Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - 10-11 iunie 2006 :: Peste Coada Pietrei Mari (1829 m)

Bookmark and Share

10-11 iunie 2006 :: Peste Coada Pietrei Mari (1829 m)

Fotografii din PIATRA MARE


     Coboram din microbuz in Dambu Morii, mica localitate ce tine de orasul Predeal. Cele 35 de procente sansa de ploaie, ce se anuntasera la meteo, sa facura cam 100 in realitate, astfel ca rafalele de ploaie ne iau in primire inca de la primii pasi     Ehh, nu avem de mers mai mult de trei ore, asa ca facand un mic calcul meteorologic, cam cata apa de ploaie ne poate intra prin haine pana sus la cabana!? Primii pasi pe Valea Sipoaiei, dupa bariera, ne duc spre primele corturi rasarite pe malul apei. Esti aproape de Brasov, si in fiecare week-end, poiana dintre vai se umple de turisti si grataristi. Se pare ca nici vremea urata din acest week-end nu-i alungase. Iulia se bucura de verdele padurii, de limpezimea apei, chiar daca vremea este cum este. Vad in ea un copil mic, fericit fiind de nou si de frumos. Pe langa ea ma simt ca un mic vinovat, ca nu pot fi la fel de entuziasmat de aceste locuri, prin care mi-am purtat pasii de nenumarate ori. Dar ma bucur de bucuria ei.
.in urma si mirosul imbietor de mici, gratare si alte minunatii de vara. Drumul forestier se transforma in poteca, pe care doar noi doi mergem la deal. Turistii pe care-i intalnim, cu totii vin dinspre Sapte Scari, alungati de vremea rea si de lasarea serii. Prin padurea jilava, auzim, cand ne apropiem de vale, zgomotul micilor cascade ale Sipoaiei, paraiasul zglobiu care a sapatat atat amar de ani prin stancile de la Sapte Scari.

Lasam in urma ultimele corturi de pe vale, si cu tot cu ele, lasam     Nu trece o ora de la plecare, si respiram usurati sub micul refugiu de la canion. Ploaia nu da semne ca ar vrea sa ne lase in pace, dar nici noi nu dam semne ca ne-ar pasa cumva. Ne tragem sufletul dupa care parasim buza canionului, ocolind pe potecuta marcata cu punct rosu. Nu este prea indicat pe vremea asta umeda sa urci canionul, si nici o mare placere sa ajungi sus flescait de ploaie si de debitul crescut al cascadelor (mi-aduceam aminte cand ma bucuram de nametii de zapada, si sloiurile de gheata crescute prin canion, in iernile dinainte sa repare scarile, cand era o adevarata aventura sa iesi in lunile de iarna, prin cunoscutul canion).    Dupa un sfert de ceas, de urcus sustinut, inglodati bine in noroaiele lui iunie, ajungem deasupra canionului. Am avut emotii in vreo doua randuri, cand era sa sterg pamantul bine, cu turul pantalonilor. Devenise cert ca nu voi ajunge oricum curat sus, dar macar sa-mi feresc fundul de socuri inutile. Ultima gura de apa, inainte de culme. De aici, mai sus, paraul dispare printre calcarele muntelui, dorind sa confirme regula ca in muntii cu piatra ce alba, susurul apelor se cam ascunde de lume de la 1200-1300 metri altitudine in sus.
     Lasam in dreapta doua corturi montate langa ruinele cabanei arse, si obositi dar fericiti calcam pragul cabanei. Ce cald si bine este … Am ajuns. Este doar 8 seara, si pana la lasatul intunericului ar mai fi vreo doua ceasuri     In cabana intalnim restul amicilor, cu care trebuia sa ne intalnim aici. Alex, Sorinescu, Irina, Patriciosu si Cristina, ne asteaptau de ceva vreme, la caldura cabanei. Incet incet, parca ne sare si oboseala, devenim mai veseli, mai ales ca am infulecat repede cate un blid de ciorba fierbinte de legume si ne-au mai revenit puterile. Mai sta si ploaia, numa` bine dupa ce am ajuns. Parca era programata doar sa ne ude, ca apoi sa ne oftice.
     Cabana este plina de turisti, pe inserate. Fiecare cu bucuria lui, fiecare cu grupuletul lui. Este o atmosfera placuta, asa cum a fost intotdeauna la cabana Piatra Mare, mic adapost, dar poate cel mai frumos si mai primitor din Muntii Brasovului.
.
>
     Cand se lasa intunericul, imi iau inima in dinti si ma duc sa montez cortul. Numai bine ca a inceput iara ploaia, si ma chinui printre stropii reci, sa trag cat mai repede de cort, de bete, sa intind pana nu apuca sa se ude de tot. Tabara o amplasasera baietii la marginea dinspre Valea Garcinului a poienii, loc placut si linistit. Mai jos de noi, sub Varful Puscas, mai rasarisea cateva corturi, semn ca nu suntem singurii care ne luam la tranta cu ploaia.      Cortul este in sfarsit in picioare, ancorat bine, si pregatit sa ne primeasca. In semn de recunostinta pentru cat de bine l-am montat, se opreste si ploaia. Iti vine sa te certi cu norii. Parca iti fac toate astea numai a ciuda.      In cabana, caldura parca nu ne mai indeamna sa plecam spre corturile reci si jilave. Dar intr-un final suntem nevoiti, pentru ca se face miezul noptii imediat. Startul il da Alex, urmat rand pe rand de ceilalti, la urma hotarandu-ne si eu cu Iulia. Ne asteapta o noapte grea, in care ne vom lupta cu panta pe care am pus cortul, cu sforaiturile vecinilor si cu nelipsita teama ca ne mananca ursul. Dar ca si in multe alte dati, doar primele vor avea suport real, ca ursul mai mult ca sigur ca avea program de cina pe la containerele Brasovului, la acele ore din noapte.

