Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - 10-11 septembrie 2006 :: Acoperisul tarii

Bookmark and Share

10-11 septembrie 2006 :: Acoperisul tarii - Din Moldoveanu in Valea Sambetei

Album foto complet (FAGARAS)


     11 septembrie 2006:: Portita Vistei - Vf. Moldoveanu (2544 m) - Fereastra Mare a Sambetei (2168 m) - Complex Sambata

     Ne trezim pe un cer senin lacrima. Inca nu a rasarit soarele … dar vrem sa profitam de vremea buna, si ne gandim ca azi avem si de coborat. Mai bine sa avem tot timpul la dispozitie. La primele raze de soare, ce mangaie crestetul Moldoveanului, plecam si noi de la refugiu. Este un frig taios. Peste noapte a inghetat cortul lui Lau, iar iarba da si ea semne de temperaturi negative. Imi ingheata mainile pe bete, si pana la urma apelez la manusi. Abia in strunga, de unde cobori in Valea Vistei, dam de soare si de caldura. In cateva minute de urcus, scoatem toate hainele groase de pe noi. Daca in urma cu jumatate de ceas eram infofoliti bine, acum ajungem iar la tricouri. Soarele s-a ridicat destul de sus, sa ne simtim si noi bine.
     Pana pe Vistea nu ne oprim. La 2527 metri altitudine, pe cel mai inalt varf al Brasovului, ne tragem sufletul si ne scaldam privirile cu toata creasta ce se insira pana dincolo de Negoiu. Sunt clipe atat de rare pe creasta Fagarasului … Cioaca Moldoveanului (creasta dintre Vistea si cel mai inalt pisc al tarii), ne poarta pe o custura ingusta, ce aminteste de Piatra Craiului, spre sud. Ajunsi in strunga Moldoveanului (2495 m altitudine), ne inghesuim la o trecere mai ingusta. Asteptand sa se faca loc de trecut, ma uit cu Lau prin valcelul ce se duce abrupt spre lacutul Moldoveanului. Parca s-ar putea cobori, pana la lac … dar cred ca doar caprele negre, ce le vedem in vale, au tupeul asta. Mai bine ne vedem noi de creasta noastra …
      La 8 dimineata, ajungem pe Moldoveanu la 2544 m altitudine. Pentru fete, Monika, Claudeea, Alina … este pentru prima oara cand calca pe aceste locuri. Fericirea de pe chipurile lor spune totul … Ne insiram la soare, pe varful ingust. Sa tot stai si sa priveste in toate partile. Undeva, departe, foarte departe, Bucsoiul, Omu si Costila ne surad in lumini de rasarit. Uite ca am vazut si Bucegii …
     Pe varf stam aproape o ora. Cat de des crezi ca poti intalni astfel de vreme pe Fagaras!? Cu greu ne dam plecati, si asta doar dupa ce apar si alte grupuri de turisti. Le facem loc la fotografiat, si ne intoarcem pe aceleasi urme, spre Vistea Mare. Ne luam ramas bun de la vestica, ce duce pana dincolo de Negoiu, si coboram in Portita Vistei. La refugiu mancam rapid, dupa care ne pregatim de coborat. Refugiul este gol, dar mi-a parut rau sa aflu ca si in creasta Fagarasului sunt oameni ce-si lasa gunoaiele sus … Le-am luat noi sacosa cu gunoaie si am bagat-o in rucsaci … daca lor le-a fost greu sa o care jos. Si de ar fi fost singurul caz … dar, cand sa plecam, de langa un cort, un om s-a ridicat, si cu mainile pline de conserve si resturi, se ducea spre platforma de deasupra abruptului, sa arunce acolo gunoaiele … L-am intrebat de ce face asta, si s-a uitat mirat la noi, singura lui explicatie fiind ca oricum acolo sunt deja si alte gunoaie …Pacat, ca transpiri sa ajungi pana in varful muntelui, iar acolo nu stii sa-l respecti …
