Plec pe o vreme foarte frumoasa spre
Verdeata. Timpul e clar, se spune ca rar in iulie e asa
vizibilitate... De pilda, am vazut de pe la Buftea-Peris
muntii. Cu mentiunea ca sint cam la 45 de grade stinga cum
inaintezi cu trenul, abia dupa Ploiesti fiind in fata...
Planuri montane? Pai, in functie de chef si
psihic, Albisoara Turnului, respectiv a Hornurilor. La ultima
ma tem de prima saritoare din canionul superior, la ailalta
n-am chef ca e „mai slaba”, apoi ca se coboara
degeaba pe Briul Turnului. Mers frumusel, fara graba, dar voi face iar
gafa de a nu lua apa. Ca iau de la Verdeata, unde nu e strop
insa!. An secetos. Verde frumos peste tot. Optiunea mea
oscileaza foarte iute. La fata locului optez insa pentru a
Hornurilor (foto 1).
Poate cu varianta trecerii in a Gemenelor, in caz de nereusita sau nechef la fata locului. Este drept ca marea mea teama este de angajarea in saritoarea cu pricina si neputinta de a mai putea cobori. Asta e, imi vad lungul nasului. Si am auzit proverbul „Fost-ai lele, cit ai fost!...”. Pornesc pe varianta scoc stincos dreapta intrarii. Foaaarte repede realizez ca terenul mi se pare mult mai accidentat si, mai ales, expus, decit altadata. Asta e... Ies la mica poiana, de unde se traverseaza in urcus spre dreapta. Deasupra, ori am eu o scadere pe moment, ori intervenii o avalansa ce a curatat binisor locurile...
Ultima varianta e foarte posibila, dar nu-mi bat capul ca vine sfirsitul lumii, ca uite, vere, cum pleaca muntii la vale, e sigur de la incalzirea globala... In cautare de comoditati, ma duc mult in dreapta... La o adica, nici nu stiu daca avansez propriu-zis, daca iau inaltime... In fine, dau de un scoc ce duce la o sa, pe care o banuiesc spre Gemene. Stinca, uscata, ok. Bineinteles si s... apa, nu mai stiu pe unde voi gasi un fleac, parca pe a Crucii... Obsedat ca am pierdut o gramada de timp, se duc marile planuri. Pe pe creasta spre Gemene, aleg coborirea in acestea. Nu am nimerit vreo varianta de picior, ci probabil tot aia din deceniile trecute, cind am ajuns prima data aici (atunci parca nu am coborit)., dar nu am urmarit atent daca vegetatia continua direct pe creasta accesibil si nu-i nevoie de vreun ocol pe bazinul AH. Donc, rapel. Vremea insorita cit de cit, dar cu vint rece (se spune ca raceala la mari altitudini a facut posibila vizibilitatea). Ma roade ca nu voi mai avea parte de o performaaaantaaaa. Nici gind la acest nivel placerea locului, a mirositului de stinca... In vale, o iau eu cu cercetat la milimetru aia sau aia, dar nu prea e mare satisfactie.... In schimb, amorsez putinta de mici manevre pe stinca. De pilda, cobor sa arunc un ochi de aproape mai vechii cunostinte de aici, o saritoare dificila, dar frumoasa... (2) /.//alpinet.org/
La urmatoarea saritoare (3) ajung pe fata verde (cu parul padure...) din dreapta. (4) Dupa asta urmeaza se pare acea splendida spintecatura, in care voi descoperi o adevarata pestera futurista. Aici da, se practica a mirosi orice fleac... (6) Si incet se atenueaza ideea performantei cu orice pret... Pina una alta, incep sa avansez, dar nu prea-mi arde de mers in sus pe AG, in treimea cu probleme, a Canionului de mijloc (7). Imi clarific intrucitva cum e cu briul din stinga (8) (Titeicii am senzatie tot mai clara ca pe aici au urcat, initial). Porneste foarte de jos, aproape din Poiana, parca sub prima saritoare a canionului, atita doar ca se intra cu ceva grija, prin traversare, linia directa a lui sfirsind abrupt. Imi sar in ochi si posibilitati mai sus, deasupra acestui briu Titeici, atit pe dreapta cit si pe stinga... Pe cel de pe dreapta il stiu de anul trecut. Frate-sau ste atragator, incitant, dar nu-mi arde sa intru acum singur... Asta si pentru ca, in paralel, mi-a aparut ideea de a vedea daca este o iesire intr-adevar spre seuta Crucii, in dreapta. (9)
Nechef de AG in sus vine si de la ce ar urma apoi, tot singur. Adica trecere pe la Tunel, apoi iesire spre Seaca, respectiv Fata inalta in rapeluri... Treaba asta pare foarte delicata in conditiile momentului, al unuia care nu s-a descurcat prin buruienile aeriene ale AH. Ce va fi mai pe seara e altceva... (10) Vad, pozez, apoi o fac la dreapta. Cam spre capatul zonei accesibile a AG iau un briu spre vest... In aval am acum Vilcelul Cantuniari (11), care-i de fapt si sus /.//alpinet.org/
Ajung intr-un scoc ce duce spre creasta...
