Jurnale - 1-2 aprilie 2006 :: Pe Varful Ciucas (1954 m)

Prima zi de aprilie, prima pacaleala. Vremea nu este cum ne-am fi dorit. Dimineata ne prinde langa Mc Donald`s-ul de la iesirea din Brasov. Acolo, la locul de intalnire, stam in ploaie asteptand sa se adune lumea. Dupa vreo ora de chinuri, reusim sa ne imbarcam in masini, si sa gonim spre Muntele Rosu. Norii grei apasa peste noi, iar din ei da pe noi o torentiala de primavara. Oare vom avea vreme buna!?
     Asa zisul DN 1A, arata a drum doar pana mai sus de Babarunca. De acolo, niste din poveste, care s-au plictisit candva, au scos bucata cu bucata tot asfaltul, astfel ca mergeam cu masinile pe un fel de drum forestier mai lat. Din cand in cand mai treceau pe langa noi tiruri, din privirile a caror soferi nu razbateau prea multe zambete.
     Ajungem intr-un tarziu, dupa ceva , la intersectia cu drumul de Muntele Rosu. Pe sosea apar agale, Romeo si Marius, cu rucsacii in spate. Ne oferim sa le luam rucsacii in masini, dar pana la urma reusim sa-l pacalim doar pe Marius. Daca amintit mai devreme a fost cum a fost, continuarea spre cabana era un fel de poteca mai lata, pe unde de abia se strecurau masinile noastre obosite. Ajungem la Muntele Rosu (la o altitudine de 1295 m), unde ne asteapta grupul din Bucuresti, si cateva rafale zdravene de vant. Sta a ploaie, desi mai mult ne-am dori sa stea a ninsoare.
       Din Bucuresti, sau dinspre, venisera Tibi, Eli, Theo Puica, Irina Anghel, Sorinescu si cu Cata Chitucea. Noi, restul, nu prea am stat sa ne numaram. Poate reusesc acum: Daniela, Adela, Oli, Dana, Shaq, Delia, Cristi Damian, Emil, Carmen, Ovidiu, Nae, Mihaela, Monika, Cata, Marga, Garcea si cu subsemnatul. Cred ca nu am uitat pe nimeni. Mai culegem de langa cabana pe Alex si pe Crisa, care venisera de aseara si au dormit in cort, in vanturile si ploile de la Muntele Rosu.
     Intram la caldura, ne alimentam cu cate o bere si asteptam sa ne adunam cu totii. Ce e de facut? Vremea asta caineasca cam alunga gandurile de cort. Ar fi o idee sa urcam pana la fosta cabana Ciucas, unde sa facem bivuac in interior (om gasi cateva scanduri mai ferite de vant, pe care sa ne odihnim oasele), sau corturi afara (la altitudine nu o mai fi zapada atat de uda). Cum grupul din Bucuresti se cazasera la doua casute, langa Muntele Rosu, ne hotaram totusi sa ramanem la varianta Salvamont (venise si Lautaru` de la Salvamont, si ne asigurase ca ne-om descurca cu totii).
     Mai pe dupa-masa, am coborat la Muntele Rosu, la o ciorba de burta sau o bere, unde ne intalneam si cu cei cazati la casute (incercasera sa urce spre Muntele Rosu, dar i-a intors viscolul din drum pe toti). Incet incet punem planurile la bataie pentru a doua zi. O surpriza foarte placuta mi-au facut grupul de Bucuresti, impreuna cu Romeo, care afland ca va urma sa fie ziua mea, mi-au cumparat cadou un frumos ham de catarare; cu subtilitatea de rigoare: Emi apuca-te de stanci, ca e frumos. Multumesc prieteni; am ramas deosebit de incantat, si placut surprins.
      Spre seara urcam cu totii, la refugiu, unde inauntru se incinsesera niste cantece de cabana, cu Oli, Nae si Alex la chitari.
      Intre ora noua si ora zece, ne ducem pe rand la somn. Urma sa fie o noapte destul de scurta. Ne-am bagat in corturi. La ce izolatie facusera fetele, am dormit destul de bine, intr-un tricou si o bluza, fara sa imi fie frig. Nici caciula nu mi-am mai pus-o in cap (oricum nu o gaseam, ca nu stiam pe unde prin rucsac as fi aruncat-o).
      La cinci dimineata, suna telefonul. Ora de trezire. Nu ne venea sa iesim din saci. Adela se ghemuise bine, cu totul, in sacul de dormit, si nu prea dadea semne ca ar fi o mare placere sa iasa din el. De altfel, aveam aceasi senzatie. Dar, nu e de voie, ca e de nevoie. Romeo cu Marius se trezisera primii, si se apucasera de pregatiri. Incet incet iesi si alte nasuri de prin corturi; Garcea, Oli, Monika iar pe ultimul moment Alex, care s-a hotarat in ultimul moment sa urce cu noi.
     Din cort ies cu greu, dupa ce dezghet un pic fermoarele. Deasupra cortului ne astepta o pojghita de gheata, care se va topi oricum la lumina zilei.
     Plecam pe semiintuneric, pe la ora 6 si un sfert. Poteca prin padure este inghetata, astfel ca ne cam impiedicam in urmele celor ce trecusera pe aici inaintea noastra. Dupa jumatate de ora de coborare lenta, iesim in Valea Berii, mai jos de Fantana lui Ioan. Suntem noua insi, cu totii. Din vale, ne alimentam cu apa (si bine facem, ca la fantana cineva "oprise robinetul"). Urmeaza panta de sub cabana Ciucas. Urcam anevoie, deja transpirati de caldura ce incepea sa se simta. Trageam tare, sa prindem zapada bocna, sa ne fie mai usor la deal.