     De la refugiu, grupul nostru se desparte. Impreuna cu Lau si Monika, ma decid sa merg spre Fereastra Mare. Ne vom intalni cu ceilalti, jos la Sambata. Urcam greu Hartopul Ursului, aruncand din cand in cand in urma cate o privire. Moldoveanu acoperit tot de cer albastru …
     Trecand dincolo de Hartop, spre Valea Galasescului, ceata incepe sa se adune de prin vai. Se apropie pranzul si, inevitabil, vremea se strica. Eu tot raman in urma, sa fac fotografii, iar apoi aproape trebuie sa alerg dupa ceilalti doi, sa-i prind. Pe sub Galbenele, ne intersectam cu un grup de adevarati “slapari”, vorba lui Lau. Cel mai mult ne-a distrat sa vedem ca vreo doi, carau lucrurile in sacose. Si nu in Bucegi … ci la jumatea distantei dintre Fereastra Mare si Moldoveanu (aveam sa ma distrez, seara acasa, cand Sigrid imi scrie pe messenger, ca pe Moldoveanu un amic de-al ei s-a intalnit cu un grup de “turisti” cu sacose; ei, noi i-am intalnit in drum spre … curiozitati alpine!)
     Traversam pe sub Galbenele, pana in strunga de sub Galasescu Mare. Am trecut, pana aici, pe deasupra frumosului lacut al Manastirii (sau Galasescu, cum mai e cunoscut) din Valea Rea a Galasescului. Oglinda rotunjoara se afla foarte aproape de creasta, indemnandu-te sa cobori pana la mal. Ne cam grabim, insa … sa ajungem odata cu ceilalti, jos in vale. In cealalta parte, Valea Vistisoarei ne surade cu lacul Vistisoarei. Ne chinuim sa ne dam seama care e hornul de acces spre vale … dupa ce-l banuim pe primul, dam totusi peste cel bun. Se si vede o mica poteca de intrare, dar din cate imi zice Lau, ei au folosit coarda, pentru a iesi din Vistisoara in creasta. Poteca doar te pacaleste la intrare. Un val de ceata se ridica din Vistisoara, acoperindu-ne in cateva secunde.
   O luam la pas spre Galasescu Mare (2470 m alt) pe care-l trecem de-a coasta. Pe piciorul sudic, la trecerea in urmatoarea vale, intalnim un cioban, iesit in poteca la un schimb de vorbe. E primul cioban pe care-l intalnesc si nu vrea tigari. Da` l-am servit cu ce avea nevoie … baterii pentru micul aparat de radio, ce-i mai tine de urat pe aici. In timp ce-l tineam de vorba, Lau profita de aparatul lui mic, pentru a-i face poze pe ascuns. Da` se pare ca ciobanului nostru ii facea placere, ca-l vedeam cu trage cu coada ochiului la aparat, cat o fi fost el de dosit. Cunostea destul de bine Fagarasul, stand toata vara prin Valea Ludisorului, si abia acum spre toamna venind la mieii din Valea Galasescului. Daca cu ursii nu prea au avut necazuri, in schimb cu o noapte inainte i-au vizitat lupii la stana.
Moldoveanu
Moldoveanu (2544) - Vistea Mare (2527) si Portita Vistei (2315)