Poate cu varianta trecerii in a Gemenelor, in caz de nereusita sau nechef la fata locului. Este drept ca marea mea teama este de angajarea in saritoarea cu pricina si neputinta de a mai putea cobori. Asta e, imi vad lungul nasului. Si am auzit proverbul „Fost-ai lele, cit ai fost!...”. Pornesc pe varianta scoc stincos dreapta intrarii. Foaaarte repede realizez ca terenul mi se pare mult mai accidentat si, mai ales, expus, decit altadata. Asta e... Ies la mica poiana, de unde se traverseaza in urcus spre dreapta. Deasupra, ori am eu o scadere pe moment, ori intervenii o avalansa ce a curatat binisor locurile...
 |
Ultima varianta e foarte posibila, dar nu-mi bat capul ca vine sfirsitul lumii, ca uite, vere, cum pleaca muntii la vale, e sigur de la incalzirea globala... In cautare de comoditati, ma duc mult in dreapta... La o adica, nici nu stiu daca avansez propriu-zis, daca iau inaltime... In fine, dau de un scoc ce duce la o sa, pe care o banuiesc spre Gemene. Stinca, uscata, ok. Bineinteles si s... apa, nu mai stiu pe unde voi gasi un fleac, parca pe a Crucii... Obsedat ca am pierdut o gramada de timp, se duc marile planuri. Pe pe creasta spre Gemene, aleg coborirea in acestea. Nu am nimerit vreo varianta de picior, ci probabil tot aia din deceniile trecute, cind am ajuns prima data aici (atunci parca nu am coborit)., dar nu am urmarit atent daca vegetatia continua direct pe creasta accesibil si nu-i nevoie de vreun ocol pe bazinul AH. Donc, rapel. Vremea insorita cit de cit, dar cu vint rece (se spune ca raceala la mari altitudini a facut posibila vizibilitatea). Ma roade ca nu voi mai avea parte de o performaaaantaaaa. Nici gind la acest nivel placerea locului, a mirositului de stinca... In vale, o iau eu cu cercetat la milimetru aia sau aia, dar nu prea e mare satisfactie.... In schimb, amorsez putinta de mici manevre pe stinca. De pilda, cobor sa arunc un ochi de aproape mai vechii cunostinte de aici, o saritoare dificila, dar frumoasa... (2) /.//alpinet.org/
 |  |
 |  |
La urmatoarea saritoare (3) ajung pe fata verde (cu parul padure...) din dreapta. (4) Dupa asta urmeaza se pare acea splendida spintecatura, in care voi descoperi o adevarata pestera futurista. Aici da, se practica a mirosi orice fleac... (6) Si incet se atenueaza ideea performantei cu orice pret... Pina una alta, incep sa avansez, dar nu prea-mi arde de mers in sus pe AG, in treimea cu probleme, a Canionului de mijloc (7). Imi clarific intrucitva cum e cu briul din stinga (8) (Titeicii am senzatie tot mai clara ca pe aici au urcat, initial). Porneste foarte de jos, aproape din Poiana, parca sub prima saritoare a canionului, atita doar ca se intra cu ceva grija, prin traversare, linia directa a lui sfirsind abrupt. Imi sar in ochi si posibilitati mai sus, deasupra acestui briu Titeici, atit pe dreapta cit si pe stinga... Pe cel de pe dreapta il stiu de anul trecut. Frate-sau ste atragator, incitant, dar nu-mi arde sa intru acum singur... Asta si pentru ca, in paralel, mi-a aparut ideea de a vedea daca este o iesire intr-adevar spre seuta Crucii, in dreapta. (9)
 |  |
 |  |
Nechef de AG in sus vine si de la ce ar urma apoi, tot singur. Adica trecere pe la Tunel, apoi iesire spre Seaca, respectiv Fata inalta in rapeluri... Treaba asta pare foarte delicata in conditiile momentului, al unuia care nu s-a descurcat prin buruienile aeriene ale AH. Ce va fi mai pe seara e altceva... (10) Vad, pozez, apoi o fac la dreapta. Cam spre capatul zonei accesibile a AG iau un briu spre vest... In aval am acum Vilcelul Cantuniari (11), care-i de fapt si sus /.//alpinet.org/
Ajung intr-un scoc ce duce spre creasta...
Adrian Rosca, Miercuri, 17 Oct 2007, 14:04 
Sau o fi frati gemeni botezati cu acelasi nume
