Jurnale - 10-11 septembrie 2006 :: Acoperisul tarii

Album foto complet (FAGARAS)

    A venit toamna peste Carpatii nostri. Nu stiu, dar parca peste doua saptamani s-a trecut asa repede de la verdele verii la galbenul toamnei … sau poate este doar o senzatie ce nu mi-o pot stapani.
      Pe ultim moment ne hotaram sa plecam. Sa fie Moldoveanu … ca in timp ce eu umblam prin cararile Retezatului, colegii de la Floare de Colt esuasera ascensiunea de week-end pe acoperisul tari … fusese prea multa ploaie. De cateva zile, Brasovul e numai soare, si daca tine asa si peste week-end, vom avea sanse.
     Ingramaditi in doua masini, ajunge pe la orele 10, la poalele Fagarasului, pe intrarea drumului forestier de pe Valea Vistei. Este cea mai scurta cale spre varf. Lasam masinile, pe Valea Vistei, cat mai aproape de capatul drumului forestier, dupa care trecem la aranjat rucsacii. La cat vom avea azi de urcat, este bine sa nu caram inutilitati. Ne cam incurca vremea, ca inca nu se dumireste cum va fi. Daca la rasarit tot cerul era numai nori, intre timp a iesit soarele … iar meteorologii dau vreme buna. Asa sa o tina.
     Reusim intr-un final sa aliniem zece rucsaci, nici prea grei, nici prea usori. Corturile le pastram in bagaje, caci nu se stie cat de umblata este creasta in week-end-ul acesta. Pasim pe poteca, spre caldarea Vistei. O racoare tomnateca ne mangaie placut. S-au dus caldurile verii. Dupa un sfert de ceas, de mers, un indicator turistic ne arata sagalnic ca avem 6 ore pana pe Moldoveanu. Ehh, cale lunga. Incepem sa urcam, pe poteca mai firava, ce se lasa cand pe o parte, cand pe alta, a vaii. Podetele de lemn, facute de barne lungi, ne usureaza serpuirea asta. Vistea, o gasesc, ca si acum cativa ani, plina de caderi de ape, spumoasa, dar in acelasi timp, limpede. Pana la golul alpin, urcam cu spor, grabiti parca, sa ne scaldam privirile cu caldarile Vistei. Din cand in cand ne oprim sa mai facem cate o fotografie cu caderile de ape, caderi desprinse parca dintr-un vis frumos de vara. Printre brazi, inaintea noastra, incercam sa ghicim creasta, dar ceata deasa, ce ii tine asternut, ne impiedica privirile. Mi-aduceam aminte de acum cinci ani, cand undeva, dasupra noastra, dintr-un senin de albastru, Coltul Vistei ne facea cu ochiul, printre varfurile brazilor. Azi nu avem, insa, astfel de vreme.
    Dupa ultimii brazi, dam de razele soarelui, langa un mic vad peste apa Vistei. Aici punem un popas, sa ne adunam cu totii, si sa ne tragem sufletul. Ne invaluie caldura soarelui, si dam repede jos din haine, sa ne prajim un pic. Poate sunt ultimele momente de plaja alpina din acest an. Imediat o sa inceapa sa se raceasca tot mai mult … indreptandu-ne spre zilele reci de octombrie. Ceata incepe sa se sparga deasupra Portitei Vistei. Din cand in cand Coltul Vistei, iese amenintator printre blanurile albe, sfidand toate inaltimile din jur. Este acoperisul Brasovului, cel mai inalt pisc din judet.     Dupa jumatate de ceas de asteptari, in efectiv complet, decidem ce sa facem in continuare. Gabi si Roxana raman in Valea Vistei, si-si monteaza cortul in caldarea glaciara. Daca, dimineata, vor fi suficient de odihniti, vor urca si ei in Portita Vistei, sa ne astepte la sosirea de pe varf. Noi, restul, ne continuam drumul spre altitudini mai inalte. Avem de trecut raul, printr-o zona mai lata, cu ceva emotii. Emotii mai mult pentru baieti, ca Alina nu tine seama de ele, si printr-o dezechilibrare spectaculoasa isi face baita de sambata … cu tot cu rucsac. Las` ca-i soare afara, si se usuca repede …