      Iesim din padure, si dupa primii metri prin zapada, incepem sa ne afundam. In fata noastra se vede cabana Ciucas (1595 metri). Frumoasa, dar lasata in paragina. Fusese unul din cele mai placute colturi din muntii nostri. Sa te trezesti dimineata privind spre Gropsoare, si apoi sa intorci privirea spre Tigai si spre varful Ciucas.Din fata cabanei ii culegem pe Chitucea, Theo si Tibi, care plecasera mai de dimineata spre varf, sa prinda rasaritul la cabana. Ne fluierasera ei din vale, dar neprimind nici un raspuns, au crezut ca dormeam dusi. Facem cateva fotografii de grup, dupa care plecam cu totii spre varf.
      La inceput mergem prin zapada destul de tare, care rareori cedeaza sub greutatea noastra. In fata, Alex parca zburda pe deasupra ei; in timp ce noi mai scapam pana in brau din cand in cand, el parca merge doar pe aer. Lasam in stanga muntele Chirusca (1661 metri). Vremea era frumoasa in mare. Spre Gropsoare, cerul era senin, brazdat de cativa norisori frumos colorati. In schimb spre Ciucas, o negura deasa acopera varful. Si tot prin ceata aceea vom urca pana in top. Lasam in urma Saua Chirusca (unde se ramifica varianta prin Saua Tigailor, destul de periculoasa acum) si traversam pe curbe de nivel, pe sub Tigaile Mari. Bocancii fac urme bune in zapada, astfel nu prea e pericol de alunecare (nu-i o placere prea mare, sa urci apoi 2-300 metri diferenta de nivel, din fundul vaii). Traversam vaioagele care se lasa spre paraul Strambului, dupa care intram pe un fir de vale mai bine conturat, ce se lasa de sub Tigai. Urcam pe el, direct pe panta, iesind sus in saua dintre Tigai (1844 metri) si varful Ciucas. Aici ne adunam tot grupul, rasfirat inainte pe curbele de nivel de sub Tigai. Se inteteste vantul, iar jnepenii rataciti sunt plini de chiciura si de zapada inghetata.
      In sus urmeaza portiunea cea mai dificila. Mergem putin pe creasta. In stanga se vad frumos capatanile de zahar ale Ciucasului, spre Saua Tigailor, si turnul lui Goliat. In dreapta, mai greu, se pot vedea muntii mai jos ai Ciucasului Mic, pana spre Vama Buzaului. Lasam in urma zona de creasta (cu o usoara cornisa, de cateva zeci de centimetri, formata de vant) si traversam pe curba de nivel pe sub stancile Ciucasului. Este zona cea mai expusa, cu zapada tare pe alocuri, si cu pojghita de gheata la suprafata. Panta mare de sub urmele noastre, imi cam dau fiori, si prin ceata nu prea vad pe unde te-ai opri din alunecare. Daca Alex urcase frontal pana sub stanci, de sub care traversase spre culme, Garcea a taiat poteca de-a dreptul, fiind zapada un pic mai abordabila; Romeo dupa, a sapat si mai bine urmele, dupa care, rand pe rand am iesit in culme, chiar sub varf. A urmat o panta mai puternica, dar neexpusa, care ne-a scos pe platoul de pe culme.
       Am ajuns. Suntem la 1954 metri altitudine, pe Ciucas, dar in jur nu vedem nimic. Este doar o ceata alba, laptoasa, deasupra careia se ghiceste cerul senin. Asteptam cam jumatate de ora pe varf, timp in care, mai ciugulim cate ceva de mancare, si ne intindem la orizontala pentru a suporta mai usor vantul. Azi este bine. Pe vantoasa de ieri, nu cred ca am fi stat aici in picioare. Apar la iveala aparatele foto, si toata lumea incepe se fotografieze, subiectul principal fiind stalpul indicator de pe varf, acoperit frumos de talentul zapezii si al vantului.
     Plecam spre cabana Ciucas, inapoi. Coboram panta de pe varf; unii pe picioare, altii pe fund. Deja caldura mai inmuiase zapada, astfel ca portiunile expuse le trecem cu emotii mai putine. Sub Tigai, valcelul ce vine de sub stanci, devine un adevarat derdelus, incropindu-se o adevarat echipa de bob. Alex, mai sprinten, dadu o tura pana intre Tigai, pe valcelul pomenit, de unde cobori pe piolet, pana in poteca noastra.
      Trecuti de Tigai, ne lancezim la soare, mergand alene, unii mai imbracati, altii mai dezbracati, dar cu totii arsi de soare. Pierdem mult timp pe la fotografii, cerul inseninandu-se mai tare (acum pe varf era foarte frumos). La cabana, ne intalnim cu o parte din cei ramasi in tabara, ce iesisera si ei intr-o plimbare. Doar Nae si cu Mihaela voiau sa urce spre varf. Le-a lasat Oli doi pioleti, al meu si al lui Alex, dupa care ne-am despartit. Noi la vale, ei la deal.
       Am intrat in padure, dar caldura tot nu disparuse. Venea primavara. Transpirati, si obositi, ajungem in poienita cu tabara, unde ne apucam de strans corturi si bagaje. Toata lumea e la tricouri.
       Intr-o dupa-masa calduroasa de aprilie, stam cu totii la Muntele Rosu, in parcare, savurand o bere, si uitandu-ne spre creste. Frumoasa zi, frumoasa tura. Miroase a primavara. Portiuni pe unde ieri era zapada, azi este iarba iesita. Iar in poienita de la belvedere, era plin de ghiocei.
      De cand tot astept primavara!? Se pare ca vine... La revedere Ciucas. Sa ne vedem sanatosi la vara, la rhododendron.