O Tura in Muntii Baiului(3)
Duminica 12 Martie, 2006. O iesire cu Floare de Colt - Bucuresti. Ziua nu se anunta prea promitatoare, mohorat, innegurat, de pe la Sinaia incepuse si un fel de lapovita, si pe deasupra nu paream nici prea hotarati. O colega ne-a vandut pontul ca fusese cu un grup mare sambata pe Sorica pana pe Vf. Urechea cu coborare pe Plaiul Urechea. Ne-a mai spus ca era multa zapada, dar ca nu au avut probleme cu gheata. Asa ca ne-am decis sa incercam aceeasi tura. Ne-am rostogolit din tren in Azuga in jur de 10.15. Cu mici variatii, personajele obisnuite: Mihai, George, Virginica, Minela, Irina, Ioana, Veronica, Rodica cu Tara, si cu mine. De la biserica am luat-o spre sud pe soseaua nationala, si dupa cam jumatate de Km am prins un drum pe stanga care urca in panta domoala. Am dat de urmele tovarasilor nostri, asa ca am urcat Culmea Sorica ca pe scara pe o zapada bine sedimentata. Mai sus lapovita s-a transformat in mazariche, grauntele acelea de zapada mici si frumos rotunjite. Cam doua ore pana la telescunul de pe Sorica. Cu toate ca era devreme, ne-am oprit la Popasul Schiorilor pentru un ceai si ceva mancare din traista. Placut, mobilier frumos, soba calda. Mai era un grup acolo, care a pornit inaintea noastra in aceeasi directie. Dupa vreo jumatate de ora ne-am urnit si noi. Intre timp se mai innegurase, si pe masura ce urcam pe Culmea Urechea vantul parca se intetea. In varf, marcat cu o piatra cubica, vizibilitatea era cam de 5m, si vantul batea suficient de tare ca sa ne impinga binisor. Dupa sunetul de motocicleta facut de vechea si credincioasa mea jacheta de munte trebuie ca batea cu cel putin 70Km/ora. Am inceput imediat coborarea pe Plaiul Urechea. Pe masura ce coboram vantul s-a potolit. Daca pe culme urmele inaintasilor erau abia vizibile, in padure nu mai era nici o problema. O luasera pe marcaj forestier banda rosie. Cantitatea de zapada pe prima parte, care este mai abrupta, greu de crezut. Cateodata ne afundam pana la brau, si era greu sa te eliberezi din zapada care avea consistenta piureului de cartofi. Mai in jos erau cativa "bulgari" de zapada de marimea unui frigider, si o mica avalansa de vreo 25m care gasisie un fagas liber printre pomi. Apoi panta se indulceste, am urmat in continuare urmele, asa ca nu a trebuit sa ne batem capul cu gasirea rutei. Pe la ora 15.00 eram la baza partiei de schi, si la 15.30 eram la "d-na Neti" unde am pus-o de o sedinta prelungita. La "d-na Neti" este o circiuma atmosferica din centrul Azugii fercventata mai mult de localnici. Virginica era acolo cu grupul de la Floare de Colt - Brasov cu care coborase. Am baut cate o bere, si am rontait tot ce mai era in traista. Cu atatea flori ai fi putut sa crezi ca e primavara, afara ningea insa linistit, mazarichea de dimineata se transformase in fulgi mari care se cerneau usor.
In gara sala de asteptare nu era incalzita de data asta. Trenurile de Brasov si Bucuresti vin unul dupa altul. Ne-am luat ramas bun de la brasoveni, ei aveau o calatorie scurta, noi una mult mai lunga din pacate. Poate punem de o excursie in comun candva la primavara. Am gasit locuri intr-un vagon bine incalzit. Cu ocazia asta am aflat ca George a fost campion balcanic la schif in 1978. E un munte de om care radiaza buna dispozitie, pe traseu ii place sa cante. In Bucuresti la 20.30, ploaie.
Revenind la traseul de astazi, este o tura frumoasa, ne-au trebuit cam 5 ore de mers efectiv, insa poteca era sparta. Zapada foarte multa pe versantii care dau spre V. Azugii, un loc foarte bun pentru cine vrea o baie de zapada. Pe vreme buna se poate continua pana pe Vf. Cazacu si cobori pe culmea cu acelasi nume. Pe vreme rea se poate cobori rapid pe partia de schi. Ture faine!
Dan Golopentia