Jurnale - Lumina si umbre... de Pasti - Ceahlau, aprilie 2006

Planuisem de aproape o luna ca vacanta de Pasti sa ma gaseasca acolo Sus, pe Munte. La inceput am ales locatia care, din motive de distanta si inedit, s-a dovedit a fi batranul Ceahlau. Apoi am " escaladat " si cel de-al doilea obstacol - alcatuirea echipei. Pana la urma am fost trei, anume Tavi, Ioana si subsemnatul. Am studiat cu infrigurare diferite variante de trasee, prognozele meteo, cu toate ca stiam cat de bine se aplica la munte proverbul cu " socoteala de acasa ".

Dar chiar daca planurile nu au urmat fagasul dorit si nici vremea nu a fost nemaipomenita, nu pot sa neg frumusetea si utiliatea acestei ture deosebite.

Asadar, sambata 22 aprilie, dis-de-dimineata ne gaseam in personalul Bacau-Bicaz care dupa o calatorie fara peripetii ne - a adus la poalele muntelui. La acea ora, sa tot fi fost 6 si ceva dimineata, micul orasel industrial dormea, insa noi, dornici de aventura, cautam febril o ocazie care sa ne usureze drumul pana la cabana Izvorul Muntelui. Nu a durat mult si ca prin vis poposeam in fata acestei " cabane ". Aici am achitat taxa de rezervatie - asupra utilitatii ei nu merita sa discutam tinand cont de situatia deseurilor existente din loc in loc pe trasee - si am primit avertizarea sa nu alegem varianta ascensiunii prin Poiana Maicilor. Si pentru ca eram pentru prima data in inima acestui legendar colt de tara ne -am conformat. Am ales atunci sa urcam prin Jgheabul cu Hotar dar negasind primele semne de marcaj am urmat drept calauza punctual albastru care avea sa ne conduca in apropierea curmaturii Lutu Rosu, apoi pe Piciorul Rachitis pe la Politele cu Crini, Piatra cu Apa, pe sub maiestuoasele Detunate si in cele din urma la faimoasa cabana Dochia (1790 de metri altitudine). Cum nu aveam motiv sa ne grabim - conditiile meteo fiind mai mult decat acceptabile comparabil cu prognozele anuntate - am parcurs acest traseu in mai bine de 6 ore. Fiind lipsit de dificultati, asezonat cu mici portiuni de gheata si privelisti impunatoare asupra Piciorului Scurt, prima parte a drumetiei ne -a facut multa placere mie si camarazilor.

Ajunsi la cabana Dochia am ramas placut impresionati de conditiile de cazare oferite in raport cu preturile practicate . Apoi am savurat o delicioasa - las la latitudinea voastra sa atasati sau nu ghilimelele - suipa instant la primus. Somnul de dupa-amiaza a venit nu datorita oboselii ci pentru ca Noapte cea Mare ce avea sa vie trebuia sa ne gaseasca la Slujba de Inviere tinuta de calugarii Schitului aflat in apropierea cabanei.

Prima zi de Pasti aveam sa parcurgem un traseu ceva mai lung, nu mai greu, dar si mai incantator cu toate ca ceata nu ne -a dezvaluit toate secretele. Am pornit mai intai spre varful Toaca unde am poposit indelung pentru a admira, atat cat ne -a permis plafonul de nori, imprejurimile. Semet ni s-au infatisat Piciorul Crestaturii si Jghiaburile Scaius si Fantanii, din apropierea carora mi s-a parut ca aud tumultoasa Duruitoare. Personal, am fost dezamagit de prezenta umana pe varful Toaca - prezenta constituita atat de brutal mai ales prin acele relee... Dup ace am revenit la baza scarilor c ear trebui sa faciliteze ascensiunea pe cel de al doilea varf ca altitudine din masiv am ales sa pornim pe banda rosie spre cabana Fantanele pentru ca mai apoi sa vizitam Duruitoarea si sa revenim al Dochia prin Jghiabul Scaius. Pana acolo insa aveam sa admiram Panaghia in toata splendoarea ei, Piatra Lata, Caciula Dorobantului precum si abruptul Nordic al Toacai.

La cabana Fantanele am poposit cat am putut de scurt, doar pentru masa de pranz, atmosfera de acolo fiind incarcata de valatucii de fum de tigara, de gratare sau aburii de alcool ce razbeau din nenumarati concetateni veniti "la munte ". Surpriza neasteptata au fost norii negri de furtuna care se profilau neiertatori in departare. Nu ne -am intimidate la inceput asa ca am pornit pe triunghiul galben spre Poiana Nicanului, inspre cascada. Tunete, fulgerele, ploaia torentiala (cu gheata la un moment dat) si... poate prea multa precautie ne -au inturnat dupa nici douazeci de minute. Ne -am intors la Fantanele unde am asteptat ingandurati ca potopul sa isi verse amarul, constienti ca daca acesta nu se va opri va trbui sa innoptam chiar in sala de mese a cabanei. La orele 4 dupa-amiaza am pornit totusi spre Dochia pe traseul pe care venisem. Ploaia se mai domolise, noi ne mai incalzisem asa ca am atacat cu aplomb Piciorul Fantanele. Apa a mai cazut din norii grei-plumburii inca doua ore, rastimp in care am ajuns la Caciula Dorobantului cand dintr-odata Soarele si unul din cele mai frumoase albastruri vazute ne -au oferit un spectacol de neinchipuit cu doar cateva minute mai devreme. Valea Bistritei cu lacul Izvorul Muntelui si satele limitrofe, Muntii Stanisoarei ni se dezvaluiau in toata splendoarea lor. De aici si pana la cabana Dochia, unde am ajuns in scurt timp nu a mai trecut mult timp. Astfel am punctat cea de-a doua si penultima zi "la inaltime ".

Ultima zi, cea de luni, a fost de asemenea interesanta. Am ales sa coboram totusi prin Poiana Maicilor. Ne -am convins astfel ca avertizarile din prima zi erau fondate, efortul de a urca pe aici fiind pe alocuri colosal. Am fost norocosi cu urmele pe care le facusera cu 2-3 ore inainte Sorin de la Alpin Clubul bacauan si insotitorii sai (Irina si Emi Cristea), carora le multumim pe aceasta cale J . Impresionante au fost platoul dintre Ocolase, desi acoperit de ceata, Claile lui Miron, dar si abruptul Ocolasului Mic vazut din Poiana Maicilor. Cu tristete in suflet, constient de despartirea parca mult prea grabnica de Munte, am inceput marsul spre Izvorul Muntelui si apoi - pe soseaua asfaltata - spre gara Bicaz. Obositorul drum de piatra nu a reusit insa sa diminueze in vreun fel bucuria legata de descoperirea acestui colt carpatin atat de plin de contrarii - peisaje magnifice, sculpturi de piatra fascinante, paduri de conifere ametitoare datorita mirosului de cetina, peste care se ridica ca o umbra mana neinduratoare a omului care a mai stirbit pe alocuri din toate aceste frumuseti.

Cu toate acestea mi-am promis ca voi reveni in Ceahlau cat de curand, cu speranta ca alte minunatii imi vor mangaia sufletul aprins de patima aceasta, comuna noua montaniarzilor.