    Lasam in urma ultimii jnepeni, si urcam caldarea plata, pe undeva pe deasura firului apei. Soare, ceturi si custuri … totul e in jurul nostru. Valtorile Vistei ne parasesc, lasandu-ne companie doar un paraias, care isi pierde apa din cand in cand, printre bolovanii mari. Ajungem sub pragul glaciar al Vistei, acolo unde, din stanga, coboara firul de apa din caldarea Hartopul Ursului. Privind cascadele ce vin din caldarea agatata intre Hartopul Ursului si Galbenele, realizezi ca de acolo se face tot debitul apei Vistei. Mereu am simtit o atractie dinspre acea caldare, dar niciodata nu am aflat daca se poate ajunge sus … poate doar de la vreun cioban intarziat prin vaile astea … dar in acest septembrie nu am intalnit nici unul; doar urmele, ca pe aici si-a facut vara o turma de oi, mai gasesti din loc in loc (undeva pe dreapta, un bordei improvizat din bolovani mari si nailon ca si copertina, pare a oferi cat de cat un adapost, in caz de vreme rea.      Parasim, impreuna cu poteca, firsorul ce pare a fi izvorul Vistei, si incepem sa urcam din greu pragul glaciar. In minte imi veneau clipele de groaza, din aprilie 2001, cand am avut acel accident stupid pe Valea Vistei … revedeam, cu alti ochi, panta infernala, acoperita atunci, cu o crusta tare de zapada inghetata … si inca ma intreb cum am scapat. Pana la capatul de sus al pragului, nu ne tragem sufletul, si ajunsi acolo, ne dam seama ca ne-am incins bine. Odihna, si asteptare … sa ne readunam toti. In cateva minute ne racim bine … septembrie a adus odata cu toamna, si frigul ce anunta iarna. Ceata care ne-a acoperit cu totul, trimite pana la oase o umezeala inconfortabila. Tragem cate un polar pe noi. La vreo cinsprezece metri mai jos, vad platforma unde fusese vechiul refugiu Vistea. Nu l-am prins, dar l-am vazut printr-o fotografie veche, prin cartea lui Stavros, despre muntii Brasovului..
Nu prea stiu povestea lui, dar am inteles ca ar fi fost luat de o vijelie, inainte de 1989.
     De la platforma fostului refugiu, urcam cateva minute mai usor, dupa care incepe infernala ce duce in Portita Vistei. Din vale, nu ai fi zis ca se poate urca pe peretele asta, dar odata ajunsi in zona inalta, vedem cum poteca se chinuie sa se strecoare pe langa cate o stanca, spre creasta. Frigul si ceata ne alunga cheful de popasuri. Ehh, ca avusesem o discutie cu Oli, despre rostul betelor telescopice … uite aici isi fac ele rostul. Mare parte din greutate se distribuie mai uniform, folosindu-te de ele pe panta asta, unde ai mereu senzatia ca-ti vine rucsacul in cap. Sporesc pasul, si incerc mereu sa disting prin ceata, locul pe unde ar fi creasta. Nimic nu se vede … Dupa mai bine de o ora de mers, lasam mica muchie din dreapta (era muchia pe care urcasem in aprilie 2001, pentru ca prezenta mai multa siguranta), si ne apropiem spre stanga de un perete ce se ridica deasupra noastra. Nu mai avem mult pana in creasta … aici este ruptura de sub portita, din dreptul refugiului alpin. Traversam pe sub ea, spre dreapta, pana vedem prin ceata turnul inalt de piatra, reper vizibil inca de la limita padurii. Rasuflam usurati, ne tragem sufletul, si iesim prin mica strunga, in creasta principala.
     Odata ajunsi sus, ne intampina vantul in rafale taioase. Ma grabesc, cu Ciprian, sa ajungem cat mai repede la refugiu. Dupa cateva minute, il vedem prin ceata. E timpul odihnei …
     Deschid usa, si dinauntrul gol ne imbie o caldura placuta. Ehh, ce bine va fi la noapte, la adapostul caramidei … Incet incet ne adunam cu totii … si dupa ce mancam bine, ne intindem oasele pe priciul de sus. Odata cu lasatul serii, refugiul se umple, iar imprejurul lui apar si corturi, cu turisti sositi mai tarziu de pe creasta. Soarele reuseste pana la urma sa se impuna, dand dreptate prognozelor meteo. Acoperisul tarii se ridica splendid, in apus, deasupra noastra. Jos, in Valea Rea, straluceste micutul triunghi de apa al Moldoveanului. Spre lasatul serii ajunge si Laurentiu …pe la pranz se hotarase si el sa plece din Brasov, vazand ca se indreapta vremea.
     Adormim repede … obositi de cei 1500 metri altitudine, urcati astazi.

Albumul foto complet (FAGARAS) - Emi Cristea, Asociatia de Turism FLOARE DE COLT Brasov