(Argumentatia noastra foloseste ca introducere un material privind intreaga activitate a lui Mihai Haret, pe care este foarte posibil sa-l reintilniti pe viitor in media).
Lipsit de asemenea ode, subiectul nostru ar fi cautat poate mai des pamintul cu picioarele. O atare sansa l-a ocolit si, in consecinta, a primit realitatea mai putin intelept decit s-ar fi cuvenit. Intre altele nu s-a impacat cu ideea ca gloria este, daca nu falsa, atunci teribil de efemera. Ca vin altii, mai tineri, mai dotati, care ating piscuri intotdeauna mai inalte. Pe munte si nu numai.
Astfel, un student bucurestean Radu Titeica pe numele sau cercetase la jumatatea deceniului trei abruptul Bucegilor. Doritor sa-si publice impresiile in Anuarul asociatiei din care facea parte (T.C.R.), el i-a transmis lui Mihai Haret un articol despre Valea Galbinelului si o schita a zonei Caraiman-Costila.
Presedintele Turingului parcursese pe atunci doar 4-5 drumuri in abrupt, unde a fost dus de calauze platite precum Butmaloi. Teama de a-si vedea eclipsata gloria de "apostol al drumetiei romanesti" (expresia apartine lui Nicolae Ioan) l-a facut sa-si atribuie insa in corespondenta cu Radu Titeica performante neadevarate.In baza lor, Mihai Haret a propus credulului student mai multe toponimice. Inventate. Precum Valea Spumoasa, Vilcelul Mortului, Valea Scorusilor, Valea Tapului. Si pe care le bucegistii le duc de peste saptezeci de ani, precum un oarecare animal, nestiutor ce duce. Datorita acestor savante contributii, Mihai Haret a gasit indreptatit sa se treaca drept coautor (si inca primul) al hartii.
Cu acelasi prilej, luat de val, primul tecerist a inventat si publicat o tura personala in nordwandul Costilei
"
Initial, alaturi de articolul lui Radu Titeica despre Valea Galbenelelor, M. Haret gasea "posibil sa pun si eu o excursie", retinere de care s-a ulterior s-a dispensat complet.
Experienta in domeniu i se limita insa la cinci-sase trasee din categoria Vaii Albe. La jumatatea deceniului trei, asemenea rute devenisera mai mult decit banale, dar Mihai Haret poseda suficiente insusiri pentru a pune pe hirtie descrierea unei ture (in 2 octombrie 1915) dintre cele mai dificile pentru acele timpuri, prin locuri pe unde altminteri nu trecuse nici cu privirea. In acest scop, eroul nostru a folosit trei surse de informatie:
- un articol din Anuarul S.T.R. 1910 ("Ascensiunea muntelui Costila" de Nicolae Bogdan). Gratie lui si-a descris trecerea pe ruta Vilcelul Poienitei-Valea Malinului-Poiana Malinului-Briul Caprelor-Valea Seaca-Briul cu Jnepeni;
- b) schita Caraiman-Costila (autor Radu Titeica), gratie careia M. Haret revendica si suisul Vaii Tapului pina in Briul Mare, urmat de coborirea pe Valea Malinului;
- c) o fotografie (dintr-un set datorat, se pare, tot "Nalucii Bucegilor" N. Bogdan), purtind legenda "Peretele Caraimanului (sic) spre Creasta Viilor Senzatii".
Falsul iese insa lesne la iveala, favorizat intre altele de independenta pe care M. Haret si-o ia fata de textul seterist, cit si interpetarii, inevitabil gresite in cazul unui necunoscator, a fotografiilor si a hartii Titeica:
din Valea Seaca a Costilei nu se vede Poiana Costilei, iar Coltii Morarului nu se infatiseaza ochiului "mai mult decit clar" (Acul Mare le mascheaza pe celelalte);
portiunea de creasta redata in fotografia insotind articolul lui M. Haret se afla intr-adevar pe muchia Seaca-Tapului, ea este orizontala, dar nu are "cam 100 metri lungime", ci vreo numai vreo 50, totodata nefiind "foarte ascutita", ci suficient de larga pentru ca omul sa umble pe ea fara nici o problema. De asemenea, locul respectiv se afla la nivelul Briului cu Jnepeni, pentru a carui atingere nu mai este necesar de aici inca un urcus ("gifiind din greu") pe Valea Tapului (care imediat sub Briul cu Jnepeni nu prezinta doar "hopuri si saritori", ci o ruptura considerabila de panta).
coborirea din creasta in Valea Tapului este constant descendenta si prin urmare nu se merge "cind urcind, cind scoborind";
Valea Tapului, deasupra Briului cu Jnepeni, prezinta doua brate, urcusul facindu-se pe coasta dintre ele, si nu "cind pe dreapta, cind pe stinga, cind pe firul vaii".
pe segmentul aflat imediat la sud de muchia Tapului-Malin, Briul Mare nu are un parcurs "neintrerupt", ci acuza o apreciabila discontinuitate, care nu se depaseste "cu usurinta" [
];
Aceste greseli nu pot fi atribuite unor rateuri de memorie, rindurile lui M. Haret redind "aproape cuvint cu cuvint" notatiile din timpul (pretinsei) ascensiuni.
Incorectitudinile autorului nu se opresc aici. Pasamite extaziat de privelistea de pe muchia Seaca-Tapului (la nivelul Briului cu Jnepeni), Mihai Haret a gasit ca "ar fi drept sa i se zica Creasta Viilor Senzatii".
De asemenea, desi scrisese ca "anul acesta d-ta cu articolul d-tale faci inceputul", in anuar si-a plasat productia inaintea rindurilor lui R. Titeica. In acelasi volum, o nota redactionala informa ca "ambele explorari (turele descrise de R. Titeica si M. Haret, n.n.) [...] au fost efectuate pentru prima data de catre Nicolae Bogdan, doctorul Petru Gold-Haret si domnul Mihai Haret, sub conducerea vestitei calauzei Nicolae Jilipeanu" insotitori literari alesi si de aceasta data cu grija, dintre cei care nu mai puteau contesta nimic, fiind plecati dintre cei vii...
Aceste amanunte par sa fi scapat insa contemporanilor
Mircea
Ordean
mirceaordean@hotmail.com