Ce sa caute el sus, cand sunt atatea bunataturi jos    Cortul de incalzeste cu noi inauntru, sacii caldurosi transforma atmosfera sinistra de la inceput, intr-una foarte placuta, numai buna de tras aghioase. Intre timp se usuca si cortul de dinauntru (cel udat mai bine de ploaia din timpul montarii), asa ca tot raul spre bine. Adormim incet incet in noaptea intunecata.

     Dimineata nu ne dam iesiti din cort. Cerul era destul de limpede, in jurul corturilor numai soare, dar parca am mai dormi. Cu greu, pe la ora 9, lumea incepe incet sa scoata nasul printre fermoare, unul mai ciufulit ca celalalt, si cu ochii mici si prietenosi.
    Mi se face foame si propun sa dam atacul la punga cu mancare. Daca painea feliata s-a metamorfozat intr-una faramitata, nu acelasi lucru s-a intamplat cu toate rosiile. N-am ciugulit prea mult. Nici mie nu mi-era prea foame, nici Iuliei. Norii incepusera sa se adune dinspre muntii Neamtului.!?
Nu prea fotogenici, si miroseau a ploaie. Daca voiam sa ajungem in timp jos, trebuia sa strangem corturile cat mai repede. Daca noi doi am inceput ultimii operatiunea, in schimb am terminat primii. .
     Cand eram pregatiti cu toate bagajele, si gata de drum, a inceput sa ne picure iara. Acum nu mai aveam de gand sa ne intoarcem din drum, asa ca am luat-o spre Sura de Piatra, si spre varf. In acelasi timp cu noi, a plecat spre varf si grupul cel mare, care aveau corturile mai jos. Picura incet sau mai tare, dar plafonul era destul de ridicat. De dupa Sura se vedeau limpede Piatra Scrisa si peretele Vointei. Pareau undeva foarte sus, aproape de cer, dar cand am inceput sa urcam poteca de piatra, realizam ca in fapt nu este asa departe. Cunosteam senzatia, din turele anterioare ce le facusem prin zona. La hornul de sub Coada Pietrei Mari, am facut un popas sa ne fotografiem. Acolo e un punct de belvedere deosebit, pentru Valea Garcinului, Ciucas si muntii Neamtului. In stanga, o poteca nemarcata, se lasa pe sub pereti, prin grohotis, spre stana Pietricica. Poteca marcata se desprinsese mult mai jos, de langa Sura de Piatra.
 