Tot de la dansul am aflat ca Fereastra Mare se mai numeste Fereastra Banzii si ca este “grabita” coborarea prin Fereastra Mica (cea propriu zisa a Sambetei).
     L-am lasat pe pastor, fericit ca are baterii pentru radio, si am trecut spre Galasescu Mic, intr-o coborare puternica. In capatul ei eram in Curmatura Racorele, in care intram iarasi cu valul de ceata. Mai avem de trecut doua varfuri, cu urcusuri lungi. Cel putin, Galasescu Mic parca nu se mai termina. In stanga, prin valurile de ceata, mai vedem din cand in cand Valea Sambetei, cu caldarile de sus ale Racorelelor, iar dincolo, zona masiva a Cataveiului pana spre Varful Urlea. Urlea … niciodata nu am ajuns. A fost mereu un scop neatins.
      De pe Slanina nu ne mai oprim din coborat decat in Fereastra Mare a Sambetei (2168 m). Un scurt popas in curmatura, privind la adanca Valea a Banzii, cea care te face sa te gandesti la marele ghetar ce a existat in trecut pe aici. Inconjurata de granzi ca Urlea, Fundul Bandei sau Dara, toti peste 2400 metri, pare o vale pe cat de primitoare, pe atat de pustie.
      Ne grabim spre Valea Sambetei. Coboram in maxim zece minute, caldarea superioara, prin repezisuri in serpetine, iar in jumatate de ceas din portita, ajungem deasupra la Crucea Ciobanului. Afine!! Ohh, ce pofta mi-era. Uitam de graba si de tot … aruncam rucsacii in poteca, si o luam la “arat” prin afinisul des. Nu s-au abatut prea mult de la poteca, turistii din aceasta vara … de n-au gasit afinisul asta plin plin de bobitele negre si dulci. Monika, plictisita de noi doi, se intinde pe o piatra, la soare, si asteapta sa ne terminam festinul. Cu greu reuseste sa ne scoata din afinis (cred ca am fi stat toata dupa-masa), si sa ne convinga sa coboram mai repede spre cabana. In timp ce eram la ospat, am tot auzit strigate de pe culmea de deasupra, dinspre Cheia Bandei, dar nu am dat prea multa align="left" />importanta, crezand ca striga ciobanii … dar ajunsi la un indicator, ne auzim strigati de un cuplu de straini … destul de panicati. Hmm, erau cei ce strigau acum un sfert de ceas … Saracii, aveau in fata un indicator cu trei sageti, si pe fiecare sageata era cate o cabana … neavand harta, habar nu aveau care e cabana la care vor sa ajunga. Convins ca vor Valea Sambetei, le-am aratat valea … si au devenit iarasi zambitori. Erau pe drumul cel bun …
      Ii lasam in urma si coboram repede jnepenisul de sub Crucea Ciobanului, dupa care traversam apa rece a Sambetei. La o ora de mers din creasta, ajungem la cabana. Din pacate, nu o mai recunosc. Nu mai este cabana de acum ceva ani. Pare sinistra si parasita, desi este lume acolo. De preturi nu vorbesc, ca asa-s mai toate cabanele din munti, scumpe (o doza de bere, indiferent de culoarea ei, 6 lei; o mamaliguta cu branza 7 lei, etc), dar mi-a parut tare murdara si neingrijita. Pacat de cabanele ce nu-si primesc toata atentia cuvenita …
      Facem o scurta pauza aici, cat dureaza sa infuleci o mamaliguta si sa bei o bere, de mult dorita. Ne grabim pasii spre vale, caci este destul de tarziu. Pe poteca turisti si turisti, unul mai grabit ca altul, unii la deal, altii la vale. Cu rucsaci mai mici sau mai mari (singurul care m-a uimit era cel ce-si atarnase de rucsac un piolet modern, cu coada destul de lunga, de m-am intrebat pe unde a fost si ce-a facut cu el, acum in septembrie in Fagaras; o fi bun la speriat cainii ciobanesti sic!)
     Dupa un ceas si ceva de pas intins, il gasim pe Garcea, in drumul forestier, la bifurcatia cu traseul spre Muchia Dragusului. Venise cu masina in intampinare, sa ne mai scurteze din drum. Restul erau deja pe sosea spre Brasov … mai ramasesem noi, intarziatii din Fereastra Mare.
     In urma noastra ramasese Fagarasul, cu ultimele lui saptamani de creste fara zapada. Nu mai este mult pana la primul strat stabil … apoi vor ramane doar regretele ca a trecut o vara atat de plina de munti.
     Cine se gandea ca urmatoarea saptamana, unii dintre noi, vor da mana cu Negoiul …

Albumul foto complet (FAGARAS) - Emi Cristea, Asociatia de Turism FLOARE DE COLT Brasov

Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 5989, Ultima actualizare: Duminică, 24 Sep 2006



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii FAGARASULUI  
Comentariu
Valentin Retevoi Valentin Retevoi, Luni, 25 Sep 2006, 15:09

Salut! Ma tot intrebam care este valea Banzii si mi-am dat seama ca limbajul ciobanilor difera putin de al nostru. Era vorba probabil de valea Bandea din caldarea cu acelasi nume, iar Fereastra Sambata mai este numita de unii ciobani si Fereastra Bandei.:-D

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Luni, 25 Sep 2006, 15:23

Pai asta si scrisesem la un momentdat, ca eu ii ziceam ciobanului de Fereastra Mare si Mica iar el de fereastra Banzii si a Sambetei. Cea a Sambetei o numea pe cea Mica:-D

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii