fost călcaţi de hoţi de vreo doua ori).

Nu ne dăm seama şi timpul trece rapid, ne trezim că este aproape ora 18 şi noi mai avem 40 de km până la Mediaş. Aşa că o luăm serios la drum, urcăm înapoi dealul, trecem din nou prin Agnita, Bîrghiş (Bürgesch) şi ne grăbim spre Moşna (Meschen). Mai urcăm un deal pe drum, urmat de o coborâre în trombă, şi cu 7 km înainte de Moşna ieşim din drumul principal la stânga, 4 km până la Alma Vii (Almen). După o culme ne apare o superbă cetate, pe care odată ajunşi în sat, nu o putem vizita din cauza unui paznic ocupat cu construcţia gardului de acasă. Îi dăm ocol, povestim puţin cu o familie de olandezi la fel de ghinionişti ca noi, si o luăm din loc. Încă un deal şi ajungem la Moşna, la timp să auzim explicaţiile date unor medieşeni şi clujeni, care vizitau cetatea. Foarte frumoasă şi aceasta cu o biserică uriaşă, complexul fiind în renovare completă, dar bine întreţinut, cu o pensiune chiar în incintă. Nu rămânem aicea ci, continuăm spre Mediaş, împreună cu grupul celălalt, care erau tot pe biciclete. La ieşirea din Moşna, apusul ne prinde pedalând de zor, pentru prima oară în compania altor ciclişti. Ajungem pe la ora 22 şi ne cazăm la o pensiune superbă în oraşul vechi. Un duş prelungit este o binecuvântare după cei 100 km parcurşi, după care mai avem puterea să-l vizităm pe fratemiu care era şi el în oraş, şi apoi pe la miezul nopţii adormim buştean.

            Pe la 8, când ne trezim pe o ploaie uşoară, luăm un mic dejun copios şi vizităm oraşul vechi. Ne codim să pornim din cauza cerului încărcat, dar pe la 12 o luăm din loc spre Biertan (Birthälm). Nu ieşim bine din Mediaş şi începe să plouă torenţial şi o ţine tot aşa până la intersecţia spre Biertan. Ajungem repede la Biertan, fostă reşedinţă a episcopilor evanghelici, lucru care se vede şi în dimensiunea cetăţii şi bisericii. Aicea sunt mai mulţi turişti, grupuri vin şi pleacă în timp ce noi vizităm cetatea, totul este bine îngrijit şi se mai renovează în unele părţi. Stăm la poveşti şi mâncăm la un restaurant aflat lângă cetate. O luăm peste deal pe un drum cu piatră destul de abrupt până la Copşa Mare (Groshopisch), vizităm vechea biserică, care stă să cadă. Este superbă şi aceasta, dar aicea nu mai există nici un sas, biserica este în patrimoniul statului şi ar necesita urgente lucrări de consolidare la acoperiş. Cei care locuiesc în incintă şi au cheile nu ştiu nimic despre istoria locului, lucru care ne întristează şi mai mult. Aceasta va fi ultima biserică fortificată vizitată în periplul nostru, plecăm îngânduraţi şi parcă cerul simte asta...începe să plouă torenţial şi o va ţine tot aşa pe cei 30 de km până la Sighişoara. Sunt tot mai îngrijorat pentru Ruxandra, care are un început de tendinită la călcâiul stâng, cu siguranţă că ploaia rece nu îi face bine. Pedalăm cu încăpăţânare prin valurile de ploaia care bat asupra noastră, la care se adaugă după ieşirea în drumul naţional maşinile care ne stropesc şi ele. Plouă şi plouă, şoseaua a devenit o baltă continuă în care roţile noastre lasă siaje albe, iar noi pedalăm şi pedalăm, kilometru după kilometru...încă un deal şi ajungem. Pe drum durerea Ruxandrei se accentuează aşa hotărâm ca din Sighişoara să luăm trenul spre casă, la Braşov. Ajungem "la timp" să vedem trenul plecând din gară, este ora 20, 30 şi nu mai sunt alte trenuri, suntem uzi şi  nu vrem să rămânem în Sighişoara. Mergem în centru şi aşteptăm în ploaie o ocazie...avem noroc, microbuzul de Târgu Mureş este aproape gol şi după o scurtă negociere cu şoferul ne urcăm cu tot cu biciclete. Urmează un exerciţiu a la Mr. Bean, ne schimbăm în maşină sub privirile mirate ale pasagerilor. La 23 suntem acasă, e cald şi bine, adormim...

            A fost o tură superbă, am parcurs 330 de km pe bicicletă printr-o parte a  ţării care ne doream de mult să o vizităm, păcat că din cauza ploii şi a piciorului Ruxandrei nu am mai putut continua spre Maramureş. Vom reveni pe Valea Hârtibaciului în căutarea altor cetăţi şi poveşti din alte vremi...vom reveni în Făgăraş la toamnă şi la iarnă mânaţi de dorul crestelor şi piscurilor semeţe.

Autor: Ioan Şteţca
Înscris de: Ioan Şteţca
Vizualizări: 12557, Ultima actualizare: Joi, 24 Apr 2008



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Şerban-Alin Pontoş Şerban-Alin PontoşAdministrator Alpinet , Vineri, 12 Aug 2005, 12:30

Superba tura si traseul excelent... Felicitari!!!

Alin-Luis Pleşu Alin-Luis Pleşu, Vineri, 12 Aug 2005, 13:08

Dupa tura-fulger Sf. Gheorghe-Sighisoara, pe care am facut-o cu sotia anul trecut, pot sa jur ca nu o sa mai plec la tura asa lunga cu roti de off-road si cu bagajul in spate!:-D Niste cauciucuri de asfalt sau mixte umflate la 4 atm. fac minuni. Iar 5 kg. in spate sunt un dezastru la drum lung.

Fără foto Ionuţ Sandu, Miercuri, 17 Aug 2005, 16:51

felicitari!!

Minerva Vincze Minerva VinczeAdministrator Alpinet , Joi, 18 Aug 2005, 15:58

Imi place foarte mult articolul, de tura nici nu mai zic..:-) Bravo!:-):-P

mihai zamfiroiu mihai zamfiroiu, Marţi, 10 Feb 2009, 20:59

super tare articolul tau...
minunata calatoria voastra pe biciclete.
bravo! va doresc numai calatorii frumoase.

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii