A fost ca o incursiune intr-un tarim neplacut.
Da, am descoperit intrat in vale ca e mai interesant decit ma asteptam, mi-am extins ideea la vederea peretelui Briului, a Pintenului si a briielor ce pleaca spre est, mai ales jos, dar senzatia neplacuta ii mare...
N-am avut de lucru in Albisoare si-am reochit copaia din nordul Albei, deasupra Verdetii, ce imi
revelase de mult o posibilitate spre Blidul Uriasilor.
Eu nu m-am omorit niciodata cu dorul de valea asta. Una pentru ca am fost subiectiv, era ca o
femeie.. de altii, un loc de unde nu puteam ridica pretentii. Fusesera altii inaintea mea, alpinistii
peretilor, apoi aceia care descrisesera valea in Muntii Carpati... Pe de alta parte, mi se parea o
vaioaga limitata ca maluri, poate si ca perspectiva (chiar e, doar dragostea mea pentru albisoare
a facut interesanta vederea versantului opus).
Cu scuza nepriceputului ce vede lucrurile mai a la lejere, nu am banuit dificultati mari. Stiam si eu,
nu mai stiu de unde, ca e cam un 1B sub Briul Mare. Iar in MC se spunea ca se poate iesi chiar
la Podul Costilei, pe drum elementar...
Am nimerit o zi de calicula, dintr-o vara istorica prin temperaturi, cit si prin durata lor. Este al
patrulea week-end bun, prin aceasta seceta prelungita. Venit cu masina lui Mugur, aer conditionat.
Mihaela, Marci si Vali merg spre platou (fac si ele ca Andrei Tudorie, trag mina de cite ori se
poate... Nici gind de urcus Valea jepilor, ci prefera stat la coada uriasa a telecabinei).
Noi mergem cu masina la Camin. Deja avem cam o ora intirziere, 10 in loc de 9...
A venit Mugur
mai tirziu, apoi s-a circulat greu, masini ca la balamuc dornice sa scape de canicula. Nici gind
insa de asa ceva, de a scapa la munte de dogoare...
Noua ne aduce iemdiat aminte de Piatra
Craiului, unde fugeam din avanpost in avanpost forestier ca sa scapam de o caldura asemanatoare.
Acum e mai cald, dar nu e nici calcarul refectorizant.
Ma uit prin papdure la cer, doar-doar or aparea obisnuitii nori de abrupt - nici gind insa! La 1560
m alt. este un pic alta temperatura, bate si un pic vintul. Oricum, temator de insolatie imi pun tricoul
drept turban... Cald al dracu, monser!
Din perete Albisoare, eu ochisem un ceva horn ce-ar urca din Alba. Daca este ceva direct spre
talvegul acesteia m-am inselat, nu exista, peretele e vertical. In schimb, exista un vilcel care
merge oarecum paralel cu ea. Parca il sesizasem in vechime, parca nu. El e comun cu cel ce
vine din Circuri, peste faimoasele lespezi, pentru a bifurca spre vest curind. Pe pomenitul soare
teribil dam de o mica saritoare, neasteptata, unde folosim cordelina. Repetam scena ceva mai
sus, unde zona stincoasa a firului inceteaza, pentru ca la capatul scocului sa avem o portiune
inclinata binisor. Iesim pe o coama cuminte, de unde se coboara intr-o copaie cu vegetatie abundenta.