    Am iesit prin horn spre Coada Pietrei. Eram la 1829 metri altitudine, pe al doilea varf al masivului. Peste prapastie se vedea Brasovul in soare. In urma noastra, zona cabanei era sub negura si se parea ca acolo inca ploua. Pe la noi se simteau usoare raza de soare. N-am mai urcat varful, socotind sa ajungem cat mai repede jos, la Tamina. Ne saturasem de ieri de atata ploaie.   Am luat-o grabiti la vale. Pana la stana de la marginea golului alpin nu faci mai mult de un sfert de ceas, prin pajistea frumoasa de sub Coada Pietrei Mari. Intotdeauna mi-a placut locul acesta. Iar la stana de la liziera am dormit de vreo doua ori, iarna. Este un loc numai bun de bivuac, intr-un masiv care uneori iti pare prea pustiu. Mai ales iarna.      Dinspre valea Azuga se vedea negura venind spre noi cu graba. Nu vom scapa. Am intrat in padure, si acolo au inceput noroaiele.  Cu emotii, ca ne trezim iar pe jos, coboram curbele de nivel destul de stramtorate in harta, spre cabana de la Tamina. Mai aveam zece minute cand a inceput rapaiala mare. Udati bine, ajungem la cabana, si ne adapostim sub stanca din spatele ei. Asteptam sa se mai risipeasca norii si abia apoi pornim la drum. Pana la canion iese si soarele si ne incalzeste bine. Chiar la intrarea de sus, cativa grataristi dau aerului iz de mititei si friptane. Iar mi-e foame.

     Ar fi pacat sa trecem pe langa canion. Asa ca nu mai stam pe ganduri. Lasam rucsacii la panoul indicator si coboram spre chei. Apa este destul de mare, de la ploile din ultima vreme, dar oricum destul de limpede. Intram pe prima scara, ce mai lunga de altfel, si incet lumina dispare, lasand loc umbrei si racorii. Mi-aduc aminte de prima data cand am fost, si canionul era neamenajat, de coboram pe un copac putrezit, mereu ud, cu teama ca tragem o baie zdravana de alunecam. Acum este amenajat complet si mult mai accesibil. Cu toate asta nu ajung uscat dincolo, ca tot imi scap bocancii in apa. Grija mea ce mare e sa nu intre Iulia la apa, ca nu cred ca i-ar face prea mare placere, la temperatura ce o are paraul.
     Iesim din canion, prin aval, dupa ce ne-am racorit bine. Mai avem ceva cale pana la sosea asa ca nu mai zabovim. La vale taiem pe poteca, toate serpentinele drumului forestier, prin locuri cand mai largi cand mai inguste. Intr-un final, iesim la raul Timis si la soseaua nationala. Pasii ni se scurg pe drumul proaspat reasfaltat, spre Brasov. Ploaia incepe iara, dar cui ii mai pasa!? Parca e o placere acest drum, prin ploaie, ceata si verde crud. Ne-am tot duce asa pe jos pana la Brasov, dupa cum spusese cineva, drag mie.
    Mi-era dor de munti. Ii lasasem in odihna acum o luna, intors din cararile Leaotei, dar parca nu mai aveam rabdare pana la finele lui iunie. Si bine am facut …
    Muntilor … ma voi intoarce! Mai vesel si cu chef de batucit poteci.



Fotografii din LEAOTA - Emi Cristea, Asociatia de Turism FLOARE DE COLT Brasov

Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 7806, Ultima actualizare: Marţi, 13 Iun 2006



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii PIATRA MARE  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Amonte De Sapte Scari-Prapastia Ursilor

 

Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii