Jurnale - 5 ianuarie 2008 :: Muntele Bucşa (Leaota)

     I-as fi spus, candva, “Pledoarie pentru Leaota”. Ce sa fac … acest munte a fost intr-atata neglijat si lasat in umbra Bucegilor, incat putini sunt cei ce-i calca drumeagurile. Si ca sa nu fie exceptie de la regula, intotdeauna turele improvizate mi-au iesit cel mai bine.  Asa ca … vineri seara inca nu stiam ce sa facem. Grohotis? Lacauti? (pe asta l-am scos din schema de frica de zapada mare, prin care nu puteam merge fara rachete) Leaota? Bun … oricare ar fi, ziua-i scurta, trebuie ales traseul cu grija.
    Sambata dimineata termometrele arata la statia meteo Brasov (Ghimbav) -19, 4°C. Na... si in zi din asta geroasa unora le vine cheful de munte. Vorbisem de cu seara cu Narcisa, de la Centrul de prevedere a vremii din Sibiu si ma asigurase ca peste zi vremea se va mentine stabila. Noa, ca acum stateam si linistit.
    Urcand spre Bran, lasam in urma noastra frigul din depresiune ca iar avem o zi cu inversiune termica. Ca in decembrie... o luna in care acest fenomen a insotit mai toate zilele in orasul Brasov. Ar fi fost prea sadic sa urcam la minus douazeci de grade. Daca gradele urcau, urca si stratul de zapada. Prea ma obisnuisem cu neaua putina din Cindrel (unde de altfel ramasesem si destul de uimit de cat de putina zapada era) si acum ma cam emotionam sa vad cum sta zapada pe la gardurile oamenilor, pana la jumatate. 
    Bun, am ajuns in centrul Moeciului de Sus (la confluenta Vaii Bangaleasa cu Valea Moeciu), si intram intr-o carciumioara sa intrebam localnicii de drumul peste Gorganul. De ce Gorganul!? Habar nu aveam, dar Laurentiu zisese ca fusese Mihai Moiceanu intr-o iarma, si este o culme frumoasa ce da sub Dudele Mari. Localnicii ne-au cam dezarmat.
    - Este zapada mare pe Gorganu, dom`le. Doar pe schiuri sa urcati...
    Hai sa ne convingem. Am intrat pe Valea Moeciului si apoi am trecut de confluenta celor doua vai (Moeciul Cald si Moeciul Rece), intre care se ridica puternic muntele Gorganului (1597 metri). Lasand masina la ultimele case din sat, am intrebat cativa localnici pe unde se ajunge in culme. N-ar fi fost complicata orientarea. Uite pe acolo pe langa stana ce se vede pe coasta, intri in padure si dai de culme. Problema-i alta. La ce zapada ne inconjura, nu stiu vai cum om ajunge intr-o zi pe Dudele si sa ne si intoarcem (deja era zece ceasul).
    Am lasat-o balta... Laule, facem noi Gorganul alta data. Cu rachete de zapada si cu noaptea in cap...
    Ne intoarcem in centrul Moeciului si urmam Valea Bangalesei. Pare mai umblata. Ce plan avem pana la urma!? Eu coborasem acum cativa ani, din Bucsa, pe o culme destul de scurta, pana in Valea Bangalesei. Imi aminteam si de un marcaj turistic. Dar trecusera anii si am uitat detaliile. Important era ca banuiam pe unde.
    No bun! Lasam masina la bariera satului, langa Cantonul Silvic Bangaleasa. Suntem la o altitudine de 1120 metri, iar temperatura s-a stabilizat pe la vreo minus zece grade. Baiul era altu`... ca toti trei dadeam semne de raceala. Si la raceala simti mai aiurea frigul.
    Aveam doua posibilitati. Sa urcam pe traseul marcat cu triunghi rosu, spre Bucsa sau sa urcam prin culmea Barbuletului, pe partea dreapta a vaii (cum urci), iesind sub Dudele. Hai sa incercam marcajul, ca e mai sigur, si de-o fi timp, la vale ne dam pe culmea Barbuletul (un traseu nemarcat dar cunoscut de Laurentiu, care fusese pe aici in decembrie 2006).
    Ne echipam bine, infolofiti in geci, cu betele telescopice la indemana si cu pioletii pe rucsaci si pornim pe drumul forestier al Bangalesei. Pana la confluenta cu Barbuletul suntem pe traseu comun cu cel ce duce spre Padina, prin Strunga. Multe urme prin zapada... din pacate, cele mai multe sunt lasate de ATV-uri. Deh... asa zisul "turist" venit sa-si faca sarbatorile la Bran, nu poate daca nu gusta un pic din barbara placere de a fi mai galagios decat restul oamenilor de pe planeta... 
    Chiar sunt curios daca cineva o fi batut urme spre Saua Strunga, de la ultima ninsoare, sau este traseu virgin. Nu de alta, dar parca mi-ar face placere o intoarcere prin Strunga si prin Pravale spre locul unde ne-am lasat masina. La confluenta (1180 metri altitudine), mai sus amintita, gasim un indicator turistic care ne spune ca pana la Bolboci, peste varful Bucsa, avem cale de 7 ore. Asta vara! Tot aici, la intersectie, se gaseste un mic adapost de vreme rea (de fapt vreun canton vechi si parasit).
    Pe valea Barbuletului am lasat in urma poteca batuta si senzatia ca nu am fi singuri prin padure. Se mai vad doar urmele vechi ale unor perechi de pasi si darele lungi lasate de doi schiori. Ehh... nu ne-am imaginat la inceput ce mult ne vor fi de folos. Ne insiram pe valea larga, cu Laurentiu in frunte, eu la centru si Garcea in urma. Zapada este destula. Am descoperit ca pasind pe urmele vechilor pasi nu ne afundam. Dar si cand scapam pe langa... la inceput doar pana la genunchi! Mai sus, om vedea cum o fi...
    La inceput drumul forestier urmeaza partea stanga a vaii (cum urci), dar dupa cateva sute de metri ajungem intr-un luminis unde zarim un pod peste Barbulet. Urmele se duc peste vale, urmand in continuare drumul forestier. Nu ne-am mai uitat dupa marcaje, convinsi ca pe acolo este (de altfel si harta turistica ne mintea astfel) si am trecut podul de peste rau. Initial am zis ca daca ma misc o sa imi fie mai cald. M-am inselat. Nu stiu de ce, dar si cu indispensabili pe sub supra-pantaloni, si mergand... tot ma trece o senzatie de frig. Mi-am indesat bine caciula pe cap desi stiam ca daca transpir mai mult o sa-mi ud pletele si rau a fi de n-am de schimb ce sa iau pe cap... Se pare ca si colegii mei sunt chinuiti de aceleasi senzatii. Cel putin cat suntem pe valea Barbuletului pe drumul forestier, stam linistiti. Asa zice si harta ca trebuie sa fim. Marcajul nu l-am mai vazut de ceva vreme, dar si primele semne erau cam duse. Ma gandeam ca la capatul drumului or incepe semnele vopsite bine si ne vor ghida spre culmea Bucsei, pe acolo pe unde fusesem cu ani in urma. Zapada se simte tot mai mare, dar suntem in siguranta atata timp cat urmele vechi ne insotesc. Acum ma intrebam: cei dinainte or fi stiut pe unde merg!? Au ajuns undeva!? Sau om da de capatul urmelor si ne-om trezi in lumea zapezii fara cale de inaintare.  
    Varfurile astea, pe care, de vreo doi ani, le tot cautam eu cu Laurentiu, traiesc si ele in umbra Bucegilor, ca intreg masivul Leaota, de altfel. Noua ne plac, ca pe aici ne simtim liberi, doar noi si salbaticiunile. Ca tot am pomenit despre ele, inca nu am vazut vreo urma de urs... dar nu imi fac vreo iluzie ca nu vom da peste zi. Pana la capatul drumului de exploatare (un pic mai lung de un kilometru) o boierim... totul e sa ghicim vechile urme care inghetasera in timp.
     - Laule, ia ia-o tu mai pe langa urmele noastre din fata. Avem monopol pe ele, ca tu si asa nu te afunzi... macar sa nu ni le strici sa vedem pe unde umblam. 

    - Si sa inotam prin jungla!? Eu nu mai pot. Simt ca cedez... si fizic. In ritmul asta nu iesim din valea asta nici maine. Sigur nu asta e solutia. Hai sa o cautam mai jos.

- Da! E ok. Hai ca pe aici trebuie sa iesim!
    

Hai sa mancam ceva, mai intai si ne decidem apoi!

E mai ok! Doar Laurentiu nu renunta la rachetele lui, care au si niste mici coltari pe talpa. Mai bine decat deloc. In urma mea, arunc mereu ochii spre Dudele Mari, un munte care mi-a atras mereu privirile si gandurile.

untele Dudele Mari pleaca din creasta principala a Leaotei, dintr-un varf cu altitudinea de 1904 m, dar cota maxima o atinge la vreun kilometru distanta, intr-un varf cu 1954 m, spre sud. Muntele Dudele Mari este prins intre Valea Neagra si Valea Brateiului si se remarca prin puternica masivitate. Cata-i Leaota de lunga, doar varful principal al Leaotei mai pare atat de masiv.

Spre sud, in directia soarelui, se ghiceste batranul Leaota (probabil ca toponimul tre sa aibe vreo legatura cu Laiota Basarab, domnitor muntean de la sfarsitul secolului XV, care a achizitionat ceva munti prin zona, printre care si Dudaiele Mari), cu masivii sai 2133 metri.
  

Ciudata culoare! Ar fi trebuit sa fie rosu, dar e mai mult caramiziu spre portocaliu, si se cam confunda cu scoarta copacului. Ma mai mir de ce l-am pierdut in vale!? Bine ca l-am prins. Acum sa ne tinem bine sa nu-l mai scapam din priviri. Bai nene! Pe aici nu a urcat nimeni. Absolut nici o urma prin intinsele poieni. Si ne afundam din greu in zapada. Doar Laurentiu ce mai sta la suprafata pe rachetele lui. De urcam pe aici ne blestemam orele. Acu mi-am dat seama ca trebuie sa ma bucur ca am ratat intrarea.
    

Minute intregi am coborat cu urmele dupa noi. La un momendat poteca coteste, ursu` nu! 
     

     Este inca lumina. Am ajuns in valea Bangalesei, la poteca bine batuta, si o bucata de nylon imi aduce aminte ca am terminat cu salbaticia. Deh d-le... am ajuns la „civilizatie”. Turisti iesiti la pensiunile din Moeciu, ne intersecteaza drumul, ba si cate un zgomot de ATV care infrunta inserarea si linistea din jur...
    Masina o gasim inghetata, langa bariera satului. Si la propriu si la figurat. A lasat-o Garcea intre niste santuri si cu burta pe zapada, asa ca nu e cale sa o urnim. Apelam la cativa trecatori, iar la un momendat ne adunam chiar vreo zece sa impingem. Noah! Numai noi sa fi inotat prin zapada!? S-o luat si dansa dupa noi, Titirica (caci asa o alinta Garcea). Da-i cu pioletul pe sub ea... baga bolovani la roti (smulsi din gheata de la rau), trage-o, salt-o, impinge-o... da` am scos-o!
    Ne-am promis o bere la carciuma din sat. Da` suntem prea somnorosi (de oboseala). Motaim pe drum spre Brasov, intrand iar in ceata din depresiune, cu gandul ca de n-om adormi in hol, om bea cate una fiecare la casa noastra, si la caldurica...

   A iesit bine! Incepuse prost! Era sa renunt! A fost o zvacnire! Dar ce bucurie ne astepta sus!! A meritat!     
   Pledoarie pentru Leaota!

   PS: Si mi-aduc aminte reactia lui Paul cand a vazut imaginile: „Mah, te-am suparat cu ceva!?”

Fotografii articol: Emi Cristea, Laurentiu Barza
Vezi track-ul GPS pe Alpinet:
Album foto ALPINET: