Jurnale - Piatra Vitos

Prima incercare: apropiere prin Telec-Tulghes
Participanti: Lenus, Luci, Anca, Mihaela, Olguta, Gabi, Monica, Paul, Sile, Sorin, Raini, Teodor si desigur subsemnatul

Paul si Lenus fusesera in recunoastere cu o saptamana inainte incercand sa ajuga pe Piatra Vitos de aici, asa ca acum stiam ca e prea departe pentru a fi urcat pe acolo doar intr-o tura de duminica. Dar tot raul spre bine:) Asa au descoperit un alt varf mult mai putin cunoscut dar cu nimic mai prejos: Highesul Ascutit sau Poiana Mare 1502m. Situat exact pe linia care uneste Ceahlaul de Piatra Vitos, acesta se ridica brusc dintre culmile mai domoale din jur si ofera privelisti frumoase atat catre mult indragitul nostru Ceahlau cat si spre Piatra Vitos.

Din Bicazul Ardelean o luam catre Telec pe binecunoscutul drum care duce la schitul din Stanile. De la bifurcatie, continuam pe soseaua plina de gropi - care pe harta arata ca ar duce catre Borsec prin Tulghes. Trecem de fabrica unde se imbuteliaza apa minerala apoi pe langa semnalizarea pesterii Tosorog si ne oprim la un loc mai deschis situat pe malul paraului, putin mai sus de o intersectie. Pana aici sunt cam 3km de la pestera si ca punct de reper este o troita.
Gabi cam bombane ca si-a frecat putin masina de bolovanii de pe drum dar ii trece.

O luam pieptis pe versantul din drepata cum am venit si iesim curand pe o culme, impadurita din loc in loc. Salase si fanete o marginesc pe ambele parti. Culmea urca acum mai domol catre o alta care ii bareaza calea si inchide micul bazin al vaii din dreapta. In apropierea crestei acesteia se vad chiar si cateva formatiuni stancoase, bine ascunse in padure. Poteca destul de clara ne duce pana sub culmea mentionata anterior, intr-o zona mai deschisa, loc in care panta se mareste din nou. Aici ne ajunge din urma si un nor ratacit care ne face sa ne punem pelerinele. Din fericire ploaia nu a durat mult si nu ne-a mai vizitat in acea zi. Urcam pieptis pana intr-o zona cu padure mai deasa, prin care bajbaim putin pana prindem poteca care vine de pe cealalta culme. Facem un scurt popas, prilej ca sa fac o incursiune pe creasta catre drepata in speranta de a gasi stancile vazute de jos. Poteca clara la inceput, dispare in cateva locuri unde arborii au fost culcati de vant claie peste gramada. Ajung si in zona in care creasta devine semistancoasa dar brazii crescuti pana in varf impiedica o buna vizibilitate asa ca ma las pagubas.
Revenind in mica poienita de pe culme o luam catre stanga pentru cativa zeci de metri apoi la dreapta pe un alt hatas care ne scoate in capatul unei mari poieni. De fapt este marginea golului alpin care aici a coborat pana pe la 1200m. Peste tot e plin de flori. Gasim aceleasi specii ca prin Stanile: gentiene care-si etaleaza albastrul extraordinar al florilor, branduse, ciubotica cucului, trei frati patati si multe altele care smaltuiesc poienile.
Numeroase salase sunt si ele prezente. Ar trebui sa fie si apa pe acolo dar in ciuda cautarilor noastre nu gasim decat cateva zone mlastinoase din care nu-ti vine sa bei.
De aici program de voie. Unii raman la o pauza prelungita, altii o iau catre varf.
Nu te-ai astepta sa vezi la o altitudine asa mica versanti abrupti si creste ascutite. Parca ai fi prin Rodnei. Pe stanga desi este impadurit pana sus aproape, sunt mici abrupturi stancoase, unele de cativa zeci de metri. Pe dreapta pasuni care coboara in trepte pana jos departe. O luam de-a coasta catre varful care domina locurile. Atingem cam la 100m sub varf o creasta care vine din dreapta. Surpriza! Nu asta e cel mai inalt. Peste o inseuare mai adanca se ridica un alt varf si mai semet. Renuntam la a urca pe acest varf secundar si o luam tot de-a coasta catre saua din fata. Aici creasta capata un caracter alpin. Depasim doua strungi si iesim in sfarsit pe varf, la 1502m. In fata-dreapta (NE) troneaza Ceahlaul cu jgheaburile si platoul inca pline de zapada. Se vad perfect: vf Toaca, Piatra Ciobanului, marginea sudica platoului, Gardul Stanilelor, Jgheabul lui Voda, abruptul Ocolasului Mare, Piatra Sura si Turnul lui Budu. Din pacate este o pacla usoara care impiedica o vizibilitate perfecta.
De partea cealalta peste valea Paraului Jidanului din care am urcat si peste o alta culme se vede Piatra Vitos, acum ceva mai aproape. Stancariile se vad perfect dar si-a pierdut putin din forma aceea ca de vulcan vazuta din Ceahlau.
Creasta continua aproape orizontal destul de ascutita si stancoasa. Apar si niste urme ale unor vechi transee, cum am mai intalnit nu prea departe si pe Ciurgau, semn ca pe aici a fost candva linia frontului. Acum ne gandim ca si gropile de prin poienile de la locul de popas ar putea fi facute unele de obuze, altele tot urme ale transeelor. Dupa cativa zeci de metri creasta incepe sa coboare abrupt catre o sa dincolo de care reintra in padure. Departe, jos in dreapta se vede o stanca singuratica, uita de vremi.

E timpul sa ne intoarcem. O luam agale care locul de popas. De data asta tinem creasta ca sa vedem cum arata abruptul. E asa frumos si e atata liniste...
Ca sa nu batem acelasi drum de doua ori dupa ce depasim creasta transversala si ajungem la baza pantei care o precede mai continuam putin in lungul culmii la vale si apoi o luam la dreapta. Este un drum larg care ne duce catre un mic parau pe care apoi il urmeaza in aval. Aproape de intersectia cu drumul mare (DJ 127A) pe care am venit dam peste o vipera care se sorea si ea pe acolo. Dupa ce sta cuminte la sedinta foto, se satura de atata agitatie si intra in ierburile care marginesc drumul. Noi continuam pana la confluenta si de aici la stanga catre masini. Refacem drumul in sens invers pana la semnalizarea Pesterii Tosorog. De pe panou aflam ca aceasta este in custodia ocolului silvic si ca pana la ea ar fi de urcat abrupt vreo 15-20 min. Cum ghidul pe care l-am zarit dimineata nu se mai vede si banuind ca intrarea este inchisa o lasam pe alta data.
De aici mai departe nimic interesant in afara de gropile cu care ne-a obisnuit deja drumul.