Comunitate

Caută

Evenimente
Vă recomandăm
Marathon Piatra Craiului



Marathon 7500



Bike marathon 4 Mountains



Cazare Predeal

cazare


Cazare, Pensiuni, Hoteluri

Parteneri
Zitec - software outsourcing romania

Ştirile Radio Cluj


Alpinet on TwitterAlpinet on Facebook

Jurnale - 14 octombrie 2006 :: Toamna Apusenilor, la Varasoaia

Bookmark and Share

14 octombrie 2006 :: Toamna Apusenilor, la Varasoaia

Album foto complet (VARASOAIA - Alpinet)


14 octombrie 2006:: Cabana Varasoaia - Piatra Arsa - Valea Feredeului - Cheile Somesului Cald - Cetatile Radesei - Cabana Varasoaia

       Dimineata rece de octombrie incepe sa mijeasca in poiana Varasoaiei. O bruma, groasa de vreo doua degete, a acoperit toate corturile din tabara. De jur imprejurul nostru, totul este acoperit de o ceata deasa, fenomen foarte des intalnit in diminetile Padisului. M-am trezit cu greu, aproape de ora 8, inghetat bine, dupa o noapte in care am adormit fara ismene pe mine, si cu niste ciorapi subtiri, de vara. Pana la prima raza de soare, cocotata undeva, in spatele nostru, deasupra Magurii Vinete, nu am avut tupeu sa scot nasul din cort. Tulai, ca bine e, bagat cu totul in sacul de dormit.
        Aseara ajunsesem cu greu in tabara, cu ceva peripetii pe drumul de acces. Ajunsesem tarziu in noapte, urcand din greu cu Dacia lui Alex, pe soseaua alpina ce vine de la Stei, prin Boga. Peripetii, ca de cateva ori era sa ramanem fara baia de ulei, prin hartoapele drumului stricat de camioane. Exploatarile de lemn, in zona, sunt in foc continuu, la acea ora tarzie din noapte, intersectandu-ne cu cel putin zece camioane, ce coborau din zona Padisului spre Pietroasa. Fiecare camion ce trece, fiecare ploaie ce cade, modifica accesibilitatea acestui drum de munte.
       Pe la ora 9 dimineata, plecam in traseul montan, ce tine de concursul de turism-sportiv, la care clubul nostru, Floare de Colt, participa. Infofoliti bine, luam la pas drumul forestier ce urca spre fundul poienii Varasoaia. Nu trec zece cateva minute, si din stanga, printre valurele de ceata, un ochi de apa ne zambeste in primele raze. In toata poiana asta, ciuruita de doline, un singur lacusor straluceste in soare. Este Taul Varasoaia, frumos pitit intre cativa molizi stingheri de pe malul apei, cu umbrele negre ale Varfului Boghii, oglindindu-se in apele limpezi. Este prea dimineata pentru niste fotografii mai bune, asa ca
-mi rezerv pe dupa-masa placerea de a sta la fotografiat in preajma lui. Ne vedem de drumul forestier, si trecem prin Saua Varasoaia, intr-o alta poiana inchisa intre paduri ruginii de octombrie. Suntem intr-o groapa imensa, situata deasupra Cetatilor Radesei. De aici traseul nostru, nu coboara spre pesteri, ci o ia la stanga, spre culmi mai inalte. Incet, incet toata ceata se risipeste, pamantul dand senzatia ca transpira de aburi. Fierbinteala primelor raze de soare dezgheata toata bruma de peste noapte.
     La un scurt popas, dam jos hainele de pe noi, ramanand la tricouri. De aici, timp de vreo ora, vom merge doar prin frumoase poieni insorite, intre padurici de brazi si fagi ruginii. N-am luat apa cu noi, gandindu-ne ca prin chei vom avea destula, cat sa ne saturam pentru tot anul... au inceput sa mi se usuce buzele, si nu-mi prea place senzatia. Ma bucur cand trec pe langa un firisor marunt, ce se scurge pe langa poteca. Mai potolesc din chinurile setei de dimineata. Nu trece multa vreme, si lasam ultimele palcuri de padure in urma, iesind in golul alpin al Pietrei Arse. Urcam sleiti de caldura, pintenul muntelui, pana in cota lui maxima, unde ne asteapta un PFA (post de control, fara arbitri). Suntem la 1488 metri altitudine, iar in fata noastra se ridica golul alpin al Cumpanatelului. Este saua aflata in mijlocul culmii principale a Vladesei. Aici se inmanuncheaza cele doua culmi principale, care strang intre ele Valea Draganului. Imi parea mie, ca golul acesta este la o altitudine mai ridicata, si uitandu-ma pe harta, vad Vf. Carligata cu 1694 m altitudine. Este cea mai inalta zona, de la Curcubata Mare, pana aici. Iar culmea se duce spre nord, pana in Vladeasa, al doilea varf al Apusenilor (1836 m).
      Din pacate, traseul nostru nu merge spre acea culme ademenitoare, ci coboara in dreapta, printr-o pajiste frumoasa, spre Valea Feredeului. Ne ghidam dupa panglicile rosii, agatate prin tufele mici de ienupar, pana la liziera padurii. Aici, o poiana intinsa, intr-o zona mai plata, este plina de mlastini, in care nimerim, neatenti la indicativele de panglica. Ne furase un mic drumeag, pierdut prin iarba. Un mic paraias incepe sa susure firav dintre ierburi si pietre. Este Feredeul, cel care, mai jos, prinde curaj si incepe sa formeze frumoase cascade de apa si piatra, pana la ingemanarea cu Radeasa. Suntem pe unul din izvoarele Somesului Cald. Lasam caldura pajistii, si intram in padurea deasa de molizi. Candva pe aici fusese un marcaj turistic, sters mai nou de cei de la Parcul National. Urme ale potecii, incep sa se vada aici in padure, drumeagul fiind destul de clar la vale. Din pacate tot trebuie sa ocolim molizii doborati de furtuni, dealungul anilor. Dupa vreun sfert de ceas de astfel de drum, ajungem la rapa Feredeului, unde coboram mai vartos pana in firul vaii. De aici incep cetatile de piatra de la izvoarele Somesului.
   Ajungem deasupra unei cascade, pe care nu o sarim, gasind in drepta, o gaura sapata de ape, intr-o mare stanca. Pe burta, trecem cei cativa metri de grota, pentru a iesi in cealalta parte. Ma strecor cam greu, si cu aparatul foto la gat, dar cu chiu cu vai ajung dincolo, desi m-am facut numai pamant si noroi pe haine. Acu`, doar nu o sa ma duc curat acasa...
    Iesim in valea, la confluenta Feredeului cu Radeasa. Pe aici trebuie sa fie primul post de control cu arbitri, si proba de escalada. Eu, ma grabesc, in schimb, si in loc sa traversez spre Poiana Radesei, cobor direct in cheile Somesului. Abia dupa ce striga Oli dupa mine, imi dau seama de greseala. Nimerisem pe marcajul de intoarcere din bucla. Ne adunam in Poiana Radesei, sub un perete inalt de piatra, intinzandu-ne pe pietre, la soare, ca serpii. Fiecare cu cate o piatra sub fund, ne punem pe rontait sandwich-uri, "made by Emil" (cu multa multa paine groasa, si felii subtiri subtiri de sunca). Alex intra in proba de escalada, un asa zis 5+ (care se va dovedi 6+, pe directa urcata de el). Asta e ghinionul celui ce intra primul. Nu vede pe altii pe unde se duc, si pierde mai mult timp cautand cea mai usoara cale de a ajunge in top. Cu un timp bun, totusi (sub 2 minute, la final va fi al doilea, dupa Titus, dar singurul ce a urcat pe directa, cu un grad mai dificila), il culegem de la capatul unei tiroliene, unde mai avea putin si stergea stancile cu fundul (tiroliana nu se face cu coarda dinamica, orice ar fi).



Culmea Vladesei (Vf. Cornul Muntelui - Vf. Carligata - Saua Cumpanatelul)


    La masuta din poiana ne asteapta Puiu, cu Dana si cu primul set de teste teoretice. Restul, la sosire... Pornim la drum spre circuitul Cheilor Somesului Cald. Urcam prin padure, destul de accentuat, pana iesim in culmea de deasupra vaii. La un momendat traversam firul unei vai, care deasupra Somesului se va arunca intr-o cascada. Habar nu aveam ca era vorba de Cascada Moloh, care ne va da batai de cap la testul de zona geografica. Dupa jumatate de ceas de la plecare, ajungem la un frumos punct de belvedere, de unde putem vedea tot canionul de sub noi. Fara sa ne apropiem prea mult de marginea abruptului (o stanca de vreo 50 metri se lasa pana in firul vaii), facem fotografii de jur imprejur, bucurandu-ne inca de soarele cald de octombrie. De aici vom avea doar de coborat. Si nu oricum, ci intr-un mod in care turul pantalonilor sterge adesea grohotisul de pe valcelul pe care ne strecuram. Piatra uda, pamant ud... si e doar inceputul unei ture... "umede". Cu chiu cu vai ajungem in fundul valcelului, recuperand-o si pe Claudita, ce a venit de sus mai mult pe fund. Poteca ne duce paralel cu valea, dar pe deasupra ei, pana in capatul drumului forestier ce vine dinspre IC Ponor. De aici incepe canionul. Compostam PFA-ul aflat la capatul drumului, si pornim pe firum vaii (cei ce vor scurta poteca mai sus, coborand direct la rau, cateva sute de metri mai amonte, vor rata acest punct de control).
   Fusesem avertizati ca o sa ne cam udam. Dupa primii zeci de metri prin canion, ne luam ramas bun de la gandul ca vom scapa uscati. Valea se ingusteaza intre doi pereti, pe care nu prea aveai cum sa te cateri. Si ca sa fie siguri ca nimeni nu va incerca sa se aventureze, cei de la Salvamont au postat pe perete un baiat, care sa dirijeze lumea prin firul vaii. Trecem direct prin apa rece bocna (daca asa este apa Somesului Cald, cum o fi cea a Somesului Rece!? J), cu gandul sa dam cat mai mult din bascheti, sa nu apucam sa inghetam. Poate in timpul verii ar fi fost o placere sa faci canionul, dar acum e mai mult un sadism de octombrie brumarit. Pe langa apa rece, ce strange bine dintii din gura, mai sunt si pietrele alunecoase. Fusesem avertizati ca cele maronii, trebuiesc evitate, ca dai cu buha de pamant, de-ti zdruncina creierii (experienta Adinei a confirmat asta). Dupa primul pasaj trecut prin apa, mergem vreo suta de metri, din piatra in piatra, pana cand la un mic S, facut de canion, suntem nevoiti sa iesim pe fata din stanga. Mai sus nu se putea trecea, din cauza unei mici saritori de vreo doi metri, nu prea spectaculoasa, dar din piatra maronie). Ne ajutam de un lant, dupa care mergem cateva zeci de metri pe un fel de brana, printre tufarisuri. Apoi, lasati iar pe firul vaii, ne continuam felscaiala de prin canion. De multe ori suntem nevoiti sa trecem prin apa, asta si parca pentru a scurta mai mult chinurile unei incercari de a evita sa te uzi (tare`s curios eu cum a trecut mai tarziu Milu fara sa se ude de fel).
    Dupa jumatate de ceas de canion, trecem pe sub peretele de la Belvedere, iar de aici, nu dupa mult timp parasim firul vaii. Pe poteca ce ocoleste pasajele dificile, pe deasupra vaii, sub cascada Moloh, ne intalnim cu o fatuca de la Salvamont, cu care mai schimbam ceva vorbe. Alex o recunoaste de la Cupa de escalada pe gheata, de la Rachitele 2005, unde participase si el. De aici, poteca nu mai merge pe firul vaii, dar devine mai periculoasa, traversand zone expuse, cu frunzis si radacini umede, deasupra unui perete de vreo zece metri. Fara sa ai de ce sa te tii, la o mica alunecare, te asteptau stancile din apa, fara prea multe sanse de a scapa intreg. Cu emotii trecem aceste ultime minute, dupa care ajungem la confluenta Feredeului cu Radeasa. Gata cu cheile... mai avem Cetatile Radesei, si ajungem acasa, cum s-ar spune...
    Intrarea in cetati o facem printr-un jgheab de piatra, descoperit la lumina cerului. Probabil ca aici tavanul pesterii s-a surpat in vremuri vechi. De altfel, intrati in pestera prin care curge apa Radesei, vom trece pe sub ochiuri de lumina, acolo unde bolta a cazut, lasand cate o gaura de ceva metri diametru, pe unde lumina face ca pestera sa nu fie chiar in bezna. De altfel mare parte din ea se face fara nevoia unei lumini artificiale. Cateva cascade le ocolim, urcand pe lanturi cate un bolovan imens, pentru a putea trece de zonele mai dificile. Intr-un sfet de ceas, lumina portalului de la iesire (inalt de 15 metri) ne loveste drept in ochi. Aici e de facut fotografii... daca ai rabdare, si cauti un bolovan mai tesit, caci trepiedul se odihneste bine-mersi in cortul din tabara.
    Iesim la caldura dupa-amiezii insorite. Pana in poiana dinaintea Seii Varasoaia, urcam continuu prin padurea rara. Ajunsi acolo, dam de sosire, si de Puiu, ce ne astepta cu ultimul set de teste. Dinspre Vladeasa un nor negru, face un popas deasupra nostra, scuturand cativa stropi buni, pe noi. Dar cu soare... mult soare. Isi bate dracu` nevasta, cum se zice in popor. Noua ne-o fi cu noroc sau cu ghinion!? Mai vedem noi...
   Ii lasam aici pe Oli si pentru Alina, pentru a intra in orientare, iar eu cu Alex si Adina pornim spre tabara, prin soare si umbre, si cu ploaia lasata in urma. Ne abatem pe la Taul Varasoaia, unde ne vom satisface pofta neimplinita dimineata... de a fotografia lacul in soarele ce-l doream.
    In tabara ne asteapta odihna unei dupa-amiezi linistita, cu mult soare pana la lasatul serii. Ne intindem ghetele si ciorapii la uscat, unii prin gardul cabanei, altii pe la corturi... dar vai de cei ce si-o vor uita pe afara peste noapte.
    Bruma diminetii de duminica a inghetat totul... de la ciorapi, nadragi, bocanci, lasati la uscat, la apa din bidoane, la... sufletul din noi. Sa nu scoti nasul din cort, pana la ora 9, cand se ridica soarele mai bine peste Poiana Varasoaiei... vine iarna, iar in zona Padisului o simti cel mai bine...
     Ma gandesc la nea Ghita, care va ierna in pitica lui cabana din Poiana Varsoaiei, la 1300 metri altitudine, acolo unde nici lupii nu umbla iarna... ca n-au la ce. Ma gandesc la lungul drum spre casa. Ma gandesc la ultimele zile de soare si tricouri. Ma gandesc la concursul din noiembrie, din Rarau, care va fi deznodamantul acestui campionat (cel mai strans din ultimii ani). Ma gandesc la muntii ce-i voi mai strabate pana atunci...
    Ma gandesc, ca peste toate, muntii ne vor chema mereu, cel putin pe cei pentru care ni-s ca un drog.

    Sa vrei sa urci! Mereu!


Emi Cristea, FLOARE DE COLT Brasov
Mai multe fotografii din tura aici...

Autor: Emi Cristea
Înscris de: Emi Cristea
Vizualizări: 9576, Ultima actualizare: Marţi, 17 Oct 2006



Legaturi cu Ghidul Montan:
Muntii BIHOR  


O poză: [N-am găsit]

Un articol: [N-am găsit]

Un traseu:
Comuna Pietroasa-Valea Crisul Pietros-Valea Aleu-Cascada Saritoarea Bohodeiului-Mt. Crucii-Saua Bohodei-Poiana Boleasa-Pietrele Herculane-Valea Serpilor-Valea Aleu-Valea Crisul Pietros-Comuna Pietroasa

 

Comentariu
cătălin pobega cătălin pobega, Marţi, 24 Oct 2006, 17:39

emi, frumos articol, frumoase poze!
ar fi de asemenea frumos ca cei care au pus acele panglici rosii pt marcarea traseului de concurs sa le si dea jos. sunt sigur ca se vor sesiza si le vor lua, dar cand? in 21 oct inca erau acolo, desi concursul a fost in 14 oct. daca ii cunosti pe organizatori si poti sa le amintesti ar fi perfect. :-)

Emi Cristea Emi CristeaAdministrator Alpinet , Marţi, 24 Oct 2006, 18:03

Am sa le amintesc, pentru ca am ramas surprins sa citesc ca au ramas acolo. Nu m-am gandit ca nu le-ar fi dat jos...

Comentarii pentru acest articol
Autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a inscrie comentarii